Alcaraz – Djokovic, marea finală de la Australian Open! Celebrul antrenor e sigur

alcaraz-–-djokovic,-marea-finala-de-la-australian-open!-celebrul-antrenor-e-sigur

Carlos Alcaraz – Novak Djokovic este marea finală de la Australian Open, un meci cu o miză uriașă pentru ambii jucători. Celebrul antrenor Goran Ivanisevic, alături de care sârbul a câștigat 12 dintre cele 24 de titluri majore, este sigur de succesul fostului său elev la Melbourne și spune că acesta este „Zeul tenisului”. Dacă pentru liderul mondial este prima finală la Melbourne, pentru „veteranul” din circuitul ATP, în prezent pe locul 4, este șansa să își treacă în palmares cel de-al 25-lea trofeu de Grand Slam și să depășească un record stabilit în 1973 de către australianca Margaret Court, record pe care sârbul l-a egalat în 2023, când a cucerit US Open. Celebrul antrenor Goran Ivanisevic este sigur de succesul fostului său elev în duelul Alcaraz – Djokovic, care este marea finală de la Australian Open. Meciul de duminică este unul cu miză pentru ambii jucători, pentru liderul mondial este ocazia de a câștiga primul său titlu de la „Happy Slam”, în timp ce Djokovic (38 de ani) își consolidează poziția de cel mai titrat jucător din istoria tenisului. „O să vă spun doar atât: Nole este zeul tenisului. Vreau să câștige duminică. După părerea mea, este un meci de 50-50, iar miza este enormă pentru amândoi”, a declarat Ivanisevic pentru publicația sârbă Sport Klub. Atât Djokovic, cât și Alcaraz s-au calificat în finală după un meci de cinci seturi, sârbul s-a impus în fața campionului en-titre, Jannik Sinner, în timp ce ibericul a jucat cu Zverev în cea mai lungă semifinală din istoria Australian Open, de 5 ore și 27 de minute. În acest context, Ivanisevic a punctat faptul că miza uriașă a acestei finale cântărește mai mult decât oboseala acumulată de-a lungul actualei ediții de la Australian Open. „Nu există oboseală, este finala, este prea mult în joc pentru amândoi. Ce ne va da Dumnezeu”, a mai spus acesta. Alcaraz – Djokovic e a doua confruntare la Australian Open  Carlos Alcaraz și Novak Djokovic se află în fața celui de-al zecelea meci direct, respectiv al doilea pe hardul de la Australian Open. Partida de astăzi este a cincea finală dintre cei doi, după Wimbledon 2023, Cincinnati 2023, Wimbledon 2024 și JO Paris 2024. Djokovic a debutat la Melbourne în 2005, iar primul titlu l-a obținut în 2008, după o finală disputată cu francezul Jo-Wilfried Tsonga. De-a lungul carierei sale a cucerit 10 titluri la Australian Open, cel mai recent în 2023, în fața lui Stefanos Tsitsipas. Alcaraz (22 de ani) și-a făcut debutul Australian Open în 2021, venind din calificări, iar cea mai bună performanță, până în acest an, a fost calificarea în sferturile de finală (2024, când a pierdut în fața lui Zverev, și în 2025, când a fost învins de Djokovic). Djokovic conduce cu 5-4 în confruntările directe, cea mai recentă victorie a sa a fost chiar cea din sferturile de la Australian Open. Alcaraz s-a impus ultima dată în semifinale la US Open, turneu pe care l-a și câștigat, după o finală disputată cu Jannik Sinner.

Novak Djokovic a urmărit finala Ligii Campionilor, PSG – Inter 5-0, în timp ce era pe teren și juca la Roland Garros: Mulți oameni erau cu ochii în telefon și se uitau și ei

novak-djokovic-a-urmarit-finala-ligii-campionilor,-psg-–-inter-5-0,-in-timp-ce-era-pe-teren-si-juca-la-roland-garros:-multi-oameni-erau-cu-ochii-in-telefon-si-se-uitau-si-ei

