Rogobete, despre neplata primei zile de concediu medical: Erau milioane de zile de concedii inventate

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a fost invitat luni, la emisiunea Neatza cu Răzvan și Dani”, unde a vorbit despre măsura neplății primei zile a concediului medical, dar și despre restricții privind rețelele sociale. În privința tăierii primei zile de concediu medical, ministrul Rogobete a afirmat că decizia este una „abruptă”, însă susține că măsura este necesară pentru a limita abuzurile din sistem. „Fenomenul este mai complex aici decât pare. Sigur că e abruptă decizia cu prima zi de concediu neplătit, dar dacă e să discutăm puțin de ce s-a întâmplat anul trecut, după ce am inclus primele măsuri și primele controale serioase în componenta asta de concedii medicale, să știți că am economisit 120 de milioane de lei pe lună, care se revăd în medicamente compensate sau în alte servicii medicale”, a spus Rogobete, la emisiunea „Neatza cu Răzvan și Dani”. Ministrul Sănătății a explicat că nu este vorba despre cazuri izolate, ci despre milioane de zile de concediu medical, inclusiv în perioada sărbătorilor libere legale, când existau și punți, de exemplu. „Eu am fost pus în postura, plastic vorbind, să iau de la gura bolnavului care are nevoie, din spital, ca să plătesc concediile inventate ale unora. Erau milioane de zile de concedii inventate care ne costă cam un miliard și jumătate pe an. Acele punți înainte de Sfânta Maria, înainte de Ziua Copilului, se îmbolnăvesc subit”, a mai afirmat Rogobete. Excepții pentru pacienții oncologici? Întrebat cum poate fi aplicată această măsură privind prima zi de concediu medical fără a-i lovi pe cei aflați în nevoie, ministrul a recunoscut faptul că este „imposibil de eliminat în totalitate”, dar că autoritățile analizează excepții pentru bolnavii cronici, precum pacienții oncologici. „Încercăm să reducem damage-ul cât se poate de mult, motiv pentru care o să mai fie nuanțată această decizie, și anume că pacienții cronici – cancer, de exemplu -, sau alte boli, unde este evident că concediul medical nu este inventat, să fie exceptați”, a explicat ministrul Rogobete. El a subliniat că România nu este un caz singular și a dat drept exemple și alte state europene, precum Spania sau Belgia, unde primele zile de concediu medical nu sunt plătite sau sunt compensate parțial. Despre rețelele sociale în școli și sănătatea mentală În aceeași intervenție, Alexandru Rogobete a vorbit și despre impactul rețelelor sociale asupra sănătății mentale, precizând că nu susține interzicerea acestora în școli, ci mai degrabă un control mai strict al conținutului. „Sănătatea mentală și problemele din această zonă sunt apanajul Ministerului Sănătății, pentru că sunt o problemă de sănătate publică. Nu mă implic în interzicere, pentru că nu sunt de acord cu interzicerea. Cred că noi ar trebui să controlăm mai mult conținutul”, a declarat Rogobete în cadrul emisiunii. Ministrul a mai atras atenția asupra nivelului ridicat de dezinformare din mediul online, inclusiv în domeniul medical. „Vă dau exemple din sănătate, unde dezinformarea, de exemplu, pe rețelele de socializare este la cote maximale în momentul de față: tot felul de pseudo-conferințe în care oamenii cred că medicina se face cu apă, aer și energie, dar nu e așa”, a concluzionat Rogobete.
Un tată luptă pentru viață! Victor Savitchi are nevoie de ajutor pentru tratamentul său oncologic

Victor Savitchi, un tânăr de 30 de ani din România, tată al unui copil de un an și cinci luni, se confruntă cu o luptă dificilă pentru viață. Diagnosticat cu meningiom atipic gradul 3, o formă agresivă de tumoră cerebrală, Victor are nevoie urgentă de sprijin financiar pentru a continua tratamentul în Turcia. Victor Savitchi are nevoie de ajutor! Drumul greu a început în Austria Povestea lui Victor a început în februarie 2025, când a suferit un accident vascular cerebral hemoragic sever în Austria. Din acel moment, viața sa și a familiei s-a schimbat radical: internări repetate, operații complexe și recuperări dificile au devenit cotidianul lor. În doar cinci luni, Victor a trecut prin șase intervenții chirurgicale pe creier, fiecare fiind o șansă suplimentară de supraviețuire. După perioada inițială de stabilizare, familia a sperat că cel mai dificil drum fusese parcurs, iar Victor a început recuperarea neurologică. Progresele, deși lente, aduceau speranță. Tumorile reapărute și transferul în Turcia În decembrie 2025, vestea a venit ca un șoc: investigațiile medicale au arătat apariția mai multor tumori cerebrale, inclusiv în zone extrem de sensibile. Singura opțiune pentru salvarea vieții lui Victor a fost transferul de urgență în Turcia, unde medicii au realizat o operație complexă de 11 ore. Intervenția a permis înlăturarea a 13 tumori, însă nu toate au putut fi eliminate. Diagnosticul final confirmă gravitatea situației, iar perioada următoare presupune un tratament intensiv: 30 de ședințe de radioterapie, monitorizare medicală constantă și recuperare neurologică pe termen lung. Costul acestei etape se ridică la aproximativ 35.000 de euro, o sumă imposibil de acoperit pentru familia sa. Sprijinul comunității: campania Asociației „Salvează o Inimă” Cazul lui Victor este susținut de Asociația „Salvează o Inimă”, care a demarat o campanie de strângere de fonduri pentru a-i oferi șansa de a continua tratamentul. „Nu vorbim doar despre un pacient, ci despre un tată tânăr și o familie care luptă să rămână împreună. Fără sprijin, timpul devine cel mai mare dușman. Cu ajutorul comunității, timpul poate deveni o șansă”, declară Vlad Plăcintă, președintele asociației. Soția lui Victor, aflată în concediu de maternitate, mărturisește că întreaga lor viață este acum organizată în jurul tratamentelor și recuperării. „Nu cerem imposibilul. Cerem doar timp. Timp ca Victor să fie tatăl copilului nostru, timp ca familia noastră să rămână întreagă”, spune soția lui Victor. Cum puteți ajuta Oricine dorește să sprijine familia lui Victor poate face donații directe sau poate redirecționa 3,5% din impozitul pe venit (formularul 230) către Asociația „Salvează o Inimă”. Date pentru donații: Cod fiscal: 31015982 Cont RON: RO94RNCB0041182104010001 Cont EURO: RO67RNCB0041182104010002 Banca: BCR SWIFT/BIC: RNCBROBUXXX Mențiune plată: Victor Savitchi Pentru donații online și informații suplimentare despre caz: https://salveazaoinima.ro/victor-savitchi/ Victor Savitchi și familia sa se află într-o cursă contracronometru pentru viață. Fiecare ajutor contează și poate face diferența între speranță și deznădejde. Comunitatea poate fi cea care le oferă șansa ca tatăl să își vadă copilul crescând și familia să rămână unită. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate