Protest anti – Savonea în fața Curții Supreme de Justiție. CSM acuză că manifestațiile sunt organizate de politicieni

protest-anti-–-savonea-in-fata-curtii-supreme-de-justitie.-csm-acuza-ca-manifestatiile-sunt-organizate-de-politicieni

Protest anti-Savonea, organizat de Asociația Corupţia Ucide, Rezistenţa şi Declic, în faţa sediului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Până în prezent, în jur de 250 de persoane s-au adunat în fața Curții Supreme de Justiție. Motivul nemulțumirilor, susțin organizatorii, îl reprezintă deciziile controversate ale șefei Curții Supreme, Lia Savonea. De cealaltă parte, Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a avut o reacție tranșantă în legătură cu protestele declanșate, acuzând că manifestațiile sunt organizate de politicieni. Proteste împotriva unor reprezentanți de vârf ai sistemului judiciar Reamintim că este o perioadă tensionată pentru justiția din România, cauzată de anunțul Guvernului Bolojan de reducere a pensiilor magistraților. Totodată, mai multe organizații de magistrați au făcut scut în jurul șefei Înaltei Curți, trăgând un semnal de alarmă cu privire la asaltul politicului asupra independenței justiției. Pe rețelele de socializare, ONG-urile apropiate de liderii USR au anunțat declanșarea unor proteste împotriva unor reprezentanți de vârf ai sistemului judiciar. Prima „țintă” luată în vizor este cea aproape în mod tradițional atacată: șefa Curții Supreme, Lia Savonea, care nu a fost de acord cu modul de comportament și acțiunile în forță ale actualei guvernări asupra sistemului judiciar. (Materialul integral AICI) Protest împotriva Liei Savonea, şefa Instanţei Supreme CSM sare în apărarea Liei Savonea: „Reprezentanții clasei politice manipulează opinia publică” „Așadar, în loc să-și asume consecințele propriilor inacțiuni, reprezentanții clasei politice manipulează opinia publică, instigând-o împotriva judecătorilor și generând riscul destabilizării grave a sistemului judiciar. Independența judecătorilor nu poate constitui obiectul vreunei contestări publice și nu poate fi negociată. Subminarea justiției înseamnă dispariția statului de drept și întoarcerea la totalitarism”, susține Consiliul Superior al Magistraturii care și-a declarat susținerea pentru Lia Savonea. (Materialul integral AICI) Ce spune CSM despre protestul anunțat de mai multe organizații nonguvernamentale Secția de Judecători a CSM iese în apărarea Curții Supreme și susține că informațiile „false sau denaturate” afectează încrederea publică în Justiție și lezează independența acesteia, cu atât mai mult cu cât sunt inițiate și orchestrate de politicieni. CSM face referire și la protestele organizate astăzi de ONG-uri apropiate USR în fața ÎCCJ și spune că „independența judecătorilor nu poate constitui obiectul vreunei contestări publice și nu poate fi negociată iar subminarea justiției înseamnă dispariția statului de drept și întoarcerea la totalitarism”. „Consiliul Superior al Magistraturii a atras atenția în repetate rânduri asupra amplificării atitudinilor publice ostile față de magistrați, care au potențialul de a afecta încrederea publică în justiție și de a leza independența acesteia, cu atât mai mult cu cât sunt inițiate și orchestrate de factorul politic. În acest context, demersul de contestare publică a președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție și a judecătorilor instanței supreme, anunțat de mai multe organizații nonguvernamentale, constituie o escaladare fără precedent a campaniei împotriva sistemului judiciar, incompatibilă cu independența justiției și cu rolul fundamental al acesteia în statul de drept. Efectul concertat al acțiunilor publice vizând autoritatea judecătorească depășește cu mult limitele unor pretinse critici constructive și dobândește caracterul unor presiuni fără precedent la adresa justiției. În aceste condiții, Consiliul Superior al Magistraturii își exprimă susținerea deplină față de Înalta Curte de Casație și Justiție întrucât afectarea independenței acesteia, prin acțiunile publice denigratoare care manipulează societatea împotriva justiției și subminează statul de drept, vulnerabilizează major puterea judecătorească, până la limita în care nu-și mai poate îndeplini menirea constituțională, aceea de a garanta funcționarea societății democratice în respect deplin față de drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor”, precizează CSM. (Materialul integralAICI) CSM sare în apărarea Liei Savonea, șefa Înaltei Curți Președinții Curților de Apel din țară fac scut în jurul Liei Savonea Președinții Curților de Apel din țară au dat publicității, luni, un comunicat de presă în care o apără pe șefa Înaltei Curți de Casație și Justiție, Lia Savonea, după valul de eliberări ale infractorilor celebri. Aceștia afirmă că „lovirea vârfului piramidei judiciare echivalează cu vulnerabilizarea întregului sistem” și că „reformarea unor hotărâri definitive prin intermediul unor căi extraordinare de atac reprezintă prevalența adevărului.” (Materialul integral AICI) Reamintim că Înalta Curte de Casație și Justiție, condusă de Lia Savonea, a acuzat o campanie “fără precedent” de “denigrare a Instanței supreme și a judecătorilor” și de “destabilizare a ordinii de drept în care sunt implicați oameni politici, grupurile de presiune și formatori de opinie” și cere autorităților statului să își “îndeplinească atribuțiile și rolul în prevenirea și combaterea dezinformării și atacurilor hibride la adresa puterii judecătorești.” „Ce face Lia cu Justiția din România?” De cealaltă parte, organizaţiile reproşează că, de când Lia Savonea a devenit preşedintele ÎCCJ, judecătorii de la această instanţă au luat mai multe decizii prin care au fost eliberate mai multe persoane importante condamnate pentru corupţie. Protestul este ”o reacție pașnică, dar fermă la deriva gravă a sistemului judiciar, simbolizată de numirea și acțiunile actualei președinte a ÎCCJ, Lia Savonea, și la atitudinea de autoapărare instituțională a CSM și a Înaltei Curți, care confundă independența justiției cu impunitatea celor aflați la vârf”, transmit organizatorii care cer revocarea Liei Savonea și ”o resetare morală” a Curții Supreme. Mai multe organizaţii civice organizează un protest în faţa sediului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Corupția Ucide ,,Opriți derapajele din justiție. Revocați-o pe președinta CSM!” Peste 50.000 de cetățeni cer, printr-o petiție Declic, revocarea președintei Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Elena Costache, pentru acțiuni ce subminează independența justiției. Sub conducerea Elenei Costache, CSM a devenit instrument de intimidare, prin plângeri penale și alte acțiuni pornite împotriva oricui contestă sistemul privilegiilor din justiție. Acțiunile, dar și inacțiunile șefei CSM sunt în evidentă contradicție cu rolul de garant al independenței justiției și cu îndeplinirea condiției de bună reputație, condiție imperativă impusă magistraților. Prin petiția semnată, cetățenii le cer judecătorilor independenți să declanșeze procedura de revocare a președintei CSM. Sursă foto și VIDEO: Gândul / Asociația Corupția Ucide RECOMANDAREA AUTORULUI: Începe asaltul asupra Justiției! Susținătorii lui Nicușor Dan și Ilie Bolojan pregătesc proteste împotriva magistraților. „Nu avem toată Puterea, până nu luăm și Justiția”, ideea USL din 2012 revine în 2025 – îmbrățișată chiar de cei care o contestau Avocații din România reacționează în SCANDALUL Gheorghiu și se

