Tranzacție istorică la Hollywood. Preluarea Warner Bros Discovery de către Paramount a fost finalizată

Un nou colos media condus de David Ellison Conducerea conglomeratului, unul dintre cele mai mari din lume, va fi asigurată de directorul executiv David Ellison. Acesta a susținut că s-a optat pentru numele Skydance pentru a păstra identitatea distinctă a studiourilor Paramount și Warner Bros, fără a le dizolva sub un brand cu totul nou, notează Reuters. Noua structură aduce sub aceeași conducere francize precum „Mission: Impossible”, „Harry Potter” și DC Studios cu rețele majore de televiziune și platforme de streaming ca HBO Max, Paramount+, CBS și CNN. Finalizarea tranzacției a fost posibilă după încheierea unor acorduri cu un grup de state americane și cu sindicatul scenariștilor de la Hollywood, care au eliminat principalele obstacole juridice din calea fuziunii. Tranzacția este una dintre cele mai mari din istoria industriei media, într-un moment în care Hollywoodul se confruntă cu scăderea numărului de abonați la televiziunea prin cablu și cu costuri ridicate pentru atragerea publicului către serviciile de streaming. Compania Skydance a reușit în doar 16 ani să ajungă în centrul industriei globale, impunându-se în fața unor competitori precum Netflix și Comcast, în preluarea Warner Bros. Împărțirea atribuțiilor la vârf și salarii record La nivel de management, fostul CEO al Mattel, Ynon Kreiz, a fost numit co-CEO al Skydance pentru a coordona operațiunile de zi cu zi și procesul de integrare, lăsându-i lui Ellison conducerea strategiei generale și a viziunii creative. Potrivit documentelor oficiale depuse, salariul de bază anual al lui Ellison va fi de 5 milioane de dolari, cu un bonus de alte 5 milioane de dolari. La nivelul diviziilor de știri, Mark Thompson va rămâne la conducerea CNN, iar Bari Weiss își va păstra rolul de redactor-șef la CBS News. Noua companie vizează comasarea serviciilor HBO Max și Paramount+ într-o singură platformă de streaming și s-a angajat să lanseze cel puțin 30 de filme pe an în primii doi ani, urmând să crească la 32 de filme anual în următorii trei ani.
După 23 de ani de la lansare, se pregătește continuarea filmului How to Lose a Guy in 10 Days

Hudson, care a interpretat-o în filmul original pe Andie Anderson, o editorialistă de revistă, va produce continuarea pentru Paramount alături de producătoarea americană Stacey Sher, ale cărei proiecte includ filme premiate precum „Pulp Fiction”, „Erin Brockovich” și „Django Unchained”, a confirmat pentru CNN o sursă apropiată proiectului. Studioul caută în prezent un scenarist, a declarat sursa, iar în această etapă incipientă a dezvoltării nu mai sunt implicate alte persoane din distribuție sau echipa filmului. Variety a fost prima publicație care a relatat despre proiect. Nu este clar deocamdată dacă Hudson sau Matthew McConaughey, care a jucat alături de ea în rolul lui Benjamin Barry, un agent de publicitate de succes, își vor relua rolurile. Lansat în 2003, „How to Lose a Guy in 10 Days” urmărește povestea lui Andie, o editorialistă care primește o misiune jurnalistică prin care trebuie să demonstreze că poate determina un bărbat să se despartă de ea în 10 zile. Experimentul jurnalistic se transformă însă într-o relație în care cei doi încearcă să-și dea seama dacă vor ajunge sau nu împreună. Benjamin pune un pariu cu șeful său că o poate face pe Andie să se îndrăgostească de el. Încasări de 180 de milioane de dolari Filmul a avut încasări de aproape 180 de milioane de dolari la nivel mondial la momentul lansării, potrivit Variety. În ultimii ani, Hudson și McConaughey au răspuns cu reținere atunci când au fost întrebați dacă se pregătește o continuare. În 2024, în timpul unei apariții în emisiunea „Watch What Happens