Șah-mat la cultură. Cât pierde statul român prin COMASĂRILE ministrului András István Demeter: „Poți finanța un mic Broadway, aici, la București”/”O formă mascată de politizare”
Cultura românească a ajuns, în 2025, la ceasul comasării. Mai exact, Ministerul Culturii a anunțat oficial că intenționează să unească două instituții importante din București, respectiv Teatrul de Operetă „Ion Dacian” și Teatrul Muzical „Ambasadorii.” Demeter András István, ministrul Culturii, a precizat că măsura propusă are rolul de a consolida oferta artistică și că nu va fi un caz izolat, fiind posibil ca și alte instituții culturale să treacă prin procese similare de reorganizare. Profesioniști din zona culturală resping însă versiunea ministrului și estimează că vor fi pierderi uriașe în urma comasării, mai ales în lipsa unor studii de impact privind costurile acestor decizii de fuzionare a unor instituții. Aceștia amintesc de precedenta comasare din 2013, dintre Opera Națională București și Teatrul Național de Operetă, care s-a dovedit un fiasco. Oficialul de la Cultură susține că Teatrul de Operetă „Ion Dacian” și Teatrul Muzical „Ambasadorii” desfășoară activități complementare și se adresează aceluiași public, justificând că o eventuală unificare ar putea duce la o ofertă mai coerentă pentru iubitorii de muzică, operetă și musical. Șah-mat la cultură: „93 de milioane de lei pierderi în cazul comasării Operetei cu Ambasadorii” Sursele Gândul contrazic teoria ministrului Culturii și spun că, la un simplu calcul, efectele comasării nu ar aduce câștiguri la bugetul de stat. Dimpotrivă, se vorbește despre pierderi de zeci și sute de milioane de lei, cuantificate pe o perioadă de cinci ani. „Efectele sunt pe termen lung. Comasarea Teatrului de Operetă „Ion Dacian” și Teatrul Muzical „Ambasadorii” costă statul român în jur de 93 de milioane de lei, pe o perioadă de cinci ani. În ceea ce privește comasarea Operei cu Opereta am estimat niște costuri care se ridică la 268 milioane de lei. Îți pui întrebarea ce poți să faci cu 93 de milioane de lei? Festivalul Enescu are un buget de 70 de milioane de lei, iar concursul Enescu undeva sub 20. Adică, cu banii aceștia poți să finanțezi o ediție de Festival și de concurs Enescu, și-ți mai rămân și bani de protocol. Câte producții de musical foarte bune, producții noi ai putea finanța pe o perioadă de cinci ani? – Dacă ai cheltui 93 de milioane de lei numai pentru asta, ai putea face în jur de 37 de producții cam de același nivel cu Romeo și Julieta de la noi de la Operetă. Practic, poți finanța un mic Broadway, aici la București. Dar noi ce facem? Investim într-o comasare care nu va da rezultate sau are riscuri foarte mari să nu funcționeze”, a conchis sursa citată. Comasarea Teatrulului de Operetă „Ion Dacian” și Teatrul Muzical „Ambasadorii” costă statul român în jur de 93 de milioane de lei Comasarea Teatrulului de Operetă „Ion Dacian” și a Operei Naționale București costă statul român 268 milioane de lei Întrebările Monicăi Anisie către ministrul Culturii cu privire la comasările propuse Monisa Anisie, senator PNL, a făcut o interpelare către ministrul Culturii cu privire la comasarea Teatrului Național de Opereră și Musical Ion Dacian și a Teatrului Muzical Ambasadorii, precizând că ridică semne serioase de întrebare, privind transparența și fundamentarea unei astfel de decizii. „Care este justificarea ce stă la baza acestei propuneri de comasare? Ce studiu de impact a fost făcut? Care sunt costurile estimate ale comasării? Care sunt beneficiile financiare rezultate în urma acestei propuneri de comasare? Care este numărul de angajați disponibilizați în urma acestei propuneri de comasare? Cum se justifică această nouă tentativă de comasare, în condițiile în care precedenta comasare dintre Opera Națională București și Teatrul Național de Operetă s-a dovedit a fi un eșec total? Cum justificați acuzațiile de conflict de interese care vi se aduc, din cauza faptului că, în momentul de față, sunteți parte dintr-un proces, aflat pe rolul Tribunalului București, prin