Costin Tudor, CEO Undelucram.ro, la Conferința Gândul „HR Power Players”: Piața muncii este într-o perioadă de așteptare

costin-tudor,-ceo-undelucram.ro,-la-conferinta-gandul-„hr-power-players”:-piata-muncii-este-intr-o-perioada-de-asteptare

Piața muncii din România traversează o perioadă de incertitudine și prudență, în care atât angajatorii, cât și angajații preferă să aștepte evoluțiile economice și politice înainte de a lua decizii majore, consideră Costin Tudor, CEO al Undelucram.ro. Declarația a fost făcută în cadrul conferinței Gândul “HR Power Players – Strategii, Legislație și Transformarea Experienței Angajaților”. Costin Tudor a considerat că evenimentul organizat de ziarul online Gândul a reprezentat o oportunitate pentru dialog între sectorul public și cel privat. „Este un cadru interesant, un cadru nou pentru mine, în care factori din piața muncii, fie că sunt în zona publică sau în cea privată, au putut să se întâlnească”, a declarat CEO-ul Undelucram.ro. Potrivit acestuia, diversitatea opiniilor exprimate în cadrul dezbaterii este benefică pentru evoluția pieței muncii: „Am găsit perspective, unele cu care rezonez, unele diametral opuse la ceea ce m-aș dori să se întâmple în piața muncii”. În opinia sa, tocmai aceste diferențe de viziune creează valoare în astfel de discuții. „Farmecul acestor discuții este că s-a creat un cadru în care mai mulți jucători implicați în piața muncii își pot exprima părerile și pot identifica teme la care să contribuie pe viitor”, a completat el. Conferința Gândul „HR Power Players – Strategii, Legislație și Transformarea Experienței Angajaților”FOTO: Mihai Pop „Angajații încearcă să-și securizeze jobul” În analiza sa asupra contextului actual, Costin Tudor descrie o piață a muncii marcată de prudență și așteptare. „Piața muncii este un pic în așteptare”, a afirmat el, explicând că dinamica angajărilor este influențată atât de deciziile angajatorilor, cât și de comportamentul angajaților. „Fie că vorbim de angajatori care dau tonul în a scoate la bătaie locuri de muncă, fie că vorbim de angajați care se uită să-și schimbe jobul, mai degrabă aș spune că sunt angajați care încearcă să-și securizeze jobul pe care îl au în prezent”, a spus Tudor. În opinia sa, această stare de așteptare este influențată de contextul general: „Tot contextul, fie că vorbim de cel economic sau geopolitic, pune un pic de presiune asupra pieței”. Tehnologia începe să schimbe așteptările Referindu-se la impactul tehnologiilor noi, CEO-ul Undelucram.ro consideră că România nu resimte încă o presiune majoră, comparativ cu economiile occidentale, însă schimbările sunt vizibile. „Nu aș spune că este o presiune foarte mare, comparativ cu alte țări, în special cele din Vest, dar ușor-ușor începem să ne tehnologizăm”, a explicat el. Un rol important în accelerarea acestei transformări îl au generațiile tinere care intră acum pe piața muncii. „Generațiile noi care vin acum în piața muncii încep să pună o presiune mai mare, pentru că sunt obișnuite cu aceste tehnologii și nu mai acceptă logica unor moduri de lucru care nu mai sunt actuale”, susține Costin Tudor. O piață în transformare Declarațiile oficialului companiei Undelucram.ro conturează imaginea unei piețe a muncii aflate într-un moment de tranziție, în care prudența domină deciziile pe termen scurt, iar tehnologia și schimbarea generațională vor deveni factori determinanți pe termen mediu și lung. Partenerii conferinței Gândul „HR Power Players – Strategii, Legislație și Transformarea Experienței Angajaților”: Philipp Morris Romania Clinicile Affidea Von Consulting Sanador Carmistin Morgan Sol RECOMANDAREA AUTORULUI: Camelia Mortici, Managing director Morgan Sol, la Gândul HR Power Players: Inteligența artificială, direct proporțională cu inteligența utilizatorului George Butunoiu, consultant executive search, la Gândul „HR Power Players”: Recrutarea nu se mai face pe competențe tehnice Silvia Dinică, la Conferința Gândul „HR Power Players”: Legislativul și zona de reglementare trebuie să fie cu un pas înaintea schimbărilor

Daniela Bădiță, Product and Services Development Manager Clinicile Affidea: „Inteligența artificială contribuie la creșterea preciziei și eficienței investigațiilor, însă diagnosticul rămâne responsabilitatea medicului”

daniela-badita,-product-and-services-development-manager-clinicile-affidea:-„inteligenta-artificiala-contribuie-la-cresterea-preciziei-si-eficientei-investigatiilor,-insa-diagnosticul-ramane-responsabilitatea-medicului”

