S-a ieftinit gigantul industriei grele, Liberty Galați

5 companii s-au înscris la licitaţia pentru cumpărarea Combinatului siderurgic Liberty Galați (fostul Sidex Galați), programată vineri. Noua rundă de vânzare vine cu două noutăți esențiale. Prețul de începere a licitației a scăzut de la 709 milioane euro la 444 de milioane de euro. Printre competitori se numără UMB Steel, compania lui Dorinel Umbrărescu, dar și magnatul ucrainean Rinat Ahmetov, cu o avere de 8 miliarde de euro. Este vorba de aceleaşi entități economice care au participat şi la prima etapă, de acum 3 luni, când preţul de pornire era de 709 milioane de euro. Ieftinire dramatică pentru colosul din Galați. De la 709 la 444 milioane de euro Noul start al licitației vine cu diminuarea preţului de la 709 milioane la 444 de milioane de euro. O altă noutate este şi prelungirea termenului cu 3 luni al licitaţiei. „A existat interes din partea aceloraşi părţi care au subscris şi la prima licitaţie, care au cumpărat caietul de sarcini”, a declarat pentru News.ro Paul Dieter Cîrlănaru, directorul general al CITR, unul dintre administratorii concordatari ai Liberty Galaţi. Liberty Galați a fost una din perlele industriei românești Conform acestuia, cei care aveau deja caietul de sarcini nu erau obligaţi să îl mai achizițoneze. „În afara preţului, nu s-a modificat nimic în caietul de sarcini. Am comunicat cu toate părţile care l-au cumpărat prima dată şi au continuat să fie interesate de acest obiectiv industrial. Nu a venit nimeni suplimentar, sunt aceiaşi 5”, a completat oficialul. Nume grele printre competitori. UMB Steel a cumpărat recent și ArcelorMittal Hunedoara Reprezentanţi din administraţia combinatului au declarat, pentru sursa citată, că investitorii înscrişi sunt: UMB Steel SRL, din grupul UMB, deţinut de cunoscuta familie Umbrărescu. Grupul UMB este activ în proiectare şi construcţii de drumuri şi poduri, producerea de metale feroase şi de produse din beton pentru construcţii sau producerea energiei electrice. De notat că, pe 8 aprilie 2026, Consiliul Concurenţei a autorizat preluarea combinatului siderurgic ArcelorMittal Hunedoara de către UMB Steel. Cel mai bogat ucrainean, cu o avere de 8 miliarde de euro, intră în cursă Pe listă este și Metinvest B.V., un grup de companii siderurgice şi miniere cu operaţiuni în Ucraina, Italia, Bulgaria, Marea Britanie şi SUA. Grupul este controlat de omul de afaceri ucrainean Rinat Ahmetov. Miliardarul din Ucraina a fost în România recent, la înmormântarea marelui antrenor Mircea Lucescu. Rinat Ahmetov, uimit de ce a găsit în București Celelalte companii participante sunt: Jindal Steel (International), cu operaţiuni internaţionale pe piaţa oţelului, energiei şi a minereurilor. În 2025, a preluat combinatul din Ostrava (Cehia); Sidenor Steel Industry – cel mai mare producător grec de produse din oţel; JSW Steel Limited – un producător multinaţional indian de oţel, cu sediul în Mumbai. Vânzarea combinatului din Galaţi a fost impusă de datoriile de 1 miliard de euro În urma presiunilor făcute de creditori de declanşare a insolvenţei, Liberty Galaţi (denumit în trecut Sidex Galaţi) intra în martie 2025 în procedura de concordat preventiv. Măsura juridică previne insolvenţa, permite restructurarea datoriilor şi reluarea activităţii în condiţii negociate. Deoararece atoriile totale erau de aproximativ un miliard de euro, combinatul a fost propus spre vânzare. Preţul de pornire al primei licitaţii, organizată pe 12 martie 2026, a fost de 709 milioane de euro. Conform regulamentului, cu cel mult 48 de ore înainte de momentul închiderii înscrierii, cei decişi să liciteze trebuiau să prezinte o scrisoare de garanţie în cuantum de 7% din valoarea de start cerută. Respectiv aproximativ 49 de milioane de euro. Niciunul dintre cei 5 care cumpăraseră caietul de sarcini nefăcând acest demers, procedura s-a încheiat fără a fi desemnat vreun câştigător. Ulterior, a fost luată decizia scăderii preţului de pornire la nivelul de 444 milioane de euro, de la care se porneşte în licitaţia de vineri, 19 iunie.
