De ce se opun ONG-urile transparenței fiscale?
Odată cu proiectul de lege care cere transparentizarea surselor de finanțare ale ONG-urilor, adoptat în Senat, revine în atenție mult discutatul în spațiul public statut al acestora. De altfel, lipsa de transparență a atras inclusiv atenția Uniunii Europene, care a dovedit că se pot spăla bani prin aceste entități. Teoretic, organizațiile non-guvernamentale sunt non-profit, așa cum prevede legea. Iar unele dintre ele beneficiază chiar de ajutor de stat. În practică, însă, explică specialiștii, ONG-urile pot recurge, ca și multinaționalele, la diferite soluții de optimizare fiscală. „Vor onestitate, dar doar pentru căței” Deși susțin că vor să facă „politica țării”, pun presiune prin proteste, creionează legile Justiției și cer partidelor, vehement, transparență financiară, ONG-urile îl iau pe ”nu” în brațe atunci când este vorba despre propriile fonduri. Societatea civilă vrea să fie implicată activ pe toate palierele și să aibă o putere de decizie tot mai mare. Dar nu vrea să facă publice sursele finanțărilor, așa cum arată campaniile derulate în online de multe ONG-uri din tabăra #Rezist, de când proiectul de lege a trecut de Senat. Absența transparenței în ceea ce privește fondurile obținute de ONG-uri din diferite surse, inclusiv externe, prezintă riscuri majore – de la spălare de bani până la posibile finanțări ale terorismului (Detalii AICI). Însă, unde se termină legalitatea și unde începe riscul când vine vorba de organizațiile care acționează în numele și în beneficiul societății civile. Pot recurge ONG-urile la tehnici de optimizare fiscală? Expert fiscal: ONG-urile beneficiază de anumite facilități fiscale prevăzute de lege, dar asta nu înseamnă că pot funcționa fără reguli În ultimii ani, organizațiile non-guvernamentale au devenit actori tot mai importanți în economie. Unele fac proiecte sociale reale, altele derulează campanii educaționale, civice, conferințe și workshop-uri, derulează diferite proiecte europene sau activități media cu scop educațional sau de conștientizare pe diferite teme de interes public. În paralel însă, a crescut și interesul pentru întrebarea: „Poate un ONG să facă optimizare fiscală?” Gândul a stat de vorbă cu consultantul fiscal Veronica Duțu, fondator UnionCont Expert, pentru a afla informații clare despre această temă. Colaj Gândul „Răspunsul scurt este: da. Dar depinde foarte mult cum. Mulți pornesc de la ideea că un ONG „nu plătește taxe”. În realitate, lucrurile sunt mult mai nuanțate. ONG-urile beneficiază de anumite facilități fiscale prevăzute de lege. Însă asta nu înseamnă că pot funcționa fără reguli sau fără controale. Veronica Duțu, consultant fiscal. Foto: Facebook Cele mai importante avantaje fiscale sunt legate de sponsorizări, donații și granturi. Aceste venituri nu sunt impozitate ca profit, iar aici apare unul dintre cele mai mari beneficii ale sectorului non-profit. Practic, un ONG poate atrage bani prin sponsorizări corporate, redirecționări din impozit sau finanțări europene fără ca aceste sume să fie tratate fiscal la fel ca veniturile unei companii clasice”, a explicat Veronica Duțu pentru Gândul. Un mit demontat: ONG-urile pot derula activități economice În plus, legea permite ONG-urilor să desfășoare și activități economice, atât timp cât acestea au legătură cu scopul organizației. Aici apar deja modele foarte sofisticate: evenimente, traininguri, proiecte media, producție de conținut, consultanță, campanii publice sau proiecte educaționale, atrage atenția experta. În anumite limite și condiții, o parte dintre aceste venituri pot beneficia de tratament fiscal favorabil. Problemele apar însă atunci când optimizarea fiscală devine prea „creativă”. În practică, ANAF verifică tot mai des situațiile în care: • ONG-ul lucrează aproape exclusiv cu firme afiliate; • se plătesc consultanțe greu de justificat; • există cheltuieli personale mascate; • sunt mutate artificial costuri sau profituri; • conducerea ONG-ului beneficiază indirect de resursele organizației. Un model foarte înșelător – ONG + SRL Un model foarte întâlnit este structura ONG + SRL, continuă