Inteligența artificială devine un instrument tot mai important în domeniul medical, în special prin capacitatea de a procesa rapid volume mari de date și de a contribui la eficientizarea fluxurilor medicale. Totuși, tehnologia nu poate înlocui rolul esențial al medicului în stabilirea diagnosticului și în relația directă cu pacientul, a subliniat Daniela Bădiță, Product and Services Development Manager Clinicile Affidea, în cadrul Conferinței „HR Power Players – Strategii, Legislație și Transformarea Experienței Angajaților”. În imagistica medicală, inteligența artificială susține analiza informațiilor și automatizarea unor procese, contribuind la creșterea vitezei și acurateței investigațiilor. Cu toate acestea, componenta umană rămâne esențială:AI nu poate gestiona emoțiile pacientului și nici nu își poate asuma responsabilitatea unui diagnostic medical. Conferința Gândul „HR Power Players – Strategii, Legislație și Transformarea Experienței Angajaților”FOTO: Mihai Pop Clinicile Affidea România dețin cea mai mare flotă de echipamente de imagistică medicală la nivel național, dotate cu tehnologii de ultimă generație, inclusiv soluții bazate pe inteligență artificială. Integrate cu expertiza medicilor de top ai Clinicilor Affidea, aceste tehnologii contribuie la realizarea unor investigații de înaltă precizie și la furnizarea unor rezultate medicale la cele mai înalte standarde. Partenerii conferinței Gândul „HR Power Players – Strategii, Legislație și Transformarea Experienței Angajaților”: Philipp Morris Romania Clinicile Affidea Von Consulting Sanador Carmistin Morgan Sol RECOMANDAREA AUTORULUI: Costin Tudor, CEO Undelucram.ro, la Conferința Gândul „HR Power Players”: Piața muncii este într-o perioadă de așteptare” Iuliana Morlova, HR Expert si Career Coach:”Dacă roboții sunt mai buni la a fi roboți, oamenii trebuie să fie mai buni la a fi oameni” Camelia Mortici, Managing director Morgan Sol, la Gândul HR Power Players: Inteligența artificială, direct proporțională cu inteligența utilizatorului George Butunoiu, consultant executive search, la Gândul „HR Power Players”: Recrutarea nu se mai face pe competențe tehnice Silvia Dinică, la Conferința Gândul „HR Power Players”: Legislativul și zona de reglementare trebuie să fie cu un pas înaintea schimbărilor

Corneliu Bențe, Președinte Uniunea Națională a Experților în Legislația Muncii, la Gândul „HR Power Players”: Avem deficit de competență

corneliu-bente,-presedinte-uniunea-nationala-a-expertilor-in-legislatia-muncii,-la-gandul-„hr-power-players”:-avem-deficit-de-competenta

Corneliu Bențe, președintele Uniunea Națională a Experților în Legislația Muncii, susține că în România există deficit de competență, de forță de muncă calificată. Declarația a fost făcută în cadrul conferinței Gândul „HR Power Players – Strategii, Legislație și Transformarea Experienței Angajaților”. Bența a mai spus că aceste probleme ar trebui să fie puse mai des pe masa decidenților pentru a putea avea dezbateri reale, astfel încât rezultatul să fie pozitiv. „Mai avem nevoie de alte întâlniri. Legislația muncii este stufoasă, este complicată, relația de muncă nu mai este pură și simplă. Avem probleme în ceea ce privește deficitul de competență, de forță de muncă calificată, de introducere a noilor tehnologii, de accesare a noilor tehnologii de către mici întreprinzători. Toate aceste lucruri ar trebui să fie puse mai des pe masa decidenților și să putem avea dezbateri reale, astfel încât rezultatul să fie unul pozitiv atât pentru angajatori, dar și pentru lucrători”, a precizat președintele Uniunii Naționale a Experților în Legislația Muncii. Conferința Gândul „HR Power Players – Strategii, Legislație și Transformarea Experienței Angajaților”FOTO: Mihai Pop „Jumătate din forța de muncă a României lucrează în companii mici” Corneliu Bențe consideră că, în prezent, piața muncii este volatilă. Totodată, acesta a punctat că avem nevoie de forță de muncă calificată, de competențe pentru noile tehnologii. „Volatilă. Este o piață muncii care se mișcă. Angajatorii spun că n-au forță de muncă calificată, lucrătorii spun că angajatorii nu plătesc suficient de bine. Eu chiar am prezentat o statistică și văd că jumătate din forța de muncă a României lucrează în companii mici, între 1 și 49 de salariați. Acolo avem nevoie de forță de muncă calificată, de competențe pentru noile tehnologii. Cred că angajatorii încă sunt așa, într-o nebuloasă. Nu știu ce înseamnă această nouă tehnologie, modalitatea pe care ar trebui să o adopte, ce înseamnă înlocuirea oamenilor cu roboții și dacă ne înlocuiesc roboții, cine ne plătește existența? S-a vorbit chiar despre o posibilitate de impozitare a muncii roboților, a muncii „tehnologiei”, a explicat Bențe. Partenerii conferinței Gândul „HR Power Players – Strategii, Legislație și Transformarea Experienței Angajaților”: Philipp Morris Romania Clinicile Affidea Von Consulting Sanador Carmistin Morgan Sol RECOMANDAREA AUTORULUI: Camelia Mortici, Managing director Morgan Sol, la Gândul HR Power Players: Inteligența artificială, direct proporțională cu inteligența utilizatorului George Butunoiu, consultant executive search, la Gândul „HR Power Players”: Recrutarea nu se mai face pe competențe tehnice

