Record! Cel mai scump loc de parcare de reședință. Orașul care spulberă rezonabilul

Criza locurilor de parcare din marile orașe face ca prețurile pentru astfel de serviciu să crească amețitor. În Galați, de exemplu, un loc de parcare de reședință a fost adjudecat la licitație cu suma record de 10.007 lei, echivalentul a peste 2.000 euro. Este cea mai mare sumă anuală plătită vreodată pentru un loc de parcare în oraș. Licitația a fost organizată de Primăria Galați. Locul de parcare a fost licitat în cadrul unei sesiuni organizate de administrația locală, care pune la dispoziție spații rezidențiale în regim competitiv, deși tariful de pornire a fost de 175 lei. Lipsa locurilor disponibile duce frecvent la creșterea sumelor, până la 600-700 lei. În acest caz, competiția a fost acerbă, iar suma finală a ajuns la 10.007 lei, un record în Galați. Vecinii celui care a plătit acești bani sunt uimiți de suma licitată. Locuri de parcare la preț de cavou Reprezentanții Primăriei spun că amenajarea unui loc de parcare costă între 15.000 și 19.000 lei, în funcție de lucrările necesare asfaltare, demolări, iluminat public și marcaj. În trecut au existat și situații în care persoane au licitat sume mari, dar nu au mai plătit nimic. Pentru a preveni astfel de cazuri, Consiliul Local a schimbat regulamentul. Consiliul Local a modificat regulamentul de atribuire a locurilor de parcare, așa încât cetățenii care licitează, dar nu achită sumele, să nu mai poată să-și rezerve un loc de parcare pe domeniul public. În municipiul Galați. În Galați, sunt amenajate aproximativ 7500 de locuri de parcare de reședință, care pot fi folosite între 16 și 8:00 în restul intervalului, oricine poate parca acolo unde găsește loc liber. Recomandarea autorului: S-a scumpit PARCAREA de REȘEDINȚĂ în București. Tarife și condiții în 2025, în funcție de zonă
Ai parcat ca un fotbalist. Mașina de 500 de mii de euro a jucătorului a ocupat două locuri și a stârnit furia celorlalți șoferi
Phil Foden (25 de ani), fotbalistul de o sută de milioane de euro al lui Pep Guardiola (54) de la Manchester City, a parcat pe două locuri sistuate în apropierea unui supermarket din Anglia și a stârnit furia celorlalți șoferi. Internaționalul englez, cu 4 goluri marcate în tricoul primei reprezentative, deține un Mercedes G-Wagon, care are o valoare de aproximativ o jumătate de milion de euro. „Cartonaș roșu pentru parcare!”. Ce au spus șoferii englezi când au văzut mașina de 500 de mii de euro a lui Phil Foden parcată pe două locuri Phil Foden, fotbalist care trage tare să își relanseze cariera, a ajuns cap de afiș în presa tabloidă din Marea Britanie chiar în ziua în care a debutat noul sezon din Premier League. Vineri, 15 august, pe Anfield a fost programat meciul Liverpool – Bournemouth 4-2, iar sâmbătă, 16 august, Foden va putea ieși și el la rampă, de la ora 19:30, cu ocazia meciului Wolves – Manchester City. Însă, până la ora jocului de pe stadionul Molineux, Phil Foden a stârnit furia șoferilor din Anglia pentru felul în care și-a lăsat mașina în parcarea unui supermarket. Foden nu a parcat într-o zonă nepermisă, ci doar a avut tupeul de a-și plasa mașina pe două locuri. Și dacă e să luăm în calcul că deține un Mercedes G-Wagon, cu o valoare estimată de o jumătate de milion de euro, reacția celorlalți participați la trafic este simplă de anticipat. Mașina lui Foden a fost fotografiată și inevitabil a ajuns și pe internet, iar cei de la The Sun au preluat câteva dintre reacțiile șoferilor englezi. Toate imaginile cu mașina lui Foden pot fi văzute aici. Mașina lui Phil este o frumusețe, dar ar trebui neapărat să primească un cartonaș roșu pentru parcare”, a scris un internaut. Un altul a avansat următoarea ipoteză: Ori trebuie să mai lucreze la parcarea unei mașini, ori s-a temut atât de tare că cineva îi va lovi autoturismul, încât l-a lăsat intenționat pe două locuri”, a punctat un șofer englez. Însă, reacția din urmă menționată nu a fost tocmai apreciată și a primit o replică: Dacă așa stau lucrurile, atunci ar trebui să își lase mașina în garajul de acasă și pur și simplu să o admire în loc să îi pornească motorul”, a răbufnit un internaut. Continuă problemele pentru Phil Foden: e incert pentru partida cu Wolves Phil Foden a avut o vară decentă alături de Manchester City, reușind să înscrie trei goluri și să ofere o pasă decisivă la Campionatul Mondial al Cluburilor. Din nefericire pentru Pep Guardiola, internaționalul englez s-a accidentat în ultima dispută din SUA, cu Al-Hilal, iar în partida amicală cu Palermo, de pe 9 august, nu s-a aflat în lotul „cetățenilor”. Conform The Sun, Foden este incert pentru meciul cu Wolves din runda inaugurală a Premier League. În totalul de 319 partide pe care le-a jucat pentru Manchester City, el a contribuit cu 100 de goluri și cu 61 de pase decisive. Cândva evaluat la 150.000.000 de euro de site-ul de specialitate Transfermarkt, Phil Foden a ajuns acum să aibă o cotă de „doar” 100.000.000 de euro.
