Spaimă, mușamalizare și teoria conspirației. Ce se întâmplă în orașul din Rusia în care a reapărut ciuma

O femeie a murit după ce a fost infectată cu ciumă în regiunea Irkutsk, din estul Rusiei. Aproape 200 de persoane care ar fi putut intra în contact cu aceasta au fost plasate sub observație De asemenea, autoritățile locale au instituit mai multe restricții. La uzina de aluminiu din Irkutsk a fost introdus obligativitatea purtării măștilor de protecție. Directorul întreprinderii a declarat că în oraș circulă „multe zvonuri și informații contradictorii”. Între timp, mai multe spitale au fost închise pentru o perioadă de trei săptămâni, fiind plasate în carantină. În secțiile celorlalte spitale au fost introduse restricții stricte: pacienții nu sunt externați, iar vizitele familiei sunt interzise. Totodată, mai mute evenimente publice din regiune au fost anulate. Focar de ciumă. autoritățile susțin că situația este sub control În paralel, Rospotrebnadzor (agenția federală de supraveghere a sănătății și bunăstării publice) a transmis că situația epidemiologică din regiunea Irkutsk este stabilă. Cu toate acestea, locuitorii se tem că autoritățile ruse ascund amploarea reală a focarului, pentru a evita panică în rândul populației. Pe 3 octombrie, autoritățile din Baikalsk au îndemnat locuitorii să nu călătorească în Shelekhov din cauza situației legate de ciumă. La două ore după publicare, mesajul a fost șters. De asemenea, canalul pro-guvernamental REN TV a șters cinci articole dedicate subiectului. Cazul oficial de ciumă Presa locală a identificat victima drept Daria Chipilova, o tehniciană de laborator în vârstă de 28 de ani, care a lucrat la Institutul de Combatere a Ciumei din Irkutsk. Potrivit unor publicații ruse, femeia ar fi putut contracta infecția după ce o eprubetă s-a spart în laborator. Informația nu a fost însă confirmată oficial. Femeia a fost internată marți într-un spital din Shelekhov, oraș aflat în apropiere de Irkutsk, după ce a dezvoltat simptome de pneumonie severă. Starea sa s-a agravat rapid, iar medicii au conectat-o la un ventilator. Ea a murit joi. Presa rusă a mai relatat că ar fi fost vorba despre ciuma pneumonică, una dintre cele mai grave forme ale bolii. Aceasta afectează plămânii și se poate transmite de la o persoană la alta prin particule respiratorii eliminate prin tuse sau strănut. Organizația Mondială a Sănătății avertizează că ciuma pneumonică poate fi fatală dacă tratamentul nu este administrat rapid. Ultimul caz de ciumă raportat oficial în Rusia datează din 2016, când un copil de 10 ani din Altai a fost diagnosticat cu boala.
Gheorghe Pistol: Ne dorim ca Buftea să devină un pol de dezvoltare urbană

Primarul orașului Buftea, Gheorghe Pistol, a vorbit, în cadrul Conferinței „Dezvoltarea orașului Buftea – infrastructură, mobilitate și investiții pentru o comunitate în creștere”, despre direcția în care trebuie să se dezvolte orașul și despre necesitatea unei implicări comune a administrației, mediului de afaceri, organizațiilor neguvernamentale și locuitorilor. Edilul își propune ca Buftea să devină un oraș atractiv pentru locuire, muncă și investiții, în care oamenii să își dorească să rămână și să își construiască viitorul. Edilul Gheorghe Pistol, ajuns la al patrulea mandat, a subliniat că obiectivul administrației locale este ca Buftea să își consolideze rolul de centru de dezvoltare urbană și economică, capabil să atragă atât locuitori, cât și investiții și noi oportunități de afaceri. „Ne dorim ca Buftea să devină un pol de dezvoltare urbană în care oamenii să fie atrași pentru a locui în Buftea, pentru a munci în Buftea, pentru a atrage investiții, pentru a încuraja mediul de afaceri și a crea noi oportunități pentru cei care vor să vină la noi în localitate”, a declarat primarul orașului. Potrivit lui Gheorghe Pistol, dezvoltarea localității trebuie să aibă în vedere nu doar investițiile în