Patrick Mouratoglou A ŞTERS-O pe Simona Halep din rândul campionilor săi după ce i-a nenorocit cariera!

patrick-mouratoglou-a-sters-o-pe-simona-halep-din-randul-campionilor-sai-dupa-ce-i-a-nenorocit-cariera!

Colaborarea dintre Patrick Mouratoglou și Simona Halep a fost un fiasco total, totul culminând cu scandalul în care românca a fost prinsă dopată, fără voia ei, moment sinonim practic cu începutul sfârșitului carierei sportivei noastre. Dovadă că „mariajul” cu Simo a fost unul dezastruos l-a determinat pe antrenorul francez să nici nu o pomenească pe campioana noastră la împlinirea vârstei de 56 de ani. Simona Halep, dată uitării de Patrick Mouratoglou cu ocazia împlinirii vârstei de 56 de ani Patrick Mouratoglou și Simona Halep au colaborat pentru puțin timp, suficient însă ca în perioada în care a fost pregătită de antrenorul francez, românca să fie prinsă dopată, după ce a ingerat suplimente contaminate, recomandate chiar de staff-ul tehnicianului. Ulterior, în plină formă sportivă, românca a fost suspendată drastic, chiar dacă a susținut mereu că habar nu avea că respectivele suplimente erau contaminate cu roxadustat: „Întotdeauna mi-am ascultat echipa. Am întrebat dacă ele (n.r – suplimentele) sunt curate. Ei ştiau cât de strictă sunt cu tot ceea ce iau. Aşa că toată lumea ştia că trebuie să verifice, cum ar fi, foarte strict. Dar a fost o greşeală”. După un proces lung care a durat ani de zile, Simo a avut câștig de cauză și sentința i-a fost redusă. Prea târziu, sportiva era practic ieșită din tenis și, în ciuda eforturilor mari de a reveni în top, aceasta a decis să se retragă, chinuită de accidentări și de mari probleme de ordin fizic. Acum, cu ocazia împlinirii a 56 de ani, antrenorul francez parcă nu s-a intersectat vreodată cu Halep și nici măcar nu a amintit-o în postarea de pe rețelele sociale, în care a adus în prim-plan fotografii cu foștii săi elevi, Serena Williams, Coco Gauff, Grigor Dimitrov, Stefanos Tsitsipas, Jeremy Chardy sau Holger Rune. „56 de ani astăzi. Treizeci dintre ei i-am petrecut pe teren, antrenând, învățând și împărtășind un joc pe care nu voi înceta niciodată să-l iubesc. Când te îndrăgostești de tenis, este pentru totdeauna”, a transmis Patrick Mouratoglou pe Instagram. FOTO Profimedia 11 mai 2026 Mesajul la final de drum. „Poți fi doar mândră” Simona Halep a decis în primăvara anului trecut să-și agațe racheta în cui, iar antrenorul francez a reacționat după ce fosta sa elevă a hotărât să facă acest pas și i-a transmis acesteia că poate să fie mândră de cariera excepțională din tenis. „You can be proud of an exceptional career” (n.r. – Poți fi doar mândră de o așa carieră excepțională), a scris Patrick Mouratoglou pe rețelele sociale.

Reacția lui Rafa Nadal după ce a auzit ce a spus Patrick Mouratoglou despre comparația între Federer Djokovic Nadal și Alcaraz – Sinner

reactia-lui-rafa-nadal-dupa-ce-a-auzit-ce-a-spus-patrick-mouratoglou-despre-comparatia-intre-federer-djokovic-nadal-si-alcaraz-–-sinner

