Pensii cu 60% mai mari pentru această categorie de pensionari: 1.200.000 de români sunt afectați

Pensii cu 60% mai mari pentru această categorie de pensionari. 1,2 milioane de români sunt afectați. Există o țară în Europa unde 1.200.000 de români iau o pensie mai mare decât au contribuit. Urmează, însă, falimentul. În Spania, se contribuie prea puțin, de către un număr prea mic de angajați. În schimb, cresc pensiile în mod constant, iar numărul pensionarilor este tot mai mare. În România se întâmplă un proces similar. Numărul pensionarilor va crește cu 1.000.000 în următorii 3-4 ani. Din păcate, numărul nașterilor va fi la jumătate. Nu va trece mult până când numărul pensionarilor va fi egal cu al angajaților. În prezent, sunt 4 pensionari la 5 angajați. Pensiile trebuie indexate cu inflația potrivit legii, la fiecare 1 ianuarie al anului. Nu mai există, însă, bani. O creștere cu 1% anuală a pensiilor înseamnă un efort bugetar de 250.000.000 euro. La data de 1.01.2027 indexarea în România ar trebui să se facă cu 13%. Costul indexării va ajunge la 2,8 miliarde anul viitor. În 2045, pensia va fi de numai 35% din ultimul salariu, în acest ritm. Acum, pensia românilor reprezintă aproape 50% din salariu. Ce se întâmplă cu pensiile în Spania În Spania trăiesc 1,2 milioane de România. Ei și-au făcut calculele, după cum scrie eleconomista. Statisticile spaniole arată că, în medie, fiecare euro plătit de angajați drept contribuție la sistemul de pensii se transformă în 1,62 euro plătiți la pensie. Asta demonstrează că pensiile sunt cu 62% mai mari decât valoarea contribuțiilor. Conform proiecțiilor demografice ale Comisiei Europene, raportul va fi de 2,14 în anul 2045 și de 2,20 în 2065. În „traducere liberă”, până la mijlocul secolului, pentru fiecare euro contribuit se vor plăti 2 EURO la sistemul de pensii din Spania. O situație similară va „bântui” și România. Politicienii refuză să recunoască inevitabilul. Sumele strânse la bugetul de pensii sunt mult mai mici decât nevoile pentru plata lor. Diferența va fi tot mai mare. Autorul recomandă:
Cele 5 țări care te plătesc bine ca să te muți acolo. Ce trebuie să facă doritorii

De la o casă gratuită pe o insulă grecească până la granturi în valoare de până la 72.800 de lire sterline în Irlanda. O serie de țări oferă stimulente financiare noilor rezidenți, scrie Daily Express. Dacă te gândești să lași în urmă țara natală, dar nu ai fondurile necesare pentru a face asta, s-ar putea să ai noroc. Mai multe țări oferă stimulente financiare pentru a atrage noi rezidenți. Aceste granturi sunt oferite ca parte a unor eforturi mai ample de a insufla o nouă viață comunităților. sau de a readuce în uz proprietățile goale și degradate. Totuși, acestea vin adesea și cu un set de condiții. Inclusiv angajamentul de a rămâne acolo pentru un anumit număr de ani. Oferta Grecia, Antikythera Insula îndepărtată Antikythera are o ofertă care sună aproape prea bine ca să fie adevărată. O casă gratuită și 433 de lire sterline pe lună doar pentru a se muta acolo. Schema, prin care familiile sunt plătite cu 500 de euro pe lună timp de trei ani, este menită să revitalizeze comunitatea de pe insulă, relatează Mirror, citat de Daily Express. Schema se adresează în special familiilor cu copii, acordându-se prioritate celor care lucrează în meserii precum meșteșugari, fermieri, brutari, pescari și muncitori în construcții. sursa foto: Envato Elveția, Satul Albinen Satul Albinen oferă 18.800 de lire sterline familiilor care se mută acolo. Plus încă 9.400 de lire sterline per copil. Acordul oferă 20.000 de franci elvețieni pentru a te muta aici. Familiile cu copii vor primi, de asemenea, încă 10.000 de franci elvețieni per copil. Totuși, acesta este un angajament pe termen lung și trebuie să aveți sub 45 de ani pentru a vă califica și să fiți de acord să locuiți acolo timp de 10 ani. Noua proprietate trebuie să aibă o valoare mai mare de 200.000 de franci elvețieni, echivalentul a aproximativ 188.000 de lire sterline. Oferta necesită, de asemenea, să deveniți cetățean elvețian sau să dețineți un document de ședere permanentă, cunoscut sub numele de permis