Iubirea care învață să vadă – Iolanta deschide Bucharest Opera Festival 2026 cu o meditație despre lumină, adevăr și vindecare
Nu este o alegere întâmplătoare. În anul în care tema festivalului, LOVE AFFAIRS, propune o explorare complexă a iubirii, în toate ipostazele sale, de la pasiune devastatoare la tandrețe salvatoare, Iolanta vine ca o declarație artistică aproape manifest: iubirea ca revelație, ca adevăr și ca forță care transformă omul din interior. Într-o lume tot mai grăbită, tot mai zgomotoasă și mai fragmentată, opera lui Ceaikovski pare să vorbească despre ceva ce societatea contemporană riscă să piardă: capacitatea de a vedea cu adevărat. O prințesă care nu știe că există lumina La suprafață, povestea este simplă și aproape mitologică. Iolanta, fiica Regelui René, trăiește într-o reședință izolată, protejată obsesiv de tatăl ei. Tânăra este nevăzătoare, însă nu știe acest lucru. Într-un gest disperat de iubire paternă, regele îi ascunde adevărul despre propria condiție și chiar despre existența luminii, construindu-i un univers artificial, în care durerea este suspendată prin necunoaștere. Dar orice paradis bazat pe iluzie este fragil. Totul se schimbă odată cu apariția cavalerului Vaudémont, străinul care pătrunde accidental în această lume închisă și care, prin iubire, îi dezvăluie Iolantei existența unei realități dincolo de limitele pe care le cunoștea. Din acel moment, opera lui Ceaikovski încetează să fie doar o poveste romantică și devine o meditație profundă despre curajul de a cunoaște, pentru că adevărata dramă a Iolantei nu este orbirea, ci confruntarea dintre confortul necunoașterii și riscul adevărului. Dragostea care nu protejează, ci eliberează În lectura scenică propusă de regizorul Slava Sambriș, această dimensiune simbolică este esențială. Iolanta nu vorbește doar despre vindecarea fizică, ci despre o trezire interioară, despre momentul fragil și inevitabil în care fiecare om trebuie să aleagă între siguranța unei iluzii și vulnerabilitatea libertății. Într-un contrast tulburător, două forme de iubire intră în conflict: iubirea posesiv-protectoare a regelui René și iubirea revelatoare a lui Vaudémont. Dacă tatăl crede că dragostea înseamnă protecție prin tăcere și ascundere, cavalerul îi oferă bceva infinit mai dificil: adevărul. Și poate tocmai aici se află modernitatea surprinzătoare a acestei opere. Într-o perioadă dominată de filtre, aparențe și realități atent cosmetizate, Iolanta adresează o întrebare incomodă: este iubirea autentică aceea care ne protejează de lume sau aceea care ne oferă puterea să o înfruntăm? Spectacolul promite să transforme această întrebare într-o experiență scenică intensă, într-un univers suspendat între basm și realitate, în care lumina nu capătă sens doar ca fenomen fizic, ci ca metaforă a lucidității. O distribuție care deschide festivalul sub semnul excelenței Producția Teatrului Naţional de Operă şi Balet „Maria Bieşu” din Chişinău, a cărei premieră a avut loc pe 3 martie 2026, aduce la București o echipă artistică solidă și o viziune scenică puternic ancorată în emoția autentică. Regia poartă semnătura lui Slava Sambriș, scenografia este realizată de Iurie Matei, costumele de Alina Rotaru, iar la pupitrul dirijoral se va afla maestrul Cristian Spătaru. În rolurile principale vor putea fi urmăriți artiști de mare sensibilitate și forță expresivă, într-un spectacol care mizează mai puțin pe grandilocvență și mai mult pe adevărul emoției. Distribuție: Iolanta – Valentina Nafornița; Vodemon – Dumitru Mîțu; Robert – Andrei Jilihovschi; Rene – Alexei Botnarciuc; Ebn-Hakia – Vitalie Maciunschi; Marta – Victoria Istratuc; Brigitta – Alexandra Procopovici, Laura – Tatiana Luchian; Bertrand – Gheroghe Severin; Almerik – Vadim Ceban Bucharest Opera Festival începe cu o promisiune Ajuns la cea de-a cincea ediție, Bucharest Opera Festival transformă, între 11 și 22 iunie, scena Operei Naționale București într-un spațiu al marilor emoții, reunind companii prestigioase din România și din străinătate, peste 1500 de artiști și douăsprezece seri consecutive dedicate operei, baletului și teatrului muzical. Dar începuturile au întotdeauna o greutate simbolică, iar faptul că ediția din 2026 debutează cu Iolanta spune poate totul despre direcția acestui festival: nu doar spectacole impresionante, ci povești care ating ceva esențial în noi, ntru că, în fond, opera lui Ceaikovski nu este despre orbire, ci despre momentul în care alegem să vedem și, uneori, prima lumină vine prin iubire. Programul complet al festivalului poate fi consultat aici!
Madama Butterfly, pe scena Operei Naționale București
Acțiunea se deschide în Nagasaki, într-o casă cochetă de pe colină, unde tânăra Cio-Cio-San, numită cu gingășie Butterfly, își unește destinul cu ofițerul american Pinkerton. În timp ce consulul Sharpless îl avertizează pe ofițer asupra seriozității cu care tânăra tratează căsătoria, aceasta își rupe toate legăturile cu familia pentru a-l urma pe bărbatul iubit. Departe de a fi o joacă, dragostea ei devine singurul refugiu într-o lume care o respinge. Trec trei ani în care Butterfly crește singură copilul rod al acestei iubiri, refuzând să accepte că Pinkerton, plecat peste ocean, ar putea s-o fi uitat. Încrederea ei în jurământul lui rămâne neclintită, chiar și atunci când Sharpless, vizibil tulburat, se întoarce cu vestea că ofițerul este acum recăsătorit și revine doar pentru a-și lua fiul. Durerea unei mame devine oglinda unei tragedii universale. După o noapte de așteptare plină de speranță, Butterfly adoarme, iar zorii aduc cu ei sunetul navei care intră în port. Încrezătoare, se pregătește să-și întâmpine soțul, însă Pinkerton apare însoțit de Kate, noua sa soție, iar adevărul crud este dezvăluit. Suzuki, loiala cameristă, înțelege înaintea tuturor că sfârșitul este inevitabil. Cu o demnitate sfâșietoare, Butterfly acceptă realitatea și îi cere lui Pinkerton să-și ia copilul. În timp ce micuțul își așteaptă tatăl, ea își curmă viața, lăsând ca ultim ecou strigătul disperat al celui care a pierdut prea târziu ceea ce nu a știut să prețuiască. Regie: Jean Rânzescu Decor: Theodor Kiriakoff Suruceanu Costume: Elena Feodorov Adaptare scenografică: Cătălin I. Arbore Maeștri de cor: Adrian Ionescu, Ethan Schmeisser Asistent de regie: Alexandru Nagy Dirijor: Daniel Jinga Distribuția: Butterfly: Marta Sandu Ofrim – debut; Pinkerton: Daniel Magdal; Suzuki: Mihaela Ișpan; Kate: Cristina Eremia; Sharpless: Vicentiu Țăranu; Goro: Ioan Coca; Yamadori: Daniel Filipescu; Bonzo: David Miron; Comisarul imperial: Vasile Chișiu; Ofițerul stării civile: Mihai Iacob; Copilul: Nicolas Mamot Cu participarea Orchestrei și a Corului Operei Naționale București. Când emoția devine artă și fiecare notă spune o poveste, ia naștere o experiență care te schimbă pentru totdeauna. Un spectacol copleșitor, o poveste atemporală și o muzică ce pătrunde până în cele mai adânci straturi ale sufletului, ”Madama Butterfly” este opera care nu trebuie ratată, duminică, 10 mai, de la ora 18:30, la Opera Națională București.
