Le-a făcut cadou celor două surori câte un penthouse și a plătit 1.000.000 de euro

le-a-facut-cadou-celor-doua-surori-cate-un-penthouse-si-a-platit-1000.000-de-euro

Casper Ruud (26 de ani – 12 ATP), fost număr doi mondial în tenisul masculin și finalist în trei ediții de Grand Slam, le-a făcut cadou celor două surori, Caroline și Charlotte, câte un penthouse. În total, talentatul sportiv din Norvegia a plătit impresionanta sumă de 1.000.000 de euro, iar gestul său a ajuns în presa națională și nu numai. Așa frate să tot ai! Casper Ruud și-a surprins cele două surori cu câte un penthouse de 500.000 de euro fiecare Casper Ruud a ocupat locul 2 ATP în toamna lui 2022 și putea ajunge chiar pe scaunul de lider mondial, în eventualitatea în care îl învingea pe Carlos Alcaraz la acea ediție a turneului de Grand Slam din SUA, US Open. Însă, a cedat la capătul unui duel de patru seturi, scor 4-6, 6-2, (1)6-7, 3-6. Și nu a fost singura finală de Grand Slam pierdută de talentatul sportiv norvegian. Ruud a fost învins de două ori și la Ronald Garros, o dată în 2022, de Rafael Nadal, 3-6, 3-6, 0-6, și o dată de Novak Djokovic, în 2023, (1)6-7, 3-6, 5-7. Însă, chiar și în ciuda acestor înfrângeri, Casper Ruud a reușit facă senzație în circuitul ATP și a strâns o avere, respectiv 26.128.848 dolari doar din turneele de tenis, potrivit ATPTour.com. În total, el a cucerit 14 titluri la simplu, iar din banii pe care i-a primit din partea organizatorilor a făcut un gest pe care nu mulți l-ar face. Potrivit publicației de specialitate Spoorts Keeda, care îi citează pe norvegienii de la Nettavisen și Finansavisen, Casper Ruud a scos din conturi 1.000.000 de euro pentru a le cumpăra câte un penthouse celor două surori pe care le are, Caroline și Charlotte. Cea mică vrea să devină jucătoare de tenis și se antrenează la Academia „Rafa Nadal” Conform sursei citate, Casper are o relație foarte bună cu cele două surori ale sale, care sunt pasionate de tenis și l-au susținut îndeaproape pe tot parcursul carierei. Caroline este mai mare decât actualul număr 12 ATP și nu mai visează la o carieră în „sportul alb”. În schimb, este destul de activă pe platformele de socializare și postează regulat despre lifestyle, fitness și călătorii. În schimb, Charlotte, sora mai mică a lui Casper, visează să devină jucătoare profesionistă de tenis și se antrenează intens la Academia „Rafa Nadal”. „E ca și cum ar fi mereu în dulapul meu. Vreau să scot ce am purtat anul trecut și… (n.r. – dă peste surorile lui). Sunt foarte pasionate de asta (n.r. – tenis). Uneori mă mai distrez pe seama lor și le spun: «Nu faceți asta prea des!» (n.r. – să profite de pe urma imaginii lui). Le numesc în glumă vânători de reclamă, pentru că se folosesc de statutul meu, îmi poartă chiar și hainele, doar ca să obțină niște vizualizări. Așa că din când în când trebuie să le mai dau și eu puțină bătaie de cap”, a spus Casper Ruud, într-un dialog cu Steve Weissman și Parkash Amritraj din 2023. În 2025, Casper Ruud s-a impus la turneul din categoria Masters 1000 găzduit de Madrid. El l-a învins în marea finală pe britanicul Jack Draper, scor 7–5, 3–6, 6–4.

Oferta exclusivistă care aruncă în aer piața imobiliară: cumperi un penthouse și primești o mașină de 3 milioane de dolari

oferta-exclusivista-care-arunca-in-aer-piata-imobiliara:-cumperi-un-penthouse-si-primesti-o-masina-de-3-milioane-de-dolari