C. Irlanda, plusează În încercarea de a da viață clădirilor abandonate și dărăpănate, guvernul irlandez oferă subvenții de până la 72.800 de lire sterline pentru achiziționarea și renovarea proprietăților. Sumele pentru proprietățile de pe continent sunt echivalentul a 43.000 de lire sterline (50.000 de euro) pentru o clădire goală sau 60.000 de lire sterline (70.000 de euro) dacă este dărăpănată. Pentru cele situate pe insule din largul coastei, aceasta crește la 72.800 de lire sterline (84.000 de euro) pentru o clădire dărăpănată sau 52.000 de lire sterline (60.000 de euro) dacă este goală. Sunt oferite și subvenții pentru a acoperi elemente ale lucrărilor de renovare. Proprietatea trebuie să fi fost vacantă timp de cel puțin doi ani și să fi fost construită înainte de 2008. De asemenea, trebuie fie să locuiți personal în ea, fie să o închiriați. Banii trebuie rambursați în cazul în care locuința este vândută în termen de 10 ani sau dacă este închiriată după ce ați fost anterior de acord să locuiți acolo. Spania, propune Ambroz Mai multe zone rurale din Spania oferă granturi sau plăți lunare, ca să atragă noi rezidenți. De exemplu, granturi echivalente cu puțin sub 13.000 de lire sterline (15.000 de euro) sunt disponibile pentru cei care se angajează să locuiască în regiunea Ambroz timp de cel puțin doi ani. Satul Rubia va plăti persoanelor care se mută acolo între 86 și 130 de lire sterline (100-150 de euro) pe lună, fiind disponibile, totodată, și alte stimulente. Chile vă invită la capătul lumii Chile oferă granturi fără capital propriu în valoare de până la 74.000 de lire sterline. Sunt destinate startup-urilor bazate pe tehnologie care se stabilesc în țara sud-americană. Schema este deschisă solicitanților din orice națiune. Include, de asemenea, o viză de muncă de doi ani. Participanților li se acordă și acces la mentori și oportunități de networking, dar și spațiu de birouri. Autorul recomandă: Noul clasament mondial: Franța și Germania nu se mai numără printre cele mai bogate țări. Cine e pe primul loc
Rogobete, despre plata pe performanță: Va fi primită foarte greu în spitalele cu mai mulți șefi de secție decât pacienți
Ministrul Sănătății a spus că România va avea în acest an o strategie pentru siguranța pacienților. „Este un concept internațional care are un set de indicatori de calitate și de siguranță pe care un spital, respectiv un act medical ar trebui să îi urmărească. România nu a avut până în anul acesta o astfel de strategie. Ea este finalizată. O să urmeze parcursul guvernamental de aprobare. A fost început anul trecut împreună cu echipa pe care o coordonez și cu sprijinul Organizației Mondiale a Sănătății. Strategia va fi aprobată și pentru mai dată în perioada post-decembristă România va avea o strategie națională în următorii șase ani de zile cu indicatori foarte clari, cu recomandări foarte clare care țin de siguranța pacientului”, a declarat Rogobete la Euronews România. El a spus că plata serviciilor medicale va fi făcută în funcție de acești indicatori: „Este pregătit actul normativ, urmează să fie pus în transparență în curând. Acei indicatori de performanță care monitorizează calitatea și performanța și eficiența unei secții sau a unui spital, care, sigur, ei vor fi traduși în modul de calcul al sporului pentru echipa medicală”. Șpaga nu a dispărut Ministrul Sănătății spune că sistemul „nu este perfect”, dar că în dinamică evoluția este vizibilă: „Sistemul de sănătate de astăzi este mult mai bun ca sistemul de acum 10 ani, este mai bun ca sistemul de acum 5 ani și mai bun decât sistemul de acum 2 ani”. Rogobete admite că șpaga din spitale nu a dispărut, dar spune că fenomenul „s-a redus mult”. Rugat să spună ce măsură va genera cea mai mare rezistență în sistem, Alexandru Rogobete a spus: „Plata pe performanță generează deja rezistență. Ea nu va fi primită ușor. Va fi primită foarte bine și foarte ușor în spitalele în care gradul de încărcare este unul foarte mare și se muncește pentru că oamenii vor fi motivați și va fi primită foarte greu și probabil cu voci puternice în zonele în care există mai mulți șefi de secție decât pacienți”.