George Butunoiu, consultant executive search, la Gândul „HR Power Players”: Recrutarea nu se mai face pe competențe tehnice

george-butunoiu,-consultant-executive-search,-la-gandul-„hr-power-players”:-recrutarea-nu-se-mai-face-pe-competente-tehnice

George Butunoiu, consultant executive search, a precizat în cadrul conferinței Gândul „HR Power Players – Strategii, Legislație și Transformarea Experienței Angajaților” că piața muncii are capacitatea de a se autoregla și, astfel, nu există motive de îngrijorare în ceea ce privește dispariția locurilor de muncă, o dată cu apariția noilor tehnologii. Antreprenorii rezolvă problemele cel mai bine și cel mai repede, spune George Butunoiu. „Toată conferința s-a dus de la început și până până la sfârșit către inteligența artificială, ceea ce nu e rău, însă ce am observat e că au subestimat foarte, foarte mult capacitatea pieței de a se autoregla. S-a vorbit cu multă îngrijorare, și oficialități, și cei din business despre ce o să se întâmple mai departe, dacă dispar joburi și așa mai departe. Experiența de până acum arată că antreprenorii rezolvă problemele acestea cel mai bine și cel mai repede. Deci n-o să poată să facă 100 de politicieni ce o să poată face 10 antreprenori, fiindcă atunci când o să vadă că e un surplus de forță de muncă undeva sau e o cerere mai știu eu pe unde, sau se lenevesc anumiți oameni și încep să se vrea anumite lucruri, vin și le dau ce au nevoie. Eu sunt mult mai puțin îngrijorat și mult mai optimist față de ceilalți participanți la conferință din punctul acesta de vedere”, a explicat specialistul în recrutare. Conferința Gândul „HR Power Players – Strategii, Legislație și Transformarea Experienței Angajaților”FOTO: Mihai Pop „Piața muncii este o junglă” Recrutarea se face din ce în ce mai puțin pe technical skills, pe competențe tehnice, este de părere George Butunoiu. „Piața, în momentul acesta, e o junglă și o să fie și în continuare o junglă. S-a vorbit aici la conferință că experiența contează din ce în ce mai puțin și e normal să fie așa, fiindcă tote lucrurile de care erai mândru că ai capitalizat timp de 5 ani, de 10 ani, acum se devalorizează cu o viteză pe care mulți nici nu o observă și, prin urmare, recrutarea se face acum din ce în ce mai puțin pe technical skills, pe competențe tehnice și mult mai mult pe știu eu, pe personalitate, pe relaționare, pe alte criterii, unde acum practic toți pot să fie egali. Unul care n-are nicio experiență, dacă e mai educat, știe să vorbească mai bine, să se poarte mai bine, poate să treacă în fața tuturor celorlalti și, bineînțeles, că mare scandal pe piață – cum a ajuns acolo? Păi, uite cum a ajuns! Și așa o să fie și în continuare. Asta datorită tehnologiei fiindcă în urmă cu mai mult timp ca să înveți o meserie trebuia să stai lângă un meșter, lângă un altul care știa meserie, să vezi cum face, cum să prinzi meseria de la el. Și cel care știa meseria era stăpânul absolut pentru că toate cunoștințele erau depozitate în capul lui. S-au dus vremurile acestea, nu mai sunt”, a explicat acesta. Partenerii conferinței Gândul „HR Power Players – Strategii, Legislație și Transformarea Experienței Angajaților”: Philipp Morris Romania Clinicile Affidea Von Consulting Sanador Carmistin Morgan Sol RECOMANDAREA AUTORULUI: Conferința Gândul – “HR Power Players – Strategii, Legislație și Transformarea Experienței Angajaților” Silvia Dinică, la Conferința Gândul „HR Power Players”: Legislativul și zona de reglementare trebuie să fie cu un pas înaintea schimbărilor

