Stop temporar la finanțările PNRR. Ce proiecte mai pot continua

Potrivit proiectului de ordonanţă de urgenţă, se suspendă încheierea sau emiterea contractelor/deciziilor/ordinelor de finanţare în cadrul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă de către coordonatorii de reforme şi/sau investiţii, agenţiile de implementare şi responsabilii de implementarea investiţiilor specifice locale. Măsura se aplică până la aprobarea de către Comisia Europeană a Deciziei de modificare a Deciziei de punere în aplicare a Consiliului din 3 noiembrie 2021 de aprobare a evaluării planului de redresare şi rezilienţă al României modificată prin Decizia de punere în aplicare a Consiliului din 5 decembrie 2023. Prin excepţie, în scopul eficientizării şi accelerării implementării investiţiilor, precum şi pentru atingerea jaloanelor şi ţintelor ce fac obiectul renegocierii în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, în cazuri temeinic justificate, prin memorandum iniţiat de ordonatorii principali de credite cu rol de coordonatori de reformă şi/sau investiţii, cu avizul Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene şi al Ministerului Finanţelor, Guvernul poate autoriza încheierea sau emiterea de contracte/decizii/ordine de finanţare. „După aprobarea de către Comisia Europeană a Deciziei de modificare a Deciziei de punere în aplicare a Consiliului din 3 noiembrie 2021 de aprobare a evaluării planului de redresare şi rezilienţă al României, modificată prin Decizia de punere în aplicare a Consiliului din 5 decembrie 2023, coordonatorii de reforme şi/sau investiţii, agenţiile de implementare şi responsabilii de implementarea investiţiilor specifice locale, după caz, încheie sau emit contracte/decizii/ordine de finanţare numai pentru atingerea jaloanelor şi ţintelor ce fac obiectul Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă modificat în urma renegocierii. Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, se suspendă încheierea de angajamente legale în cadrul reformelor şi investiţiilor finanţate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă de către beneficiari sau structurile de implementare, după caz, instituţii şi autorităţi publice”, se arată în proiectul pus în consultare publică. Începând cu data intrării în vigoare a proiectului, se suspendă atribuirea de contracte de prestări de servicii, de execuţie de lucrări în cadrul reformelor şi investiţiilor finanţate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, de către beneficiari sau structurile de implementare şi operatorii economici aflaţi în subordinea/coordonarea/sub autoritatea unei autorităţi publice centrale şi locale. Prin excepţie, în cazuri temeinic justificate, prin memorandum iniţiat de ordonatorii principali de credite cu rol de coordonatori de reformă şi/sau investiţii, cu avizul MIPE Guvernul poate autoriza beneficiarii şi structurile de implementare, să încheie angajamente legale sau, după caz, să atribuie contracte de prestări de servicii, de execuţie de lucrări. Contractele/deciziile/ordinele de finanţare finanţate din PNRR, pentru care beneficiarii instituţii şi autorităţi publice, precum şi operatorii economici aflaţi sub autoritatea acestora, şi/sau structurile de implementare nu au iniţiat proceduri de atribuire a contractelor de achiziţie la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, sunt denunţate unilateral de către coordonatorii de reforme şi/sau investiţii, agenţiile de implementare şi responsabilii de implementarea investiţiilor specifice locale. Prevederile se aplică şi pentru procedurile de achiziţie publică pentru care nu a fost parcursă etapa de comunicare a rezultatului procedurii de achiziţie publică la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, care este pusă în consultare publică. Denunţarea unilaterală se realizează prin notificare care se transmite în termen de 10 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă. Prin excepţie, în cazuri temeinic justificate, înainte de expirarea termenului prevăzut la alin.(3) din OUG pusă în consultare, prin memorandum iniţiat de ordonatorii principali de credite cu rol de coordonatori de reformă şi/sau investiţii, cu avizul Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene şi al Ministerului Finanţelor, Guvernul poate autoriza continuarea implementării contractelor/deciziilor/ordinelor de finanţare. Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă până la 31 decembrie 2026, contractele/deciziile/ordinele de finanţare finanţate din PNRR pentru care au fost parcurse etapele pregătitoare referitoare la elaborarea studiilor de fezabilitate, şi/sau obţinerea de avize şi autorizaţii iar procedurile de achiziţie de lucrări au fost finalizate fără emiterea ordinului de începere a lucrărilor se suspendă unilateral, prin notificare, de către coordonatorii de reforme şi/sau investiţii, agenţiile de implementare şi responsabilii de implementarea investiţiilor specifice locale. Notificarea se transmite în termen de 10 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă. Prin excepţie, după aprobarea de către Comisia Europeană a Deciziei de modificare a Deciziei de punere în aplicare a Consiliului din 3 noiembrie 2021 de aprobare a evaluării planului de redresare şi rezilienţă al României modificată prin Decizia de punere în aplicare a Consiliului din 5 decembrie 2023, Guvernul poate aproba prin memorandum iniţiat de ordonatorii principali de credite cu rol de coordonatori de reformă şi/sau investiţii, cu avizul Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene şi al Ministerului Finanţelor, continuarea proiectelor aferente investiţiilor rămase în PNRR. Ordonanţa pusă în consultare mai prevede şi faputl că acele contracte/decizii/ordine de finanţare finanţate din PNRR încheiate cu beneficiarii instituţii şi autorităţi publice, indiferent de sistemul de finanţare şi de subordonare, precum şi cu operatorii economici aflaţi sub autoritatea acestora, în cadrul cărora progresul fizic al obiectivului de investiţii, certificat prin situaţii de lucrări este cel mult 30% se derulează în baza unui memorandum aprobat de Guvern, iniţiat de către coordonatorul de reforme şi/sau investiţii cu privire la oportunitatea continuării investiţiei şi a impactului bugetar total, avizat de Ministerul Finanţelor şi Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene în calitate de coordonator naţional al PNRR . Memorandumul va cuprinde următoarele elemente obligatorii: a) evaluarea impactului bugetar total, inclusiv a creditelor de angajament şi creditelor bugetare repartizate pe ani, până la finalizarea investiţiei b) relevanţa strategică a proiectului în contextul actual c) riscurile asociate neimplementării proiectului în raport cu continuarea acestuia, inclusiv cele de natură financiară. În anul 2025, începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă pusă în consultare publică, nu se încheie angajamente legale pentru proiecte de investiţii nou finanţate prin Programul naţional de dezvoltare locală etapa I şi etapa a II-a, Programul naţional de investiţii „Anghel Saligny” şi Programul naţional de construcţii de interes public sau social. Şi în aceste cazuri sunt prevăzute excepţii: se pot încheia contracte de finanţare pentru proiectele aferente investiţiilor legate de mobilitatea militară incluse