Adevărul despre POS-urile Mega Image care au camere video

În mai multe magazine Mega Image din București au apărut noi POS-uri, care au camere video. Mai mulți cititori ne-au trimis imagini cu noile terminale, iar unii dintre ei se întreabă de ce aceste dispozitive au capacitatea de a filma. Retailerul belgian a oferit toate explicațiile într-un răspuns în exclusivitate pentru Gândul. În câteva locații Mega Image din Capitală au apărut noi terminale de plată cu cardul, care au camere video, așa cum se poate observa din imaginile trimise de cititorii Gândul. Într-un răspuns oferit de Mega Image se explică de ce noile POS-uri au camere video. „POS-urile instalate în magazine au că scop îmbunătățirea și facilitarea procesului de plată cu cardul pentru cumpărăturile efectuate de clienți. Echipamentele utilizate, respectiv dispozitivele electronice Sunmi P3KH, sunt certificate și dețin marcaj CE, ceea ce atestă conformitatea acestora cu standardele europene aplicabile și legitimitatea utilizării lor pe teritoriul Uniunii Europene, inclusiv în România. Totodată, dorim să va asigurăm că aceste echipamente nu înregistrează și nu stochează imagini sau date cu caracter personal. Scopul lor este exclusiv unul tehnic, legat de procesarea plăților. În prezent, camerele video aferente echipamentelor de plată sunt inactivate”, se arată în răspunsul retailerului. De ce folosește Mega Image POS-uri cu camere video Potrivit sursei citate, rolul tehnic al camerelor integrate este și acela de a permite, în viitor, efectuarea plăților prin coduri QR, inclusiv prin intermediul serviciului RoPay, deja disponibil în majoritatea aplicațiilor de banking. „Mega Image intenționează să activeze această funcționalitate ulterior, cu scopul de a oferi clienților săi toate opțiunile moderne de plată disponibile pe piața din România”, mai transmit reprezentanții retailerului. În 2024, Mega Image a avut o cifră de afaceri de peste 10 miliarde de lei (peste 2 miliarde de euro) și un profit de peste 116 de milioane de lei (aproape 23 de milioane de euro). Mega Image vrea să PREIA magazinele Profi din România. Consiliul Concurenței analizează acum tranzacția
Unde se află orașul în care poți plăti cafeaua cu Bitcoin

Patru valute, un singur oraș Deși francul elvețian rămâne moneda de bază, Lugano a adoptat oficial și alte trei valute digitale: Bitcoin, USDT (un stablecoin legat de dolar) și LVGA, moneda digitală locală creată de autorități. Sute de afaceri – de la baruri și hoteluri la cabinete de avocatură – acceptă acum plăți în aceste formate prin terminale speciale. Il Post prezintă cum pentru localnici, utilizarea criptomonedelor nu este o curiozitate turistică, ci o practică zilnică, facilitată de o aplicație oficială care evidențiază toate locațiile acceptante. LVGA: Motorul economiei locale Lansată în timpul pandemiei, moneda LVGA funcționează pe principiul cashback-ului. Utilizatorii încarcă franci în aplicație, care sunt convertiți în LVGA, primind înapoi un procent la fiecare achiziție. Spre deosebire de criptovalutele tradiționale, LVGA nu poate fi schimbată înapoi în franci și poate fi cheltuită doar în Lugano. Acest lucru descurajează speculațiile și stimulează consumul local, fiind folosită și pentru politici publice, precum bonusurile culturale pentru tineri. Din 2022, printr-un parteneriat cu Tether (emisarul USDT), Lugano a integrat Bitcoin și USDT în proiectul „Plan B”. Alegerea a fost strategică: USDT oferă stabilitate (fiind legat de dolar), în timp ce Bitcoin aduce notorietate. Pentru comercianți, riscul de volatilitate este eliminat, deoarece plățile sunt convertite instantaneu în franci elvețieni la punctul de vânzare. Un hub pentru blockchain Experimentul a transformat orașul într-un centru european pentru tehnologia blockchain, atrăgând start-up-uri, cercetători și conferințe internaționale. Un fost