Cum se vede la pompă intrarea în vigoare a ordonanței prin care a scăzut acciza la motorină. Prețurile de ieri și de azi, fotografiate de Gândul

cum-se-vede-la-pompa-intrarea-in-vigoare-a-ordonantei-prin-care-a-scazut-acciza-la-motorina.-preturile-de-ieri-si-de-azi,-fotografiate-de-gandul

Ordonanța de Guvern, adoptată vineri, prin care motorina se ieftinește la pompă cu 36 de bani, cu TVA inclus, prin reducerea accizei, a intrat în vigoare la miezul nopții. Măsura, aplicată numai pentru motorină, a fost luată rapid de benzinăriile din Capitală, însă au existat și excepții.  Care sunt diferențe de preț după intrarea în vigoare a ordonanței Marți, 7 aprilie, un litru de motorină se comercializează în stațiile liderului pieței, OMV Petrom, cu 10,02 lei, în timp ce benzina standard se vinde cu cu 9,23 lei/litru. Prețul motorinei premium este de 10,84 lei/litru, iar benzina premium costa 9,86 lei/litru. La aceeași benzinărie, un litru de motorină era comercializat, luni, cu 10,38 de lei, în timp ce prețul pentru un litru de benzină era de 9,23 lei. De asemenea, prețurile pentru motorina și benzina premium au rămas neschimbate, la 10,84 lei/litru, respectiv 9,86 lei/litru. La benzinăriile Petrom din Capitală, atât motorina, cât și benzina, sunt mai ieftine decât la OMV. Prețul afișat astăzi la pompă pentru un litru de motorină este de 9,93 lei, iar cel al benzinei este de 9,12 lei/litru. Ieri, la aceeași benzinărie, prețul afișat pentru un litru de motorină era de 10,29 de lei pe litru. Interesant este faptul că Rompetrol a ieftinit diesel-ul cu numai 23 de bani/litru, (36 de bani ca urmare a reducerii accizei, dar dublată de o scumpire cu 13 bani ca urmare a cotațiilor internaționale ale barilului de petrol), și a majorat prețul benzinei cu 9 bani până la 9,20 lei/litru. Ordonanța a intrat în vigoare prea târziu Dacă reducerea TVA ar fi fost aplicată la prețurile de joi, motorina ar fi costat 9,63 lei în stațiile Petrom și 9,72 în cele OMV, cu 30 de bani mai puțin ca în prezent. Practic, scumpirile efectuate de benzinării de joi până astăzi au anulat micșorarea fiscală efectuată în această noapte. De exemplu, pe 2 aprilie, prețul motorinei era de 9,99 lei/litru în stațiile Petrom, cu doar 6 bani peste actualul preț micșorat, de 9,93 lei/litru, și de 10,08 lei/litru în stațiile OMW, cu 6 bani peste cel actual de 10,02 lei/litru. În urma ieftinirii de acum, prețul motorinei standard în stațiile Rompetrol a ajuns exact la același nivel din ziua de joi, de 10,28 lei/litru, când Guvernul a anunțat intenția de a micșora acciza cu 30 de bani/litru. Ce măsuri a luat Guvernul Bolojan în criza carburanţilor Reamintim că Executivul a adoptat, vineri, 3 aprilie, proiectul de ordonanță de urgență care prevede reducerea accizei la motorina standard și introducerea contribuției de solidaritate în sectorul petrolier. Purtătoarea de cuvânt a Guvernului, Ioana Dogioiu, a declarat, după ședința de Guvern, că acciza scade cu 30 de bani pe litru, 36 bani cu tot cu TVA, iar măsura se va aplica de la intrarea în vigoare a ordonanței. În cazul benzinei nu s-a luat nicio măsură până în acest moment, iar în ceea ce privește motorina, afectată cel mai mult de criza carburanților, singura măsură luată a fost aceea de reducerea a accizei cu 36 de bani, cu tot cu TVA, la mai bine de o lună de la declanșarea conflictului din Orientul Mijlociu. „Este adoptată Ordonanţa şi va intra în vigoare de marţi, 7 aprilie. Se va aplica reducerea de acciză de 11%, de 36 de bani, la pompă, cu tot cu TVA, va fi activă de marţi. Am ales varianta de a acţiona în zona accizelor tocmai pentru a nu crea situaţii în care, pentru un anumit operator care reduce preţul, să generăm cozi. Trebuie să avem grijă să asigurăm produsul în piaţă şi să ţinem un echilibru”. Foto: Mihai Pop RECOMANDAREA AUTORULUI: Guvernul a adoptat reducerea accizei la motorină în ședința extraordinară de astăzi. Ce se întâmplă cu benzina Ilie Bolojan se plânge pe Facebook despre cât l-au costat măsurile de ajutor în criza carburanților: „Un efort”

Ministrul Energiei explică măsurile anunțate de Guvern în criza carburanților: Vor fi actualizate la fiecare 5 zile în funcție de contextul internațional

ministrul-energiei-explica-masurile-anuntate-de-guvern-in-criza-carburantilor:-vor-fi-actualizate-la-fiecare-5-zile-in-functie-de-contextul-international