Se schimbă jucătorii de pe piața imobiliară, sector care devine din ce în ce mai dinamic. Producătorul italian de supermașini Pagani a intrat în această industrie, devenind cel mai recent brand auto care își pune semnătura pe o clădire rezidențială exclusivistă din Miami. Noul proiect al lor este un imobil de 28 de etaje situat în North Bay Village. Dar manevra prin care cei de la Pagani le-au dat „șah mat” rivalilor e alta: producătorul italian de autoturisme de lux oferă un bonus spectaculos pentru cine cumpără unul dintre cele două penthouse-uri disponibile: un model Utopia Roadster, ediție specială „Miami”, în valoare de 3 milioane de dolari! Cât costă un penthouse în Turnul „Pagani” Acest model de Pagani nu poate fi cumpărat prin intermediul dealerilor oficiali, fiind executat doar pe comandă. Blocul turn ridicat de cei de la Pagani are două penthouse-uri, care ocupă ultimele etaje ale clădirii și sunt dispuse pe două niveluri. Prețurile lor pornesc de la 28,5 milioane dolari și ajung până la 30 de milioane. Cel mai mare penthouse se întinde pe 1.133 metri pătrați, are cinci dormitoare, șase băi și 464 metri pătrați de terasă, zonă perfectă pentru a admira priveliștile spectaculoase asupra Golfului Biscayne. Cealaltă reședință de lux are „doar” 994 metri pătrați, include patru dormitoare și cinci băi. Fiecare penthouse a fost special conceput pentru a impresiona prin eleganță și rafinament – spații înalte, de aproximativ patru metri, lifturi private și terase panoramice, totul pentru a etala un stil de viață exclusivist. Pardoselile sunt din stejar deschis, așezate în model chevron, cu inserții metalice. Piesa centrală a spațiului este o scară spiralată sculpturală, realizată din travertin, stejar și metal alb lăcuit. Bucătăriile model Schiffini Magistretti sunt complet echipate cu electrocasnice de top marca Gaggenau și au fost produse exclusiv pentru aceste două penthouse-uri. Proprietarii pot alege între două combinații de design: marmură Carrara – aluminiu Argento Veneziano și stejar sau marmură Portoro – aluminiu Nero Lipari și stejar. În fiecare bucătărie a fost amplasat un impresionant perete pentru vinuri, cu o capacitate de 365 de sticle, totul realizat special pentru proiectul celor de la Pagani, scrie Profile Miami. Și băile continuă aceeași estetică rafinată. Aici regăsim finisaje Pagani 1000 în travertin mat, baterii Gessi Cesello și dușuri cu jeturi laterale. Cine a realizat designul interior Designul interior poartă amprenta lui Horacio Pagani și a echipei Pagani Arte, care au conceput materiale și finisaje unice, disponibile exclusiv în aceste două apartamente. Clădirea Pagani Residences va fi gata în 2027. Având sediul în Modena, Italia, compania Pagani este recunoscută la nivel mondial pentru automobilele sale cu design sculptural și care oferă o mare atenție detaliilor. Tocmai această filozofie se regăsește acum în pătrunderea spectaculoasă a celor de la Pagani pe piața imobiliară. RECOMANDAREA AUTORULUI: Cât costă un penthouse de 83 mp în Iași. Apartamentul are dotări standard și este situat la ultimul etaj al unui bloc de cinci niveluri Cu cât se vând două camere sub pământ. Prețul unui apartament de 93 de metri pătrați, într-un subsol din Milano

Cât costă un penthouse de 83 mp în Iași. Apartamentul are dotări standard și este situat la ultimul etaj al unui bloc de cinci niveluri

cat-costa-un-penthouse-de-83-mp-in-iasi.-apartamentul-are-dotari-standard-si-este-situat-la-ultimul-etaj-al-unui-bloc-de-cinci-niveluri

Locuințele de tip penthouse încep să fie tot mai vizibile și în Iași, unde dezvoltatorii imobiliari pare să fi înțeles că ultimul etaj vinde nu doar prin suprafața utilă, ci și prin stilul de viață pe care îl promite. Temerile din trecut, cu apartamente vulnerabile la infiltrațiile din acoperiș, au dispărut, iar în locul lor a apărut visul unor locuințe moderne, cu terase largi, dotări premium și priveliști asupra întregului oraș. Ziarul de Iași scrie că, în prezent, pe platforma imobiliare.ro se regăsesc 11 oferte de penthouse-uri scoase la vânzare în Iași și împrejurimi. Conceptul de penthouse, importat din America anilor ’20 Prețurile, însă, sunt pe măsura ofertei și nu mulți își permit să le plătească. Pentru cine nu știe, conceptul de „penthouse” a apărut pentru prima dată în Statele Unite, odată cu ridicarea zgârie-norilor, în anii ‘20. Dezvoltatorii au descoperit atunci că spațiile de la ultimul nivel pot fi transformate în apartamente spectaculoase, cu terase și panorame deosebite. Între timp, ideea a început să prindă și în România printre dezvoltatorii imobiliari. Iar pentru un oraș construit pe dealuri, cum este Iașul, aceste penthouse-uri au un mare avantaj: oferă priveliști care se întind peste cartiere, bulevarde și hectare de zone verzi. Atrium Garden, din Valea Lupului, este un penthouse de 83 mp utili, cu terasă de aproape 40 mp și două locuri de parcare incluse. Prețul pentru care este scos la vânzare: 215.000 euro. Apartamentul are dotări standard, fiind poziționat la ultimul etaj al unui bloc de cinci niveluri. Descoperă aici cât costă cel mai scump penthouse scos la vânzare în Iași.