sediu bancar a fost transformat într-un centru dedicat exclusiv proiectelor crypto, cu scopul revitalizării economice a zonei. Inițiativa nu este lipsită de critici. Opoziția politică atrage atenția asupra riscurilor de spălare a banilor și a impactului de mediu, cerând o reevaluare a legăturilor cu industria crypto. În schimb, susținătorii susțin că implicarea autorităților a creat un cadru de încredere, transformând criptovalutele dintr-un instrument marginal într-unul funcțional. Deși alte orașe elvețiene cer informații pentru a replica modelul, complexitatea tehnică și costurile rămân bariere. Pentru moment, Lugano rămâne un caz particular în Europa, unde utilizarea Bitcoin pentru tranzacțiile cotidiene a devenit o banalitate.
Ieșean, surprins de camerele de supraveghere când ridică bariera din parcarea de la Golia ca să nu achite contravaloarea staționării – VIDEO

Un incident surprins de camerele de supraveghere a avut loc luni seara, 2 februarie 2026, în jurul orei 22.00, în parcarea publică din zona Golia, din municipiul Iași. Un bărbat a fost filmat în timp ce ridică forțat bariera de acces pentru a ieși din parcare fără a achita contravaloarea staționării. Ca să nu plătească parcarea, un ieşean ridică bariera de la Golia cu mâna. Totul a fost filmat Imaginile arată cum acesta oprește autoturismul în dreptul barierei, coboară și o ridică manual, încălcând regulile de utilizare a parcării. Gestul său a fost surprins clar de sistemul de supraveghere video instalat în zonă. Deși mulți cetățeni își exprimă dorința ca România „să fie ca afară”, astfel de comportamente arată că regulile sunt adesea ignorate atunci când vine vorba de responsabilitatea individuală. În alte state europene sau în afara Uniunii Europene, astfel de fapte sunt sancționate mult mai sever, putând atrage amenzi consistente sau alte măsuri legale. În România, în schimb, pentru astfel de incidente, sancțiunile sunt de cele mai multe ori limitate la avertismente sau amenzi reduse, ceea ce îi determină pe unii șoferi să riște. Administratorii parcărilor publice reamintesc că distrugerea sau folosirea necorespunzătoare a sistemelor de acces poate duce la pagube materiale și costuri suplimentare, suportate în final de comunitate. Totodată, respectarea regulilor de parcare contribuie la un climat de civilizație și corectitudine în spațiul public. Vă aducem aminte că parcarea publică de la Mănăstirea Golia din Iași funcționează cu plată, iar tariful pentru o oră de parcare este de 7 lei. Parcarea este dotată cu sistem automat de control al accesului și plății, fiind deschisă 24 de ore din 24 și având aproximativ 100 de locuri disponibile, inclusiv pentru persoanele cu dizabilități. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate
De ce ne spun experții să evităm plata cu cardul, deși aceasta este o modalitate de plată tot mai des folosită

Plata cu cardul a devenit, treptat, metoda de plată cea mai folosită, după ce s-a remarcat prin rapiditatea și comoditatea sa. Totuși, acest proces ar putea să nu fie atât de inofensiv pe cât credem… sau cel puțin asta arată din ce în ce mai multe studii, potrivit El Economista. Conform unui studiu publicat în Journal of Retailing, în 2024, bazat pe analiza a 71 de cercetări care au examinat comportamentul a peste 11.000 de persoane, plata cu cardul de credit ne face să cheltuim mai mult decât dacă am plăti cu bani lichizi, chiar dacă suma de plată este aceeași. Analiza arată că există o corelație între plățile electronice și tendința de a cheltui mai mult atunci când cumpărăm, scrie Mediafax. Autorii explică faptul că utilizarea cardului nu influențează major comportamentul, dar efectul este „semnificativ”. „Ușurința cu care plătești cu cardul îi poate face pe consumatori să cheltuiască fără să se gândească și să cumpere lucruri de care, în realitate, nu au nevoie”, a explicat