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a transmis, în cadrul unei conferințe de presă, că măsurile anunțate de Guvern pentru protecția populației și firmelor în contextul majorării prețurilor la combustibili vor fi actualizate săptămânal în funcție de situația internațională.  Bogdan Ivan a spus că noile măsuri vor intra în vigoare după publicarea în Monitorul Oficial. Oficialul a subliniat că este vorba despre o perioadă de criză de șase luni, care poate fi prelungită cu încă trei luni. „În momentul de față, vorbim despre o perioadă de criză de șase luni de zile, care succesiv se poate prelungi încă trei luni de zile și care, dacă vor dispărea aceste conjuncturi internaționale care au creat declararea situației de criză, vom elimina de îndată această situație”, a precizat ministrul Energiei, care a spus că măsurile au fost luate împreună cu Ministerul de Finanțe. De asemenea, ministrul Energiei a declarat că măsurile au o logică extrem de clară și de coerentă. „Pe de-o parte, de a ne proteja piața internă, de a ne asigura că în situația în care vedem deja că avem state în care prețul carburanților este unul mai ridicat decât în România, este evident că poate să existe o tendință a companiilor de a se îndrepta spre alte piețe, pentru a obține un profit mai bun. Vreau să-i protejăm pe românii și companiile din România. Și gândim anticipativ aceste măsuri, pentru a limita cât mai mult acest efect negativ, care poate să aibă multiple valențe. Pentru că nu vorbim doar despre variabile simple, ci despre multiple variabile extrem de complicate și de complexe”. Bogdan Ivan a mai spus că măsurile anunțate de Guvern pentru protecția populației și firmelor în contextul majorării prețurilor la combustibili vor fi actualizate săptămânal în funcție de situația internațională. Acesta a prezentat impactul pe măsurile care au fost decise în zona protecției transportatorilor, care ajunge la aproximativ 600 de milioane, la fel ca măsurile anunțate pentru fermieri. „În același timp venim cu principiul în care săptămânal, dacă va fi cazul, odată la 5 zile, să se actualizeze toate aceste măsuri în funcție de contextul internațional. Pentru că vorbim de o dinamică în continuă mișcare la nivel internațional”, a explicat Ivan. RECOMANDAREA AUTORULUI: Bogdan Ivan: „Odată cu creșterea prețurilor la combustibil, bugetul de stat a avut o creștere a încasărilor. Fiecare ban trebuie întors la firmele românești și la populație” Bolojan declară stare de criză pe piața țițeiului: „Adaosul comercial pentru benzină, motorină și materiile prime utilizate pentru obținerea acestora va fi limitat pe întregul lanț de activitate economică”

Scandalul salariului minim. Guvernul Bolojan nu vrea să-l crească, deși este cel mai mare beneficiar. Sindicatele cer o majorare de 300 de lei, patronatele se opun. Cine câștigă și cine pierde din creșterea salariului minim

scandalul-salariului-minim-guvernul-bolojan-nu-vrea-sa-l-creasca,-desi-este-cel-mai-mare-beneficiar-sindicatele-cer-o-majorare-de-300-de-lei,-patronatele-se-opun.-cine-castiga-si-cine-pierde-din-cresterea-salariului-minim