Novak Djokovic nu a putut sta departe de finala Ligii Campionilor dintre Paris Saint-Germain și Inter Milano, 5-0, deși se afla pe teren, la Roland Garros. Sârbul a fost în permanență la curent cu evoluția scorului, fiind „anunțat” de spectatori, care se manifestau zgomotos în momentul în care francezii marcau. Djokovic a încercat să îi înduplece pe organizatori să nu îi programeze meciul sâmbătă seara, în paralel cu finala UCL, însă cererea sa nu a fost încununată de succes. Novak Djokovic, ironii către organizatori după ce a fost pe teren la Roland Garros în timp ce specatorii urmăreau finala Ligii Campionilor dintre PSG și Inter: „Mulți oameni erau cu ochii în telefon și se uitau” Novak Djokovic a avut o misiune ușoară în turul al treilea al turneului de Grand Slam de la Roland Garros, în care sârbul care ocupă locul 6 în ierarhia ATP l-a învins fără probleme în trei seturi pe austriacul Filip Misolic, locul 153 mondial, scor 6-3, 6-4, 6-2. Fostul lider mondial s-a plâns de faptul că a trebuit să joace meciul pe același interval orar cu finala Ligii Campionilor, în care PSG s-a impus zdrobitor în fața Interului, scor 5-0. Tenismenul în vârstă de 38 de ani nu a ezitat să-i ia peste picior pe organizatorii turneului de la Paris și s-a plâns de faptul că spectatorii au preferat să urmărească pe telefoane meciul de fotbal în loc să vadă partida de pe Arena Philippe Chatrier. „Da. Roland Garros și programările… Nu știu cum de am fost pus să joc de la ora asta, dar a fost interesant. Mai ales că mulți oameni erau cu ochii în telefon și se uitau și ei la finala Champions League. După reacțiile lor, îmi dădeam seama când se marchează. Dar cum oamenii s-au tot bucurat (n.r. – după fiecare gol înscris de PSG) mi s-a părut ceva ciudat. M-am gândit că parcă se dau prea multe goluri, oare ce se întâmplă acolo? Acum, când aflu că PSG a bătut cu 5-0, uau, ce rezultat”, a spus Djokovic. Reacția organizatorilor Roland Garros Organizatoriii turneului de la Paris nu au rămas fără replică la cele spuse de tenismen, după ce le-a fost reproșată programarea meciurilor la ora la care se juca PSG – Inter. Directoarea Grand Slam-ului parizian, Amelie Mauresmo, a comentat programările de sâmbătă, cu referire la cererea refuzată a lui Djokovic, de a nu intra pe teren la orele serii. „Avem foarte multe cereri. Din partea jucătorilor, din partea fanilor, din partea televiziunilor care dețin drepturile de transmisie. Nu putem face programul perfect, din păcate”, a spus Mauresmo. Alexandru Vălu este unul dintre cei mai noi membri ai redacției ProSport. Povestea cu unul dintre cele mai puternice branduri din presa sportivă din România începe încă din copilărie, când avea aproape în fiecare seară câte o ediție a ziarului. Tot de atunci a început și pasiunea sa pentru … citește mai mult

Patrick Mouratoglou e pus la punct, după ce l-a distrus pe Novak Djokovic. A spus o prostie absolută

patrick-mouratoglou-e-pus-la-punct,-dupa-ce-l-a-distrus-pe-novak-djokovic.-a-spus-o-prostie-absoluta

Tim Henman, semifinalist la Roland Garros în 2004 și câștigător a 15 titluri ATP, a avut un mesaj puternic pentru Patrick Mouratoglou, cel care l-a catalogat pe Novak Djokovic ca fiind un jucător mediocru în comparație cu Nadal şi Federer. Roland Garros, marele turneu de Grand Slam, începe duminică, 25 mai, exclusiv la Eurosport și pe Max. Înaintea competiției, Tim Henman, expert Eurosport, a fost chestionat despre varianta lansată de Patrick Mouratoglou, fostul antrenor al Simonei Halep și cel sub comanda căruia fostul lider WTA și-a încheiat cariera. Patrick Mouratoglou, criticat pentru declarația despre Novak Djokovic. „A spus o prostie absolută” „Cred că Mouratoglou vorbește absolut prostii. Nu mai sunt multe de zis. A spus o prostie absolută”, a declarat Tim Henman, pentru ProSport, într-un dialog intermediat de Eurosport. Ce s-a întâmplat? Patrick Mouratoglou a fost la podcastul „Bartoli Time“, realizat de Marion Bartoli, și a venit cu o teorie halucinantă. Potrivit antrenorului care i-a încheiat cariera Simonei Halep, Djokovic, considerat de mulți specialiși ca unul dintre cei mai mari jucători din istoria tenisului, este doar mediocru. „Când te uiți la ce juca Djokovic la 19 ani, în acel moment, nimeni nu putea să intuiască faptul că va ajunge unde se află astăzi. De fapt, și acum, dacă ești un fin observator al detaliilor jocului și îl compari pe Djokovic cu ceilalți doi (n.r. – Federer și Nadal), știu că e urât ce urmează să zic, dar ajungi la concluzia că Djokovic e un jucător aproape mediocru. Îmi pare rău că trebuie să zic asta. OK, face totul bine, dar n-are nicio lovitură cu adevărat puternică“, a declarat Patrick Mouratoglou pentru sursa citată. „Jocul lui Djokovic, mai ales în tinerețe, n-a avut nimic prin care să zici că va atinge măcar jumătate din performanțele pe care, ulterior, le-a atins. Dar tăria mentală a lui Djokovic, încrederea în sine, ambiția lui, preocuparea pentru detalii, acestea au fost calitățile care l-au făcut cel mai bun din istoria tenisului”, a mai anunțat acesta. Repere ale carierei lui Novak Djokovic: Novak Djokovic, care a împlinit recent 38 de ani, a fost numărul unu ATP pentru 428 de săptămâni A câștigat 24 de titluri de Grand Slam și este singurul care a cucerit de cel puțin trei ori fiecare dintre cele patru turnee majore E campion olimpic la JO Paris 2024 Are cele mai multe titluri de Grand Slam, 24, și are jucate cele mai multe finale de Grand Slam: 37 Are cele mai multe titluri de Masters 1000: 40 E singurul care a câștigat toate cele nouă turnee Masters de cel puțin două ori Activează de peste 17 în presa sportivă. La început a fost colaborator al departamentului care se ocupa de ligile inferioare, a „făcut practica” la meciuri din Liga 2 sau a treia și treptat a ajuns la secția „Fotbal Intern” a ProSport. A acumulat experiență și după patru ani a acceptat … citește mai mult

