Alexandru Nazare: Un nou obiectiv major atins: am adoptat ieri pachetul de relansare economică. România trece la următoarea etapă de dezvoltare

Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a transmis prin intermediul unei postări pe rețelele de socializare, că România a atins un nou obiectiv major prin adoptarea pachetului de relansare economică. Pachetul a fost adoptat de Guvernul Bolojan, marți seară, într-o ședință extraordinară la care a fost prezent și Alexandru Nazare. Alexandru Nazare a scris într-o postare pe pagina personală de Facebook că România trece la următoarea etapă de dezvoltare după ce pachetul de relansae economică a fost adoptat. Potrivit ministrului, țara noastră va avea „un instrument strategic” care va transforma modelul de dezvoltare al economiei, de la consum la investiții scalabile, la inovație, valoare reală adăugată și producție autohtonă. „Un nou obiectiv major atins: am adoptat ieri pachetul de relansare economică. România trece la următoarea etapă de dezvoltare. Un instrument strategic de 5 miliarde de euro, pachetul de relansare adoptat ieri, cu aplicare din acest an până în 2032, transformă radical modelul de dezvoltare al economiei româneşti: de la consum la investiții scalabile, la inovație, valoare reală adăugată și producție autohtonă.” Nazare: O schimbare de paradigmă pentru modernizarea economică Oficialul susține că noile măsuri adoptate marchează o schimbare de paradigmă și creează un cadru mai predictibil și competitiv pentru investiții. În ceea ce îi privește pe români, Alexandru Nazare spune că efectele măsurilor vor fi vizibile prin crearea de locuri de muncă stabile și mai bine plătite, prin dezvoltarea comunitățlor locale și prin consolidarea unei economii „capabile să susțină creșterea nivelului de trai pe termen lung”. „O schimbare de paradigmă pentru modernizarea economică a României, pachetul de relansare generează un mediu mai predictibil și mai competitiv pentru investiții, un flux mai mare de capital în economie și capacitatea reală a statului de a atrage proiecte majore, atât pentru companii românești, cât și pentru investitorii străini. Înseamnă dezvoltarea de noi capacități de producție, consolidarea lanțurilor economice locale și poziționarea României ca pol regional de creștere. Pentru mediul de business se traduce în oportunități de creştere, parteneriate strategice și acces la proiecte de anvergură. Pentru români, efectele se vor vedea în mai multe locuri de muncă stabile și mai bine plătite, în dezvoltarea comunităților locale și într-o economie mai puternică, capabilă să susțină creșterea nivelului de trai pe termen lung.” Ministrul Finanțelor a mai transmis că adoptarea noului pachet de relansare economică este „un nou pas înainte”, care vine în completarea rezultatelor obținute în reducerea deficitului bugetar și în scăderea dobânzilor. Nazare spune că au fost corectate „în timp record” o serie de dezechilibre majore și susține că noile măsuri întăresc bazele unei economii moderne, bazate pe investiții și competitivitate. „Este un nou pas înainte, care completează rezultatele obținute în reducerea deficitului bugetar sub ținta asumată, în scăderea importantă a dobânzilor la care se împrumută statul şi mixul de măsuri pentru investiții şi sprijin pentru mediul de business adoptate în ultimele luni. Am corectat în timp record o serie de dezechilibre majore pentru România, iar noile măsuri pentru relansare întăresc bazele unei economii moderne şi ale creșterii echilibrate, bazate pe investiții și competitivitate.” RECOMANDAREA AUTORULUI: Alexandru Nazare, după ce guvernul a adoptat OUG pe relansare economică: „Această măsură reprezintă pentru România o tranziție strategică” Ilie Bolojan a adoptat OUG-urile pe reforma administrativă și pachetul de relansare economică
Măsurile de relansare economică. Ce propuneri anunță ministrul Finanțelor pentru companii mici și medii. Creșterea pragului de încasare de TVA, printre măsuri

Ministrul de Finanțe, Alexandru Nazare, a prezentat o serie de măsuri dintr-un pachet amplu de relansare economică. Oficialul a transmis că acest plan are o componentă fiscală de măsuri fiscale şi o componentă de reaşezare a schemelor de susţinere pentru companii și a sublinat că proiectul urmează să fie publicat în curând pe site-ul instituției. Printre măsurile care fac parte din pachetul de relansare a economiei românești, ministrul Finanțelor a vorbit și despre o serie de măsuri dedicate companiilor mici și medii. La capitolul TVA ar urma o creștere a plafonului cifrei de afaceri pentru TVA la încasare de la 4,5 milioane de lei, la 5 milioane de lei în anul 2026 și 5,5 milioane de lei din 2027. Măsura avantajează în special operatorii economici care livrează către insituții publice sau entități finanțate din surse publice care întârzie plata. „Avem o serie de măsuri care sprijină strict sectorul microîntreprinderilor. Toate acestea le-am indentificat prin discuții cu micii antreprenori. În primul rând, majorăm termenul de angajare al angajatului de la 30 de zile la 90 de zile. Permitem vânzarea unei imobilizări anuale care să nu fie inclusă în plafonul de 100.000 de euro pentru micro. De asemenea, permitem revenirea la statutul de micro dacă statutul de piață și condițiile de micro sunt îndeplinite de acesta. În speță, dacă trece peste palfonul de 100.000 de euro și anul următor îndeplinește plafonul, poate reveni dacă respectă condițiile la statutul de micro. Revenim cu două măsuri foarte importante, una care a avut efecte foarte bune în decembrie. Am reușit să plătim bonificațiile pentru persoanele juridice, a fost un efort important și reluăm această măsură în 2026 și adăugăm o bonificație și pentru persoanele fizice astfel încât să avem un echilibru între persoanele fizice și juridice. Tot ca și oxigen pentru companiile mici și medii este creșterea plafonului de TVA la încasare. Acest plafon de TVA la încasare era stabilit de aproximativ 5 ani la 4,5 milioane de lei și îl creștem la 5 milioane în 2026 și la 5,5 milioane în 2027”, a transmis Alexandru Nazare. De asemenea, Alexandru Nazare a spus că a vorbit despre necesitatea unor măsuri de relansare în pachetul trei încă din luna august. Ministrul Finanțelor a subliniat că 2026 trebuie să marcheze o schimbare de paradigmă în dezvoltarea economică a României prin mutarea accentului de pe un model bazat pe consum către unul axat pe investiții masive și valoare adăugată. RECOMANDAREA AUTORULUI: Ministrul Finanțelor spune că „scopul pentru 2026 este un buget al relansării și al investițiilor”. Construcția bugetară trebuia să fie gata din noiembrie 2025 Guvernul vrea să introducă o serie de beneficii pentru microîntreprinderi. Modificările fac parte din proiectul de lege pentru relansarea economică