Aida, tragedia iubirii imposibile, revine pe scena Operei Naționale București
Acțiunea se desfășoară în Egiptul antic, unde Regele trebuie să desemneze un nou general pentru a respinge armatele etiopienilor. Tânărul Radames visează la această onoare, însă destinul îi pregătește o încercare crudă: este îndrăgostit de Aida, prințesă etiopiană devenită sclavă la curtea din Memphis. Alegerea lui Radames ca general îl obligă să lupte chiar împotriva poporului Aidei și, implicit, împotriva tatălui ei, regele Amonasro. Victoria egiptenilor aduce glorie și gelozie. Amneris, fiica faraonului, îl iubește pe Radames și bănuiește sentimentele acestuia pentru Aida. Pentru a afla adevărul, o supune pe Aida unei crude probe emoționale, prefăcându-se că Radames a murit, iar adevărul iese la iveală și tensiunea se amplifică. Momentul triumfal al operei este marșul victoriei, când Radames defilează în fața faraonului și a marilor preoți, având printre prizonieri chiar pe Amonasro. Ca recompensă, faraonul îi oferă mâna fiicei sale, Amneris, decizie care declanșează tragedia finală. Pe malul Nilului, Amonasro o forțează pe Aida să smulgă planurile militare de la Radames. Orbit de iubire, acesta cedează, iar trădarea este descoperită. Aida și tatăl ei fug, Radames se predă și este condamnat la moarte. Nici implorările disperate ale lui Amneris nu-l pot salva. În scena finală, de o forță emoțională devastatoare, Radames este îngropat de viu, dar o regăsește acolo pe Aida. Cei doi cântă imnul iubirii lor dincolo de moarte, în timp ce Amneris plânge deasupra mormântului. Regia: Plamen Kartalov Scenografia: Viorica Petrovici Coregrafia: Francisc Valkay Maeștri de cor: Adrian Ionescu, Ethan Schmeisser Asistent de regie: Alexandru Nagy Maestru de repetiții balet: Tamara Grimmer Distribuția: Dirijor: Vlad Conta Distribuția: Aida: Paula Iancic; Radames: Teodor Ilincăi; Amneris: Sorana Negrea; Amonasro: Vasile Chisiu; Ramfis: Leonard Bernad; Regele: Filip Panait; Mesagerul: Ciprian Pahonea; Marea Preoteasă: Stanca Maria Manoleanu Solişti balet: Raluca Jercea; Diana Gal; Tiberiu Pepenică Cu participarea Orchestrei, Corului și a Baletului Operei Naționale București. Joi, 30 aprilie, de la ora 18:30, la Opera Națională București, „Aida” rămâne în suflet ca o rană frumoasă, o iubire care sfidează viața, puterea și moartea însăși. „Aida” se stinge în șoaptă, dar răsună pentru totdeauna, ca o promisiune că iubirea adevărată nu cunoaște limite, nici morminte. Când cortina cade, rămâne un adevăr dureros și sublim: unele iubiri nu sunt menite să fie salvate, ci să devină nemuritoare.
L L
Opera, a cărei premieră mondială a avut loc în 1853 la Teatro La Fenice din Veneția, a trecut de la un debut controversat la un triumf absolut. Povestea Violettei, femeia care iubește dincolo de convenții, până la sacrificiu, continuă să emoționeze generații întregi, iar muzica lui Verdi, intensă și pasională, transformă fiecare moment într-o confesiune a inimii. La Paris, în saloanele strălucitoare ale vieții mondene, frumoasa curtezană Violetta Valéry își trăiește clipa, ignorând fragilitatea propriei sănătăți. Într-o seară, îl întâlnește pe Alfredo Germont, un tânăr nobil sincer și pasional, care o iubește cu un devotament neobișnuit. Între cei doi se naște o poveste de dragoste intensă, dar sortită pieirii, căci Violetta, marcată de boală și de prejudecățile lumii, este nevoită să aleagă între fericirea personală și onoarea familiei lui Alfredo. Pe măsură ce drama se adâncește, sacrificiul Violettei devine o metaforă a iubirii absolute. Renunțând la omul iubit pentru a-i salva viitorul, trăiește în izolare și suferință, purtându-și destinul cu o demnitate sfâșietoare. În final, pe patul de moarte, Violetta primește iertarea și dragostea lui Alfredo, însă este prea târziu, clipa regăsirii coincide cu cea a despărțirii definitive. Regie şi mişcare scenică: Paul Curran Scenografie: Gary McCann Maeștri de cor: Adrian Ionescu, Ethan Schmeisser Lighting design: Paul Hackenmueller Asistenți de regie: Paula Stoica, Claudia Machedon Dirijor: Daniel Jinga Distribuția: Violetta: Georgiana Dumitru/Aida Pascu – invitată/Cristina Maria Oltean; Alfredo: Andrei Petre/Alin Stoica; Germont: Iordache Basalic/Adrian Mărcan/Petros Salatas – invitat; Annina: Cristina Eremia/Daniela Carstea – debut; Gastone: Ioan Coca; Flora: Sidonia Nica/Sorana Negrea; Baronul: David Miron; Marchizul: Daniel Filipescu; Doctorul: Alexandru Matei – debut; Giuseppe: Narcis Brebeanu; Comisionarul/Servitorul: Alin Mânzat. Cu participarea Corului și a Orchestrei Operei Naționale București. „La Traviata” nu este doar o operă, ci o experiență în care scena Operei Naționale București devine inimă, suflare și lacrimă. „La Traviata” te va face să simți iubirea, durerea și speranța așa cum doar Verdi a știut să le transpună.