România trăiește o adevărată saga a salariului minim. Deși directiva europeană spune clar că salariul minim trebuie majorat de la 1 ianuarie 2026 ca să le permită angajaților un trai decent, antreprenorii vor înghețarea salariilor la valoare din prezent, iar sindicatele se opun și cer o creștere cu 300 de lei. Bolojan vrea să facă excepție de la această directivă, iar Guvernul pregătește două Ordonanțe de Urgență prin care să înghețe salariile pe anul 2026. Șeful executivului nu vrea să crească salariul minim, cel care ar putea să aducă un plus semnificativ și la bugetul de stat. Și un plus de consum. Pe de altă parte, sindicatele cer o majorare de 300 de lei brut a salariului minim. În aceeași vreme, patronatele se opun și spun că este deja o presiune mare pe mediul de afaceri.  Majorarea salariului minim aduce la buget, conform calculelor Gândul, peste 3 mld. lei. Mai mult, guvernul încasează și TVA mai mult, pentru că majorarea salariului s-ar duce în consum. În celălalt colț al ringului, patronatele au un punct de vedere: deja este o presiune mare pe mediul de afaceri, iar peste toate, majorarea a 2 milioane de salarii dintr-un foc ar aprinde și mai mult o inflație deja inflamată. De asemenea, mai spun patronatele, povara suplimentară pe mediul de business ar însemna, în termeni practici, o încetinire a investițiilor pentru că, în mod cert, majorarea salariilor înseamnă creșterea costurilor. Spiritele sunt încinse în coaliție, de data aceasta din cauza creșterii salariului minim pe economie. PSD cere creșterea salariului minim, în schimb, PNL, USR și UDMR se opun acestei măsuri. De asmenea, sindicaliștii cer creșterea salariului minim la 4.500 lei, dar patronatele solicită înghețarea la valoarea actuală. De la 1 ianuarie 2025, salariul minim brut a crescut cu 9,4%, iar salariul net, pe care îl primesc „în mână” aproximativ 2 milioane de angajați români s-a majorat cu aproape 9%, inclusiv în firmele private. Cât ar încasa Guvernul la bugetul de stat dacă ar majora salariul minim Din calculele Gândul, o creștere cu 300 de lei a salariului minim pe economie ar înseamnă un venit de 48 de lei în visteria guvernului din impozitele și taxele aferente (25% contribuțiile sociale la pensie, 10% la CAS, CASS, 10% impozitul pe venit și 3% pentru alte viramente la buget). Astfel, dacă salariul minim ar crește conform cerințelor sindicatelor, Guvernul lui Bolojan ar încasa aproximativ 3,3 miliarde de lei la bugetul de stat. Totuși, România rămâne blocată între temerile mediului de afaceri și presiunile sociale, motiv pentru care apelează la soluții temporare în loc să facă o reformă salarială clară. Premierul spune că „nu are spații” pentru creșterea salariului minim Pe 23 octombrie, premierul Bolojan anunța „un acord de principiu” în coaliție pentru ca salariul minim actual să fie menținut și pe parcursul anului 2026. De asemenea, președintele IMM România, Florin Jianu, spune că în ultimii trei ani, salariul minim brut a crescut în mod constant și peste rata inflației. „Așa cum v-am spus, din punctul meu de vedere, și pentru salariul minim nu avem spații foarte mari de creștere, datorită realităților economice și bugetare pe care le avem”, a spus premierul Ilie Bolojan. Surse guvernamentale: „Salariul minim va fi înghețat anul viitor.” Ce pregătește Guvernul Bolojan pentru 2026 „Să ai oamenii care muncesc și trăiesc în risc de sărăcie mi se pare inacceptabil” De cealaltă parte a baricadei, ministrul Muncii, Florin Manole, a spus că legea trebuie respectată și salariul minim trebuie să crească. „Este puțin. Iar numărul este foarte mare. Faptul de a avea oameni care muncesc și trăiesc în risc de sărăcie mi se pare inacceptabil. (…) Este o linie roșie (dacă nu va fi de acord coaliția cu creșterea salariului minim – n.r.) raportată la puterea de cumpărare a celor care muncesc. Și eu sper să nu încalce linia”, a transmis Florin Manole. Bolojan amână decizia pe care Germania a luat-o deja În tot acest timp, Guvernul lui Friedrich Merz a decis să ridice din nou nivelul salariului minim. În prezent, salariul minim german este de 12,82 euro pe oră, dar va crește la 13,90 euro începând cu 1 ianuarie. Astfel, urmează să ajungă la 14,60 euro din 2027. Conform estimărilor Federației Germane a Sindicatelor (DGB), aproape șase milioane de angajați vor beneficia direct de această măsură. Ministrul muncii, Bärbel Bas, a declarat că decizia aduce „mai multă justiție și recunoaștere celor care asigură zilnic funcționarea țării noastre”. RECOMANDAREA AUTORULUI: Bolojan discută cu patronatele și sindicatele salariul minim pe 2026. Premierul vrea înghețarea lui:„Pentru salariul minim nu avem spații de creștere” Salariul minim pe economie de la 1 ianuarie 2026, discutat la reuniunea Consiliului Tripartit

Senatul a aprobat ordonanța de urgență pentru acordarea unui ajutor pentru pensionarii cu venituri mici

senatul-a-aprobat-ordonanta-de-urgenta-pentru-acordarea-unui-ajutor-pentru-pensionarii-cu-venituri-mici

Senatul României a dezbătut și votat, luni, proiectul de lege pentru aprobarea ordonanței de urgență care prevede acordarea unui ajutor financiar pentru pensionarii care au venituri mici. Proiectul a fost aprobat cu 119 voturi pentru, din tot atâtea voturi exprimate.   Ordonanța de urgență a trecut de Senat fără a suferi modificări. Remintim că această ordonanță a fost adoptată de Guvern pe data de 13 martie. Ea prevede acordarea unui sprijin financiar în cuantum de 800 de lei pentru pensionarii care au venituri lunare din pensii de cel mult 2.574 de lei. Banii urmează să ajungă în conturile beneficiarilor în două tranșe de câte 400 de lei, una în luna aprilie, iar alta în decembrie. Sumele vor fi virate prin casele teritoriale sau sectoriale de pensii și vor fi suportați din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Afacerilor Interne și Serviciului Român de Informații. Ordonanța de urgență va ajunge în perioada următoare și în Camera Deputaților pentru a fi dezbătută și votată. FOTO: Shutterstock CITEȘTE ȘI: La ce vârstă se pot pensiona MĂMICILE în funcție de numărul de COPII Ce se întâmplă cu pensiile seniorilor, facturile la gaze și energie, dar și cu polițele RCA, începând cu 1 aprilie 2025 Alexandru Tudor a absolvit specializarea Jurnalism din cadrul Facultății de Litere a Universității Ovidius din Constanța în anul 2023. A lucrat mai apoi în presa locală, în Constanța și Călărași, … vezi toate articolele