Răzvan Nedu, o poveste de succes în paraclimbing! În cățărat trebuie să ajungi să te miști natural și să fii fluid

razvan-nedu,-o-poveste-de-succes-in-paraclimbing!-in-catarat-trebuie-sa-ajungi-sa-te-misti-natural-si-sa-fii-fluid

Răzvan Nedu este un sportiv renumit în para escaladă – paraclimbing –  și unul dintre cei mai valoroși sportivi nevăzători la nivel mondial. Deși vede doar 1 la sută din capacitatea normală, ceea ce înseamnă că percepe lumea în lumini și umbre, Răzvan a transformat limitarea vizuală într-o motivație permanentă. Iar pozitivismul său e ceva care te face fericit. Din 2016, când a început să practice escalada, și până astăzi, a acumulat un palmares impresionant: medalii la Cupele Mondiale, podiumuri la Campionatele Mondiale și performanțe de referință pentru România. În 2021, la Moscova, a devenit vicecampion mondial, iar în 2025 a câștigat titlul suprem – campion mondial – confirmând un parcurs de excepție. ProSport a stat de vorbă cu Răzvan Nedu, care ne-a povestit multe dintre ideile lui despre viață și cum sportul te poate transforma ca om. –––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––– Acum 9 ani jumate, pe la finalul liceului, era o perioadă în care voiam să mă apuc să fac sport și făceam mișcare Jucam șah, îmi lucra mult mintea, dar nu și corpul. M-am apucat să fac exerciții fizice, iar cei de la Asociația Climb Again au venit cu un panou mobil la liceu unde eu învățam. Și m-au invitat să merg la sală, să văd cum e. M-a atras mult faptul că atunci când m-am urcat pe acel panou, două trasee au ieșit, dar a mai fost unul surplombat, ceea ce înseamnă că e ușor lăsat pe spate. Și acela nu a ieșit din prima, și cumva chestia asta, că am văzut că e distractiv, că e frumos, dar și că trebuie să muncești și că lucrurile nu ies neapărat din prima. Iar apoi undeva pe la două-trei luni de când am început, am mers și la stâncă și m-am îndrăgostit de sportul ăsta complet. Articol susținut de BETANO! (Nu te-ai gândit și la un alt sport la vremea respectivă?) La vremea aceea voiam doar să fac mișcare gen pentru corpul meu, așa ca idee de fitness. Și am văzut că escalada e mult mai distractivă față de seriile alea repetitive pe care le facem toți. 4 din 10 flotări cu ganteră cu nu știu ce… La escaladă traseele se schimbă și la competiții traseele mereu sunt altele, sunt noi și tu trebuie să te adaptezi la nou. Și tu îți folosești tot corpul, dar mereu într-un context nou și atunci ai nevoie de mai mult și nu mai ai monotonia a zilei. Răzvan Nedu: „ Sportul ăsta e destul de nou, a apărut în 2012” (Ai câștigat foarte multe competiții, ai participat. Ce te mână în luptă să continui sportul ăsta la alte competiții?) O întrebare destul de grea. (Adică mai ai motivație și pentru altceva? Și de unde vine?) Sunt în primele generații. Sportul ăsta e destul de nou, a apărut în 2012. În 2028 va fi prima dată la Jocurile Paralimpice. Sunt printre primele generații și primul român care a mers la un campionat mondial sau la o competiție în exterior. Dorința e de a vedea cât de sus pot ajunge ca și nivel. Când am început eu se spunea că un anumit nivel este maximul pe care îl pot atinge cei cu dizabilități de vedere, ca și mine. Între timp s-a cam spart bariera aia și s-a văzut că putem face mai mult. Acum dorința asta e să vedem cât de sus putem duce ștacheta Competițiile sunt o formă de a vedea, de a te testa, de a te evalua. Clar e dorința de a ajunge și la Los Angeles în 2028. Să reprezint țara cu mândrie, dar și de a face trasee cât mai dificile, cât mai complicate. „Să te expui la stimuli noi te ajută” (Spune-mi, ca să ajungi la Los Angeles drumul ăsta bănuiesc că e foarte complicat, nu e atât de simplu) Clar nu e un drum simplu. Vor fi competiții de calificare în 2027. Eu trebuie să mă antrenez în continuare. Și dacă ajung acolo, după ce o să ajung și după ce se termină, eu tot o să continui să mă antrenez. Și acum, după ce am ieșit campion mondial, m-am întors în țară. M-am trezit în aceeași sâmbătă, duminică, dar luni eram la antrenament. (Există și zile libere la tine?) Există și zile libere. Mă duc la cățărat, la stâncă, inclusiv de Sărbători. Nu știu, am zile libere și alerg cu prietena mea sau fac alte sporturi. Pentru că te ajută. Tu în cățărat trebuie să ajungi să te miști natural și să fii fluid. Și să te expui la stimuli noi te ajută. Chit că e vorba de sportul tău că e în escaladă, chit că e vorba de alte sporturi pentru că înveți să-ți cunoști corpul. De cele mai multe ori cei cu dizabilitate de vedere se mișcă mai sacadat, mai crispați. Pentru că dacă tu nu vezi ce urmează, atunci ai o frică și o teamă de a te deplasa și te miști cu frică. Însă cu cât te expui la mai multe sporturi și la mai multe situații, cu atât ajungi să fii mai fluid și să te miști mai natural. (Există și altceva în afară de acest sport în familie? Să ai un hobby, să mergi la teatru, să citezi, să ai o profesie. Mai faci ceva în timpul liber? Există și timpul ăsta liber pentru tine?) Eu practic sunt antrenor de escaladă. Asta mi-ocupă majoritatea timpului, 8 ore. Apoi partea de performanță încă 4 ore, deci 12. Și apoi mai rămâne timpul liber mâncat, spălat și mai am timp să mai joc un șah, mai merg cu prietena mea la operă sau la alte concerte, mai călătoresc. „Am un impact asupra copiilor și tinerilor cu dizabilități” (Ți-ar plăcea să inspiri și alți oameni din povestea ta, din sportul tău?) Deja fac asta prin faptul că iau contact cu foarte mulți copii, tineri, care vin la noi la sală, la Climb Again, unde eu antrenez și care se inspiră și care spun că vor să fie ca mine campioni sau care mă întreabă