care se solicită anularea rezultatului consursului pentru funcția de manager al Teatrului de Operetă și Musical Ion Dacian?” Monisa Anisie, senator PNL, a făcut o interpelare către ministrul Culturii Ce alte comasări și mutări se mai pregătesc în zona culturală Potrivit surselor Gândul, se pregătesc și alte comasări și mutări de la o instituție la alta. Vorbim despre „Filarmonica George Enescu” cu „Tinerimea Română”, dar și „Opera Națională București” cu „Centrul Național al Dansului.” Sursele noastre au mai precizat că ministrul Culturii ar mai pregăti și alte mutări, cum ar fi trecerea unor centre culturale din subordinea Ministerului Culturii în subordinea autorităților locale. „Două dintre ele – Centrul Cultural de la Toplița și Centrul Cultural Arcuș de la Sfântul Gheorghe s-ar muta practic de sub autoritate românească. Ceea ce este un punct bun pentru UDMR care își ajută comunitatea. Însă, identific aici o manevră a ministrului Culturii pentru a obține sprijinul necondiționat al UDMR și pentru a se putea trece mai ușor peste conflictul dânsului de interese de la Operetă. Pe lumea asta se fac multe fuziuni, achiziții de firme, comasări și, fie că sunt la stat sau la privat, toate au costuri. Problema este că, de fiecare dată când ministerul Culturii inventează o năstrușnicie din asta, pe ideea « haide să comasăm două entități », asta se face de obicei printr-o Hotarâre de Guvern. Și Hotărârea de Guvern are atașată o notă de fundamentare, în care se scot în evidență beneficiile. De obicei, sunt niște poezii, dar există o rubrică acolo care se numește impact macro-economic și la acea rubrică Ministerul Culturii trece întotdeauna «nu s-a identificat»”, au precizat sursele Gândul. Demeter András István, ministrul Culturii, anunță comasarea unor instituții de cultură Opera Naţională din Bucureşti şi Teatrul Naţional de Operetă ”Ion Dacian”, fuzionare în 2013: „A fost un eșec!” La acea vreme, s-a constatat că noua formulă organizatorică nu avea deloc efectele scontate și nu a dus la creşterea eficienţei activităţii şi nici la reducerea cheltuielilor de funcţionare. Totodată, s-a remarcat şi o diminuare semnificativă a repertoriului de stagiune a spectacolelor de operetă, dar şi a celor de operă şi de balet faţă de stagiunile anterioare reorganizării. Teatrul Naţional de Operetă şi Musical ”Ion Dacian” din Capitală s-a reînființat în 2016, prin reorganizarea Operei Naţionale Bucureşti. ”S-a reparat
Incursiuni în sociologia artelor la Opera Națională București
Este aproape miraculos faptul că prima parte a titlului – Incursiuni în sociologia artelor – va reprezenta, din această toamnă, denumirea unui curs opțional pe care l-am propus studenților din anul III de la Facultatea de Științe Politice (SNSPA). Această perspectivă (oarecum scolastică) este capătul de drum al unor experiențe teoretice și practice îndelung exersate în România și Europa. Despre această călătorie a mea – influențată puternic și benefic de Opera Națională București – vreau să vă vorbesc în continuare, iar nu neapărat despre stația terminus. Chiar dacă poate părea un demers plictisitor, cred că sunt necesare, în deschidere, câteva lămuriri suplimentare. Din punct de vedere teoretic, am discutat frecvent – mai ales în dialogurile recente purtate, în ultimii câțiva ani, cu două jurnaliste excepționale (Gilda Popa de la Gândul și Laura Macavei de la Adevărul) – despre relația de reciprocitate triadică existentă între educația românească, civilizația europeană și cultura politică democratică. Este de la sine evident, sper, că civilizația europeană incumbă cultura autohtonă. Mai apoi, o bună educație nu înseamnă doar transmiterea informațiilor științifice, deși aceasta este sarcina primordială a oricărui sistem de învățământ. Cunoașterea trebuie dublată de o transmitere adecvată a standardelor culturale considerate clasice pentru sistemul civilizațional de referință (occidental în cazul nostru). În al treilea rând, școala trebuie să livreze cetățeni care acționează cu responsabilitate în societatea contemporană după