Imperiul media se reașază. Oamenii lui Donald Trump bat la ușa CNN și HBO, iar preluarea Paramount Skydance de către David Ellison pare inevitabilă

Decizia marchează ieșirea de facto a gigantului de streaming dintr-o competiție considerată una dintre cele mai importante tranzacții media ale ultimilor ani. Cu doar o zi înainte, Warner Bros Discovery confirmase că oferta de peste 92 de miliarde de dolari depusă de Paramount Skydance, la care se adaugă o despăgubire de aproximativ 3 miliarde de dolari pentru Netflix, este superioară celei formulate de Netflix. Potrivit unei analize publicate chiar de CNN, David Ellison, directorul Paramount Skydance, este „pe punctul de a deveni regele Hollywood-ului”. În urmă cu mai puțin de un an, Ellison conducea o companie relativ mică de producție cinematografică, iar acum se află la un pas de a controla un imperiu media global. Într-un e-mail intern adresat angajaților CNN, Mark Thompson, directorul rețelei, le-a cerut acestora „să nu tragă concluzii pripite” până la finalizarea procesului de achiziție. Miza politică a preluării Warner Bros Discovery Retragerea Netflix a survenit la câteva ore după ce Ted Sarandos a efectuat o vizită la Casa Albă, descrisă de companie drept una programată anterior. Contextul politic nu este însă lipsit de semnificație. Donald Trump, aflat într-un conflict deschis de ani de zile cu CNN, și-a exprimat public opoziția față de ideea ca Netflix să preia controlul rețelei de știri, favorizându-l în schimb pe David Ellison, apropiat de cercurile MAGA. Tatăl acestuia, Larry Ellison, fondatorul Oracle, este unul dintre principalii finanțatori ai mișcării și conduce în prezent asocierea de companii americane care controlează TikTok în SUA. Aprobarea autorităților, ultimul obstacol în preluarea Warner Bros Discovery Tranzacția rămâne condiționată de acordul autorităților de concurență. Procurorul general al Californiei, Rob Bonta, a declarat că Departamentul de Justiție al statului analizează cu atenție potențiala fuziune. Dincolo de dimensiunea economică, preluarea Warner Bros Discovery ridică o miză politică majoră, CNN fiind considerată piesa centrală într-un peisaj media extrem de polarizat din Statele Unite.
Disney denunță exploatarea fără acord a francizelor sale în videoclipuri create cu ajutorul inteligenței artifciale

Disney susține că ByteDance ar fi livrat Seedance cu o bibliotecă piratată de personaje protejate de drepturi de autor din francize precum Star Wars și Marvel și că le-ar fi prezentat drept materiale grafice din domeniul public, a declarat pentru Reuters o sursă familiarizată cu situația. Scrisoarea arată că Seedance reproduce, distribuie și creează opere derivate în care apar Spider-Man, Darth Vader și alte personaje protejate. ByteDance va consolida măsurile de protecție ale instrumentului său Seedance 2.0 pentru a preveni utilizarea neautorizată a personajelor protejate de drepturi de autor și a imaginii celebrităților, a transmis compania chineză pentru BBC. Publicația online Axios a relatat prima despre demersul Disney. De asemenea, Paramount Skydance a trimis o notificare similară către ByteDance și a acuzat compania chineză de „încălcări flagrante” ale drepturilor sale de proprietate intelectuală, potrivit Variety. Videoclipurile generate de Seedance 2.0, lansat săptămâna trecută, au devenit virale în China. Printre acestea se află și un clip în care Tom Cruise și Brad Pitt apar într-o confruntare. Modelul de inteligență artificială a fost comparat cu DeepSeek și a primit aprecieri pentru capacitatea de a produce narațiuni cinematografice pe baza a doar câteva instrucțiuni. Disney a întreprins acțiuni similare și împotriva Character.AI și a cerut startup-ului să oprească imediat utilizarea neautorizată a personajelor sale protejate. În decembrie, Disney a semnat un acord de licențiere cu OpenAI și a permis companiei să folosească personaje din francizele Star Wars, Pixar și Marvel în generatorul său video Sora.