Șase sfaturi ale unui nutriționist pentru evitarea răcelii și gripei în sezonul rece

sase-sfaturi-ale-unui-nutritionist-pentru-evitarea-racelii-si-gripei-in-sezonul-rece

Bolile sunt frecvente pe parcursul iernii, dar cu câteva schimbări oamenii  își pot construi un sistem imunitar puternic. Este vorba despre câteva obiceiuri care pot fi integrate în viața de zi cu zi și care stimulează imunitatea, susține nutriționistul Ed Tooley de la The Turmeric Co., potrivit Express. El a întocmit un set de reguli care are scopul de a-i menține în formă pe oameni în timpul iernii. Dieta este prima apărare împotriva bolilor, susține Ed Tooley. El le recomandă oamenilor să „mănânce curcubeul”. Aceasta înseamnă că mesele trebuie să conțină legumele viu colorate, cum ar fi morcovii, ardeii și cartofii dulci. Fructele de pădure pot fi o opțiune excelentă, deoarece au mulți antioxidanți, dar și vitaminele A, C și E care protejează celulele imunitare. Alimente de evitat De asemenea, evitarea alimentele cu conținut ridicat de zahăr și alimentele ultra-procesate reprezintă o bună idee. „Acest lucru devine deosebit de dificil în lunile mai reci, deoarece deliciile festive iminente rămân o tentație, așa că este important să rămâneți conștienți de consum. Consumul de alcool este, de asemenea, esențial de urmărit în timpul sezonului de sărbători, în special băuturile zaharoase precum cidrul și lichiorurile, deoarece suprimă activ funcția imunitară într-un moment în care aveți cea mai mare nevoie”, a explicat expertul. Totodată, construirea „unui microbiom intestinal sănătos” poate fi realizat prin consumul de fibre. Cerealele integrale și legumele vor ajuta, la fel ca  alimentele fermentate precum iaurtul și chefirul. „Când intestinul este sănătos și echilibrat, corpul este mult mai bine echipat pentru a răspunde eficient atunci când virusuri precum răceala și gripa intră în sistemul dumneavoastră. Gândiți-vă la intestinul dumneavoastră ca la terenul de antrenament pentru sistemul imunitar”, a transmis nutriționistul. O dietă sănătoasă și somn destul Somnul este la fel de important atunci când vine vorba de evitarea bolilor. Cei care dorm mai puțin sunt mai vulnerabili la boli. „Gândiți-vă la somn ca la momentul în care corpul dumneavoastră se repară și sistemul imunitar se reîncarcă. Acumularea de datorie de somn prin lipsa constantă de odihnă produce un deficit care subminează toate celelalte eforturi ale tale pentru o viață sănătoasă”, a adăugat Ed Tooley. Ultimul său sfat pentru a ține la distanță bolile de iarnă are legătură cu vitaminele. Vitamina C care se găsește în citrice și fructe de pădure ajută foarte mult sistemul imunitar. Vitamina D, de obicei găsită în ciuperci, este o altă variantă care poate regla sistemul imunitar. Zincul este și el modalitate excelentă de a stimula sistemul imunitar. Acesta se găsește în carne, fructe de mare, leguminoase și semințe.

O gustare rapidă, dar sățioasă. Un nutriționist susține că a descoperit o rețetă cu puține calorii care ajută la slăbit

o-gustare-rapida,-dar-satioasa.-un-nutritionist-sustine-ca-a-descoperit-o-reteta-cu-putine-calorii-care-ajuta-la-slabit

O nutriționistă a distribuit online o rețetă bogată în proteine și fibre pentru persoanele care caută o gustare „rapidă”, dar „sățioasă”. Rețeta a fost publicată pe TikTok sub numele de utilizator @strengthkitchen de către Tara, potrivit Expres. Tara este o antrenoare personală și nutriționistă care distribuie în mod regulat rețete pentru cei 50.000 de urmăritori ai săi. Într-o postare, Tara a recomandat o „gustare echilibrată” cu 25 g de proteine, preparată folosind ingrediente pe care majoritatea oamenilor le au deja în casă. Concret, Tara a făcut un bol cu iaurt cu mere, nuci și semințe, relatează Mirror. „200 g iaurt grecesc 0% pentru proteine. Mere pentru fibre și potasiu, vitamina C și antioxidanți. Unt de arahide pentru aromă. Semințe de dovleac pentru zinc (bun pentru pielea noastră). Nuci caju și migdale pentru vitaminele B, magneziu, vitamina E și minerale. Nuci pentru Omega”, a explicat Tara. Ea a oferit și alte explicații. „În loc să te saturi doar cu nuci ca gustare, de ce să nu o transformi într-o gustare puțin mai echilibrată, cu proteine din iaurt și fibre din fructe, pentru a te simți sătul? Dacă obiectivul tău este pierderea de grăsime sau de greutate, poți înlocui untul de arahide cu fructe de pădure, pentru a te ajuta să menții un deficit caloric. Bolurile cu iaurt sunt grozave, deoarece poți schimba diferite tipuri de fructe și toppinguri pentru a ajuta la obținerea unei varietăți de nutrienți și fibre. Fibrele sunt importante pentru a ajuta digestia, a preveni diabetul de tip 2, a ajuta la scăderea colesterolului și multe altele”, a adăugat Tara. Autoritățile confirmă că gustarea este bună pentru sănătate Informațiile sunt confirmate și de reprezentanții autorităților. „Majoritatea dintre noi trebuie să consumăm mai multe fibre și să avem mai puține zaharuri adăugate în dieta noastră. Consumul unei cantități mari de fibre este asociat cu un risc mai mic de boli de inimă, accident vascular cerebral, diabet de tip 2 și cancer intestinal. Există dovezi puternice că un consum ridicat de fibre (denumite în mod obișnuit fibre fibroase) este asociat cu un risc mai mic de boli de inimă, accident vascular cerebral, diabet de tip 2 și cancer intestinal. Alegerea alimentelor cu fibre ne face, de asemenea, să ne simțim mai sătui, în timp ce o dietă bogată în fibre poate ajuta digestia și poate preveni constipația”, a transmis site-ul britanic al NHS. Și Centrul britanic pentru Controlul și Prevenirea Bolilor are o opinie asemănătoare. „Ajută la controlul glicemiei și la gestionarea greutății. De asemenea, poate reduce riscul de boli de inimă, o complicație frecventă a diabetului și unele tipuri de cancer”, a precizat centrul.