Ministrul Daniel David, „încolțit” din nou de profesori. Protest amplu al sindicatelor din Educație în Piața Victoriei: „Demnitatea nu se negociază”

Sindicatele din educație anunță un protest amplu pe 10 decembrie, de la ora 13:00, în Piața Victoriei. Decizia sindicatelor vine în contextul escaladării conflictului cu ministrul Educației, Daniel David, și al tensiunilor acumulate în școli după măsurile fiscal-bugetare adoptate în toamnă. Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) și Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” (FSE) au publicat luni afișele oficiale ale mobilizării, însoțite de mesaje critice la adresa Guvernului și a ministrului. Daniel David, ministrul Educației, a declarat într-un podcast că principala cauză a analfabetismului funcțional în rândul elevilor este „lipsa de pregătire a cadrelor didactice.” Afirmațiile oficialului de la Educație nu au rămas fără ecou, stârnind critici dure din partea cadrelor didactice care consideră declarațiile ministrului ca fiind „ofensatoare, calomnioase și injuste.” (Materialul integral AICI) Ministrul Daniel David, „încolțit” din nou de profesori. Protest amplu al sindicatelor din Educație în Piața Victoriei: „Demnitatea nu se negociază” Sindicatele cer Guvernulului Bolojan să renunțe la măsurile care afectează personalul didactic și funcționarea școlilor Printre revendicări se numără stoparea creșterii normei didactice la 20 de ore pe săptămână, oprirea comasărilor de școli, revenirea asupra tăierilor de posturi, asigurarea fondurilor pentru bursele elevilor și corectarea subfinanțării cronice a sistemului. FSLI își cheamă membrii „împreună pentru educație” cu mesajul „demnitatea profesorilor nu se negociază și școala românească nu se reformează prin dezbinare”, iar FSE transmite că „pe 10 decembrie putem arăta Guvernului că demnitatea profesorilor nu se negociază.” Protestul de pe 10 decembrie vine într-un context în care federațiile sindicale au cerut public demiterea ministrului Daniel David, după ce acesta a declarat într-o intervenție publică faptul că „sindicatele nu mai pot avea rolul de acum în sistem” și că a vedea totul în alb și negru este „o gândire infantilă.” „Domnule ministru, criza sistemică nu este o simplă stare emoțională sau o supărare trecătoare” Liderii FSLI și FSE au reacționat dur, afirmând că declarațiile ministrului „nu sunt simple opinii personale”, ci reprezintă o viziune autoritară asupra dialogului social. Sindicatele au acuzat că ministrul încearcă „să reducă la tăcere vocea a peste 300.000 de angajați din sistemul de educație”, iar afirmațiile sale afectează grav credibilitatea și neutralitatea funcției publice pe care o ocupă. Daniel David, ministrul Educației, a respins acuzațiile de autoritarism și a afirmat, într-un mesaj public, că este „un democrat convins” și că în democrație este normal să existe dezacorduri. Ministrul a admis că declarațiile sale au fost interpretate ca un atac la adresa sindicatelor, dar susține că mesajul său a fost legat de necesitatea unei transformări de sistem și a unei relații instituționale bazate pe argumente și responsabilitate, nu pe presiune. „Este absolut firesc să avem dezacorduri. Cred însă că în democrație pot exista perspective diferite”, a afirmat Daniel David, potrivit Edupedu.ro, menționând că nu intenționează să reducă rolul sindicatelor, ci să promoveze „o schimbare a modului de lucru.” RECOMANDAREA AUTORULUI: „Solicităm demisia imediată a ministrului Daniel David” Sindicatele îl acuză că vrea să le reducă la tăcere. Apel către Opoziție, premier și președinte: „Nu au voie să tacă, după o astfel de declarație”
Zeci de mii de oameni ies la protest în fața Guvernului. „Jandarmii lui Predoiu” vor hotărî ce sloganuri se pot striga
Ajunși în pragul disperării, oamenii s-au săturat de atâta austeritate din partea guvernului Bolojan și au decis să iasă în stradă să-și strige nemulțumirile. Sunt aproximativ 20.000 de sindicaliști din țară care și-au anunțat prezența și s-au pregătit de protest în fața Guvernului, miercuri de la ora 11.00. În paralel și jandarmii sunt pregătiți și instruiți de superiorii lor cum să acționeze. Sloganurile vor fi verificate de forțele de ordine, înainte de a ajunge în mijlocul mulțimii. Protestatarii vin cu o listă de revendicări, însă pancartele și mesajele lor ar putea fi selectate de jandarmi, la comanda șefilor, ca să nu deranjeze prea mult reforma propusă de premierul Bolojan. Jandarmii pun în vedere acelora care ar putea să perturbe protestele