infrastructură, ci și crearea unui mediu favorabil pentru locuire, muncă și dezvoltarea mediului privat. „Este momentul să ne axăm pe viitor” În intervenția sa, primarul a pus accent pe necesitatea unei viziuni pe termen lung pentru Buftea și pe capacitatea comunității de a transforma proiectele de dezvoltare în rezultate concrete. „Este momentul să ne axăm pe viitor, pe tot ceea ce putem schimba în bine”, a transmis Gheorghe Pistol. Edilul consideră însă că această transformare nu poate fi realizată exclusiv prin eforturile administrației locale, ci presupune colaborarea tuturor celor implicați în viața comunității. Dezvoltarea orașului, un proiect al întregii comunități Gheorghe Pistol a vorbit despre necesitatea unei implicări directe și constante din partea tuturor actorilor care pot contribui la dezvoltarea orașului. „Acest lucru este posibil doar prin implicare directă, implicare care să vină dinspre noi toți: autorități locale, centrale, mediu de afaceri, ONG-uri, până la fiecare locuitor în parte”, a afirmat primarul. În viziunea sa, colaborarea dintre administrație, instituțiile centrale, mediul privat și societatea civilă poate reprezenta baza proiectelor care vor defini dezvoltarea orașului în următorii ani. „De acțiunile fiecăruia dintre noi depinde ca acest proiect de viitor să fie o reușită”, a mai spus Gheorghe Pistol. Un oraș în care oamenii să își construiască viitorul Una dintre principalele direcții prezentate de edil este creșterea atractivității orașului pentru locuitori, astfel încât Buftea să nu fie doar un loc de tranzit sau de rezidență, ci o comunitate în care oamenii să își dorească să își construiască viața. „Și pentru că am vorbit de viitor, ne dorim un oraș în care oamenii să își dorească să crească, să trăiască, să muncească și să rămână în localitate”, a concluzionat primarul Gheorghe Pistol. Mesajul transmis la conferință conturează astfel o viziune în care dezvoltarea urbană a Buftei este legată atât de atragerea investițiilor și susținerea mediului de afaceri, cât și de crearea unor condiții care să îi determine pe oameni să aleagă orașul pentru locuire, muncă și construirea unui viitor pe termen lung. Conferința „Dezvoltarea orașului Buftea – infrastructură, mobilitate și investiții pentru o comunitate în creștere” a fost organizată de Consiliul Județean Ilfov și a pus în dialog liderii administrației publice locale și județene cu reprezentanți din domeniul infrastructurii, educației și serviciilor.
Ultimatum. Orașul în care dispar păcănele în aprilie. Oferta compensatorie a edililor pentru pasionați
Întru-n alt oraș iubitorii dedicați de păcănele vor fi privați de exercitarea acestui viciu comunitar. Consiliul local i-a îndrumat către pariuri sportive și Loto pe contricuabilii din Vaslui Consiliul Local Vaslui a decis joi, 26 martie, printr-un vot aproape unanim, interzicerea completă a jocurilor de noroc în municipiu, cu excepția jocurilor loto tradiționale și a pariurilor sportive. Inițiativa a fost promovată de primarul Lucian Braniște și a primit susținerea a 21 dintre cei 23 de consilieri, marcând un pas semnificativ în lupta împotriva dependenței de jocuri de noroc. Mai rău ca la Podul Înalt… Vaslui găzduiește aproximativ 60 de săli de jocuri de noroc, cu peste 419 aparate tip slot-machine. Primele săli își vor încheia activitatea la sfârșitul lunii martie, pe măsură ce expiră autorizațiile, iar cele mai multe se vor închide la jumătatea acestui an. Înaintea ședinței, mai mulți angajați ai acestor locații au protestat, temându-se că vor rămâne fără locuri de muncă, comunică BZI. Totul pentru comunitate Primarul Lucian Braniște a subliniat că decizia nu este îndreptată împotriva cuiva, ci are scopul de a proteja comunitatea. „Protejarea familiilor și a tinerilor trebuie să fie o prioritate. Această măsură nu este împotriva nimănui, ci pentru oameni. Pentru copiii care nu trebuie să crească într-un oraș dominat