Americanii i-au dat lui David Popovici două mențiuni onorabile. Ce topuri a prins după Mondiale: Performanță electrică

americanii-i-au-dat-lui-david-popovici-doua-mentiuni-onorabile.-ce-topuri-a-prins-dupa-mondiale:-performanta-electrica

Dublu campion mondial la Singapore, David Popovici a primit „mențiuni onorabile” din partea americanilor, pentru performanța senzațională și cursa impecabilă de la 100 de metri. Popovici a devenit primul om din istorie care a realizat de două ori „dubla” mondială la 100 de metri și 200 de metri, motiv pentru care americanii i-au evidențiat performanța. Ce „mențiuni onorabile” a primit David Popovici din partea americanilor după cele două medalii mondiale de aur câștigate la Singapore David Popovici, care pe 15 septembrie va împlini 21 de ani, a câştigat aurul la 100 m liber şi la 200 m liber, în cadrul Campionatului Mondial de lșa Singapore. Astfel, el a reeditat performanţa de la ediţia din 2022, care a avut loc în Ungaria, la Budapesta. „De când Jim Montgomery a făcut acest lucru la prima ediție a Campionatelor Mondiale de natație, în 1973, Popovici este singurul înotător din istorie care a câștigat aurul atât la 100, cât și la 200 liber, iar acum a realizat acest lucru de două ori. După ce a câștigat cele două probe la Campionatele Mondiale din 2022 și a ratat podiumul în 2023, Popovici a recuperat ambele titluri mondiale în stil de mare campion la Singapore. Românul în vârstă de 20 de ani a câștigat o luptă grea cu americanul Luke Hobson pentru a câștiga aurul la 200 stil liber cu timpul de 1:43,53, având un final fulminant pe ultima lungime de bazin, pentru a reveni și a câștiga la peste trei zecimi”, au scris jurnaliștii de la swimswam.com. Popovici a stabilit un nou record al competiției la Singapore În afara faptului că a devenit singurul înotător din istorie care a câştigat aurul la 100 m liber şi la 200 m liber la două ediţii ale CM, David Popovici a înregistrat al doilea timp din istorie la 100 m liber, 46,51, mai bun fiind doar recordul mondial, 46,40 al lui Pan Zhanle. Chinezul, campion olimpic anul trecut la Paris, nici măcar nu s-a calificasst în finală la Singapore. „La proba de 100 metri liber, Popovici a fost impecabil, reușind să învingă cu al doilea cel mai rapid timp de înot din istorie, 46,51, doborând propriul record european și românesc de 46,71, dar și recordul competiției, care aparținea lui Pan Zhanle, 46,80. Americanul Jack Alexy a avut un timp de 46,81 în semifinale și 46,92 în finală, câștigând medalia de argint, în timp ce Pan, deținătorul recordului mondial și campion olimpic en-titre, a ratat finala, ocupând locul 10”, au mai scris jurnaliștii americani. Publicația scoate în evidență faptul că francezul Leon Marchand a fost cel mai bun înotător al competiției Singapore, chiar dacă presatițiile lui au fost departe de cele pe care le-a avut la Jocurile Olimpice de la Paris. După ce a câștigat 4 titluri vara trecută, Marchand a renunțat la probele de 200 bras și 200 fluture de la CM, lăsând doar 200 și 400 metri mixt. Francezul a câștigat aurul în ambele finale, plus argintul, la ștafeta masculină de 4×100 de metri.

Canotorul Costantin Adam practică un alt sport de performanță cu care a reușit să devină campion național

canotorul-costantin-adam-practica-un-alt-sport-de-performanta-cu-care-a-reusit-sa-devina-campion-national

Câteva zile au mai rămas până la plecarea loturilor naționale de canotaj spre Plovdiv, Bulgaria, orașul care va găzdui în acest an Campionatele Europene de seniori. Constantin Adam, „uriașul” din barca de opt plus unu își propune un rezultat cât mai bun alături de colegii. Până acum are în palmares doar medalii de argint și de bronz la competiția continentală. Constantin Adam, pescar de înaltă clasă. „S-a întâmplat o singură dată” Acum își propune din nou să urce pe podium. „Chiar dacă sunt unele modificări în echipajul bărcii noastre eu sunt convins că vom face o figură frumoasă în Bulgaria. Am tras timpi foarte buni, suntem bine pregătiți. Ne gândim la o medalie”, a precizat Constantin Adam pentru ProSport. Chiar dacă programul de pregătire din cantonamentul de la Snagov nu a fost unul deloc simplu, restul timpului liber Constantin și l-a dedicat pescuitului. O pasiune ridicată în timp la rang de performanță.  „Aș putea spune că am depășit de multă vreme granița unui simplu hobby. Am transformat totul în performanță. Am participat la foarte multe competiții de gen. Am câștigat chiar titlul de campion național, la pescuit de crap”, a mai declarat el. Iar investiția financiară în lansete, mulinete și alte obiecte specifice pescuitului a atins și ea o cotă apreciabilă. „Am investit până acum o sumă destul de mare. Dar nu-mi pare rău. Pentru că prin pescuit reușesc cel mai bine să mă relaxez”, a adăugat el. Recordul atins la pescuit este 22,750 kilograme. Există deja o medalie de aur în familia Adam Soția lui Constatin Adam este Adriana, colegă de lot național, medaliată cu aur la Jocurile Olimpice din 2024, de la Paris. „Acum că Adriana a adus deja acasă titlul olimpic este și rândul meu să măresc numărul de medalii olimpice din familia noastră. Ar fi cel mai frumos vis al nostru ca la Jocurile Olimpice de la Los Angeles să cucerim amândoi medalii”, a mai adăugat el. Până una alta, pasiunea pentru pescuit s-a transferat și la Adriana. „Mergem împreună la pescuit. Nu e o concurență cine trage peștele cel mai mare. Pur și simplu ne simțim excelent acolo”, a încheiat el. Aproape 30 de ani de experiență în presa sportivă. A debutat ca jurnalist în 1997, în primul an de facultate, fiind redactor la ziarul ZIUA care avea, la acea vreme, un supliment de 4 pagini dedicat sportului. Apoi s-a transferat la Sportul Românesc, Evenimentul Zilei, ProSport (redactor, reporter … citește mai mult