şi să „exprime opinii politice în cadrul adunării publice” că vor fi monitorizaţi şi opriţi. „Astfel, vor fi permise doar sloganuri sindicaliste, iar în caz contrar, jandarmii vor acorda sprijin organizatorului pentru îndepărtarea persoanelor semnalate de acesta”, au transmis reprezentanții jandarmilor. Lista revendicărilor Printre cerințele sindicaliștilor se numără: creșterea salariului minim şi a pensiilor, respectarea drepturilor legale şi contractuale ale salariaţilor, taxarea echitabilă, oprirea măsurilor de austeritate aplicabile doar populaţiei, precum şi protejarea locurilor de muncă şi investiţii în economie, excluzând, totodată, concedierile. Aceştia mai cer: protejarea locurilor de muncă şi investiţii în economie, opunându-se reducerilor de personal din administraţie şi tăierilor salariale punerea în plată, de urgenţă, a sentinţelor judecătoreşti definitive aplicarea legii salarizării indexarea salariilor cu inflaţia acordarea tuturor sporurilor calculate conform salariul de bază în plată în sănătate şi asistenţă socială deblocarea posturilor din aceste domenii şi continuarea investiţiilor prin PNRR şi programele naţionale În domeniul educaţiei, confederaţiile sindicale solicită abrogarea măsurilor din Legea nr. 141/2025 care au crescut norma didactică, au comasat şcoli şi au redus veniturile profesorilor., precum şi renunţarea la măsurile luate de Guvern privind decontarea cheltuielilor de transport şi a burselor studenţilor. Se mai cer: reglementarea pieţei energiei pentru protejarea competitivităţii economiei şi păstrarea locurilor de muncă din industrie stoparea proiectelor legislative care subminează administrarea pădurilor statului şi interesul naţional stoparea vânzării companiilor de stat, respectiv stoparea înstrăinării patrimoniului public. Cele patru mari conferederații estimează o prezență la 20.000 de oameni, la protestul comun. Este vorba despre Confederaţia Sindicatelor Democratice din România (CSDR), Confederaţia Naţională Sindicală „Cartel ALFA”, CNSLR-Frăţia şi Confederaţia Sindicală Naţională Meridian. Discuții la Guvern privind salariul minim Miercuri, de la ora 10, va avea loc şedinţa Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social (CNTDS) la Palatul Victoria, în cadrul căreia se discută despre stabilirea salariului minim brut pe ţară, începând cu 1 ianuarie 2026. RECOMANDAREA AUTORULUI: Sindicatele amenință că BLOCHEAZĂ Capitala. Proteste miercuri pentru creșterea salariului minim și stoparea măsurilor de austeritate ale Guvernului
Un bărbat a agresat o tânără în timpul protestului împotriva violenţei asupra femeilor:”M-am temut că o să mă lovească”
Un bărbat a agresat o tânără în timpul protestului împotriva violenţei asupra femeilor. Aceasta a fost înjurată de individ în timp ce piaţa din faţa Guvernului răsuna de scandări în care se cerea un ajutor pentru femeile abuzate. Agresiunea a fost filmată de mai mulți martori, iar în imagini se vede cum bărbatul se apropie de tânără, o înjură şi gesticulează nervos. „M-am temut că o să mă lovească și m-am gândit la absurdul situației” Andreea Braga, tânăra agresată, a postat un mesaj pe rețelele de socializare în care povestește ce a simțit în acel moment. „Pentru că sunt femeia care a fost amenințată verbal de acest bărbat în cadrul protestului, aș vrea să spun ceea ce am simțit. Da, m-am temut că o să mă lovească și m-am gândit la absurdul situației, că este posibil să mă bată un bărbat pe care nu îl cunosc la protestul pentru siguranța femeilor. Pentru că am fost organizatoare, alături de colegele mele de la Centrul FILIA, am discutat înainte de eveniment cu reprezentanții Jandarmeriei și ne-au rugat să le semnalăm imediat orice incident are loc. După cum puteți vedea și în video, colega mea i-a anunțat și au venit imediat. Așa că doresc să le mulțumesc celor de la Jandarmeria Română pentru intervenția promptă și restabilirea siguranței participanților la protest. De aceasta dată eu nu am ce să le reproșez. Țin să îi mulțumesc din tot sufletul persoanei tinere care efectiv s-a băgat între mine și agresor pentru a se asigura că nu voi fi lovită. M-a emoționat extrem de tare gestul său și atunci chiar am simțit că sunt în siguranță”, a scris Andreea Braga. Protestul la care au participat mii de oameni a avut loc la trei zile după crima din cartierul Cosmopolis. CITEȘTE ȘI: Protest în Piața Victoriei pentru protejarea femeilor, după cazul Teodorei Marcu. Aproximativ trei mii de persoane prezente DURERE fără margini în satul natal al Teodorei Marcu, condusă pe ultimul drum, după tragedia din Cosmopolis. Tânăra a fost ucisă de „călăul” său Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, Oana Zvobodă a debutat în presă la televiziunea PrimaTV, în anul 2017. Între 2017 și 2020 a fost reporter la PrimaTV, unde … vezi toate articolele
