Grindeanu neagă că ar fi negociat gaze cu americanii. Guvernul Bolojan, Cel mai anti-american guvern de la Revoluție încoace

Liderul social-democrat a respins și scenariile care leagă relația cu oficialii americani de căderea Guvernului condus de Ilie Bolojan. „Rolul meu nu e să închei contracte” Grindeanu a fost întrebat dacă, în cadrul întâlnirii cu Kimberly Guilfoyle, diplomata americană ar fi făcut presiuni pentru încheierea unui contract cu Atlantic-SEE LNG Trade, în contextul informațiilor apărute în spațiul public privind costurile unei asemenea înțelegeri. Liderul PSD a negat că ar fi purtat negocieri privind contracte comerciale. „Pe scurt, rolul meu nu e să închei contracte și nici n-am discutat despre acest lucru. Dar poate că n-am fost destul de explicit ieri, fiindcă am văzut că acest lucru este legat de moțiunea de cenzură. Vă mai spun o dată ca să înțeleagă toată lumea și toată propaganda lui Bolojan. Pe Ilie Bolojan nu l-au dat jos nici americanii, nici Monstrul din Loch Ness, nici Bigfoot. L-au dat cei 88% dintre români care au spus că țara merge într-o direcție greșită. Și că guvernează prost”, a declarat Sorin Grindeanu. În spațiul public au apărut în ultimele zile informații privind discuții despre achiziționarea de gaze naturale lichefiate americane prin Coridorul Vertical. Grindeanu declarase anterior că discuțiile sale cu Guilfoyle au vizat această rută energetică și potențialul României de a deveni țară de tranzit. Grindeanu mută disputa spre depozitele de gaze Președintele PSD a lansat apoi un atac dur la adresa fostei conduceri a Executivului și a pus sub semnul întrebării nivelul de umplere a depozitelor de gaze înaintea sezonului rece. „Dacă vreți să discutăm serios despre gaze, cum ar putea să vă spună prima dată domnul Bolojan, de ce depozitele de gaze din România sunt umplute la, astăzi cum vorbim, la mai puțin de 80% din capacitate. Mai e un pic și vine iarna. Acesta este, sau nu, până la urmă, un atentat la siguranță și securitate energetică națională? Eu nu am discutat, în niciun moment, despre contracte de gaze. Niciun moment. Că nu e treaba mea. Asta era treaba premierului demis, Ilie Bolojan, să se asigure că România are gaze. Inclusiv pentru această iarnă. Dar nici măcar acest lucru nu l-a făcut cum trebuie”, a afirmat Grindeanu. „Susțin parteneriatul strategic cu SUA” Liderul PSD a insistat că poziția sa nu reprezintă o distanțare față de Washington și a descris Statele Unite drept principalul aliat al României în NATO. „Să știți că eu susțin parteneriatul strategic cu SUA, care este cel mai important aliat al nostru în NATO, la fel cum susțin apartenența noastră la Uniunea Europeană. Știți ce este? Regretabil. Este regretabil, și-mi asum acest lucru, că am avut la putere, în aceste luni, cel mai anti-american guvern de la Revoluție încoace. Și asta demonstrează că avem nevoie urgent de un guvern care să repună relația cu Statele Unite ale Americii pe făgașul normal”, a declarat Sorin Grindeanu. „Nu l-au dat jos nici americanii, nici rușii” Grindeanu a încheiat respingând din nou interpretările privind o presupusă intervenție externă în schimbarea Guvernului Bolojan. „Restul e un spectacol la care măscărici, așa cum am spus, dincolo de încercarea de distrugere a relațiilor cu Statele Unite ale Americii, încearcă să-i creeze o aură lui Ilie Bolojan. Nu. Pe Ilie Bolojan l-au dat jos românii și bine au făcut. Nu l-au dat nici americanii, nici rușii, nici bubulii, nici iluminații, ci românii”, a declarat liderul PSD. Controversa a pornit după ce The Wall Street Journal a relatat, citând persoane familiarizate cu o discuție desfășurată la Atena, că Guilfoyle ar fi făcut afirmații interpretate drept o sugestie privind capacitatea SUA de a influența schimbări de guvern. Avocatul diplomatei americane a contestat relatarea respectivului schimb de replici.
India și Suedia au semnat un parteneriat strategic. Comerțul dintre cele două țări s-ar putea dubla în următorii cinci ani

