POLITICO. Un document dezvăluie o propunere UE-SUA pentru un plan de prosperitate pentru Ucraina, în valoare de 800 de miliarde de dolari

politico.-un-document-dezvaluie-o-propunere-ue-sua-pentru-un-plan-de-prosperitate-pentru-ucraina,-in-valoare-de-800-de-miliarde-de-dolari

Statele Unite și Uniunea Europeană iau în calcul un plan de sprijin pentru Ucraina, cu o valoare estimată la 800 de miliarde de dolari, pentru reconstrucției țării după încheierea invaziei rusești. Informațiile apar într-un document consultat de POLITICO. Documentul, format din 18 pagini, prezintă o strategie pe 10 ani pentru relansarea economiei ucrainene și include o perspectivă de aderare a țării la Uniunea Europeană. Planul a fost transmis statelor membre Uniunii Europene înaintea summitului liderilor europeni de joi seară. Documentul datează din 22 ianuarie, potrivit unor oficiali și diplomați europeni care au dorit să își păstreze anonimatul. UE și SUA pregătesc alocarea a sute de miliarde de dolari pe termen lung și descriu Ucraina drept viitor stat membru al Uniunii și destinație pentru investiții. Totuși, strategia depinde de existența unui armistițiu, iar lipsa acestuia face planul actual să fie o problemă majoră atât timp cât războiul continuă. Planul financiar se întinde până în anul 2040 și este dublat de un program operațional inițial de 100 de zile, menit să pună bazele proiectului. Planul de prosperitate este inclus într-o inițiativă de pace în 20 de puncte, pe care Statele Unite încearcă să o faciliteze între Kiev și Moscova. Documentul pornește de la ideea că garanțiile de securitate există deja și nu are rol militar. Accentul cade pe tranziția Ucrainei de la ajutor de urgență la dezvoltare economică. O întâlnire trilaterală între Ucraina, Rusia și SUA este programată la Abu Dhabi, vineri și sâmbătă, în contextul apropierii a patru ani de la începutul conflictului. Statele Unite ar urma să joace un rol central în redresarea Ucrainei. Documentul nu prezintă Washingtonul doar ca donator, ci ca partener economic strategic și investitor pentru Ucraina.

Zelenski spune că este gata pentru un referendum asupra planului lui Trump privind încetarea focului

zelenski-spune-ca-este-gata-pentru-un-referendum-asupra-planului-lui-trump-privind-incetarea-focului

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat vineri pentru Axios că speră la un acord cu președintele Donald Trump asupra unui cadru general pentru oprirea războiului. Cei doi președinți urmează să se întâlnească duminică pentru discuții, conform aceleiași surse. Volodimir Zelenski a afirmat că acceptă ideea unui referendum național asupra acestui plan, dacă Rusia își dă acordul pentru o încetare a focului de cel puțin 60 de zile. Președintele consideră acest interval necesar pentru organizarea votului în condiții corecte. Deși liderul ucrainean vorbește despre progrese importante, planul propus de Trump presupune concesii teritoriale dificile în estul țării. Zelenski a transmis că încearcă să obțină condiții mai bune și că are nevoie de sprijinul populației dacă nu reușește să ajungă la o poziție „puternică” în privința teritoriului. Partea americană vede disponibilitatea pentru referendum drept un pas major înainte. Totuși, Zelenski a declarat că un astfel de vot ridică probleme serioase politice, logistice și de securitate. Din acest motiv, consideră că un armistițiu de două luni „este minimul”. Un oficial american de rang înalt a declarat tot pentru Axios că Rusia înțelege nevoia unui armistițiu, dar preferă un termen mai scurt. Președintele ucrainean a declarat că nu știe încă dacă Moscova acceptă planul lui Trump. „Am unele informații, dar sunt în momentul în care vreau să cred doar în cuvintele liderilor”, a spus Zelenski. Referitor la garanțiile de securitate, Zelenski a precizat, în exclusivitate pentru Axios, că „suntem pregătiți cu aceste documente”, dar a menționat existența unor „chestiuni tehnice” care mai necesită discuții. Un punct important rămâne durata acordului de pace dintre state. Statele Unite ale Americii au propus 15 ani, cu opțiune de prelungire. „Cred că avem nevoie de mai mult de 15 ani”, a spus Volodimir Zelenski, care ar considera un „mare succes” un acord mai lung acceptat de Trump. El a confirmat că atât SUA, cât și Ucraina vor trimite acordurile către parlamentele lor pentru ratificare. Zelenski a spus că apreciază munca lui Steve Witkoff, Jared Kushner și a echipei sale, coordonată de consilierul pentru securitate națională Rustem Umerov. Zelenski a spus că vrea în continuare o poziție mai bună pe tema teritoriilor. Dacă planul impune o decizie „foarte dificilă”, el vede drept soluție prezentarea întregului plan, format din 20 de puncte, la referendum. El a comparat acest proces cu votul Brexit din Marea Britanie, dar într-un timp mult mai scurt.