de tentații periculoase și pentru familiile care au suferit din cauza dependenței de jocuri. Vasluiul trebuie să fie un oraș în care oamenii își construiesc viitorul, nu îl pierd la păcănele”, a declarat edilul. Camera Deputaților urmează să decidă asupra a două propuneri legislative: una crește vârsta minimă pentru accesul în cazinouri de la 18 la 21 de ani, iar cealaltă interzice afișarea reclamelor la pariuri între orele 6:00 și 24:00. Recomandarea autorului: Primăriile primesc puterea de a opri jocurile de noroc. Orașele din România pot interzice agențiile de pariuri și sălile cu „păcănele”
Orașul britanic fantomă din inima Germaniei. De ce au fugit englezii de aici

Un „oraș britanic”, construit de la zero în Germania, cu cinematografe și magazine, și tot ce și-ar dori orice om, unde locuiau 12.000 de locuitori, este acum complet abandonat. Cândva a adăpostit cândva 12.000 de britanici, dar este acum recuperat de natură după ce a fost abandonat acum 13 ani, publică Express. Rheindalen a servit drept cartier general principal pentru forțele britanice din Germania și pentru Grupul de Armate Nordice al NATO pe tot parcursul Războiului Rece, fiind construit aproape peste noapte în 1954 și rămânând în uz până în 2013. Cu harta prin buruieni, în căutarea bisericii Unul dintre cele mai remarcabile lucruri pe care, Colin, un eglez curios, le-a descoperit în a doua sa vizită la deal a fost un buncăr subteran fortificat care adăpostea o hartă vastă a întregului sit. „Avem o cameră cu hărți”, a spus Colin. „Este incredibil – există o hartă întreagă a orașului acolo. Tocmai am găsit o cameră secretă cu hărți în acest oraș abandonat… O, Doamne Dumnezeule.” Folosind o fotografie a hărții sitului ca ghid, Colin a reușit să găsească zona comercială a orașului, biserica și cinematograful care a fost ținta unui atac cu bombă nereușit al IRA Provizoriu în 1973. Colin a spus: „Orașul oferea o gamă largă de facilități atât pentru personalul militar, cât și pentru civili. Acestea includeau cazare, facilități sportive, sală de sport și terenuri de sport, o piscină mare, zone de recreere, inclusiv cinematograf, club de tineret și NAAFI.” „La apogeul său. Rheindahlen a găzduit 12.000 de militari britanici și familiile acestora. A găzduit sediul Armatei Britanice, al Marinei Regale și al Forțelor Aeriene Regale. A fost o bază importantă pentru forțele britanice pe tot parcursul Războiului Rece și ulterior.” Postere de colecție cu Bruce Willis și Jennifer Aniston Colin a fost deosebit de impresionat de piscina imensă în aer liber a orașului, care nu este complet drenată, deși apa conține puțin prea multe alge pentru a invita înotătorii astăzi. În ciuda planurilor de a transforma situl într-un parc de agrement înaintate în 2015 și a unei propuneri ulterioare de a folosi o parte din acesta pentru a găzdui solicitanți de azil, orașul imens rămâne pustiu. „Astăzi, este complet abandonat. Nimeni nu merge acolo, doar animalele sălbatice, iar natura își revendică încetul cu încetul locul”, spune Colin. Găsind o ușă descuiată în spatele cinematografului Globe al lui Rheindahlen, Colin constată că scaunele din sala au fost îndepărtate, deși posterele cu filme precum filmul de acțiune „16 Blocks” cu Bruce Willis și comedia romantică „The Break-Up” cu Jennifer Aniston sunt împrăștiate pe podea. Ambele filme au fost lansate în 2006, oferind o idee despre când a fost folosit ultima dată cinematografă. Toate posterele sunt pentru versiunile în limba engleză ale filmelor, iar anunțurile de siguranță din sala de proiecție a cinematografului sunt și ele în limba engleză, subliniind limba maternă a oamenilor care au locuit în această zonă rezidențială imensă din mijlocul Germaniei. În secția de poliție a orașului, extrem de depășită de vegetație, Colin a găsit o celulă de detenție imensă, aparent destinată să dețină zeci de prizonieri. Singurul ocupant acum, însă, era un șoarece mort.