pentru BBC Richard Whittle, economist la Salford Business School. Acest efect psihologic este amplificat de componenta vizibilă: nimănui nu îi place să dea bani fizic din mână în mod constant, experții susținând că, în anumite cazuri, plata în numerar îi descurajează pe oameni de la cumpărături impulsive. Sursa FOTO – caracter ilustrativ: Shutterstock În concluzie, experții recomandă încercarea de a reveni parțial la plata cu bani lichizi sau cel puțin la planificarea cumpărăturilor, pentru un control mai bun al cheltuielilor, chiar dacă este dificil să ne întoarcem la folosirea exclusivă a numerarului după ce am descoperit comoditatea plății cu cardul bancar. Autorul mai recomandă: Controversă în Elveția pe renunțarea la plata cu numerar. Clienții cer revenirea la plata cash Plata cu cardurile de credit, tot mai întâlnită în perioada Sărbătorilor. Avertismentele specialiștilor Plata cu cardul de credit a devenit un obicei periculos. De ce recomandă experții plata în numerar
Guvernul aprobă plata contribuției restante a României către Agenția Spațială Europeană

„Prin această hotărâre se alocă suma de 160,6 milioane lei pentru plata contribuției financiare restante a României, pentru anul 2024, la programele opționale ale Agenției Spațiale Europene (ESA)”, anunță Guvernul, punctând: „Sumele se achită din bugetul Autorității Naționale pentru Cercetare (ANC) aferent anului 2025, în limita cheltuielilor bugetare aprobate”. Prin plata contribuției anuale, României i se permite să participe la programele spațiale ale ESA, oferind industriei și mediului de cercetare acces la tehnologii avansate și contracte finanțate la nivel european. Din cauza întârzierilor la plata contribuției, statului român i-a fost suspendat dreptul de vot, situație care a limitat capacitatea de influență în procesul decizional și a afectat accesul la contracte și proiecte strategice. În urma plății restanțelor, România își va relua dreptul de vot în forurile Agenției, redevenind stat cu drepturi depline. „Achitarea contribuției financiare a României la programele opționale ale Agenției Spațiale Europene (ESA) contribuie la menținerea și crearea de noi locuri de muncă de înaltă calificare în cadrul celor 294 de entități românești eligibile pentru a încheia contracte cu ESA, asigurând totodată un retur garantat și un factor de multiplicare semnificativ”, se mai arată în comunicatul transmis de Guvern.
Dominic Fritz: „Momentan ne îndatorăm, adică luăm pe caiet bani ca să plătim pensii, ca să plătim salarii”
Dominic Fritz afirmă că în momentul de față România se îndatorează ca să plătească pensii și salarii. Criza încă nu se vede, dar este după colț rezumă liderul USR. În lipsa unor măsuri drastice Statul riscă să intre în incapacitate de plată, afirmă el. Pe de o parte e foarte clar că suntem, într-o situație absolut de criză, care încă nu se simte real, dar care este la orizont. Adică dacă acuma nu facem nimic într-o lună, două intrăm într-o incapacitate de plată, adică efectiv nu mai putem să plătim pensiile, nu mai putem să plătim salariile și așa mai departe, pentru că momentan ne îndatorăm, adică luăm pe caiet bani ca să plătim pensii, ca să plătim salarii, declară Dominic Fritz la Situația a scăpat de sub control Situația a scăpat total de sub control și necesită măsuri rapide cu rezultate imediate, explică Fritz primul pachet al Guvernului Bolojan. De asemenea, este nevoie de mai multă sinceritate față de alegători din partea politicului. Această situație a scăpat de sub control și de aceea trebuia acuma niște măsuri foarte rapide care produc rezultate imediate, adică imediat se văd niște creșteri de venituri și niște scăderi de cheltuieli, iar toate măsurile structurale care pe termen lung a unui impact sunt frumoase, sunt foarte importante, dar nu ne-ar fi ajutat în această situație critică în care aveam câteva