O afirmație făcută recent de Patrick Mouratoglou a reaprins una dintre cele mai sensibile discuții din tenisul masculin. Mai exact, comparația dintre generația „Big 3” și actualii lideri ai circuitului, Carlos Alcaraz și Jannik Sinner. Patrick Mouratoglou a stârnit o controversă în tenis  Fostul antrenor al Simonei Halep a susținut că nivelul de joc al celor doi tineri jucători ar fi, din punct de vedere fizic și tehnic, peste cel atins de Roger Federer, Rafael Nadal și Novak Djokovic la apogeul carierelor lor. Iar asta a atras imediat atenția. Mouratoglou a argumentat că rezultatele directe nu spun întreaga poveste și că evoluțiile recente ale lui Alcaraz și Sinner arată un tenis mai rapid, mai agresiv și mai complet. În opinia sa, Djokovic rămâne un jucător de top, dar nu neapărat jucătorul cu cel mai ridicat nivel de joc din prezent. „A crede că Alcaraz și Sinner nu sunt mai buni decât cei trei mari doar pentru că Novak l-a învins pe Sinner la Australian Open este o viziune pe termen scurt. Un singur meci nu spune niciodată întreaga poveste. Înseamnă că nu te uiți în perspectivă. Jannik se mișcă mai repede, lovește mai puternic, ia mingea mai repede și servește mai bine decât Novak. Dar, Novak e cel mai puternic mental din istorie, asta a făcut diferența. Sinner a câștigat cu 12 puncte mai multe decât Novak, în semifinala pierdută, dar a pierdut fiindcă Novak le-a câștigat pe cele importante. Djokovic nu este un jucător mai bun decât Sinner, dar este cel mai mare competitor din istorie și a fost mai bun doar în acel meci”, a spus fostul antrenor al Simonei Halep.  Reacția lui Rafael Nadal nu a întârziat. Spaniolul a comentat scurt pe rețelele sociale, folosind câteva emoji-uri de râs, semn că privește cu amuzament, putem spune, comparația făcută de Mouratoglou. Mesajul nu a fost însoțit de explicații și a dispărut ulterior.  Patrick Mouratoglou a transmis că i-ar plăcea să o vadă revenind în circuit pe Serena Williams Patrick Mouratoglou a spus că i-ar plăcea să o vadă pe Serena Williams revenind în circuitul WTA în 2026. „Mi-ar plăcea să o văd pe Serena revenind în 2026. De ce nu? Am văzut cu toții imaginile cu Serena extrem de bine pregătită fizic. Este gata. Novak Djokovic a spus că i-ar plăcea să o vadă din nou pe teren. Serena a postat un video în care joacă tenis. Așa că de ce nu? Mi-ar plăcea să văd dacă poate concura la vârsta pe care o are, fără să fi jucat vreun turneu timp de trei ani și după ce a născut pentru a doua oară”, a transmis Mouratoglou, potrivit Tennis 365.

Patrick Mouratoglou a intervenit după ce l-a văzut pe elevul lui Darren Cahill în chinuri: Asta a pățit Sinner

patrick-mouratoglou-a-intervenit-dupa-ce-l-a-vazut-pe-elevul-lui-darren-cahill-in-chinuri:-asta-a-patit-sinner

Jannik Sinner a avut probleme serioase la turneul ATP de la Shanghai, fiind nevoit să se retragă din cauza crampelor. Patrick Mouratoglou, legendarul antrenor francez, a analizat situația italianului și a dat un verdict clar. Jannik Sinner a fost nevoit să se retragă în turul al treilea de la ATP Masters 1000 Shanghai, atunci când se confrunta cu olandezul Tallon Griekspoor. Campionul italian a acuzat o stare de rău și crampe, motiv pentru care nu a mai putut continua meciul, în ciuda eforturilor pe care le-a făcut. Patrick Mouratoglou consideră că există un singur vinovat pentru cele întâmplate la turneul din China: umiditatea din Shanghai. Antrenorul spune că mai mulți jucători au acuzat probleme tocmai din această cauză, dându-i exemplu pe Novak Djokovic și Taylor Fritz. „Pentru a explica crampele lui Sinner, există un singur cuvânt: umiditatea. Și Fritz a avut aceeași problemă. L-am văzut și pe Novak Djokovic vărsând de două ori. Nu este prima dată când Jannik are crampe. A avut și împotriva lui Carlos la Roland-Garros, dar atunci era vorba de tensiunea meciului”, a explicat Patrick Mouratoglou, potrivit Sportskeeda.com. Rămâne de văzut cât de repede se va recupera Jannik Sinner pentru a fi cât mai repede apt pentru următoarele turnee importante rămase din acest sezon. Jannik Sinner a fost obligat să abandoneze din cauza crampelor pricinuite de căldura sufocantă de la Shanghai Jannik Sinner s-a confruntat cu probleme serioase la turneul ATP de la Shanghai, fiind chiar nevoit să se retragă. Campionul en-titre de la Shanghai, Jannik Sinner, a fost nevoit să se retragă în turul al treilea al turneului ATP Masters 1000 din cauza crampelor musculare, cedând în fața olandezului Tallon Griekspoor, după un meci care a durat peste două ore și jumătate, scor 7-6 (3), 5-7, 2-3. În condiții extreme de căldură și umiditate la Shanghai, Sinner a suferit vizibil și, în ciuda eforturilor sale uriașe, a fost nevoit să părăsească terenul în scaun cu rotile. Astfel, superstarul italian pierde puncte prețioase în duelul său pentru poziția de lider mondial în clasamentul ATP cu marele rival spaniol Carlos Alcaraz.