Protest în Piața Victoriei pentru protejarea femeilor, după cazul Teodorei Marcu. Aproximativ trei mii de persoane prezente
Aproximativ trei mii de persoane s-au adunat marți seara în Piața Victoriei la protestul organizat de Centrul Filia pentru a solicita Guvernului măsuri pentru protejarea femeilor, după cazul Teodorei Marcu, tânăra ucisă în plină stradă. „Fiecare femeie ucisă este dovada unui sistem care a eșuat. Iar acest eșec este criminal”, afirmă organizatorii. Circulația rutieră este întreruptă pe benzile dintre alveola din Piața Victoriei și Muzeul Antipa. În piață se scandează “Peste tot poliție, nicăieri justiție”, “Să ne unim toate, solidaritate”. Un jandarm a estimat pentru G4Media numărul participanților la aproximativ 3.000. Niciuna înfrântă. Niciuna uitată. Niciuna mai puțin. Luptăm până când toate femeile și fetele sunt în siguranță. 31 mai 2025. Un bărbat împușcă mortal o femeie însărcinată aflată de mână cu fiica ei de trei ani. Bărbatul era agresorul ei din copilărie, o abuza încă de când avea 14 ani. După ani de abuz sexual, fizic și psihic, mai multe ordine de protecție și plângeri la poliție pentru amenințare, agresorul a omorât-o în plină stradă, în fața mai multor copii. Este al 25-lea caz de femicid din ultimele cinci luni. În fiecare an în România zeci de femei sunt omorâte doar pentru că sunt femei. Violența împotriva femeilor e insuficient sancționată, tolerată de cei care ar trebui să ne protejeze și transformată apoi în context de blamare a victimei. Le credem pe femeile care sunt victime ale violenței. Ne-am săturat să trăim în cultura ‘’toleranței‘‘ asupra violenței atunci când este îndreptată împotriva femeilor care vin din medii sărace, rome sau au experiențe care nu le fac „demne’’ în ochii opiniei publice de a fi protejate. Acest dublu standard arată că noi femeile trebuie să fim respectabile și victimele perfecte pentru a fi crezute. Le credem pe femeile care vorbesc despre situațiile din violență prin care trec. Avem nevoie de solidaritate, nu de vină. Blamarea victimei este parte din cultura violenței. O hrănește. O normalizează. O face invizibilă. O face și mai greu de prevenit. Pentru a elimina violența de gen, este esențial să conștientizăm că aceasta nu este un fenomen izolat, ci rezultatul unei culturi patriarhale adânc înrădăcinate, care îi învață pe bărbați că au dreptul să dețină controlul asupra femeilor, să creadă că dominarea într-o relație este firească, că autonomia și consimțământul femeilor pot fi ignorate, iar un refuz nu este acceptabil. Pentru siguranța femeilor, și bărbații trebuie educați și sensibilizați! Niciuna nu e liberă până nu suntem toate în siguranță. Cerem autorităților statului să le protejeze pe toate femeile și fetele în fața violenței. Femicidul nu este recunoscut de statul român ca infracțiune separată, care să sancționeze crima motivată de ură, împotriva femeilor. Cerem criminalizarea femicidului ca infracțiune distinctă, și recunoașterea caracterului de ură bazată pe gen. Cerem ca legile să fie aplicate, indiferent de forma pe care o ia violența. Cerem ca evaluarea riscului să devină obligatorie în toate cazurile de violență domestică, atât la nivelul parchetelor, cât și al instanțelor. Cerem finanțarea reală și adecvată a serviciilor pentru victime și agresori. Cerem formarea continuă și obligatorie a polițiștilor, procurorilor, judecătorilor, profesioniștilor din sănătate și a asistenților sociali în domeniul violenței de gen. Cerem date centralizate și transparente despre femicide și toate formele de violență de gen. Cerem asigurarea investigării și soluționării cauzelor privind violența de gen într-un termen rezonabil. Cerem ca supraviețuitoarele violenței de gen să poată să înregistreze plângere penală împotriva agresorilor fără limită de timp. Cerem mecanisme reale de prevenție, prin educație și sensibilizare: noțiunile privind consimțământul, relațiile sănătoase și egalitatea de gen trebuie predate în școli. Cerem consultarea și includerea sistematică a organizațiilor feministe și a experților independenți în toate politicile legate de violența de gen. Fiecare femeie ucisă este dovada unui sistem care a eșuat. Iar acest eșec este criminal.