Directorul unui Institut de cercetare din România, salariu cu 5.000 de dolari pe lună mai mare decât președintele SUA

directorul-unui-institut-de-cercetare-din-romania,-salariu-cu-5.000-de-dolari-pe-luna-mai-mare-decat-presedintele-sua

Salarii de sute de mii de lei, perfect legale și acoperite cu contracte Claudiu Năsui, fost ministru al economiei, a publicat pe Facebook o serie de exemple despre cum „casta politică” găsește soluții legale pentru a-și asigura salarii uriașe din fonduri publice. Unul dintre cele mai șocante cazuri este cel al unui director de institut de cercetare din România care, în 2019, și-a atribuit un salariu de aproape 2.000.000 de lei, spune Năsui. Asta înseamnă cu 5.000 de dolari pe lună mai mult decât câștigă președintele Statelor Unite. Și nu era singurul plătit regește din bugetul public. Un alt director „științific”, din același institut de cercetare și dezvoltare, a încasat într-o singură lună din 2020 suma de 437.000 de lei, adică echivalentul salariilor tuturor miniștrilor unui guvern la un loc. Între 2019 și 2021, același om a primit în total 2.300.000 de lei, peste 10.000 de euro lunar, mai scrie Năsui în postarea sa. Recomandări Portretul lui Robert Lupu, făcut de psihologul criminalist Tudorel Butoi. Putea sau nu să fie evitată moartea Teodorei Marcu de la „Insula Iubirii” Prime de pensionare de 100.000 de euro și reangajări pe posturi de șef Năsui mai arată că, în 2024, un director din cadrul Romsilva a primit o primă de pensionare de 100.000 de euro, după care a fost reangajat tot într-o funcție de conducere. Salariul? Tot de mii de euro. Un alt director de institut a cumulat salarii, sporuri, prime și indemnizații, ajungând la venituri de 900.000 de lei într-un an. În anul următor, a depășit 1.000.000 de lei, iar în al treilea an a luat „doar” 600.000, fiindcă s-a pensionat. Sporuri pentru orice: de Paște, de Crăciun, de ziua cercetătorului Într-un alt mare institut, Năsui spune că un director și-a crescut succesiv salariul, de la 30.000 de lei pe lună la 50.000 sau chiar 80.000, ajungând și la 360.000 de lei într-o singură lună. Printre metodele de „optimizare” se numără sporurile de Paște, de Crăciun, iar când nu existau astfel de ocazii, apărea o „primă pentru ziua cercetătorului”. „Inventiv, totul era să intre banul contribuabilului. Iar pentru ei se găsesc mereu și soluții, și bani”, comentează Năsui. Plângeri penale pentru că a făcut publice sumele Fostul ministru susține că a reușit să scoată la iveală aceste informații doar după ani de procese, plângeri penale, litigii și amenințări. Într-un caz, a fost dat în judecată după ce a publicat o adeverință de salarizare în care un șef încasa cât toți miniștrii guvernului la un loc. Recomandări Ucraina a lansat operațiunea „Pânza de păianjen”, cel mai mare atac asupra Rusiei și a reușit să distrugă peste 40 de bombardiere de luptă folosind drone „Unele cifre sunt mai vechi, fiindcă pentru unii trebuie să îi dau în judecată în mod repetat, iar un litigiu durează ani de zile”, explică Năsui. „Toți banii ăștia nu se dau pe sub mână, nu sunt luați prin acte de corupție sau alte nelegiuiri. Totul este acoperit cu acte și contracte 100% legale”, subliniază fostul ministru. Pe hârtie, spune el, statul român finanțează cercetarea, ingineria nucleară, siguranța clădirilor și alte domenii strategice. În realitate, mare parte din bani merg către „sinecuri și salariile bugetarilor de lux din casta politică”. „Dacă tot căutăm cheltuieli de tăiat, domnii aceștia ar trebui să fie primii de unde se taie într-un guvern reformator”, sugerează fostul ministru. Cine sunt directorii din spatele salariilor uriașe? Conform unor surse Libertatea, directorii amintiți de Năsui sunt: Artur Găman, director general al Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Securitate Minieră și Protecție Antiexplozivă (INSEMEX) Nicolae Zamfir – fost director general al Institutului Naţional de Fizică şi Inginerie Nucleară ”Horia Hulubei” Ovidiu Badea – director științific la Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare in Silvicultura “ Marin Drăcea” Vasile Meiță – director al Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare în Construcții, Urbanism și Dezvoltare Teritorială „Urban Încerc” Recomandări Noi detalii au ieșit la iveală despre Robert Lupu, zis Wolf, bărbatul care a împușcat-o pe Teodora Marcu: ordin de protecție și condamnat Cifrele oficiale din declarațiile de avere pentru 2022 și 2023 Potrivit ultimelor declarații de avere, aceștia au avut venituri mari și după anii menționați de Năsui. În 2022, Găman a primit:• Salariu – 255.515 lei• Indemnizație Consiliu de Administrație – 23.868 lei• Academia de Științe Tehnice din România de la 11.491• Universitatea Petroșani – indemnizație referent comisii doctorale – 1.715 Mai departe, Nicolae Zamfir a avut în 2023 următoarele surse de bani:• Vicepreședinte Academia Română – 126.436 lei• Pensie România – 324.293 lei• Activități independente – 32.760 lei• Pensie SUA – 15.948 dolari• Pensie de urmaș – 19.600 lei• Academia Română – 74.880 lei indemnizatie de merit• Academia Română – 30.964 lei indemnizatie de membru• Dobânzi Banca Transilvania – 16.296 lei• Dobanzi BCR – 717 lei• Membru comisie doctorat – 499 Ovidiu Badea de la INCDS a avut și el în 2023 mai multe surse de bani:• INCDS, cercetător științific gradul I, director științific – 452.427 lei• Membru Consiliu Administrație, președinte consiliu științific – 2.767 lei• Premiere articole științifice Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior – 20.604 lei• Membru CNATDCU – 1.667 lei• Membru Academia Română – 25.512 lei• Universitatea Transilvania, Brașov, membru comisia doctorat – 40.090 lei• Universitatea Ștefan cel Mare din Suceava, membru comisie abilitare – 1.080 lei• Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară Regele Mihai din Timișoara, membru comisie doctorat – 562 lei• Universitatea de Arhitectură Ion Mincu din București, membru comisia doctorat – 386 lei Urmărește cel mai nou VIDEO