Orașul din România în care o garsonieră se vinde cu doar 8.500 de euro, acum, în martie 2026. Este situată la 5 minute de centru

Orașul din România în care o garsonieră se vinde cu doar 8.500 de euro, acum, în martie 2026. Este situată la 5 minute de centru. Garsonieră de vânzare cu 8.500 de euro în Plopeni, Prahova. Proprietatea trebuie renovată, nu conține mobilă, iar vizionarea se poate face în orice zi. Garsoniera se află într-o zonă liniștită, situată la 5 minute de centrul orașului, potrivit anunțului de pe OLX. Are o suprafață de 18 mp și se află la parterul unui bloc în stare bună. La prima vedere, garsoniera arată aerisită, fiind văruită într-o culoare deschisă, iar parchetul nu prezintă deteriorări, cel puțin nu vizibile în fotografii. Faianța și gresia sunt de culoare albastră și ar putea fi păstrate de noul proprietar, dacă nu dorește alte investiții în această direcție. Plopeni este un oraș din județul Prahova, cu 7.718 locuitori (2011). Localitatea se află la 15 km de Ploiești și este înconjurată de păduri de stejar. Declinul urbei a început undeva în anii 1990, după închiderea Uzinei Mecanice Plopeni, iar, în ciuda faptului că orașul a fost inclus în zona localităților defavorizate, facilitățile fiscale oferite de stat nu au atras investitorii așa cum ar fi sperat autoritățile. Sursa foto: olx Autorul recomandă:
Orașul cu cele mai ieftine case din România: 6.000 pentru o vilă + teren de 464 mp

Orașul cu cele mai ieftine case din România: 6.000€ pentru o vilă + teren de 464 mp. În Zimnicea se vinde o casă demolabilă cu doar 6.000 de euro, echivalentul unei mașini modeste second hand. Potrivit anunțului de pe Olx, terenul pe care este amplasată casa este intravilan (curte cu construcții demolabile în ea) cu suprafață de 464 mp, cu posibilitatea conectării la toate utilitățile, situat în orașul Zimnicea, într-o zonă liniștită. Ținând cont de preț, toate cheltuielile ce țin de întocmirea cărții funciare (cadastru, intabulare), certificat energetic și perfectarea actului în formă autentică intră în sarcina cumpărătorului. Prețul este de 6.000 de euro, în raport cu starea casei la momentul perfectării vânzării, este fix și este achitabil doar integral, prin efectuarea unei singure tranzacții de plată. Proprietarul spune că nu răspunde la mesaje, iar pentru mai multe detalii poate fi sunat la numărul de telefon afișat pe site-ul respectiv de vânzări. Sursa foto: Olx Autorul recomandă:
Orașul cel mai urât din lume care atrage turiștii ca un magnet. În ce constă farmecul său

Cotidianul olandez „De Volkskrant” a desemnat Charleroi, în 2008, drept „cel mai urât oraș din lume”. De atunci, acest titlu a fost preluat de numeroase ghiduri de călătorie și mass-media. Efectul contrar a fost că eticheta i-a făcut curioși pe turiști, contribuind astfel la prsperitatea orașului, pentru că Charleroi nu este nici sărac, nici ieftin. Orașul atrage turiști curioși să descopere o combinație unică de moștenire industrială, artă stradală și proiecte culturale inovatoare, relatează Travel Book. Orașul reinventat Locuitorii orașului au început să privească această etichetă cu umor, dar ea reflectă totuși o parte din realitate. Orașul este presărat cu foste fabrici abandonate, turnuri industriale ruginite și vaste terenuri părăsite, moștenite din perioada sa de glorie ca centru industrial al Belgiei în secolul al XIX-lea și începutul secolului XX, când industria cărbunelui, oțelului și sticlei prospera. Începând cu anii 1970, declinul industriei a lăsat în urmă structuri masive, care domină peisajul urban. Deși trecutul industrial al orașului este evident, Charleroi începe să-și reinterpreteze identitatea. Potrivit Travel Book, transformările urbane și influențele culturii pop au transformat locurile abandonate în