De ce nu a semnat sârbul Novak Djokovic petiția din procesul împotriva ATP, WTA, ITIA și ITF

de-ce-nu-a-semnat-sarbul-novak-djokovic-petitia-din-procesul-impotriva-atp,-wta,-itia-si-itf

Fostul lider mondial din tenisul masculin, Novak Djokovic, încă nu a semnat petiția din procesul împotriva ATP, WTA, ITIA și ITF. Tenismenul sârb și-a manifestat nemulțumirea față de câștigurile pe care le obțin jucătorii din primele locuri ale ierarhiei, în comparație cu ceilalți din Top 100. Djokovic nu a semnat petiția în nume personal, dar a semnat-o din partea organizației jucătorilor pe care a înființat-o, PTPA. Momentan, sârbul evoluează la turneul ATP de la Miami. De ce nu a semnat Novak Djokovic petiția din procesul împotriva ATP, WTA, ITIA și ITF Novak Djokovic încă nu a semnat în numele său petiția procesul împotriva ATP, WTA, ITIA și ITF. Fostul lider mondial s-a declarat în mai multe rânduri nemulțumit de faptul că sportivii din primele locuri ale clasamentului mondial nu încasează premii pe cât ar merita, în comparație cu cei din Top 100. Cu toate acestea, sârbul își dorește să îi vadă întâi pe ceilalți jucători de tenis că susțin acest demers. „În general, nu am semnat petiția deoarece doresc ca jucătorii să facă primii un pas în față. Am fost foarte activ în politica tenisului. Este un proces obișnuit, de la avocați la avocați, depinde de situație. Ca să fiu cinstit, sunt lucruri cu care sunt de acord în proces și lucruri cu care nu sunt de acord. Și am constatat că poate unele cuvinte erau destul de dure acolo, dar cred că echipa de avocați știe ce face și ce fel de terminologie ar trebui să folosească pentru a obține rezultatul corect”, a spus sârbul, potrivit sportskeeda.com. Djokovic, proces fără precedent în lumea tenisului Djokovic a decis să deschidă un proces fără precedent în lumea tenisului, prin intermediul asociației sale, PTPA. Organizația înființată de fostul lider mondial duce un război juridic împotriva ITA, WTA, ATP și ITF, forurile care guvernează „sportul alb” la nivel mondial. Asociația Jucătorilor Profesioniști de Tenis a deschis o serie de acțiuni în instanțele din Statele Unite, Marea Britanie și Uniunea Europeană, prin care dorește să demaște abuzurile din tenis. „După ani de eforturi de bună-credință de a reforma tenisul profesionist, Asociația Jucătorilor Profesioniști de Tenis (PTPA) a luat măsuri legale decisive. Astăzi, PTPA, alături de mai mulți jucători profesioniști de tenis și în numele întregii populații de jucători, și renumita firmă internațională de avocatură Weil, Gotshal & Manges LLP a inițiat o serie de acțiuni legale în SUA, Marea Britanie și UE împotriva organismelor de conducere ale sportului: ATP, ITT, ITF, ITIA, WTA. Procesele dezvăluie abuzuri sistemice, practici anticoncurențiale și o nerespectare flagrantă pentru bunăstarea jucătorilor care au persistat de zeci de ani”, se arată în comunicatul de presă emis de Asociația Jucătorilor Profesioniști de Tenis.