De ce au lipsit parlamentarii AUR de la ceremonia de depunere a jurământului de către noul președinte, Nicușor Dan

de-ce-au-lipsit-parlamentarii-aur-de-la-ceremonia-de-depunere-a-juramantului-de-catre-noul-presedinte,-nicusor-dan

Motivul, explicat într-un comunicat AUR Potrivit News.ro, formațiunea politică consideră că alegerile prezidențiale din 18 mai au fost „profund viciate de fraude masive, manipulări instituționale și ingerințe externe fără precedent”. Într-un comunicat, AUR a declarat: „România trăiește astăzi într-o democrație falsă. Nicușor Dan, prezentat ca un independent, este de fapt produsul sistemului – susținut de foști președinți, generali de servicii secrete, influenceri plătiți și ambasade străine”. AUR susține că peste 5,3 milioane de români au votat pentru schimbare și refuză „statutul de colonie». Partidul a promis să continue lupta pentru „libertate, adevăr și democrație autentică”. În comunicat, AUR a mai afirmat: „Nu recunoaștem legitimitatea noului regim și vom reprezenta voința reală a poporului român”. Boicot și la învestirea guvernului Reprezentanții AUR au anunțat că vor boicota și învestirea noului guvern. Ei au declarat: „Vom lăsa băncile goale și îi vom lăsa pe toți cei de la PSD, PNL, USR, UDMR și sateliții lor să se înghesuie la ciolan. Această coaliție nu reflectă voința poporului, ci doar foamea de putere a unui sistem care își conservă privilegiile”. Recomandări Portretul lui Robert Lupu, făcut de psihologul criminalist Tudorel Butoi. Putea sau nu să fie evitată moartea Teodorei Marcu de la „Insula Iubirii” AUR a acuzat existența unor intervenții externe în procesul electoral, menționând o „vizită discretă a șefului serviciului de spionaj francez, Nicolas Lerner, înaintea celui de-al doilea tur”. Partidul a avertizat asupra unui „pericol iminent de instaurare a unei dictaturi” și a susținut că „actualul sistem pregătește eliminarea partidelor din opoziție și arestarea liderilor mișcării suveraniste”. În încheiere, AUR a anunțat că va iniția o dezbatere în societate pentru nerecunoașterea rezultatelor alegerilor, considerând că „România are nevoie de eliberare, nu de noi lanțuri”. Nicușor Dan și-a expus în Parlament prioritățile pentru mandatul de la Cotroceni. Noul președinte al României a abordat tema deficitului bugetar, subliniind gravitatea situației economice actuale, și a reafirmat necesitatea formării unui guvern cu majoritate stabilă. Urmărește cel mai nou VIDEO

Nicușor Dan, proiect unic pentru diaspora românească, propus în prima zi ca președinte

nicusor-dan,-proiect-unic-pentru-diaspora-romaneasca,-propus-in-prima-zi-ca-presedinte