Suedia și India au anunțat semnarea unui acord de parteneriat strategic care propune dublarea comerțului și investițiilor bilaterale în următorii cinci ani, potrivit Euractiv. Anunțul a fost făcut după întâlnirea dintre premierul suedez Ulf Kristersson și premierul indian Narendra Modi. Noul acord a venit după semnarea unui alt acord, de liber schimb, dintre Uniunea Europeană și India, în luna ianuarie. La conferința de presă au participat și Ursula von der Leyen și Narendra Modi. „Avem ambiția comună de a dubla comerțul și investițiile noastre bilaterale în termen de cinci ani, cu viteza actuală”, a declarat Kristersson. Premierul suedez a adăugat, legat de acest subiect, că obiectivul ar putea fi atins chiar mai repede decât este estimat în prezent. „De fapt, cred că ar putea deveni realitate chiar mai devreme.”, a precizat Ulf Kristersson. În acest moment, schimburile comerciale dintre cele două state sunt estimate la aproximativ 7,75 miliarde de dolari anual. Totodată, Narendra Modi a explicat că noul parteneriat va include mai multe domenii strategice. „În cadrul acestui parteneriat, vom avansa pe piloni cheie, cum ar fi tranziția verde, apărarea, tehnologiile emergente și legăturile interpersonale”, a declarat liderul indian. Cele două state vor colabora și în domenii precum securitatea, inteligența artificială, tehnologia spațială și dezvoltarea noilor tehnologii. De asemenea, agențiile spațiale din India și Suedia au semnat un memorandum de înțelegere pentru dezvoltarea unui instrument care va face parte din misiunea Venus Orbiter. În cadrul evenimentului, Ursula von der Leyen a anunțat că acordul dintre Uniunea Europeană și India ar urma să fie semnat până la finalul anului. „Dar comerțul este doar jumătate din ecuație. Următorul nostru pas trebuie să fie să încheiem un acord de investiții.”, a spus șefa Comisiei Europene. Von der Leyen a precizat, de altfel, că alt obiectiv ar fi întărirea relațiilor economice, în acest context internațional în care lanțurile de aprovizionare se schimbă rapid, iar securitatea economică devine vitală. „Și aceasta este piesa lipsă din puzzle-ul cooperării noastre economice consolidate, mai ales într-o lume în care lanțurile de aprovizionare sunt remodelate, iar securitatea economică ne provoacă ca niciodată.”, a precizat aceasta. Vizita face parte din turneul european al lui Narendra Modi. Premierul indian va continua deplasarea în Norvegia, unde va participa la un summit cu țările nordice, iar ultima oprire va fi în Italia, unde se va întâlni cu premierul Giorgia Meloni.
Întâlnire TRUMPDan?! Hurezeanu a înmânat invitația către SUA. Oana Țoiu: Vor fi demersuri foarte clare în această direcție
Ministrul desemnat al Afacerilor Externe, Oana Țoiu, spune luni, după audierea din comisia de specialitate din Parlament, că ministrul Emil Hurezeanu a notificat SUA pentru a stabili o întâlnire între președintele Nicușor Dan și Donald Trump. „O invitație pentru președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a fost deja transmisă de domnul Hurezeanu. (…) Vor fi demersuri foarte clare în această direcție”, transmite Oana Țoiu. Cât despre vizita unor delegații bipartizane ale Congresului SUA în România, Oana Țoiu adaugă că „mesajul în Statele Unite ale Americii a fost că România a ales parcursul european și a ales să întărească apartenența la NATO și parteneriatul strategic cu Statele Unite ale Americii”. „În acest moment au fost mai multe delegații din Statele Unite ale Americii – bipartizane, atât democrate, cât și republicane – care au venit în România nu doar ca să monitorizeze rezultatul alegerilor, și știm că mesajul a fost foarte clar: România a ales parcursul european și a ales să întărească apartenența la NATO și parteneriatul strategic cu Statele Unite ale Americii. Acest mesaj este foarte, foarte clar înțeles de administrația Trump, dar este la fel de clar pentru noi și în interiorul Uniunii Europene, iar viitorii pași pentru siguranța regiunii țin de deciziile NATO, de deciziile Uniunii Europene și, foarte puternic, de parteneriatul strategic dintre România și Statele Unite ale Americii”. Sursa FOTO: USR CITEȘTE ȘI: Rareș Mereuță este reporter specializat în domeniul politic, cu o carieră începută în 2022 ca editor de știri la un post de televiziune central. Absolvent de licență și master în Științe … vezi toate articolele
Paul Coyer: Mi-ar plăcea ca România și SUA să reducă tarifele până aproape de zero

Într-o analiză detaliată prezentată în emisiunea moderată de H.D. Hartmann, analistul politic american Paul Coyer a vorbit despre complexitatea relațiilor comerciale dintre România și Statele Unite, propunând un model de cooperare inspirat din parteneriatele Washingtonului cu alte state strategice, precum Israel și Vietnam. Urmărește aici integral emisiunea. Coyer a remarcat că pătrunderea pe piața americană este dificilă pentru companiile românești, la fel cum și investitorii americani întâmpină obstacole în România. Orientarea eurocentrică a elitelor politice române din ultimul deceniu a accentuat acest decalaj și a îngreunat atragerea capitalului din SUA. „Politicile europene, ale elitei românești din ultimii 10 ani, cu orientarea lor eurocentrică, complică și mai mult prezența investitorilor americani, iar noi ne dorim să vedem mai mulți.” Modelul israelian, replicabil pentru România În opinia sa, România ar trebui să inițieze un dialog economic direct cu SUA, similar cu cel purtat de țări precum Israel, Argentina sau Vietnam, în vederea reducerii mutuale a tarifelor comerciale. Coyer a exprimat dorința ca România să adopte același tip de deschidere și strategie bilaterală. „Mi-ar plăcea ca negociatorii români și americani să se așeze la masă și să discute propuneri similare, prin care să ne ajutăm reciproc, reducând tarifele până aproape de zero sau măcar la niveluri foarte scăzute.” Vizite strategice și investiții reciproce în discuție Analistul a anunțat că o delegație formată din parteneri de încredere din SUA și Marea Britanie a sosit la București pentru trei zile de discuții strategice. Scopul vizitei este identificarea unor parteneriate de afaceri și a unor oportunități reale de investiții reciproce. „Vom avea discuții cu reprezentanți ai afacerilor românești pentru a încerca să construim parteneriate strategice, să găsim investiții reciproce care să ne ajute pe ambele părți.” Bianca este absolventă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, specializarea Jurnalism. A debutat în carieră pe un post de redactor, iar ulterior a lucrat ca specialist în comunicare. Înainte … vezi toate articolele