principii democratice și în acord cu valorile culturale specifice omului educat și cultivat. Ultimele două sintagme nu sunt deloc sinonime, deși pot părea interșanjabile: există multe persoane bine educate și inculte, însă nu cunosc nicio persoană cultă, dar prost educată. Așadar, am considerat întotdeauna că în relația dintre educație – cultură – democrație, accentul trebuie să cadă pe virtutea din partea mediană (cultură românească și civilizație europeană). Pregătirea tinerilor pentru piața forței de muncă este, în opinia mea, un obiectiv cu totul adiacent în raport cu primele trei – de o importanță capitală –, care trebuie considerate întotdeauna prioritare. Nu cred că are rost să mă apuc acum să reiau sau să rezum ceea ce am spus în zeci de interviuri publice și care poate fi regăsit cu ușurință în arhiva celor două ziare sau pe pagina mea de Facebook. Dar, dacă există neclarități le pot lămuri oricând cu ușurință. Din punct de vedere practic, din experiența mea didactică desfășurată într-o universitate de științe sociale și politice (SNSPA), am observat că studenții sunt deficitari, în general, la capitolul dezvoltare și înțelegere culturală. Cât despre reperele standard ale civilizației europene, acestea le lipsesc adesea cu desăvârșire. Desigur, nu înțelegem cultura ca pe ceva separat sau disparat vieții sociale, ci, din contră, ca pe o componentă perfect integrată în viața complexă pe care omul inteligent o trăiește împlinit în societatea contemporană. Pornesc de la asumpția că este de-a dreptul înfricoșătoare ideea de a trăi într-o societate în care populația este lipsită de reperele clasice care au edificat-o. Legătura directă sau indirectă, imediată sau mediată, dintre societatea contemporană și societatea trecută, dintre omul prezent și omul istoric, dintre generația tânără și generația vârstnică, este întotdeauna de natură culturală și civilizațională. Căci, cultura reprezintă combustibilul care face posibilă solidaritatea inter-generațională, intra-generațională și trans-generațională. Fără cultură, omul devine asemenea deșeului spațial care plutește într-o derivă controlată pe orbita pământului. Atunci când audiem Balada lui Porumbescu, când admirăm Coloana infinitului de Brâncuși, când privim un Ciobănaș de Grigorescu sau când urmărim Oedipe de Enescu – ca să ofer câteva exemple clasice ale culturii române – nu doar că interacționăm cu straturile cele mai profunde ale poporului român, dar redescoperim folclorul (care a fost liantul nostru muzical principal de-a lungul timpului), înțelegem istoria (mă refer la viețile oamenilor trăite în contexte sociale pline de semnificație culturală), admirăm personalitățile remarcabile (și astfel ne sunt influențate pozitiv propriile noastre alegeri și opțiuni de viață), reînviem o lume trecută și aproape dispărută (chiar dacă oamenii timpurilor din urmă nu mai sunt efectiv alături de noi). Și este important ca această lume veche să nu moară definitiv, iar valorile și simbolurile trecutului să ajungă până la noi. La fel cum patrimoniul material al părinților este firesc să ajungă prin moștenire la descendenți. Astfel, noi devenim mai bogați, mai puternici, mai înțelepți. Dacă simbolurile culturale și reprezentările artistice ale societăților trecute dispar în irelevanță socială, atunci rămânem precum cactușii plimbăreți din nesfârșirea deșertului care sunt duși de vânturile puternice în toate zările. Devenim stingheri și singuratici, fără rădăcini, ușor de înlocuit sau de dărâmat de valurile vieții, precum un castel de nisip construit la mare pe plajă (care este spulberat de îndată). Există, prin urmare, mai multe instituții culturale – muzee, teatre lirice și dramatice, biblioteci, filarmonici – care funcționează în toate statele civilizate pentru a împiedica posibilitatea ca omul contemporan să devină asemenea gunoiului cosmic: adică, ceva irelevant care plutește și trăiește în derivă. O astfel de instituție, esențială pentru identitatea culturală românească, europeană și universală, este Opera Națională București. Și pentru că am avut ocazia și privilegiul de a o urmări îndeaproape timp de mulți ani sunt fericit să constat astăzi – inclusiv prin comparație cu alte exemple internaționale pe care am ajuns între timp să le cunosc mai bine – că prima scenă lirică a României începe să își ducă misiunea la îndeplinire aproape într-un stil care o apropie de ceea ce s-ar putea numi o mare operă europeană. Aduc în discuție numai câteva argumente de dată foarte recentă: o să încerc o privire subiectivă asupra ultimelor 3 luni la Opera Națională București. Să începem din luna aprilie 2025, când am admirat Cavalleria rusticana de Pietro Mascagni, atât la București în Săptămâna Mare, cât și la Budapesta în Săptămâna Luminată. Nu exagerez cu nimic când spun că interpretarea lirică din capitala României mi s-a părut mai potrivită decât versiunea concertată maghiară. Cu mențiunea că Messa di Gloria (tot de Mascagni), care a deschis la Budapesta concertul pascal despre care am făcut vorbire anterior, mi s-a părut o alegere extrem de inspirată și poate dezirabilă pe viitor și la București. Cu numai câteva zile înainte, sâmbătă,
Vincent Prima creație coregrafică inspirată din viața lui Vincent van Gogh, în premieră mondială la Opera Națională București
În seara de 25 iunie, de la ora 19:00, Opera Națională București devine scena unei premiere mondiale remarcabile – „Vincent”, primul spectacol coregrafic din lume dedicat vieții și frământărilor artistice ale pictorului olandez Vincent van Gogh. O experiență profundă, evocatoare, în care dansul devine expresia emoțiilor și stărilor sufletești ale unui geniu marcat de pasiune, zbucium și lumină. Creat și pus în scenă de coregrafa Alexandra-Emma Trinca, artistă româno-olandeză, spectacolul îmbină mișcarea și expresia corporală cu un univers vizual inspirat din culorile și texturile inconfundabile ale picturilor lui Van Gogh. Printr-un cast internațional format din dansatori din România, Moldova, Anglia și Japonia, „Vincent” devine un dialog transcultural despre sensibilitatea artistică și puterea emoției. „«Vincent» nu este doar un omagiu, ci și o explorare viscerală a geniului” O creație multisenzorială, „Vincent” nu este doar un omagiu, ci și o explorare viscerală a geniului, a trăirilor intense și a dorinței nestăvilite de exprimare. Publicul este invitat să ia parte la această călătorie unică, unde dansul și muzica devin ecouri ale sufletului unui artist care a redefinit frumusețea și emoția prin fiecare tușă de culoare. Existenţa lui Vincent van Gogh a fost marcată de neînţelegerile dintre el şi părinţi, de neîmplinirea în plan sentimental şi de nereuşita profesională şi a fost dominată de sărăcie, numeroase probleme psihice şi nefericire. A găsit totuşi un dram de fericire în pictură, în iubirea pentru natură şi în compasiunea pentru cei mai săraci decât el. Spectacolul relevă personalitatea marelui artist, sufletul său tulburat, instabilitatea psiho-emoţională şi marea sa pasiune pentru pictură care l-a determinat mereu să picteze în ciuda insuccesului său artistic. Pictatul îi alunga gândurile năpăditoare şi îi aducea linişte în minte şi în suflet. Credinţa în menirea sa nu l-a părăsit niciun moment. Foto Vincent van Gogh – Profimedia Images Citește și: O pictură de Magritte s-a vândut pentru o SUMĂ-RECORD în cadrul unei licitații din New York. Lucrarea a aparținut unei românce Doi muzicieni români vor concerta în ANTARCTICA pentru un Record Mondial GUINNESS WORLD RECORDS Cel mai înalt BRAD de CRĂCIUN va fi instalat la Târgul de Crăciun din Piața Sfatului. La Brașov vor fi aprinse 1,3 milione de beculețe Emisiunea „Drag de România mea!”, premiată de UCMR. Fuego: „Această emisiune este o mare familie, una a spațiului românesc” Filmul „GLADIATOR II” sporește numărul turiștilor care vizitează Roma. Un consilier local atrage atenția: „Roma nu este Disneyland” Lucrează de 12 ani în presa centrală și este autorul unor investigații jurnalistice centrate pe domeniul Justiției, dar și pe conexiunile dintre mediul politic și cel de afaceri. S-a alăturat … vezi toate articolele