Veronica Duțu. Teoretic, este perfect legal: ONG-ul gestionează proiectele sociale sau educaționale, iar firma desfășoară activitatea comercială. Problema apare atunci când granița dintre cele două entități devine artificială și se încearcă transferul de bani doar pentru reducerea taxelor. Trebuie spus foarte clar: diferența dintre optimizare fiscală și abuz fiscal nu stă doar în acte, ci și în realitatea economică din spate. Dacă serviciile sunt reale, documentate și la preț de piață, riscurile sunt reduse. Dacă însă ONG-ul devine doar un vehicul pentru avantaje personale sau pentru mutarea profitului, atunci intrăm într-o zonă cu risc fiscal major și, în anumite cazuri, chiar penal. Ce verifică ANAF În 2026, controalele ANAF sunt mult mai agresive pe: • ONG-uri cu activitate economică mare, • sponsorizări, • proiecte europene, • tranzacții între entități afiliate, • contracte de management și consultanță, • cheltuieli de promovare și reprezentare. Așadar, da, ONG-urile pot face optimizare fiscală legală. Legea le oferă instrumente reale și legitime pentru susținerea sectorului non-profit. Dar orice structură trebuie construită cu substanță economică, transparență și documentație solidă. Pentru că, în fiscalitate, nu contează doar ce scrie pe hârtie. Contează și dacă poți demonstra că activitatea este reală, conchide Veronica Duțu. AUTORUL RECOMANDĂ Fac politica țării, influențează votul, forțează guverne, scriu legi, dar nu vor să-și publice donatorii și circuitul banilor. Votul din Parlament care obligă ONG-urile la transparență a dat alarma în tabăra #rezist Cum se spală bani prin ONG-uri. Finanțările opace ale organizațiilor permit intrări de bani negri care ies curați. 5 exemple care au zguduit Europa. Realitatea a determinat Parlamentul European să reglementeze situația Va bloca Nicușor Dan legea transparentizării ONG-urilor? Fost activist de carieră, președintele încă își ține la secret donatorii din campania electorală/„Va trimite legea la CCR”
Ce spun economiștii despre TAXA de 10% pe veniturile din PUBLICITATE a marilor platforme: Probabil cea mai bună soluție din ceea ce se poate găsi
Decidenții politici se gândesc să introducă o nouă taxă marilor companii din industria publicității pentru a mai astupa din gaura bugetară cauzată de deficitul ridicat al României. În acest context, la negocierile pe pachetul de măsuri fiscale, a fost propusă o taxă de 10% pe veniturile multinaționalelor care fac bani din publicitate. Inspirat de o inițiativă asemănătoare, demarată de politicienii germani și francezi, guvernul de la București ar putea analiza serios oportunitatea unei astfel de măsuri fiscale, menită să regleze un desechilibru vizibil: marile platforme internaționale obțin venituri consistente din publicitatea vândută pe piața românească, dar contribuie foarte puțin la bugetul statului. Gândul a cerut opinia economiștilor despre noua propunere avansată la negocieri. Dacă unii o cataloghează drept „probabil cea mai bună soluție din ceea ce se poate găsi în momentul acesta pentru multinaționale”, alții sunt sceptici în privința aplicării ei, având în vedere politicile de externalizare și optimizare fiscală, dar și caracterul global al marilor corporații transnaționale. Dragoș Cabat, analist financiar: „Multe dintre companii își externalizează profitul acolo unde este cel mai optim” „La nivel european s-a discutat despre taxarea acestor companii și chiar este într-un cadru mai larg făcut. E acea taxă minimă care se ia de la companiile multinaționale, pentru că multe dintre companii își externalizează profitul acolo unde este cel mai optim din punct de vedere fiscal, adică acolo unde sunt taxele cele mai mici pe care le pot plăti”, spune analistul financiar, Dragoș Cabat, pentru Gândul. Dragoș Cabat crede că pentru a evita externalizarea profiturilor marilor companii, este mai indicat de introdus o taxă pe cifra de afaceri. „Poți să pui o taxă pe cifra de afaceri, pentru că dacă pui o taxă de profit, companiile duc profitul dintr-o țară în alta. Deci mi se pare că este o soluție imperfectă la o problemă foarte frecventă și foarte importantă. Și