UDMR și mai multe organizații civice au lansat o platformă pentru sprijinirea comunității de la Praid

udmr-si-mai-multe-organizatii-civice-au-lansat-o-platforma-pentru-sprijinirea-comunitatii-de-la-praid

UDMR și mai multe organizații civice au lansat ajutapraidul.ro, o platofrmă pentru strângerea de donații pentru locuitorii afectați de inundație. Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a transmis, într-un mesaj postat pe rețelele de socializare, că trebuie să fie promovate campaniile de donații. „Să ajutăm împreună Praidul! În ultimele zile, UDMR a organizat sprijinul guvernamental și s-a implicat activ în eforturile de salvare. Acum a venit momentul să ajutăm și altfel: promovând campaniile de donații. Munca în comun și ajutorul reciproc ne-au ținut uniți de secole. Și astăzi avem nevoie de același spirit: ca inimile cât mai multora să bată pentru Praid. Nu există „prea puțin” – fiecare leu sau euro contează. Pentru familii, pentru gazdele din Praid, pentru comercianți, pentru toți cei care trăiesc din turism și care acum și-au pierdut sursa de venit”, se arată în mesaj. În acest sens, a fost lansată platforma ajutapraidul.ro, un instrument dedicat strângerii de donații pentru sprijinirea comunității de la Praid. Kelemen Hunor a făcut un apel la unitate în acest demers de susținere subliniind că platforma este pentru toți, indiferent de etnie „o platformă unde oricine, fie maghiari de dincolo sau dincoace de graniță, fie prieteni români”. Cei care doresc să sprijine pot contribui în trei direcţii:  pentru ajutorul familiilor – asigurarea de alimente, medicamente, încălzire, cazare şi compensarea veniturilor pierdute pentru persoanele evacuate, aflate în nevoie sau care şi-au pierdut locul de muncă;  pentru susţinerea celor care trăiesc din turism – sprijin direct pentru localnicii care îşi câştigă existenţa din activităţi turistice;  pentru relansarea turismului – promovarea potenţialului turistic al zonei Praid şi atragerea unui număr mai mare de vizitatori. CITEȘTE ȘI: Raed Arafat i-a acordat primul ajutor unei femei la Salina Praid. Femeia a fost apoi preluată de un elicopter SMURD și transportată la spital DSU, informații de ultimă oră despre situația de urgență de la Praid. „Accesul în zonă rămâne restricționat” Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, Oana Zvobodă a debutat în presă la televiziunea PrimaTV, în anul 2017. Între 2017 și 2020 a fost reporter la PrimaTV, unde … vezi toate articolele