Delegația ucraineană merge în Florida, SUA, pentru discuții privind planul de pace. Întâlniri programate cu Witkoff și ginerele lui Trump

delegatia-ucraineana-merge-in-florida,-sua,-pentru-discutii-privind-planul-de-pace.-intalniri-programate-cu-witkoff-si-ginerele-lui-trump

O delegație ucraineană merge în Florida, SUA, pentru discuții suplimentare privind planul de pace promovat de președintele Donald Trump, potrivit unei persoane familiarizate cu acest subiect, scrie Bloomberg. Delegația ucraineană îi include pe Rustem Umerov, secretarul Consiliului Național de Securitate și Apărare, și primul adjunct al ministrului de externe Sergiy Kyslytsya. Grupul se va întâlni cu trimisul special al SUA, Steve Witkoff, dar și cu ginerele lui Trump, Jared Kushner, în Florida, potrivit sursei citate de Bloomberg. Totodată, Steve Witkoff va conduce delegația SUA pentru discuții în Rusia, care sunt programate săptămâna viitoare. Întâlnirea are loc în contextul în care săptămâna trecută, Statele Unite au emis un ultimatum pentru Kiev să accepte, până la Ziua Recunoștinței, termenii unui acord care părea să favorizeze Rusia. Documentul inițial, redactat de SUA și Rusia, includea 28 de puncte, printre care și situațiile sensibile privind recunoașterea teritoriilor ucrainene aflate temporar sub ocupație rusă, dar și redimensionarea efectivelor armatei Kievului. Planul de 28 de puncte a fost simplificat prin separarea celor mai spinoase probleme, în urma unei serii de activități diplomatice la Geneva între reprezentanți ai SUA și Ucrainei. Europa, exclusă din multe aspecte ale negocierilor Bloomberg notează că națiunile europene au fost excluse din detaliile multor aspecte ale negocierilor. Acestea sunt implicate doar în discuții bilaterale în care contribuția lor este absolut necesară în această etapă, cum ar fi definirea garanțiilor de securitate cu SUA. Pe de altă parte, președintele rus Vladimir Putin a reiterat, joi, cererea sa ca armata ucraineană să se retragă din zonele din regiunea Donețk, idee pe care Kievul a respins-o în repetate rânduri. Vizita delegației ucrainene are loc într-un moment delicat, după ce Andrii Iermak, cel mai apropiat aliat al președintelui ucrainean Volodimir Zelenski și care a condus negocierile de pace, a demisionat vineri.

Eforturile lui Trump privind Ucraina sunt inutile. Putin nu este pregătit pentru pace