Taxă uriașă de parcare, plătită de un turist care și-a lăsat mașina 13 ore în Cluj-Napoca: „Ca-n Dubai!”
Cluj-Napoca devine un oraș tot mai scump. Un turist a petrecut o noapte în oraș și a plecat de acolo dezamăgit. Potrivit Știri de Cluj, turistul nu a plecat cu gust amar din cauza serviciilor, a restaurantelor sau a peisajelor urbane, ci din cauza unui tichet de parcare. El și-a parcat mașina timp de 13 ore și jumătate, pe durata nopții, în timpul săptămânii. Parcarea oferă mașinii un grad de siguranță sporită, însă costurile sunt foarte ridicate. Când a venit să ia nota de plată de pe bonul emis de Primăria Cluj-Napoca, a fost șocat – suma pe care o avea de plată era de 208 lei. „A venit ca o palmă peste față turistului. Acesta a scris un mesaj ironic și revoltător „Tichet de plată parcare Cluj! Nu, nu Dubai, Cluj! Parcarea Primăriei Cluj 13,50 ore pe timp de noapte în cursul săptămânii, 208 lei de plată! Așa încurajează turismul autoritățile. Am plătit 300 lei camera de hotel, dacă știam, o luam înăuntru măcar să facă și un duș!”, scrie Știri de Cluj. Chiar dacă parcarea oferă un grad de confort și siguranță sporită, costul ridicat pentru timpul petrecut acolo, mai ales pe timp de noapte, i-a făcut pe mulți să se întrebe dacă Clujul mai este un oraș prietenos cu turiștii. S-a scumpit PARCAREA de REȘEDINȚĂ în București Consiliul General al Municipiului Bucureşti a votat anul trecut o majorare de 10,4% pentru tarifele anuale ale parcărilor de reşedinţă. În prezent, taxa anuală este stabilită în funcţie de zona unde se afla locul de parcare în Capitală, precum şi sectoarele, la rândul lor, fiind împărţite în zonele A, B, C şi D. Autorul recomandă: Nu este o glumă! Cât costă un șezlong pe plaja din Mamaia a familiei Simonei Halep, unde administratorul i-a făcut „săraci” pe turiștii cu cearșafuri Noile tarife de parcare la mare. Prețurile au crescut la 4 lei pe oră
Ce riscă șoferii care parchează pe trotuar, inclusiv în fața casei. Codul Rutier, actualizat în 2025, este clar în această privință
Șoferii care își parchează mașina în alte locuri decât cele special amenajate și semnalizate în acest sens riscă amenzi mari, fiind vizați inclusiv cei care își lasă mașina în fața casei. Astfel, conform Codului Rutier, actualizat pe 2025, cei care staționează pe trotuar și reduc spațiul destinat pietonilor sunt pasibili amenzilor cuprinse între 405 și 607,5 lei (clasa I sancțiuni, 2 sau 3 puncte-amendă). În cazul șoferilor care blochează complet trotuarul, iar pietonii sunt obligați să circule pe carosabil, amenzile pornesc de la 810 lei și ajung până la 1.012,5 lei (clasa II sancțiuni, 4 sau 5 puncte-amendă), potrivit Digi 24. Un punct-amendă reprezintă valoric 5% din salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, acest fapt fiiind stabilit prin hotărâre de Guvernului. Și cum de la 1 ianuarie 2025 salariul minim pe economie s-a majorat la 4.050 de lei, atunci și valoarea punctului-amendă a crescut la 202,5 lei, de la 165 de lei cât era stabilită anterior. Mai mult, autoritățile pot dispune ridicarea autovehiculelor de pe domeniul public dacă acestea sunt parcate neregulamentar. În acest caz, șoferii trebuie să știe că au de achitat o taxă de ridicare pentru a-și recupera mașinile. Cuantumul sumei variază în funcție de localitate, fiind cuprins între 1.000-1.500 de lei. FOTO – Alexandra Pandrea
Noile tarife de parcare la mare. Prețurile au crescut la 4 lei pe oră

Pentru că suntem în fața unui weekend prelungit de Rusalii, aflați că înainte să porniți la drum, aflați că în parcările din Constanța și Mamaia se plătește non-stop. Practic, nu mai există gratuități seara și la sfârșit de săptămână. Chiar dacă sunt anunțate temperaturi caniculare, specialiștii anunță că apa mării se va încălzi abia peste o săptămână. Patru parcări au trecut de la zona 2 la zona 0 și sunt taxate, precum cele de lângă Cazinou și stațiunea Mamaia. Prețurile au crescut și de patru ori. Există abonamente și de 7 zile. Turiștii pot plăti 4 lei pe oră, 30 lei pe zi și abonamente de 100 lei pentru o săptămână. Din 13 iunie, CFR lansează programul estival „Trenurile Soarelui”, turiștii având la dispoziție 54 de curse directe care vor asigura legătura dintre orașele mari din țară și stațiunile de la Marea Neagră, potrivit Știrile PRO TV. Citește și: Litoralul este pregătit pentru turiști. Cât costă un SEJUR la mare, vara aceasta / „Avem prețuri foarte mici” Iulian Constantin are o experiență de peste 4 ani în presă după ce a absolvit Facultatea de Jurnalism în anul 2019. A lucrat ca reporter TV, fotograf și a colaborat cu mai multe reviste și ziare. Hobby-urile … vezi toate articolele