Live” de la Bravo, Hudson a fost întrebată dacă s-a gândit să-și reia rolul alături de McConaughey. Actrița a spus că studiourile „se gândesc mereu la asta”. Ce spune Kate Hudson „Tot ce contează ar fi scenariul și dacă lui Matthew și mie ne-ar plăcea scenariul. Cred că amândoi suntem complet deschiși, doar că nu s-a întâmplat niciodată”, a spus Hudson. În iunie, în perioada finalelor NBA dintre New York Knicks și San Antonio Spurs, Hudson a publicat pe Instagram două imagini din film cu Andie și Benjamin la un meci, alături de mesajul „Déjà vu”. Cu doar câteva săptămâni în urmă, McConaughey a dezvăluit că „How to Lose a Guy in 10 Days” este comedia sa romantică preferată dintre toate filmele la care a lucrat. Succesul filmului „The Devil Wears Prada 2” Anunțul privind continuarea vine la doar câteva luni după succesul de box office al filmului „The Devil Wears Prada 2”, o altă producție îndrăgită de la începutul anilor 2000, care a readus pe ecrane distribuția originală: Meryl Streep, Anne Hathaway, Stanley Tucci și Emily Blunt. Proiectul este dezvoltat în contextul în care Paramount încearcă să-și unească studioul de film și operațiunile de televiziune cu WBD, compania-mamă a CNN, HBO, Discovery, studioul Warner Bros. și alte active.
HBO Max va fuziona cu o platformă care nu este disponibilă în România. Ce soluții au clienții

Paramount Skydance intenționează să combine platformele Paramount+ și HBO Max într-un singur serviciu de streaming, odată cu finalizarea fuziunii dintre Paramount și Warner Bros Discovery (WBD). Totuși, Paramount dorește ca HBO, ca brand, să „funcționeze independent”, potrivit revistei Variety. Netflix a anunțat, vinerea trecută, că se retrage din negocierile pentru cumpărarea diviziilor de film și TV ale Warner Bros Discovery, conglomeratul care deține studiourile Warner Bros, televiziunea HBO și platforma de streaming HBO Max. Cele două părți anunțaseră la începutul lui decembrie un acord prin care acestea vor fi cumpărate de Netflix, dar Paramount Skydance, compania media condusă de David Ellison, fiul fondatorului miliardar al Oracle Larry Ellison, a lansat la scurt timp după aceea o ofertă de preluare ostilă, adresată direct investitorilor și peste capul Consiliului de Administrație al WBD. Acesta a respins în mod repetat ofertele pe care Paramount Skydance le-a îmbunătățit treptat, până vinerea trecută, când a acceptat că oferta acesteia este superioară celei făcute de Netflix. Liderul pieței de streaming a refuzat să pluseze, afirmând că tranzacția devine lipsită de sens din punct de vedere financiar. Paramount Skydance anunță o platformă „unificată” de streaming „Așa cum am spus, plănuim să reunim cele două servicii, ceea ce ne oferă în prezent puțin peste 200 de milioane de abonați direcți către consumator. Credem că acest lucru ne poziționează cu adevărat pentru a concura cu liderii din domeniu. La Paramount, până la mijlocul acestui an, vom finaliza consolidarea celor trei servicii ale noastre (n.r. Paramount+, Showtime, BET) sub o singură platformă unificată, iar pe viitor ne puteți vedea adoptând o abordare similară pentru această platformă. Și credem că oferta combinată, având în vedere volumul de conținut și ceea ce putem realiza din punct de vedere tehnologic, ne va plasa cu adevărat într-o poziție care să ne permită să concurăm cu cei mai mari jucători”, a declarat acum David Ellison, în cadrul unei teleconferințe cu investitorii în care au fost prezentate detaliile fuziunii planificate. Sursa citată notează că din declarațiile făcute de Ellison Jr. în cadrul videoconferinței nu era imediat clar cum va fi configurat noul serviciu de streaming combinat și dacă HBO Max va fi disponibil ca o secțiune distinctă în cadrul serviciului sau va fi integrat complet. Cu toate