spații pentru artă. Bucla neagră În loc să demoleze vechile structuri, Charleroi le integrează în noua sa identitate. Zonele industriale abandonate devin acum decoruri pentru evenimente culturale, proiecte de street art și turism alternativ. Un punct central al acestui curent este „Boucle Noire”, un traseu de 20 de kilometri care traversează foste zone industriale și opere de artă stradală. Inițial gândit ca o intervenție artistică, traseul a devenit o atracție turistică, vizitată frecvent alături de ghizi locali. Urban Dream” Proiecte precum „Urban Dream” au transformat zonele urbane de-a lungul râului Sambre și fostelor fabrici în spații animate de artă și culoare. Charleroi nu înseamnă doar artă stradală. Orașul găzduiește cel mai mare muzeu de fotografie din Europa, cu peste 80.000 de lucrări expuse într-o fostă mănăstire. De asemenea, centrul cultural Le Vecteur organizează concerte, expoziții și evenimente experimentale, iar tradiția benzii desenate, specifică regiunii, este bine reprezentată prin personaje celebre precum Marsupilami. Un alt punct de atracție din Charleroi este Belfrédul, turnul înalt de peste 70 de metri care face parte din Patrimoniul Mondial UNESCO. Situat la primărie, acest monument amintește vizitatorilor că orașul are o istorie bogată, dincolo de trecutul său industrial. Recomandarea autorului: TOP 20 – orașe din Europa prietenoase pentru pietoni, cu obiective turistice aflate la câțiva pași unele de altele. Pe ce loc se află Bucureștiul
„Banatu-i fruncea”. Orașul în care merită să trăiești în România, conform unui clasament european

Platforma globală Numbeo.com, utilizată de companii și cercetători din întreaga lume drept reper pentru clasificarea calității vieții, a publicat recent topul orașelor din lume unde merită să trăiești la începutul anului 2026. Clasamentul ia în considerare 114 localități relevante din Europa, preia Libertatea. Timișoara, Capitala Banatului, a ieșit pe primul loc în România. Primul oraș românesc din clasament este Timișoara, plasat pe locul 58 dintr-un total de 114 localități europene relevante, analizate în cadrul indicelui calității vieții 2026. Capitala Banatului a primit un scor general de 169,82 de puncte. Pe locul 63 este plasat Cluj-Napoca (164,9), în timp ce Iași (141,3) este al 90-lea. București este pe locul 95, cu un indice de 134,4. În prima jumătate, în lume În clasamentul dat publicității de Numbeo în 2025, Timișoara se afla pe locul 53, iar Cluj-Napoca pe 55. Indicele estimează calitatea generală a vieții într-un oraș sau țară, luând în considerare factori precum puterea de cumpărare, poluarea, accesibilitatea locuințelor, costul vieții, siguranța publică, calitatea asistenței medicale, timpul de navetă și clima. „Acest indice se bazează pe date și sondaje efectuate de Numbeo, reflectând percepțiile și experiențele vizitatorilor site-ului și se străduiește să furnizeze informații exacte și actualizate, filtrând potențialul spam și asigurând un număr suficient de colaboratori pentru fiecare locație. Indicele este calculat folosind o formulă empirică care atribuie ponderi fiecărui factor în funcție de importanța sa. Deși formula specifică poate varia în timp, aceasta combină în mod consecvent datele colectate pentru a produce o reprezentare numerică a calității vieții”, susțin reprezentanții platformei. La mustață cu Praga Timișoara se află la aproximativ același nivel cu orașele Antwerp din Belgia, Birmingham – Marea Britanie, puțin peste Trieste din Italia și foarte aproape de capitala Cehiei, Praga. Orașul din Banat a primit calificative mari în ceea ce privește puterea de cumpărare a locuitorilor, siguranța publică și indicele de sănătate, respectiv un scor foarte bun în privința regimului climatic. Orașul stă bine și în ceea