Lacul lebedelor, povestea eternei lupte dintre ego și alter ego
Titlu de referință în istoria baletului, „Lacul lebedelor” a avut premiera mondială pe 20 februarie 1877, la Teatrul Bolshoi din Moscova, unde nu a fost bine primit. Abia pe 15 ianuarie 1895, cu o nouă coregrafie realizată de Marius Petipa și Lev Ivanov a avut un succes enorm la Teatrul Mariinsky din Sankt Petersburg. ”Lacul lebedelor” este poate cea mai veche poveste despre modul în care individul alege să-și înfrângă temerile și să înfrunte părțile mai puțin luminoase din viața lui. În prezent, vorbim despre gamificare, o modalitate prin care jocul devine instrumentul de luptă împotriva multiplelor fațete pe care le capătă tristețea, singurătatea și deșertăciunea unei existențe lipsite de iubire. Într-un grandios arc între trecut și prezent, putem urmări traiectoria unui laitmotiv a cărui existență s-a născut odată cu ființa umană, și anume, dihotomia ego/alter ego. Cicero vorbea despre celălalt eu sau al doilea eu. Platon amintea despre alter ego ca fiind dualitatea identitate/alteritate. Ideea unui alter ego a fost reluată în literatură – Contele de Monte Cristo sau Straniul caz al lui Dr. Jekyll și Mr. Hyde, iar mai recent, raportându-ne și la rolul pe care îl joacă cinematografia, îl regăsim în celebrul film Fight Club. Este prinţul Siegfried, personajul principal din ”Lacul lebedelor” un individ care și-a construit un alter ego tocmai pentru a-și înfrunta propriile temeri și suferințe sau proiecția viselor noastre este atât de puternică încât ajunge să ne creeze realitatea? Avem totuși o singură certitudine: viața este un șir neîntrerupt de fantasme, idealuri, transformări, suișuri, coborâșuri, iluzii, deziluzii, dar peste toate acestea rămân la finalul zilei puterea de a ne fi păstrat identitatea, bucuria de a fi și glasul dragostei. Regia și coregrafia: Oleg Danovski Adaptarea și punerea în scenă: Oleg Danovski Jr. Scenograf costume: Viorica Petrovici Scenograf decoruri: Adrian Damian Dirijor: Tiberiu Soare Distribuția: Odette/Odile: Ada Gonzalez; Siegfried: Bogdan Cănilă; Rothbart: David Duțu; Bufon: Riku Kawanishi; Pas de trois: Carlotta de Mattei, Ana Toderică, Jorge Barani; Lebede mici: Diana Gal, Alexandra Budescu, Gabriela Durleci, Maria Gogonea; Lebede mari: Irina Chiriacescu, Ruxandra Necula, Corina Lupescu, Raluca Jercea; Pretendenta: Armina Khachatryan; Regina: Florentina Vladu; Wolfgang: Narcis Niculaie; Majordom: Răducu Milea; Solo Spaniol: Corina Lupescu, Cătălin Bucureșteanu; Solo Napoletan: Carlotta de Mattei – debut, Stefano Nappo; Solo Ceardaș: Rachel Gil, Horia Bucur – debut; Solo Mazurka: Octavia Cristea, Sergiu Dan; Mirese: Irina Chiriacescu, Ruxandra Necula, Bianca Mihai – debut, Rebecca Rudolf Maeştri de repetiţie: Bianca Fota, Gigel Ungureanu, Virgil Ciocoiu, Gabriela Popovici, Raluca Ciocoiu, Alexandra Gavrilescu, Lăcrămioara Proca Cu participarea Ansamblului de Balet și a Orchestrei Operei Naționale București. Vineri, 3 aprilie, de la ora 18:30, în acordurile delicate și dramatice ale muzicii din ”Lacul lebedelor”, povestea prințesei Odette și a blestemului care o leagă de lumea umbrelor prinde viață într-un dans al fragilității și al speranței. Fiecare mișcare este o confesiune, fiecare gest, o promisiune sau o trădare. Publicul este invitat să pătrundă într-un univers în care iubirea se luptă cu destinul, iar frumusețea se naște din suferință. Va fi o seară în care emoția va pluti în aer, iar tăcerea dintre aplauze va spune mai mult decât o mie de cuvinte.