săptămâni pentru a produce un impact pe buget. Iar al doilea motiv este un pic mai cum să zic… Avem nevoie de și mai multă sinceritate cu alegători și adevărul este că statul român, prin guvernele din anii trecuți, a crescut cheltuielile în unele segmente într-un mod care nu mai este sus sustenabil. Și ne uităm la sănătate, nu este sustenabil să ai un sistem de sănătate în care 16 milioane de asigurați, dar doar 6 milioane din acest 16 milioane plătesc. Nu există un politician care ar vrea să spună că trebuie să luăm de la mame Cât mai multă solidaritate, cât mai puține excepții, este formula câștigătoare din acest moment, consideră Fritz. Adică sistemul momentan trăiește din 6 milioane, pentru 16 milioane. Indiferent cum ne uităm la această cifră, este evident că nu mai este un echilibru și trebuie să avem cel puțin jumătate dintre cei asigurați care să-și plătească pentru acest sistem. Și atunci, ajunși la întrebare, ok, cum, cum face asta, cine de fapt trebuie să plătească acolo abordarea să avem cât de puține excepții posibile mi se pare corectă. Mai mult decât atât, nu există un politician care ar vrea să spună trebuie să luăm de la mame, evident, cine ar ridica acum amâna și ar spune eu aș vrea să aibă mamele mai puțini bani? Dar invers, trebuie să ne întrebăm, inclusiv comparat cu alte țări europene, câți bani ne putem permite pentru a plăti indemnizații la mame. În Germania sunt, cred că 65% din ultimul venit. Plafonul în Germania este exact plafonul pe care îl avem în în România, explică liderul USR. Citiți și: Ilie Bolojan spune că nu s-ar acoperi gaura din buget dacă taie acum salariile directorilor, chiar și cu 70%, dar nu vor scăpa: „Va fi o PRIORITATE”
SPRIJIN pentru peste 2 milioane de gospodării. Vouchere pentru consumatorii aflați în risc de sărăcie energetică
Guvernul României a aprobat, în ședința de vineri, la inițiativa elaborată de Ministerul Muncii Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale și Ministerul Energiei prin care persoanele aflate în risc de sărăcie energetică vor primi ajutoare pentru plata facturilor. Începând cu 1 iulie 2025, consumatorii eligibili vor putea beneficia de un ajutor lunar în valoare de 50 de lei, pentru plata facturilor la energie electrică. Măsura vizează sprijinirea persoanelor singure cu venituri sub 1.940 lei/lună și familiilor cu venituri medii sub 1.784 lei/lună/persoană. Peste 2,1 milioane de gospodării din întreaga țară vor putea accesa acest sprijin. „Venim în sprijinul celor care au cea mai mare nevoie. Este un gest de solidaritate și respect față de cetățenii care riscă să nu își poată plăti facturile. Vrem să asigurăm fiecărei familii un trai decent și acces la un serviciu esențial, precum energia electrică”, a declarat Petre-Florin Manole, ministrul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale. Ajutorul se acordă sub forma unui tichet electronic, care poate fi folosit exclusiv pentru plata facturilor la energia electrică, prin intermediul Poștei Române, fără comisioane sau costuri suplimentare aplicate beneficiarilor. Cererea se poate depune online, prin aplicația EPIDS gestionată și pusă la dispoziție de Serviciul de Telecomunicații Speciale. Pentru cei care nu au acces la internet, autoritățile locale și oficiile poștale vor oferi sprijin la completarea solicitării. Sursa foto: Shutterstock CITIȚI ȘI: Elevii şi studenţii PROTESTEAZĂ duminică, în Capitală. Din Piaţa Universităţii spre sediul Guvernului, pentru educaţie: ”Nu din burse strângi averi” Diminuarea sporului pentru condiții vătămătoare scoate oamenii în stradă. Salariații APIA anunță PROTESTE: „Sănătatea noastră, tratată cu dispreț” Mara Răducanu este jurnalist de eveniment. A terminat Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din București și a lucrat la mai multe publicații, precum Jurnalul național, Evenimentul … vezi toate articolele