ce privește costul vieții și timpul de deplasare în trafic și are probleme „moderate” în ceea ce privește poluarea și raportul dintre prețul locuințelor și veniturile locuitorilor. Toate acestea fac din Timișoara, potrivit datelor statistice publicate de platforma citată, un oraș cu un index al calității vieții „foarte ridicat”. Cluj-Napoca, peste Manchester și Genoa Cluj-Napoca este plasat în clasament peste Manchester (Marea Britanie) și Genoa (Italia) și la mai puțin de un punct de Lyon (Franța). Orașul din Ardeal are scoruri ridicate la indicii privind sănătatea, clima, criminalitatea și nivelul puterii de cumpărare. Clujenii resimt un nivel moderat al poluării și stau relativ bine și în ceea ce privește costul vieții și timpul pe care îl petrec în trafic. Criteriul care coboară semnificativ scorul general al orașului este raportul dintre prețul locuințelor și venituri, care îl plasează pe locul 88 între cele 114 analizate, respectiv pe ultimul loc în România. Cu alte cuvinte, Cluj-Napoca înregistrează una dintre cele mai mari diferențe, la nivel european, între veniturile locuitorilor și prețul locuințelor. Orașul este recunoscut în România ca având cea mai scumpă piață imobiliară, cu o medie de 3.000 de euro pentru un metru pătrat de spațiu locativ. Cu toate acestea, Cluj-Napoca este plasat la limita inferioară a calificativului „foarte ridicat”, în privința calității vieții, subliniază Numbeo.com. Iași, aproape de Budapesta. Bucureșțiul este descalifiat de poluare Iași se află la aproximativ același nivel cu orașul Novi Sad din Serbia, respectiv cu un punct peste Minsk (Belarus) și cu un punct sub Budapesta (Ungaria). Orașul din Moldova are scoruri bune în ceea ce privește indicii de sănătate, climă, costul vieții și timpul petrecut în trafic, respectiv „moderate” în privința poluării, puterii de cumpărare, sănătății și raportului dintre venituri și valoarea imobilelor. Toate acestea fac ca Iașiul să aibă un scor general „moderat”. În același cadru este plasat și București. Capitala României are indici ridicați la puterea de cumpărare, rata criminalității, clima și costul vieții și scoruri echilibrate la sănătate și la raportul venituri/preț locuințe. Cel mai mare oraș al țării stă prost la capitolele poluare (locul cinci din 114 orașe europene) și timpul petrecut în trafic (locul opt din 114 orașe europene). Olanda vs Ucraina și Rusia Olanda este țara europeană cu cele mai performante orașe din punct de vedere a calității vieții. Haga, Eindhoven, Utrecht și Rotterdam ocupă primele patru locuri în clasamentul realizat de platforma Numbeo. Între primele zece se mai regăsesc Copenhaga (Danemarca), Luxemburg, Goteborg (Suedia), München (Germania), Groningen (Olanda) și Frankfurt (Germania). Ultimele cinci locuri sunt ocupate de Odesa și Dnipro din Ucraina, Ekaterinburg și Novosibirsk din Rusia, respectiv capitala Albaniei, Tirana, orașul relevant considerat ca având cea mai slabă calitate a vieții din Europa. Recomanndarea autorului: Orașul din România care intră în topul creșterilor de prețuri la locuințe, cu 21%. E surpriza anului pe piața imobiliară
Ofertă ireală într-un oraș din România. Prețul infim cu care se vinde un apartament renovat și mobilat complet, scos la vânzare acum, în 2026

