O țară din UE nu mai vrea ora de iarnă și face pași concreți pentru asta / Între timp, celelalte țări stau și se uită

o-tara-din-ue-nu-mai-vrea-ora-de-iarna-si-face-pasi-concreti-pentru-asta-/-intre-timp,-celelalte-tari-stau-si-se-uita

Italienii s-au săturat de alternarea orei de vară cu cea de iarnă și vor permanentizarea orei de vară, iar, pentru asta, au strâns 350.000 de semnături. Pe baza acestora, mâine, luni, în Camera Deputaților din Parlamentul italian, începe procesul legislativ care urmărește să standardizeze ora de vară pe tot parcursul anului. Proiectul e girat de autoritatea de sănătate din Italia și de o organizație-non profit, pe numele ei, „Consumerismo”. Este foarte posibilă pentru 2026 Vorbim, într-o primă fază, de un proiect de lege în care se vor aduce argumente dinspre zona de sănătate și, de asemenea, dinspre cea de consumism, pentru că lăsarea întunericului devreme descurajează consumerismul. Lăsând, însă, la o parte, beneficiile aduse profiturilor economice, textul de lege se va concentra pe beneficiile aduse sănătății și pe economiile făcute la energie, într-o Europă în care prețurile la gaz cresc nemilos, în contextul războiului din Ucraina. Parlamentarii italieni își propun o formă finală a proiectului de lege până în iunie 2026, ceea ce ar putea însemna că revenirea la ora permanentă de vară să se facă începând chiar de anul viitor. Imbatabilele argumente pentru ora de vară Ca să susțină punctul de vedere al celor 350.000 de italieni care au semnat pentru permanentizarea orei de vară, presa italiană aduce imbatabile argumente despre economiile la energie: „Între 2004 și 2025, trecerea la ora de vară a dus la economii la facturile de energie în valoare totală de 2,3 mld de euro, echivalentul a peste 12 miliarde de kWh de consum de energie mai mic și a redus emisiile de CO2 în atmosferă cu între 160.000 și 200.000 de tone pe an, adică echivalentul celei absorbite prin plantarea a 2 până la 6 milioane de copaci noi”, scrie gazettadelsud.it. Permanentizarea orei de vară ar însemna economii de 180 de milioane de euro și 720 de milioane de kWh, spun economiștii italieni. Nu-i de colo, dacă te gândești! Numai beneficii! Adăugați la asta beneficiile pentru sănătate: reglarea ritmului circadian (ceasul intern al corpului, sistemul biologic de reglare a proceselor din organism, pe care ni le dăm mereu peste cap, la fiecare schimbare de oră), o calitate mai bună a vieții prin expunerea mai îndelungată la lumina soarelui, o calitate mai bună a somnului (eliminarea orei sezoniere va aduce beneficii calității somnului). În plus, nici posesorii de restaurante și localuri nu sunt foarte mulțumiți de această schimbare de oră, pentru că lăsarea întunericului devreme le gonește clienții. Permanentizarea orei de vară ar aduce o siguranță mai mare pe străzi, iar acestea sunt beneficiile de pe lista scurtă a acestui subiect intens dezbătut de mulți ani. UE nu are niciodată nimic de spus pe această temă De fapt, discuții pe tema schimbării orei au mai fost în Uniunea Europeană, nici una fără un rezultat concret. Prin 2018 mai fusese făcută o propunere, fără ca statele – membre să ajungă la un acord final. În 2018, Parlamentul European a votat pentru eliminarea schimbării ceasului, dar procesul e blocat în Consiliul UE. În 2023 a fost adresată o întrebare scrisă la Consiliu – tema era „abolirea schimbărilor sezoniere”, însă nici aceasta nu a găsit un consens. În 2024, europarlamentarul Anna Cavazzini a revenit cu întrebarea la Consiliul UE („care e poziția actuală a Consiliului?”), însă Consiliul a spus că „nu are nimic de adăugat față de poziția precedentă”. Bunăoară, oamenii își doresc, europarlamentarii mai încearcă, UE și Consiliul UE spun că „nu au nimic de adăugat”. În timpul ăsta, Italia se mișcă. Cui trebuie să-i „mulțumim” pentru schimbarea orei? Lui Benjamin Franklin, care, în 1784, a scris, într-un text satiric că oamenii ar economisi lumânări dacă s-ar trezi mai devreme vara. (Nu a fost nimic pus în practică, a fost doar o bazaconie). Fizicianului britanic William Willett, care, în 1907, a propus avansarea ceasului pentru mai multă lumină după-amiaza. (Idee, inițial, respinsă de Parlamentul britanic) Germaniei și Austro-Ungariei, în 1916, în timpul Primului Război Mondial, care au introdus oficial ora de vară – motivul era economisirea cărbunelui și energiei în timpul războiului. Ideea a fost preluată rapid de Marea Britanie și Franța. Doar Italia, dintre toate statele UE, se mișcă Între cele Două Războaie Mondiale, s-a renunțat la ora de vară, dar aceasta a fost introdusă sporadic în mai multe state, în funcție de situația lor energetică. În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, majoritatea țărilor beligerante au revenit asupra orei de vară, pentru economisirea resurselor. După război, unele țări au renunțat, altele l-au păstrat. În anii ’70, criza petrolului a determinat multe state să treacă din nou la ora de vară, cu scopul de a economisi energie electrică. În Europa, trecerea la ora de vară a devenit regulă comună pentru fluidizarea transporturilor, comerțului și telecomunicațiilor, iar din 1996, toată Uniunea schimbă ora în același week-end. Se cuvine să menționăm și Directiva Parlamentului European din 2019, care le dă statelor libertatea de a alege, dar nimeni, până la Italia, nu a avut o atitudine tranșantă.