Patrick Mouratoglou i-a spus Serenei Williams că e prea grasă pentru a juca tenis

patrick-mouratoglou-i-a-spus-serenei-williams-ca-e-prea-grasa-pentru-a-juca-tenis

Patrick Mouratoglou a făcut o serie de dezvăluiri incredibile despre relația pe care a avut-o în trecut cu Serena Williams. Francezul a antrenat-o pe legendara jucătoare de tenis și a precizat ce i-a transmis în repetate rânduri. Patrick Mouratoglou dezvăluie că i-a recomandat Serenei Williams să slăbească după prima ei sarcină și recunoaște că acest subiect nu a fost deloc ușor de discutat, ducând chiar la câteva certuri între ei. După ce a câștigat cel de-al 23-lea titlu de Grand Slam la Australian Open 2017, în timp ce era deja însărcinată în câteva săptămâni, Serena Williams nu a mai revenit pe teren până în martie 2018. Deși și-a regăsit destul de repede forma bună, a pierdut surprinzător două finale consecutive de Grand Slam, la Wimbledon, în fața lui Angelique Kerber și la US Open, în fața lui Naomi Osaka. Mouratoglou, care a început colaborarea cu Williams în vara lui 2012, a câștigat alături de ea 10 trofee de Grand Slam. Într-un interviu pentru Yahoo! Sports, antrenorul francez a mărturisit că i-a spus Serenei că ar trebui să slăbească după naștere pentru că greutatea în plus i-ar fi putut afecta mobilitatea pe teren. „În cazul Serenei, care era deja mai în vârstă, evident, corpul nu mai reacționează la fel ca înainte, iar riscul de accidentare crește considerabil. Am avut câteva certuri pe tema asta. Îmi amintesc că nu i-a plăcut deloc când i-am spus, pentru că a simțit că o judec, dar i-am repetat mereu. Nu mă interesează cum arăți. Nu asta e treaba mea. Rolul meu este să mă ocup de tenisul tău. Dacă vrei să revii în vârf și să faci istorie, trebuie să fim eficienți la toate nivelurile, inclusiv acesta”, a explicat Mouratoglou pentru sursa citată. Ilie Năstase, limbaj scăpat de sub control despre Serena Williams: „Mai grasă trebuie să se facă. Nu-mi mai dau ăia viză în SUA” Ilie Năstase nu o are deloc la inimă pe Serena Williams, iar acest lucru este foarte bine cunoscut. Fostul mare tenismen a „înțepat-o” pe americancă încă de vremea când aceasta îi era rivală Simonei Halep în circuitul WTA. „Nasty” a comentat în stilu-i său caracteristic, controversat, faptul că fostul lider mondial din ierarhia feminină a slăbit recent și a ajuns la o formă fizică excelentă. Legendarul tenismen român susține că fosta mare sportivă din SUA trebuia, paradoxal, să se îngrașe mai mult, deoarece acum nu o mai recunoaște nimeni. „Nu trebuia să slăbească așa! Nu o mai recunoaște nimeni. Ea mai grasă trebuie să se facă. Nu mai băga, mă iau ăia prin America… Nu îmi mai dau viza, lasă-mă în pace!” a comentat cu umor Ilie Năstase, potrivit sport.ro.