Într-o perioadă în care prețurile locuințelor se majorează constant, o ofertă din Lipova, județul Arad, pare desprinsă dintr-un alt film. Astfel, un apartament complet renovat și mobilat se poate cumpăra la prețul de doar 7.000 de euro, un preț ce atrage atenția celor cu buget redus sau a celor care caută o investiție rapidă. Unde mai pui că, locuința este gata de mutat și vine la pachet cu dotările moderne necesare pentru confortul zilnic. Apartamentul are o suprafață utilă de 44 de metri pătrați, dar și o suprafață construită de 77 de metri pătrați. El se vinde complet mobilat, exact așa cum apare în fotografiile puse la dispoziție de proprietar. Prin urmare, viitorii cumpărători nu trebuie să facă nicio investiție suplimentară pentru a se muta imediat. Apartamentul are bucătărie, debara, două holuri, o sufragerie spațioasă, un dormitor luminos și o baie cu cadă. De asemenea, apartamentul are un balcon închis, foarte util atât pentru depozitare, cât și pentru extinderea spațiului de locuit. Conform anunțului, proprietatea se află în cartierul Aurel Vlaicu nr. 6, cu acces din strada Petru Maior, la etajul 3 al unui bloc cu patru etaje. Printre dotările și îmbunătățirile locuinței, sun geamurile de termopan, aragaz cu hotă, cuptor cu microunde și robinet cu încălzire instant în bucătărie. De asemenea, baia este echipată cu boiler electric, iar pentru confortul verii, locuința are și aer condiționat cu invertor. Încălzirea se realizează printr-o sobă de teracotă pe lemne. Autorul recomandă: Destinațiile europene care primesc locuitori și plătesc și 70.000 de euro ca să se mute acolo în 2026. Sunt așteptați și români
Orașul din Europa care oferă mâncare gratuită, închirieri de biciclete și acces la muzee dacă faci o faptă bună
Care este orașul din Europa care oferă mâncare gratuită, închirieri de biciclete și acces la muzee dacă faci o faptă bună. Un oraș european oferă turiștilor mâncare gratuită, închirieri de biciclete și acces la muzee în schimbul unor gesturi care sprijină comunitatea locală. Alte destinații ar putea urma același model, notează Daily Mail. Este vorba de Copenhaga, care a lansat un program prin care vizitatorii pot să primească experiențe culturale gratuite sau reduse dacă adoptă comportamente „conștiente”, ce aduc beneficii orașului. Acest nou sistem, denumit CopenPay, recompensează deci turiștii pentru mici acțiuni pozitive, precum colectarea deșeurilor din canale, alegerea transportului pe bicicletă sau consumul de meniuri pe bază de plante. Inițiativa aceasta a fost introdusă inițial în 2024 ca proiect pilot. Ea își propune să încurajeze o formă de turism mai responsabilă, în ideea în care numărul vizitatorilor internaționali ar putea ajunge la 1,8 miliarde până în 2030. Astfel, programul încurajează călătorii să interacționeze cu Copenhaga într-un mod mai implicat, nu numai ca simpli consumatori. sursa foto: Envato De când s-a lansat proiectul, peste 30.000 de vizitatori au utilizat CopenPay. Prin urmare, închirierea de biciclete a crescut cu aproximativ 60%, iar 98% dintre cei care au participat ar recomanda acest program. Dar interesul nu se limitează numai la Danemarca, căci peste 100 de destinații din toată lumea au solicitat informații ca să implementeze un model asemănător, unele fiind deja în faza de planificare. Ca să își primească recompensele, turiștii trebuie doar să prezinte un bilet de transport public sau o fotografie care să dovedească implicarea lor în activități precum colectarea deșeurilor sau voluntariatul la ferme urbane. „Am observat cât de mulți vizitatori caută experiențe diferite și mai semnificative”, a spus Søren Tegen Petersen, CEO al Wonderful Copenhagen. „Turiștii nu vor doar să vadă un oraș, ci să facă parte din el. CopenPay le-a oferit această posibilitate.” Însă modelul danez i-a inspirat deja pe alții. Berlin va lansa la vară propriul program, denumit BerlinPay, construit după exemplul CopenPay. „Conceptul arată că schimbarea pozitivă funcționează cel mai bine atunci când oamenii o pot experimenta direct,” a afirmat Sabine Wendt, CEO în Berlin. „Lucrăm împreună cu mai mulți parteneri locali pentru a dezvolta o variantă adaptată orașului nostru.” Autorul recomandă: Care este cel mai elegant oraș din Europa. A obținut un scor impresionant pe scara luxului