atunci, ca orice soluție imperfectă, ea poate fi și criticată. Dar este probabil cea mai bună soluție din ceea ce se poate găsi în momentul acesta pentru multinaționale”, încheie Cabat. Adrian Mitroi, profesor ASE: „O soluție interesantă” „Mi se pare o soluție interesantă față de aia cu taxele pe tranzacțiile bancare, care era una absolut neverosimilă. Mai ales că este în același ton cu ceea ce vor să facă autoritățile federale din Germania și din Franța. Eu nu cred că vor reuși atât de mult 10%, dar la nivelul Uniunii Europene există și principial, dar și legal această foarte clară cerință că impozitele sunt aplicate pe cifre de afaceri la locul la care se obțin acele cifre de afaceri”, spune profesorul de economie, Adrian Mitroi, pentru Gândul. Adrian Mitroi se declară sceptic în privința capacității statului român de a taxa multinaționalele. „Deci nu cred că avem capacitatea să ordonăm o asemenea taxă, pentru că ați văzut câte discuții există pentru un banal impozit progresiv, care este și natural și firesc și recomandat de toată lumea”. Prof. Mircea Coșea: „Se dorește mai mult decât ceea ce se poate face” De cealaltă parte, profesorul de economie Mircea Coșea spune că „nu este entuziasmat” de o astfel de taxă. În schimb, el propune o negociere cu marile companii din industria publicitară ca o parte din procentul profitului să fie investit în „activități colective”. „Este o perioadă în care asistăm la lucruri extrem de interesante. Interesant e și ceea ce se dorește mai mult decât ceea ce se poate face. Eu nu sunt deloc entuziasmat de o astfel de idee. Ideea, de fapt, a apărut de mult, acum câtva timp, în SUA. Nu cred că se poate pune o astfel de taxă, pentru că există o serie întreagă de elemente care pot face ca aceste companii, fie să nu aibă profitul la vedere, fie să aibă prevederi de ordin contabil. Problema este că, până la urmă, o astfel de operațiune ar trebui să aibă loc, pentru că sunt fonduri enorme pe care aceste mari companii le rotesc în toată lumea și ar trebui să fie impozitate cumva. O să citez aici un exemplu din literatura de specialitate. Un exemplu din Australia, când s-a încercat să se impună o astfel de taxă într-o altă formă, mă rog, ceva mai elaborat, nu s-a reușit, dar s-a ajuns la o negociere prin care aceste companii, în funcție de profitul pe care îl au – sume imense – un procent să investească în țara prin care acționează în așa-numite activități de interes colectiv, adică sportiv, recreativ, baze de sport, baze culturale, eventual chiar școli”, spune Mircea Coșea pentru Gândul. Piața din România ar ajunge la 2,3 miliarde de euro până în 2028 Veniturile din publicitate din România sunt estimate să ajungă la aproximativ 2,3 miliarde de euro până în 2028, în creștere față de circa 2,2 miliarde de euro în 2023. Aceasta reprezintă o rată modestă de creștere anuală de 0,9%. Din 2013, piața românească a înregistrat o creștere anuală medie de 1,3%. În 2023, România s-a situat pe locul 15 la nivel global în ceea ce privește veniturile din publicitate, fiind depășită de Slovacia, care a înregistrat 2,2 miliarde de euro. Pe primele poziții în clasament s-au aflat Germania, Spania și Franța, ocupând locurile doi, trei și patru, respectiv, arată o analiză ReportLinker, arată sursa citată. Potrivit Media Fact Book, un raport lansat în 2024 care analizează piața media și de publicitate din România, cotele de piață ale veniturilor din publicitate au rămas stabilă: Televiziunea – 52,2%, digital – 36,4%, OOH (publicitate outdoor) – 6%, radio – 4,9%, presa scrisă – sub pragul de 1% În 2024, televiziunea a demonstrat o stabilitate solidă ca mediu dominant și este estimată să ajungă la 406 milioane de euro, marcând o creștere de +10% față de 2023. Piața publicității digitale în România Datele privind piața digitală din România arată că aceasta și-a continuat traiectoria de creștere, atingând o valoare estimată de 283 milioane de euro în 2024. Această creștere a fost determinată de digitalizarea continuă, extinderea comerțului electronic și schimbările în consumul media. Google Search a dominat cheltuielile în publicitatea digitală, urmat de Display,