Cum și-a construit averea oligarhul ucrainean care a cumpărat ArcelorMittal Roman

Vestea vânzării companiei Arcelor Mittal Roman oligarhului Victor Pinchuk readuce în discuție modul în care și-a clădit averea unul dintre miliardarii Ucrainei. Detaliile tranzacției sunt ținute la secret, nefiind făcută publică valoarea tranzacției. Context în care atrage atenția profilul controversat al oligarhului, ginere al fostului președinte Leonid Kucima. Potrivit presei internaționale, Pinchuk și-a construit o parte importantă a averii sale cumpărând active subevaluate, cum a făcut și în binecunoscutul caz Kryvorizhstal, revândut apoi de statul ucrainean pe o sumă de 6 ori mai mare. Și-a făcut averea sub oblăduirea socrului său, Leonid Kucima, în mandatele căruia a profitat de privatizările dubioase facilitate de guvernele acestuia. În plus, Pinchuk a fost implicat și în mituirea unor lobbiști americani, sub aparența unor campanii pro-bono în favoarea Ucrainei. Compania industrială ucraineană Interpipe a anunțat încheierea acordului de achiziție a fabricii ArcelorMittal Tubular Products (AMTP) din Roman, România, începând cu 31 martie 2026. Tranzacția marchează un pas strategic important în planul Interpipe de a-și extinde prezența în Europa, informează reprezentanții companiei ucrainene. Achiziția ArcelorMittal Roman e prima platformă de producție în UE a ucrainenilor de la Interpipe Fabrica AMTP Roman este un producător renumit de țevi din oțel fără sudură, care deservește consumatori din întreaga Europă și nu numai. Achiziția oferă multiple beneficii clienților și consolidează baza de producție a Interpipe în Uniunea Europeană, sporind totodată reziliența lanțului de aprovizionare și asigurând un flux mai diversificat și mai fiabil pentru clienți, potrivit Interfax.ua. „Fabrica din Roman este prima noastră platformă de producție din Uniunea Europeană și la nivel internațional, marcând un pas istoric în dezvoltarea noastră. Aceasta completează perfect operațiunile noastre integrate vertical, cu valoare adăugată, din Ucraina, consolidând atât diversificarea noastră geografică, cât și integrarea tehnologică”, a comentat la rândul său Luca Zanotti, CEO al Interpipe. Partea română asigură că tranzacția a fost finalizată după îndeplinirea tuturor condițiilor necesare, inclusiv obținerea autorizațiilor antitrust și a aprobărilor necesare pentru investiții străine directe din partea autorităților ucrainene și române. Fabrica din Roman, jucător-cheie pe piața producției de țevi din oțel fără sudură Înființată în anul 1951, fabrica din Roman este un jucător-cheie pe piața producției de țevi din oțel fără sudură, cu diametre între 168,3 mm și 406,4 mm. Este parte a renumitului grup industrial ArcelorMittal Produsele sale sunt folosite în sectoarele energetic, construcții și industrial, inclusiv pentru conducte onshore/offshore, precum și în producția de țevi de carcasă pentru industria petrolieră și de gaze. Tranzacția vine la puțin timp după ce Metinvest, cel mai mare producător ucrainean de oțel, controlat de Rinat Ahmetov, cel mai bogat om din Ucraina, a finalizat achiziția ArcelorMittal Tubular Products (AMTP) Iași. A treia fabrică de produse tubulare a ArcelorMittal în țara noastră, cea din Hunedoara, va fi preluată de UMB Steel, parte din grupul UMB, controlat de Dorinel Umbrărescu. Acordul a fost semnat în februarie 2026. Astfel, ArcelorMittal, cel