Momente grele pentru urmașa Simonei Halep! A transmis un mesaj de pe patul de spital

Anca Todoni (21 de ani, locul 119 WTA) trece printr-un moment delicat al carierei, sportiva considerată de mulți drept urmașa Simonei Halep suferind o intervenție chirurgicală la umăr. În urma accidentării pe care a suferit-o la umărul drept, Anca Todoni a fost nevoită să se opereze, astfel că va sta departe de teren în perioada următoare. Todoni a postat o imagine de pe patul de spital, fiind consolată de mai multe colege din circuitul WTA, inclusiv de Sorana Cîrstea. Anca s-a accidentat în luna septembrie, la turneul de la San Sebastian (Spania), unde a abanadonat înaintea partidei din optimile de finală. Anca Todoni a transmis și un mesaj emoționant, la finalul sezonului în care a cucerit două turnee de tip WTA 125, disputate la Antalya și Bari. Sportiva din Timișoara a explicat de ce a trebuit să se opereze și a promis că va reveni pe teren în 2026: „Așa cum mulți dintre voi deja știți, a trebuit să închei sezonul mai devreme decât mi-am dorit, din cauza durerilor persistente la umăr. După consultări cu specialiști, a devenit clar că operația era singura opțiune pentru a mă recupera corect și pentru a putea continua drumul în sportul pe care îl iubesc. Nu acesta este finalul de sezon pe care mi l-am imaginat, însă aleg să-l privesc ca pe un nou început. Sunt hotărâtă să revin mai puternică și mai motivată ca niciodată. Vreau să mulțumesc tuturor celor care m-au susținut pe parcursul acestei perioade. Echipei de medici, fiziokineterapeuți și antrenori – vă mulțumesc pentru că m-ați împins să-mi depășesc limitele, ați crezut în mine și m-ați ajutat să cresc atât pe teren, cât și în afara lui. Familiei mele – vă mulțumesc pentru încurajările voastre fără sfârșit, pentru răbdare și pentru iubirea oferită în momentele dificile. Iar prietenilor și tuturor celor care mi-au trimis mesaje și m-au sprijinit – cuvintele voastre au însemnat enorm și m-au ajutat să rămân pozitivă. 2025, nu ai fost cel mai bun an pentru mine, dar îți mulțumesc pentru lecții. Ne vedem in 2026!”, a scris Anca Todoni pe Instagram, iar Sorana Cîrstea i-răspuns cu mai multe emoticoane ce transmit susținere și îmbrățișări pentru timișoreancă.
Studiu: Utilizarea dispozitivelor electronice în pat poate crește riscul de insomnie cu 59%

Cercetătorii de la Institutul Norvegian de Sănătate Publică au analizat datele din cadrul „Students’ Health and Well-being Study 2022″, un studiu reprezentativ la nivel național pentru studenții din Norvegia, care a inclus participanți cu vârste între 18 și 28 de ani. „Problemele de somn sunt foarte răspândite în rândul studenților și au implicații semnificative pentru sănătatea mintală, performanța academică și starea generală de bine”, a declarat Gunnhild Johnsen Hjetland, psiholog clinician la Institutul Norvegian de Sănătate Publică. Spre deosebire de studiile anterioare care sugerau că utilizarea rețelelor sociale are un impact mai negativ asupra somnului comparativ cu alte activități pe ecran, noua cercetare indică faptul că tipul de activitate desfășurată pe dispozitive nu contează atât de mult cât timpul total petrecut utilizând ecrane în pat. „Nu am găsit diferențe semnificative între utilizarea rețelelor sociale și alte activități pe ecran, ceea ce sugerează că folosirea ecranului în sine este factorul cheie în perturbarea somnului”, a adăugat Hjetland. Participanții la studiu au raportat dacă și pentru cât timp au folosit dispozitive electronice în pat, specificând tipul activității: vizionarea de filme sau TV, verificarea rețelelor sociale, navigarea pe internet, ascultarea de conținut audio, jocuri video sau citirea de materiale de studiu. „Dacă vă confruntați cu probleme de somn și suspectați că timpul petrecut pe ecran ar putea fi un factor, încercați să reduceți utilizarea ecranelor în pat, ideal oprindu-vă cu cel puțin 30-60 de minute înainte de somn”, recomandă specialistul. Studiul a fost publicat în revista științifică Frontiers in Psychiatry.