Cât de mari sunt pierderile generate de Criza apei din Prahova și Dâmbovița. Companie de evaluare: Centrala Brazi pierde 2,8 milioane de euro pe zi
Criza apei din Prahova și Dâmbovița care a lăsat peste 100.000 de oameni fără apă potabilă, a generat pierderi economice care depășesc 3 milioane de euro pe zi. Pierderile sunt generate în special de oprirea centralei electrice Brazi și de perturbarea activităților locale, conform unei analize realizate de compania NAI România. Cea mai mare pondere a pierderii economice, peste 2,8 milioane de euro pe zi, o reprezintă oprirea centralei electrice de la Brazi (deținută de OMV Petrom), cu o capacitate instalată de aproximativ 860 MW și o contribuție de până la 10% din producția națională de electricitate. Conform calculelor realizate de compania de evaluare, dacă capacitatea oprită estimată se situează la aproximativ 800 MV, asta înseamnă un minus de aproximativ 19.200 MWh/zi. La valoarea de piață medie, pierderile se ridică la aproximativ 2,88 milioane de euro pe zi. În funcție de durata de timp în care centrala de la Brazi este oprită, pierderile pot ajunge până la 86 de milioane de euro. România are nevoie de investiții în infrastructura de apă pentru a evita alte crize Pe lângă pierderile cauzate de centrala Brazi, se adaugă un impact de 120.000 de euro pe zi pentru cele aproximativ 40.000 de gospodării afectate, dar și pierderi cauzate de PIB-ul pe capita pentru cele două județe afectate. Astfel, impactul economic se ridică la aproximativ 39,40 de euro/zi/persoană, deci dacă 1% din activitatea economică este întreruptă, pierderea ajunge la 39.400 de euro pe zi, iar într-un scenariu în care 5% din activitatea economică este perturbată, pagubele se ridică la 197.000 de euro pe zi. „Criza apei din județele Prahova și Dâmbovița demonstrează cât de ridicat este gradului de interdependență dintre infrastructura de utilități, industriile locale și sectorul energetic. Impactul financiar estimat depășește 3 milioane de euro pe zi, iar un eveniment aparent local devine rapid un risc național. Este clar că România are nevoie urgentă de investiții în infrastructura de apă, redundanțe tehnologice și planuri de continuitate dedicate consumatorilor industriali critici”, spune Andrei Botiș, CEO-ul NAI Romania & Moldova. RECOMANDAREA AUTORULUI: Criza Apei. Toți Știau. Audierile cu scandal din Parlament s-au terminat cu un mare semnal de alarma din partea specialistilor: “Acest lucru se va întâmpla la toate barajele/ Ne vom confrunta cu aceasta problema la nivel de tara”! Lucrările la Paltinu se reiau în 2026 Criza apei. Avertismentul lui Bolojan: ‘Cei care sunt responsabili trebuie să răspundă şi asta se va întâmpla în zilele următoare