Strigătul emoționant al elevei olimpice care a obținut DUBLU AUR pentru România: Respectați profesorii!. Ce înseamnă tăierea burselor pentru olimpici: Profundă dezamăgire și revoltă interioară. În țara noastră, excelența e povară bugetar
„Educația este o rană frumoasă”. Este o definiție dulce-amară a învățământului românesc, care aparține unuia dintre cei mai străluciți elevi pe care i-a dat această țară în ultimii ani. Maria – Lavinia Tudose, elevă a Colegiului Național „Vasile Alecsandri” din Galați, a obținut două medalii de aur la Olimpiada Internațională de Limba Engleză 2025 (IELO). Cu câteva zile înainte, în perioada de pregătire, tocmai afla că Guvernul avea să-i taie bursa. Cum a primit vestea, cum a reușit să se mobilizeze pentru concurs și, mai ales, ce mesaj are pentru politicienii aflați la putere, totul într-un interviu acordat GÂNDUL. „Educația nu se construiește pe tăieri și indiferență” Un copil mai coerent decât un ministru. O minte sclipitoare și un discurs excepțional, care le pune autorităților oglinda în față, așa cum nimeni nu a reușit până acum. „Olimpicii – acei tineri care își petrec nopțile învățând, care sacrifică vacanțe, prieteni și odihnă pentru a aduce prestigiu României nu cer recompense uriașe. Cer doar recunoaștere, respect și un semn că efortul lor contează. Faptul că statul își întoarce privirea de la ei transmite un mesaj dureros: că în țara noastră excelența nu este o prioritate, ci o povară bugetară. Educația nu se construiește pe tăieri și indiferență, ci pe investiție, recunoaștere și grijă pentru valoare. Iar atâta timp cât meritul va fi ignorat, ne vom întreba mereu de ce tinerii noștri aleg să-și caute viitorul în alte țări… Este trist, dar acesta este adevărul.” Maria – Lavinia Tudose, eleva care a obținut DUBLU AUR pentru România la Olimpiada Internațională de Engleză Performanță unică: două medalii de aur Maria – Lavinia studiază la profilul filologie bilingv – engleză din cadrul Colegiului Național „Vasile Alecsandri” din Galați, un liceu cu tradiție în formarea elevilor de elită. După ce a obținut locul I la faza pe țară a Olimpiadei la Limba Engleză, eleva din Galați și-a asigurat participarea la faza internațională a olimpiadei, unde a reușit performanța de a cuceri două medalii de aur – una la proba individuală, la nivelul C1, și una la proba pe echipe. Olimpiada a reunit elevi din țări precum China, Luxemburg, Turcia, Georgia, Bosnia și Herțegovina, Slovacia, Bulgaria, Grecia, Letonia și Republica Moldova. La competiția IELO 2025, organizată în luna august la Colegiul Național „Decebal” din Deva, România a obținut un total de zece medalii: patru de aur, trei de argint și trei de bronz. „Nu a fost un parcurs ușor, dar a fost cu siguranță unul valoros” Maria – Lavinia Tudose a povestit într-un interviu acordat GÂNDUL de unde vine pasiunea ei pentru limba engleză, dar și pentru limbile străine în general. „Pasiunea mea pentru limba engleză a început din școala primară, când la mine în școală se țineau cursuri de limba engleză după ore. Părinții mei au ținut foarte mult să cunosc o limbă străină, să am această deschidere spre noi orizonturi, așa că nu au ezitat să mă înscrie. Și a fost dragoste la prima vedere, dacă mi se permite exprimarea aceasta. Am fost pur și simplu atrasă de această limbă și mi-a plăcut enorm să o studiez. Și asta am făcut și pe parcursul anilor de gimnaziu, dar nu la nivel de performanță. Performanța aceasta a venit odată cu intrarea la liceu, unde doamna mea profesoară, Anca Manea, mi-a deschis ochii cu privire la oportunitatea de a merge la olimpiadă. Și nu a fost un parcurs ușor, dar a fost cu siguranță unul valoros. Uneori nici nu simțeam că muncesc, atât de tare eram fascinată de tainele limbii engleze și atât de tare îmi doream să cunosc cât mai multe. Pentru limbile străine am avut o afinitate, se pare, căci cu aceeași plăcere am studiat și limba franceză, iar anul trecut am promovat examenul Delf, nivelul B2, cu un punctaj foarte bun. Deci se poate spune că și limba franceză se numără printre pasiunile mele. În viitor, mi-aș dori să învăț spaniola și italiana, și pot doar să sper că voi găsi timpul necesar pentru acest proces”, a povestit Maria-Lavinia Tudose. Maria – Lavinia Tudose, eleva care a obținut DUBLU AUR pentru România la Olimpiada Internațională de Engleză „Dificilă a fost și lupta cu toate fricile mele, cu teama de eșec, cu sindromul impostorului” Maria – Lavinia Tudose recunoaște că munca este unicul secret din spatele performanței, mărturisind că munca asiduă întrece adesea talentul. Eleva susține că singurul sacrificiu adevărat pentru ea a fost timpul său liber. Vorbește însă și despre o parte bună care a ajutat-o mai târziu în viață și anume faptul că s-a autoeducat să fie disciplinată și să-și ducă toate sarcinile la bun sfârșit. Însă nu toate lucrurile din spatele medaliilor câștigate sunt ușoare. Dimpotrivă. Olimpica vorbește și despre lupta dificilă pe care a dus-o cu toate fricile sale, respectiv cu teama de eșec, cu sindromul impostorului, crezând deseori că locul ei nu este între olimpici. Bucuria de a studia engleza la nivel de performanță și dorința de a afla cât mai multe despre această limbă au făcut ca niciun obstacol să nu stea în calea reușitei tinerei din Galați. „Sacrificii financiare ale familiei nu pot spune că au fost, eu am avut norocul să nu am nevoie de ore de pregătire pentru niciuna din performanțele mele, așa că pe această parte nu pot să vă spun prea multe detalii. În schimb, cel mai mare sacrificiu a fost timpul meu liber. Adesea veneam obosită după 6-7 ore de cursuri și mă mai puneam încă vreo cinci să fac subiecte de olimpiadă, să scriu eseuri, să fac audiții. Partea bună este că m-am autoeducat să fiu disciplinată, de aceea atunci când știu că am o sarcină de rezolvat, nu mă împiedică nimic, nici măcar oboseala. Știam că dacă vreau să îmi depășesc limitele, trebuie să muncesc, să învăț, să mă prefecționez, să îmi înving nesiguranțele, și exact asta am făcut. Dificilă a fost și lupta cu toate fricile mele, cu teama de eșec, cu sindromul impostorului, adesea credeam că locul meu nu este între olimpici, că totul este rezultatul unui noroc divin și că nu