Povestea Adrianei Tofan și de unde vine pasiunea ei pentru escaladă! Însumat am o medie de 13-15 ore de muncă pe săptămână

povestea-adrianei-tofan-si-de-unde-vine-pasiunea-ei-pentru-escalada!-insumat-am-o-medie-de-13-15-ore-de-munca-pe-saptamana

Adriana Tofan este complet nevăzătoare și sportivă la categoria B1. Are o ambiție ieșită din comun și crede că asta o va duce la Jocurile Paralimpice 2028. A descoperit escalada datorită unei prietene care îi povestea despre experiențele ei de la centrul Climb Again și a devenit curioasă să experimenteze acest sport. Escalada reprezintă un teren fertil în care reușește să se descopere, să treacă peste tot ce a fost în trecut. Acum e o nouă viață, unde se văd noi orizonturi. Vrea să inspire, să ajute, să facă performanță sportivă. A făcut parte din grupul de sportivi, însoțiți de ghidul montan Teofil Vlad, care a cucerit vârful Kilimanjaro din Tanzania (5895m) pe 1 decembrie 2023, de ziua României. Articol susținut de BETANO! „Eu la escaladă am ajuns din curiozitate prin intermediul unei amice. Aveam o mutație în București și ea făcea deja acest sport și am zis ok, deci eu o să încerc. Am încercat, mi-a plăcut și am rămas acolo. ` Obiectivul meu sunt Jocurile Paralimpice 2028. Evident, orice sport presupune antrenamente. Eu mă antrenez de cel puțin 3 ori pe săptămână.Fiecare antrenament durează aproximativ 4 ore. De cele mai multe ori am 4 antrenamente pe săptămână. Însumat am o medie de 13-15 ore pe săptămână. Este și greu și reușita venită după un efort mai mare aduce și mai multă satisfacție. E o parte din obiectivul mare de a ajunge povestea mea la alți oameni. Poate nu să facă neapărat sport de  performanță, dar să facă mișcarea și să trăiască cu ideea că dacă măcar un singur om a putut, înseamnă că pot și ei. Cred că vin la pachet, inspirația pentru alți oameni și performanța. Pentru a inspira oameni, ai nevoie să ajungi la ei și poți să ajungi la ei dacă ai o anumită vizibilitate. Și ai o vizibilitate în anumite circumstanțe. Jocurile Paralimpice ar fi obiectivul pe termen lung, din 2028, dar să ajung și în 2032. Iar până acolo, evident că obiectivele pe termen scurt sunt competițiile europene, mondiale. „Momentan sunt la stadiul de citit” Eu sunt de părere că experiențele ne dezvoltă în general și, cum spun și despre escaladă, chiar dacă nu o să rămâi, se merită să încerci. Și sunt de aceeași părere legată și de alte sporturi. Până să ajungi să tragi o concluzie, vreau să rămân în locul X, se merită să încerci. Eu am mai experimentat. Am făcut o perioadă înot. Am mai experimentat alte sporturi, dar nu pe termen lung. www.fb.com/blinkmedia.ro (Dacă e să facem un pas în viitor, unde te vezi peste 5 ani?) Cu povești după Jocurile Paralimpice din 2028. (Te tentează să scrii, să poți să împărtășești și să apară o carte din experiențele tale?) Eu cumva am o emoție legată de asta, să nu scriu mai mult decât am citit cândva. Momentan sunt la stadiul de citit și poate, la un moment dat, o să scriu eu sau alții despre mine. Asta pentru că face parte din misiunea despre care vorbeam mai devreme, să ajung la cât mai mulți oameni. Pentru asta, evident, este nevoie de conținut. Ia un calcul, poate pentru anul viitor să-mi fac timp și pentru asta”, a povestit Adrian Tofan pentru ProSport. Palmares Sportiv – Para Climbing (Crono-invers) 2025 26 Oct IFSC Para Climbing World Cup Laval 2025 Laval, FRA lead 5 2025 25 Sep IFSC Para Climbing World Championships Seoul 2025 Seoul, KOR lead 4 2025 24 Iun IFSC Para Climbing World Cup Innsbruck 2025 Innsbruck, AUT lead 4 2024 28 Sep IFSC Paraclimbing World Cup Arco 2024 Arco (TN) lead 4 2024 25 Iun IFSC Paraclimbing World Cup Innsbruck 2024 Innsbruck lead 4 2024 09 Mai IFSC Paraclimbing World Cup Salt Lake City 2024 Salt Lake City lead 7 2023 10 Aug IFSC Paraclimbing World Championships Bern 2023 Bern lead 10 2023 24 Iun IFSC Paraclimbing World Cup Villars 2023 Villars-sur-Ollon lead 10 2022 09 Iul IFSC Paraclimbing World Cup (L) – Villars (SUI) 2022 Villars lead 5

