Novak Djokovic face marele anunț în privința retragerii. Vreau să văd asta

novak-djokovic-face-marele-anunt-in-privinta-retragerii.-vreau-sa-vad-asta

Ajuns la 38 de ani, Novak Djokovic, fostul lider mondial din ierarhia masculină, a făcut un anunț de ultimă oră în legătură cu retragerea din tenis. Jucătorul sârb dezvăluie că nu are de gând să agațe racheta în cui, adăugând că „longevitatea” este una dintre motivațiile sale care îl face să meargă mai departe și să vadă unde poate ajunge. Novak Djokovic a vorbit din nou despre retragere. „Există oameni care își doresc asta” Câștigător a 24 de trofee de Grad Slam, „Nole” a vorbit din nou despre finalul de carieră. Când toată lumea credea că va face anunțul de adio, sârbul surprinde și mărturisește că nu vrea să spună stop. Susține că „longevitatea” îl determină îl să meargă înainte și vrea neapărat să vadă cât de departe poate ajunge. Iar aici a dat exemplele lui Cristiano Ronaldo și LeBron James, care la vârste înaintate scriu în continuare istorie pe terenurile de sport. „Longevitatea este una dintre cele mai mari motivații ale mele. Vreau să văd cât de departe pot ajunge. Să-i văd pe LeBron și Ronaldo jucând până la 40 de ani este motivant și o inspirație pentru mine. Tenisul se schimbă și vreau să joc pentru a experimenta această schimbare. Există oameni care își doresc să mă retrag curând, dar asta nu se va întâmpla”, a spus Djokovic, citat de EFE.  Foto: Mediafax Foto Originile, talentul și caracterul l-au adus în fruntea tenisului mondial. „Sunt dovada că orice este posibil” Novak Djokovic afirmă că originile sârbești, țară aflată mulți ani în război, dublate de un talent ieșit din comun și un caracter aparte, l-au dus în topul tenisului mondial. Sportivul spune că a înțeles imediat faptul că a fost obligat să se maturizeze mult mai repede decât era normal și să-și ia viața în propriile mâini, pentru a-și îndeplini obiectivul setat, acela de a deveni numărul 1 mondial. „Vin dintr-o țară devastată de război. Tatăl meu mi-a dat o bancnotă de zece dolari când aveam 12 ani și mi-a spus că asta era tot ce aveam. Mi-a spus că dacă vreau să joc acest sport scump, trebuia să mă perfecționez. Trebuia să mă maturizez mult mai repede decât mă așteptam. Am înțeles mesajul și mi-am asumat multă responsabilitate. Tatăl meu a crezut în talentul și caracterul meu mult mai mult decât mine. Când am menționat că obiectivul era să devin numărul unu mondial într-o țară fără tradiție în tenis, ne-am confruntat cu ridiculizarea și neîncrederea multor oameni. Sunt dovada că orice este posibil’, a conchis legendarul jucător sârb.

Novak Djokovic a dezvăluit până când vrea să joace și anunțul e surprinzător. Singurul lucru care mă motivează

novak-djokovic-a-dezvaluit-pana-cand-vrea-sa-joace-si-anuntul-e-surprinzator.-singurul-lucru-care-ma-motiveaza

Novak Djokovic, ajuns numărul 5 mondial în ierarhia ATP, a dezvăluit cât mai are de gând să joace tenis, iar răspunsul este unul cu totul surprinzător. Sârbul a spus că participarea la Jocurile Olimpice din 2028 este singurul lucru care îl motivează să meargă mai departe, în ciuda faptului că la competiția organizată de Los Angeles va avea 41 de ani. Djokovic a dezvăluit până la ce vârstă mai vrea să joace, iar răspunsul suprinde pe toată lumea Novak Djokovic, ajuns numărul 5 mondial în ierarhia ATP din cauza rezultatelor foarte slabe din ultimul timp, a dezvăluit cât mai vrea să joace tenis, iar răspunsul sârbului este unul de-a dreptul surprinzător. Fostul lider mondial a spus că gândul la Olimpiada de peste trei ani din SUA este unicul lucru care îl determină să meargă mai departe, în ciuda faptului că la competiția majoră din 2028 va avea „venerabila” vârstă de 41 de ani. „Singurul lucru la care mă gândesc în acest moment, singurul lucru care mă motivează, sunt Jocurile Olimpice din 2028 de la Los Angeles, pentru a-mi reprezenta ţara. Grand Slam-urile de asemenea, dar nu cred că sunt la acelaşi nivel cu Jocurile Olimpice”, a mărturisit Nole într-un interviu pentru site-ul croat (Ne)uspjeh prvaka de pe platforma YouTube. În cazul în care obiectivul de a lua startul la Jocurile Olimpice din LA de peste trei ani, atunci sârbul va putea astfel să-și apere trofeul, după ce a câştigat medalia de aur la JO de Paris, vara trecută, în faţa lui Carlos Alcaraz, scor 7-6 (3), 7-6 (2). Acesta e posibil să fi fost ultimul meu meci aici, la Roland Garros. De aceea am fost puțin mai emoționat, chiar și la final. Dar dacă acesta a fost meciul meu de rămas bun la Roland Garros, a fost minunat, datorită atmosferei și a ceea ce am primit de la public. Nu știu ce-mi va aduce ziua de mâine în acest moment al carierei mele. Voi continua, da. Evident, urmează Wimbledon, care a fost turneul meu preferat din copilărie. Voi face tot posibilul să mă pregătesc. Cred că cele mai bune oportunități ale mele să câștig un alt Slam sunt probabil la Wimbledon sau un teren dur mai rapid, poate în Australia” – Novak Djokovic (7 iunie 2025) Suspină după marii săi rivali, Roger Federer și Rafa Nadal În interviul citat, realizat de fostul fotbalist şi antrenor croat Slaven Bilic, Novak Djokovic a recunoscut că „o mare parte din el a plecat” odată cu retragerile marilor săi rivali, Roger Federer şi Rafael Nadal. „Sunt foarte diferit de când a plecat Rafa, nu credeam că îmi va face asta”, a explicat Nole, care a adăugat că „Sinner şi Alcaraz sunt jucători foarte impresionanţi, dar incomparabili cu cei trei mari (n.r. – el, Roger Federer şi Rafael Nadal)”. Absolvent al Facultății de Filosofie și Jurnalism, și-a început cariera în presa sportivă scrisă și on-line în urmă cu două decenii la săptămânalul Fanatik, unde și-a făcut ucenicia și apoi a prins experiență în domeniul sportului rege și nu numai. A urmat în 2008 „transferul” … citește mai mult

