Oppo Find X9 și X9 Pro, pregătite pentru lansare globală înainte de finalul acestei luni

Într-o mișcare surpriză, Oppo confirmă lansarea globală a seriei flagship, pe 28 octombrie 2025. Noua serie care va cuprinde modelele Find X9 și X9 Pro se poziționează ca o alternativă credibilă în segmentul camerelor premium pentru smartphone-uri. OPPO Find X9 vine cu acumulator de 7025mAh, strecurat într-o carcasă de 6,59 inch, în timp ce alternativa Find X9 Pro pune o baterie de 7500mAh într-o carcasă puțin mai mare, de 6,78 inch. Evident, este vorba de acumulatori cu tehnologie-carbon, pe care producătorii consacrați de tablete și telefoane inteligente aparent nu reușesc să stăpânească. Poate vă mai amintiți de glumele din copilărie pe subiectul bateriilor ”777”, care se descărcau imediat ce începeai să le folosești. S-ar părea că realitatea de astăzi nu e lipsită de note ironice, în direcția opusă. Ambele dispozitive, OPPO Find X9 și X9 Pro, folosesc chipsetul MediaTek Dimensity 9500, o alternativă Snapdragon 8 Elite Gen 5 cu performanțe aproape echivalente, pe care OPPO a confirmat-o anterior pentru această serie. Completând dotările de bază deja impresionante, aranjamentul de camere foto include un teleobiectiv de 200MP dezvoltat cu Hasselblad, înlocuind configurația două camere de 50MP folosită anul trecut. Totuși, nivelul de zoom optic suportat în mod nativ nu este foarte mare, doar 3X, Oppo compensând acest neajuns într-un mod creativ. Inclus ca și accesoriu opțional, găsim o carcasă de protecție cu adaptor pentru obiectiv detașabil, ridicând plaja de zoom optic până la un impresionant 10x, echivalent pentru 230 mm distanță focală. Chiar dacă nu foarte convenabilă din punct de vedere al ușurinței în utilizare, abordarea folosită permite obținerea pozelor cu zoom fără compromisuri la partea de calitate a imaginii, chiar și în condiții de iluminare ambiantă deficitară. De reținut, versiunile globale Oppo Find X9 și X9 Pro vor fi livrate cu ColorOS 16 bazat pe Android 16, beneficiind de acces nativ și complet la serviciile Google. Spre deosebire de Find X8 Ultra, ediția pentru China, Find X9 Pronu vine cu restricții regionale la partea de software. Noul model acceptă înregistrare video 4K/120fps în Dolby Vision HDR și înregistrare profesională Log, cu ajutorul motorului de procesare a imaginilor Lumo de la OPPO. Din păcate pentru prețurile oficiale și disponibilitatea la nivel de regiune ar trebui să așteptăm anunțul oficial de lansare.
OPPO lansează în România A5 Pro 5G, telefon cu protecție militară și AI pentru gaming, la un preț mic
OPPO a anunțat lansarea în România a modelului A5 Pro 5G, un telefon mobil care combină durabilitatea certificată cu specificații solide și design elegant. Noul dispozitiv este disponibil în două variante de culoare, Mocha Brown și Olive Green, și se evidențiază printr-o serie de certificări ce atestă o rezistență deosebită la apă, praf și șocuri. OPPO A5 Pro 5G – Design subțire și rezistență de top Modelul OPPO A5 Pro 5G are un profil subțire de 7,76 mm și o greutate de 194 g în versiunea Mocha Brown, respectiv 196 g pentru varianta Olive Green. Prima dispune de o textură mată catifelată, în timp ce a doua este acoperită cu piele vegană, oferind o senzație premium și o prindere plăcută. Telefonul este construit pentru a rezista în condiții dificile. Este certificat IP69, IP68 și IP66, ceea ce înseamnă că suportă jeturi de apă fierbinte (până la 80°C), imersiune în apă la o adâncime de 1,5 metri timp de până la 30 de minute și expunere la praf. În plus, respectă standardul militar american MIL-STD-810H, trecând cu succes prin 14 teste riguroase, inclusiv cele de rezistență la șocuri. Hardware performant și funcții inteligente La nivel hardware, OPPO A5 Pro 5G este echipat cu procesorul MediaTek Dimensity 6300, susținut de până la 12 GB de memorie RAM și 256 GB spațiu intern. Conectivitatea este îmbunătățită cu tehnologia AI LinkBoost 2.0 și BeaconLink, care optimizează semnalul chiar și în medii slab acoperite. Modul Outdoor ajustează automat setările ecranului și ale rețelei pentru utilizare în lumină puternică, iar funcția Glove Touch permite folosirea dispozitivului cu mănuși. Pentru cei pasionați de jocuri, tehnologia AI GameBoost optimizează performanțele, permițând sesiuni de gaming continue de până la 5 ore. Sistemul de răcire și ecranul de 1000 niți luminozitate contribuie la o experiență vizuală excelentă, iar difuzoarele stereo cu mod Ultra Volume, ce poate mări volumul cu până la 300%, îmbunătățesc redarea sunetului. Cameră versatilă și autonomie generoasă Sistemul foto este format dintr-o cameră principală de 50 MP, un senzor de portret de 2 MP și o cameră frontală de 8 MP. Acestea sunt completate de funcții AI precum Livephoto, AI Reflection Remover și AI Studio, care oferă posibilități extinse de editare. De asemenea, telefonul dispune de funcție dedicată pentru fotografii subacvatice. Autonomia este asigurată de o baterie generoasă de 5.800 mAh, care permite utilizarea intensă pe tot parcursul zilei. Încărcarea rapidă este asigurată de tehnologia SUPERVOOC de 45W, ce permite încărcarea dispozitivului până la 30% în aproximativ 19 minute. OPPO A5 Pro 5G Preț și disponibilitate în România OPPO A5 Pro 5G este disponibil pe piața din România în varianta cu 8 GB RAM și 256 GB spațiu de stocare la prețul recomandat de 1.299,99 lei. Telefonul poate fi achiziționat prin parteneri autorizați precum Altex, Digi, eMAG, Evomag, Orange, Vodafone, dar și de pe magazinul online oficial oppostore.ro. În plus, în perioada promoțională, clienții beneficiază de un pachet special ce include o reducere de 200 lei, un încărcător SuperVOOC de 67W și o husă de protecție.