Aproape patru ani de război între Rusia și Ucraina au produs aproape patru ani de planuri de pace și aproape patru ani de negocieri eșuate. Însă, încurajat de succesul obținut în Gaza, Donald Trump a lansat săptămâna trecută un nou demers pentru a pune capăt conflictului din Ucraina, scrie The Telegraph. În stilul său clasic, președintele Statelor Unite s-a bazat pe forța personalității și pe un termen limită rapid pentru a încerca să impună o pagină de puncte esențiale menite să aducă pacea. Exact ca în cazul acordului pentru Gaza, planul includea un consiliu al păcii condus de Trump, un schimb de prizonieri și finanțare globală pentru reconstrucție. Dar, spre deosebire de planul pentru Gaza, acest demers s-a lovit de un lider care nu este pregătit pentru pace. „Nu există nicio indicație că Rusia își dorește un acord”, a declarat pentru NPR Bridget Brink, fosta ambasadoare a Statelor Unite în Ucraina. „Și acesta este punctul central. Pacea cu orice preț, ceea ce pare a fi poziția noastră ca State Unite, nu este pace.” Detaliile noii inițiative au ieșit la iveală la începutul săptămânii trecute. Washingtonul, prin trimisul Steve Witkoff, lucrase împreună cu Moscova la un plan în 28 de puncte în care Ucraina ar fi cedat întreaga regiune estică Donbas Rusiei, și-ar fi limitat efectivele armate la 600 000 de militari și ar fi renunțat la aspirația de a intra în NATO, organizație care nu ar mai admite alți membri. Rusia ar fi promis că nu va mai ataca Ucraina În schimb, Rusia ar fi promis că nu va mai ataca Ucraina, riscând sancțiuni în cazul încălcării angajamentului. Trump a susținut cu entuziasm aceste propuneri, urmărind un nou acord care să atragă titluri și un Premiu Nobel pentru Pace. El a impus un termen limită până la Ziua Recunoștinței, oferind Kievului timp până joi, în această săptămână, pentru a accepta. Propunerile au produs șoc în Ucraina și printre aliații europeni ai acesteia, care au afirmat că un astfel de plan ar recompensa agresiunea rusă. Rezultatul a fost o avalanșă de mișcări diplomatice. Duminică, oficiali americani și ucraineni s-au întâlnit la Geneva pentru a ajusta planul. Propunerea a provocat apoi și mai multă agitație după ce Bloomberg a dezvăluit detalii din convorbiri telefonice scurse între Witkoff și principalii consilieri ai lui Putin, în care acesta părea să îi sfătuiască pe ruși cum să îl lingușească pe președintele american. Scurgerea a inclus și un apel telefonic între Iuri Ușakov, consilierul pe politică externă al lui Putin, și Kirill Dmitriev, consilierul economic al liderului rus, apel care sugera implicarea Kremlinului în redactarea planului în 28 de puncte. Trump nu mai vrea să-l vadă pe Zelenski până la semnarea unui acord de pace Dan Driscoll, secretarul armatei americane, s-a întâlnit marți cu oficiali ruși și ucraineni la Abu Dhabi. Există discuții privind o posibilă întrevedere între Volodimir Zelenski și Trump. Președintele american a insistat marți că nu îl va întâlni pe liderul ucrainean decât atunci când un acord de pace va fi în fază finală. Observatorii familiarizați cu situația din Ucraina spun că am mai trecut prin asta de două ori în acest an. În aprilie, când „propunerea finală de pace” a lui Trump a fost urmată de unul dintre cele mai mari atacuri rusești din război, și în august, când un summit Trump Putin nu a dus nicăieri. De ce acum, s-a întrebat Tatiana Stanovaya, cercetătoare principală la Carnegie Russia Eurasia Centre. „În primul rând, Witkoff și-a mutat atenția de la Gaza la Ucraina pentru că avea mai mult timp”, a spus ea. „Al doilea factor este situația Ucrainei.” Cu Zelenski confruntându-se cu o criză de corupție în țară și cu probleme pe linia frontului, presiunea de a face compromisuri este mai mare ca oricând. Însă Putin, în contrast, a repetat în mod clar că are un set de cerințe, anexarea de teritorii, readucerea Ucrainei în sfera sa de influență și blocarea oricărei extinderi a NATO, și că acestea trebuie îndeplinite sau războiul va continua. „Poziția lui Putin este că suntem gata să încheiem războiul chiar mâine, desigur dacă ucrainenii acceptă toate cerințele noastre”, a spus Stanovaya. „Nu suntem pregătiți să facem compromisuri.”

Planul de pace SUA-Rusia-Ucraina: Trump îl trimite pe Steve Witkoff la Moscova pentru noi discuții

planul-de-pace-sua-rusia-ucraina:-trump-il-trimite-pe-steve-witkoff-la-moscova-pentru-noi-discutii

Liderul de la Casa Albă a confirmat că i-a cerut lui Steve Witkoff, trimisul său special, să se deplaseze la Moscova pentru a discuta direct cu președintele rus Vladimir Putin, în cadrul eforturilor de a finaliza planul de pace. Potrivit mesajului publicat pe platforma Truth Social, misiunea lui Witkoff va avea loc concomitent cu o serie de consultări desfășurate cu partea ucraineană. Trump a precizat că secretarul Armatei SUA, Dan Driscoll, va conduce delegația americană în discuțiile cu oficialii de la Kiev. Moscova și Kiev, implicate în finalizarea planului de pace SUA Rusia Ucraina Trump a subliniat că documentul de lucru, denumit „planul de pace inițial în 28 de puncte”, a fost „perfecționat” pe baza contribuțiilor primite de la ambele tabere. Cu doar câteva puncte rămase în dezacord, Washingtonul speră să definitiveze propunerea cât mai curând, în condițiile în care negocieri discrete au avut loc deja la Abu Dhabi. Dan Driscoll s-a întâlnit luni și marți cu reprezentanți ai Federației Ruse în Emiratele Arabe Unite, într-o rundă de discuții menită să reducă tensiunile și să apropie pozițiile celor două părți. Aceste întâlniri fac parte din efortul mai amplu coordonat de administrația Trump pentru a obține un acord acceptabil pentru Moscova și Kiev. Casa Albă urmărește îndeaproape evoluția planului de pace SUA Rusia Ucraina În mesajul său, președintele a precizat că va fi informat permanent de echipa sa de top, formată din vicepreședintele JD Vance, secretarul de stat Marco Rubio, secretarul de război Pete Hegseth și șefa de cabinet Susie Wiles. Trump a mai declarat că este dispus să se întâlnească atât cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski, cât și cu Vladimir Putin, însă doar „când acordul de încheiere a acestui război va fi final sau în etapa finală”. Acest lanț de contacte diplomatice marchează unul dintre cele mai ferme demersuri ale Washingtonului din ultimele luni pentru a obține un cadru de pace durabil, în contextul în care planul de pace SUA Rusia Ucraina pare să intre în faza decisivă.