România face senzație în Statele Unite! Ce s-a întâmplat la Cupa Mondială de Paraclimbing din Salt Lake City

romania-face-senzatie-in-statele-unite!-ce-s-a-intamplat-la-cupa-mondiala-de-paraclimbing-din-salt-lake-city

Lotul național de Paraclimbing al României a obținut o medalie de aur și două de argint la etapa Cupei Mondiale desfășurate la Salt Lake City (SUA), în perioada 20-21 mai 2025. Participarea la această competiție internațională a confirmat, încă o dată, poziția României în elita mondială a escaladei paralimpice. România rezultate în Statele Unite! Ce s-a întâmplat la Cupa Mondială de Paraclimbing din Salt Lake City Sportivii români care au concurat la această etapă au demonstrat, din nou, determinare, profesionalism și spirit de echipă. Deși podiumul a fost extrem de disputat, evoluțiile lotului au fost apreciate de organizatori și de ceilalți participanți, subliniind progresul continuu al echipei. România a fost reprezentată de: Cosmin Candoi – categoria B3 – medalie de aur Răzvan Nedu – categoria B2 – medalie de argint Daniel Andrei – categoria B3 – medalie de argint Ionela Drăgan – categoria B3 – locul 5 Liviu Matei – categoria AU3 – locul 7 Ștefan Dogaru – categoria RP3 – locul 11 Andrei Petraru – categoria RP1 – locul 12 Echipa tehnică care i-a susținut pe sportivi a fost formată din: Claudiu Miu – Antrenor Coordonator Antoaneta Barbu – Manager Lot Radu Ionescu – Antrenor Andrei Băț – Navigator/Instructor Constantin Voicescu – Kinetoterapeut / Navigator Participarea la această competiție a reprezentat un pas important în pregătirea pentru viitoarele etape ale Cupei Mondiale și pentru Campionatele Mondiale de Paraclimbing, dar mai ales pentru Jocurile Paralimpice din L.A. din 2028. 3 medalii pentru Paraclimbing la Cupa Mondială! Cine sunt cei 9 sportivi români participanți Ce spun cei implicați Experiența acumulată în cadrul unui eveniment de asemenea calibru este esențială pentru dezvoltarea performanțelor lotului național. Cosmin Candoi, sportiv categoria B3 „Este prima competiție din sezon, ne bucurăm că anul acesta se face și clasamentul pe cupe overall. Au început să participe din ce în ce mai mulți sportivi, concurența a crescut, sportivii sunt mult mai motivați. Ne bucurăm că am avut mulți sportivi în finală, amenajarea a fost una foarte bună, ne-au plăcut mult traseele, a fost o competiție intensă pentru categoria B3, am avut mari emoții la fiecare mișcare de pe traseu. Anul acesta ne-am propus să obținem 11 medalii în sezonul competițional, miza cea mare fiind Campionatul Mondial din Coreea de Sud din luna septembrie, și iată că primele 3 au fost adjudecate cu succes!” Claudiu Miu, Antrenor Coordonator „Rezultatele din SUA reflectă nu doar nivelul sportivilor noștri, ci și munca continuă din spatele fiecărui antrenament. E o echipă care inspiră, iar Salt Lake City a fost încă un pas important pe drumul către Jocurile Paralimpice de la Los Angeles 2028.” Antoaneta Barbu, Manager Lot „Participarea la această etapă a fost mai mult decât o competiție – a fost un test de maturitate sportivă și de unitate. Le mulțumesc tuturor pentru dăruirea și determinarea de care au dat dovadă.” Lotul Național de Paraclimbing este coordonat de Asociația Climb Again, care a fondat primul centru de terapie prin escaladă din Europa, în București, și care, din 2014, oferă sesiuni gratuite de escaladă terapeutică și suport psiho-emoțional pentru copii și tineri cu dizabilități Aproape 30 de ani de experiență în presa sportivă. A debutat ca jurnalist în 1997, în primul an de facultate, fiind redactor la ziarul ZIUA care avea, la acea vreme, un supliment de 4 pagini dedicat sportului. Apoi s-a transferat la Sportul Românesc, Evenimentul Zilei, ProSport (redactor, reporter … citește mai mult