Don Quijote – baletul care transformă visul în foc scenic la Opera Națională București
Inspirat din celebrul roman al lui Miguel de Cervantes, baletul îmbină exuberanța dansului spaniol cu lirismul clasic, oferind publicului emoție pură și energie debordantă. Povestea începe în Castilia, în casa nobilului Don Quijote, un visător incurabil care tânjește după fapte eroice și după idealul său feminin, frumoasa Dulcineea. Hotărât să-și trăiască visul, pornește în lume alături de credinciosul Sancho Panza. Drumul îi poartă în Sevilla, într-o piață plină de viață, unde o cunoaștem pe Kitri, fiica hangiului Lorenzo, îndrăgostită de chipeșul bărbier Basil. Dragostea lor este însă amenințată de ambițiile tatălui și de ridicolul, dar bogatul Camacho. Dansuri pline de vervă, scene de umor și conflicte pasionale conturează un tablou vibrant al Spaniei populare. Fermecat de frumusețea lui Kitri, Don Quijote o confundă cu Dulcineea și se aruncă într-o nouă aventură cavalerească. Urmărirea îndrăgostiților duce la celebra scenă a morii de vânt, unde iluzia și visul ating apogeul. Rănit și adormit, Don Quijote visează o lume ideală, guvernată de iubire și armonie, un moment de poezie coregrafică prin sensibilitatea sa. Finalul aduce izbăvirea: printr-un șiretlic ingenios, Basil și Kitri obțin binecuvântarea lui Lorenzo, iar nunta lor se transformă într-o explozie de bucurie, dans și culoare. Don Quijote, cavalerul visului etern, își ia rămas-bun și pornește din nou la drum. Regie și adaptare coregrafică: Jaroslav Slavický Scenografie: Josef Jelínek Asistent de coregrafie: Katerina Slavicka-Elšlégrovà Asistent de scenografie: Andreia Martinescu Distribuția: Dirijor: Ciprian Teodorașcu Distribuție: Kitri: Marina Gaspar Ioniţă – debut; Basil: Răzvan Cacoveanu – debut; Don Quijote: Gigel Ungureanu; Sancho Panza: Mircea Ioniță; Mercedes: Maria Gogonea; Espado: David Duţu – debut; Camacho: Jacob Connor; Lorenzo: Virgil Ciocoiu; Juanita: Ruxandra Necula – debut; Piquilla: Irina Chiriacescu – debut; Zâna Pădurii: Octavia Cristea; Amoraș: Diana Gal; Solo țigan: Gabriela Durleci – Cristian Şuşu; Cârciumăreasa: Eliza Maxim Maeştri de repetiţie solişti – Bianca Fota, Andra Ionete, Gabriela Popovici, Antonel Oprescu Maeştri de repetiţie ansamblu – Raluca Ciocoiu, Alexandra Gavrilescu Cu participarea Ansamblului de Balet și a Orchestrei Operei Naționale București. Miercuri, 4 februarie, de la ora 18:30, ”Don Quijote” ne amintește cu o delicatețe tulburătoare că lumea nu este schimbată doar de cei puternici, ci mai ales de cei care îndrăznesc să viseze. Într-o realitate adeseori grăbită și pragmatică, acest spectacol ne învață că iubirea adevărată merită apărată până la capăt, că idealurile, oricât de fragile ar părea, dau sens drumului nostru și că uneori iluziile sunt cele care ne fac mai umani decât realitatea însăși. Lecția pe care o ducem cu noi este aceea că fericirea nu stă în victorie, ci în curajul de a crede, de a lupta și de a merge mai departe, cu inima deschisă, spre propriul nostru vis.