cestea, Ellison a subliniat că echipa de conducere a Paramount dorește să ofere HBO un tratament special pentru a continua să dezvolte și să lanseze conținut fără o supraveghere strictă din partea directorilor Paramount. „Casey [Bloys, directorul HBO] și echipa sa fac o treabă absolut remarcabilă la HBO”, a spus Ellison, care le-a declarat analiștilor în cadrul apelului că „Game of Thrones” este serialul său preferat de la apreciata televiziune americană. „Și, așa cum am spus, ne dorim ca aceasta să poată funcționa independent, astfel încât HBO să poată, sincer vorbind, să facă ceea ce face incredibil de bine. Din punctul nostru de vedere, HBO trebuie să rămână HBO. Au construit un brand fenomenal. Sunt un lider în domeniu și noi ne dorim doar să continue să facă și mai mult din ceea ce știu să facă. Însă, prin reunirea platformelor, tot conținutul nostru va putea ajunge la un public și mai larg decât am putea atinge în mod individual”, a continuat el. În acest moment, nu e clar ce se va întâmpla cu abonații HBO Max din România și numeroase alte țări. Paramount+, platforma de streaming fanion a companiei lui Ellison, nu este disponibilă în majoritatea țărilor din jurul lumii. În afară de piața internă din America de Nord, ea este prezentă în câteva țări europene precum Marea Britanie, Franța, Germania și Italia, dar și în multe state sud-americane. Cel mai probabil, abonații acesteia vor primi posibilitatea ca toate conturile lor să fie transferate automat pe noua platformă unificată a Paramount Skydance. Și este posibil ca această opțiune să le fie oferită și abonaților actuali ai HBO Max. Iar cealaltă variantă probabilă este ca noua platformă să necesite un nou abonament. Platforma Paramount+ este cel mai cunoscută pentru crearea popularelor seriale semnate de cineastul american Taylor Sheridan: „Yellowstone”, „Tulsa King”, „Landman”, „Lioness”, „Mayor of Kingstown” sau „Lawmen: Bass Reeves”. Ea deține de asemenea drepturile asupra francizei „Star Trek”. În România și aproape toate celelalte țări europene, cele mai multe producții originale ale Paramount+ sunt difuzate în streaming de platforma SkyShowtime, care a fost creată în urma unui parteneriat prin care două dintre cele mai mari companii americane din industria divertismentului – fosta Paramount Global care a fost înlocuită de Paramount Skydance și Comcast – au vrut să își lanseze o platformă de streaming proprie în Europa. O altă necunoscută este dacă Paramount Skydance va continua acest parteneriat sau intenționează ca noua sa platformă de streaming să vină de una singură cu producțiile create de Paramount+. Compania Paramount Skydance a fost creată după ce Skydance a fuzionat cu Paramount Global în urma unei tranzacții anunțate în 2024 în care compania lui David Ellison a „înghițit” practic legendarul studio de film, unul dintre cele mai vechi de la Hollywood. Ellison a devenit CEO-ul noii companii. Autorul mai recomandă: După HBO Max, o altă platformă de streaming anunță SCUMPIRI semnificative pentru abonații din România. Tariful lunar va crește din 4 noiembrie 2025 HBO Max anunță SCUMPIREA abonamentului lunar. Cât va ajunge să cheltuiască un fan al supereroilor DC pentru a viziona toate filmele sale favorite
Paramount cumpără Warner Bros pentru 31 de dolari pe acțiune: Netflix s-a retras din cursă