Trecerea la ora de vară: ce trebuie să verifici pe telefonul tău cu Android sau iPhone ca să nu ai surprize

trecerea-la-ora-de-vara:-ce-trebuie-sa-verifici-pe-telefonul-tau-cu-android-sau-iphone-ca-sa-nu-ai-surprize

Primăvara vine cu mai multă lumină, dar și cu o oră mai puțin de somn. Duminică, 30 martie, are loc trecerea oficială la ora de vară, momentul când ceasurile se dau cu o oră înainte. Deși multe dispozitive inteligente știu deja să împrementeze automat schimbarea, este important să verifici anumite setări pe telefonul tău pentru a te asigura că totul funcționează corect și nu ratezi alarme, zboruri sau alte activități importante. Ce trebuie să faci pe iPhone Utilizatorii de iPhone pot sta liniștiți, în general. Apple configurează automat schimbarea orei, dar cu o singură condiție: opțiunea „Set Automatically” trebuie să fie activată. Pentru a verifica: Accesează Settings (Setări); Intră în General; Selectează Date & Time; Asigură-te că este activată opțiunea Set Automatically (Setează automat). De asemenea, este important ca sistemul de operare să fie actualizat pentru ca telefonul să recunoască cele mai recente modificări de fus orar, dacă există. Cum procedăm pe Android Pe telefoanele cu Android, procesul este similar, deși pașii pot varia ușor în funcție de producător și versiunea sistemului de operare. Iată ce trebuie să faci: Deschide Settings (Setări); Mergi la System sau direct la Date & Time; Activează opțiunea Automatic date & time (Dată și oră automată); Eventual, activează și Use network-provided time zone (Folosește fusul orar furnizat de rețea). Este indicat să închizi și să repornești telefonul dacă ai avut această opțiune dezactivată anterior, pentru ca schimbarea să se sincronizeze corect. Ce alte dispozitive trebuie verificate Deși telefoanele moderne se actualizează automat, nu toate dispozitivele din casă sunt la fel de inteligente. Cuptoarele cu microunde, ceasurile de perete digitale sau radiourile vechi cu alarmă trebuie setate manual. De asemenea, încă sunt televizoare sau sisteme audio care nu preiau ora automat și pot rămâne pe ora veche. Asigură-te că verifici toate dispozitivele de care depinzi, mai ales dacă ai un program strict duminică dimineața. Schimbarea orei și impactul asupra sănătății Trecerea la ora de vară nu este doar o formalitate. Studiile au arătat că pierderea unei ore de somn poate afecta ritmul circadian, crescând riscul de oboseală, iritabilitate sau chiar accidente rutiere în zilele următoare. De aceea, experții recomandă ca tranziția să fie făcută gradual: culcă-te cu 15-30 de minute mai devreme cu o zi sau două înainte de schimbarea orei. Concluzie Ora de vară vine cu beneficii precum mai multă lumină seara, dar și cu neplăceri temporare. Din fericire, tehnologia și telefoanele noastre inteligente ne pot ajuta să facem trecerea mai ușor. Verifică din timp setările, actualizează software-ul și asigură-te că ești pregătit pentru ora de vară 2025.