Anunțul momentului despre retragerea lui Novak Djokovic

anuntul-momentului-despre-retragerea-lui-novak-djokovic

Novak Djokovic (37 de ani, locul 6 ATP), cel mai titrat jucător de tenis din istorie, cu 99 de titluri, din care 24 de Grand Slam și unul olimpic, vrea să își continue activitatea, chiar dacă evoluțiile sale nu mai sunt la nivelul cu care și-a obișnuit fanii. Potrivit lui Thierry Guibert, directorul general al Lacoste, brand sportiv a cărui imagine sârbul este imagine încă din 2017, parteneriatul cu acesta va fi prelungit, iar retragerea lui Djokovic nu va fi înainte de Jocurile Olimpice de la Los Angeles 2028, scrie L’Equipe. După ce a fost eliminat prematur, încă de la primul meci, la Madrid, Djokovic și-a anunțat absența de la turneul ATP Masters de la Roma, la care a participat în fiecare an din 2007 și pe care l-a câștigat de șase ori, cel mai recent în 2022, când s-a impus în fața lui Stefanos Tsitsipas cu 6-0, 7-6 (5). Guibert, directorul Lacoste, anunț despre retragerea lui Novak Djokovic Thierry Guibert, directorul general Lacoste, a vorbit despre momentul retragerii din activitate a lui Djokovic, care peste două săptămâni va împlini 38 de ani. „Novak își dorește să joace cel puțin până la Jocurile Olimpice de la Los Angeles. Nu am nicio îndolială că nu vom ajunge la un acord în următoarele săptămâni pentru prelungirea colaborării. Discutăm despre tipul de prelungire. De când s-a alăturat echipei noastre, a câștigat jumătate din titlurile sale de Grand Slam. A contribuit enorm la brand”, a declarat Thierry Gibert pentru publicația franceză. Novak Djokovic are 24 de titluri majore: zece la Australian Open (2008, 2011, 2012, 2013, 2015, 2016, 2019, 2020, 2021, 2023), șapte la Wimbledon (2011, 2014, 2015, 2018, 2019, 2021, 2022), patru la US Open (2011, 2015, 2018, 2023) și trei la Roland Garros, (2016, 2021, 2023). Djokovic este campionul olimpic en-titre, după o finală dramatică pe care a câștigat-o în fața lui Carlos Alcaraz,  scor 7-6 (3), 7-6 (2). După succesul de la Paris, sârbul a avut un început de sezon foarte fluctuant, fiind eliminat încă de la primul meci în patru dintre cele șapte turnee la care a participat. La Australian Open s-a retras în semifinala cu Alexander Zverev, după ce pierduse primul set, scor 6-7 (5), în 82 de minute, iar la Miami a fost învins în finală de cehul Jakub Mensik, scor 7-6 (4), 7-6 (4). Novak Djokovic, în căutarea celui de-al 100-lea titlu Fostul lider mondial se află în căutarea celui de-al 100-lea titlu, iar dacă va reuși să îl obțină la Roland Garros va putea bifa o altă bornă importantă: să bată recordul de titluri majore, care a fost stabilit de australianca Margaret Court în 1973 și pe care Djokovic l-a atins în 2023, prin succesul de la US Open. Djokovic a anunțat încă din vara lui 2024 că vrea să își apere titlul olimpic, singurul care până la Paris îi lipsea din palmaresul său impresionant. „Încă îmi doresc să joc la Los Angeles. Îmi place în mod deosebit să joc pentru Serbia, la Jocurile Olimpice și în Cupa Davis, când fac parte din echipă. Am crezut că purtarea drapelului Serbiei la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Londra din 2012 a fost un moment de neegalat, dar ceea ce am simțit când am ridicat drapelul la Paris, în timp ce se intona imnul și aveam medalia de aur la gât, este ceva ce nu poate fi depășit în sportul profesionist. Este cea mai mare realizare sportivă a mea”, a declarat Novak Djokovic, după ce a obținut titlul olimpic, notează TNT Sports.