Marius Budăi, deputat, fost ministru al Muncii, la Gândul „HR Power Players”: Inteligența artificială trebuie transformată din teamă în oportunitate

marius-budai,-deputat,-fost-ministru-al-muncii,-la-gandul-„hr-power-players”:-inteligenta-artificiala-trebuie-transformata-din-teama-in-oportunitate

Deputatul și fostul ministru al Muncii, Marius Budăi, susține că integrarea inteligenței artificiale și a robotizării în economia europeană trebuie abordată proactiv. În cadrul Conferinței Gândul “HR Power Players – Strategii, Legislație și Transformarea Experienței Angajaților”, acesta a subliniat importanța învățării continue, a parteneriatului onest între stat și angajatori și a pregătirii noilor generații pentru transformările majore ale pieței muncii. „Nu cred că este nimic mai important decât să vorbim despre oameni și despre evoluția lor viitoare”, a declarat deputatul Marius Budăi, fost ministru al Muncii, arătând că includerea tinerilor în această dezbatere este esențială pentru a înțelege direcția în care se îndreaptă piața muncii. Cu atât mai mult cu cât schimbările tehnologice influențează deja profund mediul profesional, după cum a adăugat Marius Budăi. Integrarea AI, între provocare și oportunitate Un punct central al intervenției sale l-a reprezentat influența inteligenței artificiale și a robotizării asupra viitorului locurilor de muncă. Deputatul a arătat că această temă a fost intens dezbătută atât la nivel național, cât și în cadrul reuniunilor europene la care a participat. Potrivit acestuia, subiectul a fost expus inclusiv în cadrul adunării parlamentare de la nivelul Uniunii Europene, precum și în dialogul cu Comisia Europeană. Budăi a precizat că va continua să insiste asupra necesității unei abordări proactive, nu reactive, din partea statelor membre. „Nu trebuie să fie o teamă, trebuie să o transformăm într-o oportunitate”, a subliniat acesta, explicând că inteligența artificială poate deveni un instrument care să crească productivitatea și rezultatele muncii, dacă este integrată strategic. Conferința Gândul „HR Power Players – Strategii, Legislație și Transformarea Experienței Angajaților” Piața muncii, o competiție permanentă Fostul ministru al Muncii a descris piața muncii drept „o piață concurențială”, în care mobilitatea forței de muncă și competiția pentru specialiști sunt realități constante. El a atras atenția asupra fenomenului migrației profesioniștilor către state care oferă salarii mai atractive, dar a punctat că această dinamică este parte a unei piețe în mișcare. „Este bine, până la urmă, că este așa. Trebuie să ne adaptăm”, a afirmat deputatul, insistând asupra responsabilității decidenților de a crea politici publice care să susțină competitivitatea și retenția forței de muncă. Parteneriat stat–angajatori și accent pe învățarea continua În opinia lui Marius Budăi, cheia adaptării la noile realități tehnologice constă într-un parteneriat onest între stat și angajatori. Autoritățile, spune Budăi, trebuie să sprijine companiile în procesul de calificare și recalificare a angajaților, astfel încât competențele acestora să fie permanent actualizate. Deputatul a subliniat că paradigma învățării continue se va schimba semnificativ în anii următori, devenind un element central al vieții profesionale. „Ceea ce știam până acum despre învățarea continuă se va schimba, iar aceasta va fi foarte, foarte importantă”, a concluzionat el. Declarațiile vin într-un context european marcat de accelerarea digitalizării și de dezbateri tot mai intense privind impactul tehnologiilor emergente asupra locurilor de muncă și a echilibrului social. Partenerii conferinței Gândul „HR Power Players – Strategii, Legislație și Transformarea Experienței Angajaților”: Philipp Morris Romania Clinicile Affidea Von Consulting Sanador Carmistin Morgan Sol RECOMANDAREA AUTORULUI: Conferința Gândul – “HR Power Players – Strategii, Legislație și Transformarea Experienței Angajaților” Silvia Dinică, la Conferința Gândul „HR Power Players”: Legislativul și zona de reglementare trebuie să fie cu un pas înaintea schimbărilor