Meta lansează ochelarii inteligenți în parteneriat cu Oakley și Prada – Cum se chinuie Mark Zuckerberg să intre pe nișa GoPro
Meta extinde gama de ochelari inteligenți cu modele create împreună cu Oakley și Prada, adresându-se atât sportivilor, cât și pasionaților de modă. Concret, Meta continuă să investească în ochelarii inteligenți și anunță două noi parteneriate importante: cu Oakley și Prada. Dacă modelele anterioare au fost dezvoltate în colaborare cu Ray-Ban, cele mai noi lansări marchează o diversificare clară a direcțiilor de piață. Se vrea nișarea pe segmentul sportiv Colaborarea cu Oakley se concentrează pe un segment sportiv, vizând în special pasionații de activități precum snowboarding, ciclism, surfing sau skateboarding, scrie publicația Gizmodo. Conform unui raport CNBC, noul model dezvoltat cu Oakley va fi mai rezistent la intemperii și va avea un preț de pornire de aproximativ 360 de dolari, cu 60 de dolari mai mult decât modelele Ray-Ban. Meta a observat deja că unii utilizatori foloseau versiunile actuale în contexte sportive și a decis să optimizeze produsul pentru această nișă. Specificațiile tehnice exacte nu au fost încă detaliate, dar se așteaptă îmbunătățiri precum filmare la 60 de cadre pe secundă (fps), stabilizare a imaginii și, eventual, un câmp vizual mai larg. Acestea ar transforma noii ochelari într-o alternativă directă la camerele GoPro, oferind utilizatorilor o experiență de tip „point of view” fără a fi nevoie de echipamente suplimentare. Când eleganța se întâlnește cu tehnologia: Meta colaborează cu Prada pentru un model premium În paralel, Meta vizează și segmentul de lux printr-un parteneriat cu casa de modă italiană Prada. Noii ochelari vizează un public interesat de design sofisticat și ar putea atrage în special femeile, un segment mai puțin abordat până acum în zona de wearable tech. Designul este gândit astfel încât brațele groase ale ramei Prada să acomodeze componentele necesare, fără a compromite estetica. Deși colaborarea cu Prada nu pare să aducă funcționalități tehnice noi față de modelele standard, importanța sa constă în extinderea publicului-țintă către cei care văd ochelarii inteligenți și ca pe un accesoriu de modă, nu doar ca pe un dispozitiv tehnologic. Meta va dezvălui oficial cele două modele vineri, iar anunțul poate marca o schimbare semnificativă în strategia companiei: o abordare multiplă care transformă ochelarii inteligenți într-un produs adaptabil la diverse stiluri de viață – de la sport extrem la modă de lux.
Ochelari termici ca în Predator? O nouă invenție ar putea face acest vis realitate

Un nou tip de material dezvoltat de cercetători de la MIT promite să transforme fundamental tehnologia senzorilor infraroșu, deschizând calea către ochelari de vedere termică ușori și subțiri, asemănători celor din filmele SF. Materialul, bazat pe pelicule extrem de subțiri de PMN-PT (niobat de plumb-magneziu cu titanat de plumb), permite detectarea radiației infraroșii la temperaturi ambientale, fără sisteme voluminoase de răcire. Problema senzorilor convenționali Sistemele actuale de viziune nocturnă de înaltă performanță utilizează detectoare fabricate din telurură de cadmiu-mercur (HgCdTe), care necesită răcire la temperaturi apropiate de cea a azotului lichid (−196°C). Acest lucru asigură reducerea zgomotului electronic intern și crește sensibilitatea, dar implică echipamente grele și scumpe. Încercările de a crea senzori „la cald”, fără răcire, au existat încă dinaintea celui de-al Doilea Război Mondial, bazându-se pe materiale piroelectrice precum turmalina. Materialele generează, practic, un curent electric atunci când absorb radiație infraroșie, dar la temperatura camerei semnalele erau puternic afectate de zgomotul termic, scrie publicația Ars Technica. Soluția MIT: filme nanometrice neaderente Echipa condusă de cercetătoarea Xinyuan Zhang a găsit o cale de a reduce zgomotul fără răcire, realizând filme piroelectrice incredibil de subțiri, de doar 10 nanometri. Cheia a fost dezvoltarea unei metode de fabricație care să permită desprinderea acestor filme de substrat fără a le deteriora, un proces adesea comparat cu dezlipirea unui ou prăjit de o tigaie veche. Soluția a fost materialul PMN-PT, care nu doar că are proprietăți piroelectrice excelente, dar și un comportament „antiaderent” la nivel atomic. Prezența atomilor de plumb în compoziția substratului slăbește legăturile covalente dintre film și suprafață, permițând separarea rapidă și curată a peliculei. Rezultatele impresionante nu au întârziat să apară Folosind 100 de astfel de filme, fiecare cu o suprafață de 60 microni pătrați, cercetătorii au creat un senzor IR cu 100 de pixeli, atașat pe un cip de siliciu. Dispozitivul a detectat radiații pe întreaga bandă infraroșie și a avut performanțe superioare senzorilor clasici răciți. Deși detectorul IR este deja funcțional, Zhang precizează că pentru un sistem complet de vedere nocturnă mai sunt necesare lentile pentru focalizare, surse de alimentare și integrarea întregului ansamblu într-un format ergonomic. Deși lentilele de contact cu viziune nocturnă rămân un obiectiv îndepărtat, ochelarii cu aspect normal sunt o țintă realistă. Tehnologia ar putea avea aplicații în siguranța rutieră, prin integrarea în sisteme de detecție pentru mașini autonome în condiții meteo dificile. Mai mult, metoda de separare atomică ar putea fi aplicată și altor materiale, extinzând potențialul către senzori purtabili, tranzistori flexibili și computere ultra-miniaturizate. „Dacă reușim să generalizăm această metodă, putem construi o nouă generație de electronice ultra-subțiri, performante și portabile”, a mai spus, de asemenea, Zhang.