Paramount a câștigat lupta pentru Warner Bros Discovery după ce Netflix s-a retras din cursă. Tranzacția a fost încheiată la 31 de dolari pe acțiune pentru întreaga companie, inclusiv CNN, potrivit ANSA. Netflix a explicat decizia de a renunța printr-un mesaj direct. „Tranzacția nu mai este atractivă din punct de vedere financiar. Ar fi fost o afacere bună la prețul potrivit, nu la orice preț”, au declarat directorii executivi Ted Sarandos și Greg Peters. CBS și CNN, rivali sub același acoperiș Paramount deține deja CBS, un rival direct al CNN. Nimeni nu știe încă ce planuri are David Ellison pentru cele două rețele care vizează același public. Fuziunea ridică întrebări serioase despre viitorul angajaților din cele două redacții. Paramount a identificat deja sinergii în valoare de 6 miliarde de dolari, ceea ce stârnește temeri privind reduceri masive de locuri de muncă. Umbra lui Trump asupra fuziunii Mai îngrijorătoare decât fuziunea în sine este posibila influență a lui Donald Trump asupra noului imperiu media. Larry Ellison, tatăl lui David, este prieten cu președintele și a cumpărat recent o proprietate în Florida pentru a fi mai aproape de el. Trump, critic vocal al presei, pe care a numit-o „dușmanul poporului”, ar putea folosi această prietenie pentru a influența acoperirea mediatică. În schimb, spun criticii, ar putea aproba fuziunea în instanță antitrust. Odată cu achiziția Warner, familia Ellison controlează acum Hollywood, știri, streaming, social media și tehnologie. Paramount+ și HBO Max, CNN și CBS, Oracle și TikTok se află sub același acoperiș. Este un imperiu comparabil cu cel al lui Rupert Murdoch la apogeu, când includea și Sky în Europa. Murdoch și-a redus dimensiunile între timp, dar rămâne cea mai influentă voce pentru publicul conservator american prin rețeaua Fox. Reacția autorităților Procurorul general al Californiei, Rob Bonta, a avertizat că fuziunea nu este o afacere încheiată. „Nu este o afacere încheiată”, a declarat el, promițând o analiză riguroasă a implicațiilor pentru economia statului California.
Paramount dă în judecată un studio de la Hollywood pentru drepturile asupra măștii Ghostface din filmul Scream

Companiile cer să-și apere drepturile asupra măștii „Ghostface”, devenită celebră datorită seriei de filme de groază „Scream”, potrivit Reuters. Paramount și Spyglass susțin că Alterian a încercat să îi constrângă să plătească milioane de dolari pentru a evita un proces privind drepturile de autor. Acest lucru s-ar fi întâmplat cu doar câteva săptămâni înainte de lansarea continuării „Scream 7”, programată la sfârșitul acestei luni. Cearta privind drepturile de autor Un avocat al Alterian a declarat că studioul intenționează să depună o plângere privind masca „Scream” mai târziu. Companiile de film susțin că au obținut licența corespunzătoare pentru mască de la compania de costume care a creat-o. Ele afirmă că Alterian și-a pierdut dreptul de a da în judecată, ridicând pretențiile prea târziu. Primul film „Scream” a fost lansat în 1996. „Este un șablon familiar al filmelor de groază ca personajele să ignore pericolul până când este prea târziu. În cinema, întârzierea sporește suspansul”, a declarat Paramount în plângere. Alterian a fost fondată de designerul de machiaj și efecte speciale Tony Gardner. Studioul său a lucrat la filme precum „Zombieland”, „Jackass” și „Hairspray”. De asemenea, a contribuit la crearea căștilor pentru duo-ul de muzică electronică Daft Punk. Discuții „sporadice” privind o înțelegere Potrivit plângerii Paramount și Spyglass, Gardner a declarat că a creat masca Ghostface în 1991. Procesul menționează că, după discuții „sporadice” privind o înțelegere, Alterian a amenințat că va da în judecată studiourile de film în ianuarie pentru utilizarea măștii fără licență. Studiourile afirmă că au licența pentru mască de la producătorul de costume Fun World, care susține, de asemenea, că a creat masca în 1991. Paramount și Spyglass subliniază că Alterian nu a întreprins niciodată acțiuni legale împotriva Fun World și nu a dat în judecată pentru filmele anterioare din seria „Scream”. Ele solicită instanței să declare că pretențiile Alterian sunt prescrise și că drepturile de autor nu au fost încălcate.