Ucraina analizează la nivel tehnic planul de pace propus de SUA și cere respectarea proprieii poziții

ucraina-analizeaza-la-nivel-tehnic-planul-de-pace-propus-de-sua-si-cere-respectarea-proprieii-pozitii

„Studiem cu atenție toate propunerile partenerilor noștri și așteptăm aceeași atitudine corectă față de poziția, suveranitatea, siguranța cetățenilor și o pace justă a Ucrainei”, a transmis vineri, printr-un mesaj publicat pe Telegram, fostul ministru al Apărării.  Umerov a mai anunțat că discuțiile la nivel tehnic cu echipele internaționale pentru a evalua propunerea Statelor Unite pentru încheierea războiului sunt în derulare.  Planul de pace, consultat de agenția de presă Reuters, impune Kievului să cedeze întreaga regiune Donbas și să-și reducă armata la 600.000 de militari, în schimbul unor „garanții solide de securitate”, fără detalii suplimentare.  Propunerile includ și recunoașterea de facto a peninsulei Crimeea și a regiunilor Luhansk și Donețk ca rusești de către Statele Unite. În plus, forțele ucrainene ar trebui să se retragă din zone ale regiunii Donețk pe care le controlează încă.  Joi seara, președintele Volodimir Zelenski s-a întâlnit la Kiev cu secretarul armatei SUA, Daniel Driscoll, declarând la final că Ucraina este pregătită colaborarea cu Washingtonul  privind inițiativa de pace. 

Cât timp are Hamas la dispoziție să accepte planul de pace pentru Gaza? Trump a dat ultimatumul

cat-timp-are-hamas-la-dispozitie-sa-accepte-planul-de-pace-pentru-gaza?-trump-a-dat-ultimatumul

Președintele SUA, Donald Trump, a acordat grupării Hamas un termen limită pentru a accepta planul de pace al SUA pentru Gaza. Într-o postare pe platforma Truth Social, Trump a anunțat că acordul trebuie încheiat până duminică, la ora 18:00, ora Washingtonului. În caz contrar, gruparea Hamas riscă, potrivit afirmațiilor lui Trump, „iadul”. „Dacă acest acord de ULTIMĂ ȘANSĂ nu va fi încheiat, Hamas va avea de înfruntat un IAD cum nimeni nu a mai văzut până acum. ÎNTR-UN FEL SAU ÎN ALTUL, VA FI PACE ÎN ORIENTUL MIJLOCIU”, a scris Trump pe Truth Social, potrivit BBC. La doar câteva ore după ce a prezentat alături de Donald Trump un plan în 20 de puncte pentru încetarea războiului din Gaza, Benjamin Netanyahu a declarat că nu va accepta retragerea completă a trupelor israeliene din enclavă. Joi, BBC a relatat că mediatorii au luat legătura cu șeful aripii militare a Hamas din Gaza, care a indicat că nu este de acord cu noul plan de încetare a focului al SUA. Motivul invocat este acela că planul a fost conceput pentru a distruge Hamas, indiferent dacă grupul îl acceptă sau nu, și astfel este hotărât să continue lupta. Ce prevede planul Planul alcătuit din 20 de puncte, propune, printre altele, încetarea imediată a luptelor și eliberarea, în termen de 72 de ore, a 20 de ostatici israelieni în viață deținuți de Hamas, precum și a rămășițelor pământești ale ostaticilor considerați morți. În schimb, sute de deținuți din Gaza ar fi eliberați. Cel puțin 66.288 de persoane au fost ucise în atacurile israeliene din Gaza de atunci, potrivit ministerului sănătății din teritoriu, condus de Hamas.