mai mare producător de oțel din Europa, își face exit-ul din România, după 25 de ani pe piața locală, informează Profit.ro. Imperiul lui Victor Pinchuk Interpipe este o companie industrială ucraineană cu activitate în producția de țevi de oțel și produse feroviare, cu clienți în 70 de țări și o rețea globală de birouri de vânzări în Orientul Mijlociu, America de Nord și Europa. Doar în 2025, compania a contribuit cu 5,5 miliarde grivne la bugetele de toate nivelurile. Interpipe | Foto – site Interpipe Structura companiei include 5 unități industriale: Uzina de laminare a țevilor Interpipe Nyzhniodniprovsky Uzina de țevi Interpipe Novomoskovsk Interpipe Niko Tube Dnipropetrovsk Vtormet Complexul siderurgic electric Dniprosteel, operând sub marca Interpipe Steel. Epoca marii corupții și a privatizărilor dubioase a fost încurajată de Leonid Kucima, socrul lui Pinchiuk Epoca lui Leonid Kucima a fost considerată de Occident ca una dintre cele mai corupte din istoria Ucrainei, fiind perioada când marii oligarhi și-au consolidat averile. A fost și perioada de care a beneficiat Victor Pinchuk, care în doar câțiva ani de când a venit la Kiev, începând cu 1998, și-a construit imperiul. El, dar și Rihat Ahmetov, au profitat din plin de modul haotic în care se făceau privatizările activelor de stat ale tânărului stat ucrainean. Oligarhul și-a clădit cea mai mare parte a averii exact în perioada când s-a aflat la putere socrul său, 1994-2005, timp de două mandate. Crearea unui sistem oligarhic pare să fi fost o prioritate conștientă a politicii lui Kucima, un concept pe care l-a îmbrățișat constant foarte devreme. De la prima sa adresare în Parlament, ca președinte, în 1994, acesta a pledat pentru transformarea economiei cu monopol de stat a țării prin intermediul de “grupuri financiar- industriale“, nota Eurasianet.org. Fostul președinte ucrainean Leonid Kucima alături de Vladimir Putin Guvernul Timoșenko a revândut cu 4,8 miliarde dolari fabrica cumpărată de Pinchuk cu 800 milioane de dolari Miliardarul Pinchuk a fost membru al Parlamentului de la Kiev timp de două mandate consecutive. Este căsătorit cu Olena, fiica celui de-al doilea președinte al Ucrainei, Leonid Kucima. În anul 2004, Pinchuk și cel mai bogat ucrainean, miliardarul Rinat Ahmetov au achiziționat fabrica de oțel Kryvorizhstal pentru aproximativ 800 de milioane de dolari. Cumpărarea ar fi fost facilitată de scorul său, președinte la acel moment. Ulterior, guvernul Timoșenko a anulat tranzacția și a revîndut firma la licitație pentru 4,8 miliarde de dolari. A dat o avere unor lobbiști americani care susțineau că fac campanii pro bono pentru Ucraina O altă latură sulfuroasă a activității miliardarului se referă la plata unor vectori de mare influență din SUA, scria The Guardian, în 2023, care cita o investigație derulată de responsiblestatecraft.org. Viktor Pinchuk – este ginerele fostului președinte al Ucrainei, Leonid Kucima | Foto din 2010/Sursa – Wikipedia În perioada imediat următoare invadării sale de către Federația Rusă, americanii au primit sume uriașe de la al doilea cel mai bogat om din Ucraina pentru a face lobby unor companii de armament locale. Deși era vorba de campanii pro bono (voluntariat), în realitate lobbiștii au primit comisioane uriașe de la Pinchuk. Condiția era ca aceștia să facă reclamă unor firme de armament din Ucraina. Firmele din Washington DC