Prima zi cu Nicușor Dan președinte. Imagini de la Parlament și de la Palatul Cotroceni. Video: Cristian Otopeanu / Libertatea Luni, Nicușor Dan a ținut primul discurs în calitate de președinte al României. Acesta a vorbit despre românii din diaspora și vine cu un proiect unic destinat cetățenilor plecați peste graniță. Președintele vrea crearea unui program destinat românilor din diaspora care își doresc să revină acasă. „În ceea ce îi privește pe românii din diaspora, e nevoie să eficientizăm procedurile şi serviciile consulare, să creăm o structură dedicată celor care doresc să se întoarcă acasă şi special celor care doresc să se întoarcă pentru a investi în România”, a spus președintele Nicușor Dan, la primul discurs din Parlament. Ce urmează în relația României cu Republica Moldova Nicușor Dan a vorbit și despre relația României cu Republica Moldova. Noul președinte spune că țara noastră va susține Republica Moldova în parcursul său european, dar urmărește și consolidarea, și extinderea proiectelor comune din domeniul infrastructurii energetice și de transport. „În ce privește relația cu Republica Moldova, sprijinirea parcursului său european, consolidarea și extinderea proiectelor comune în domeniul infrastructurii energetice și de transport, crearea fondului de garantare a investițiilor românești în Republica Moldova, extinderea schimburilor culturale și academice și, în cele din urmă, funcționalizarea acelor instituții care produc dificultăți – vămile și autoritatea națională pentru cetățenie”, a mai spus Nicușor Dan, în timpul primului discurs în calitate de președinte al României. Recomandări Portretul lui Robert Lupu, făcut de psihologul criminalist Tudorel Butoi. Putea sau nu să fie evitată moartea Teodorei Marcu de la „Insula Iubirii” Câți români din diaspora l-au votat pe Nicușor Dan Nicușor Dan a fost ales președintele României, după turul doi de scrutin din 18 mai. În diaspora, candidatul independent a obținut 723.590 de voturi, un scor de 44,22 %. În diaspora, Nicușor Dan a obținut mai puține voturi față de contracandidatul său, George Simion având un scor de 55,78 %, mai exact 912.806 voturi. Simion a obținut, în diaspora, cu 189.216 voturi mai mult față de Nicușor Dan. Nicușor Dan a susținut luni primul discurs în calitate de președinte al României. În Parlamentul României, acesta a prezentat prioritățile pe termen scurt, mediu și lung ale țării noastre și a vorbit despre importanța realizării unui guvern care să aibă o majoritate parlamentară. Urmărește cel mai nou VIDEO

Cât costă să te tunzi ca Nicușor Dan. O ședință completă la frizerul președintelui durează peste o oră

cat-costa-sa-te-tunzi-ca-nicusor-dan.-o-sedinta-completa-la-frizerul-presedintelui-dureaza-peste-o-ora

Ținând cont că în ultimul timp, după ce a reușit să câștige alegerile prezidențiale în fața lui George Simion, viața lui Nicușor Dan a fost sub lupa presei și a poporului, în mediul online s-a viralizat din nou un clip video mai vechi, în care actualul președinte al României le arăta tuturor cum decurge o „ședință” de tuns. În materialul postat pe TikTok, Nicușor Dan îl prezintă pe Alex Somandroiu, frizerul său, despre care spunea la acea vreme că îl tunde de cinci ani. „Vin la Alex de cinci ani. El se ocupă de look-ul meu, iar Costică (pisica) de atmosferă”, a scris actualul președinte al României în dreptul clipului video. VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 14 „Haideți cu mine să mă tund. Mă tund la Alex de cinci ani”, spune Nicușor Dan la începutul videoclpiului, iar la final afirmă: „Sunt gata, campania continuă”. Aflat lângă Calea Dorobanților, foarte aproape de Academia de Studii Economice (ASE) din București, salonul are prețuri normale pentru acea zonă din Capitală. Potrivit jurnaliștilor de la România TV, o ședință completă de tuns pentru bărbați cu păr scurt (care include consultanță personalizată, spălat, tratament, tuns, uscare și styling) durează aproximativ o oră și jumătate și costă 200 de lei. Recomandări Portretul lui Robert Lupu, făcut de psihologul criminalist Tudorel Butoi. Putea sau nu să fie evitată moartea Teodorei Marcu de la „Insula Iubirii” @nicusordanpmb Vin la @Alex Somandroiu de 5 ani. El se ocupă de look-ul meu, iar Costică 🐈, de atmosferă. #NicusorDan #RomaniaOnesta #Bucuresti #tuns #newlook #fyp #wiwiwi #cat ♬ original sound – Nicusor Dan Primar General „Lumea este obișnuită cu un anume tip de reprezentare. Eu reprezint bucureștenii, în special pe cei care m-au votat. Mi-au cerut asta, m-am tuns. Multă vreme am avut un stil și de îmbrăcăminte, și de aspect fizic mai rebel. Când am intrat în politică în 2012, mi-am dat seama că nu este potrivit. Există niște standarde sociale și m-am conformat. M-am îmbrăcat la costum, mi-am tuns părul”, spunea Nicușor Dan în urmă cu mai mulți ani, despre aspectul său fizic. Urmărește cel mai nou VIDEO

Sorin Grindeanu spune că PSD vrea discuţii cu preşedintele

sorin-grindeanu-spune-ca-psd-vrea-discutii-cu-presedintele

„Faţă de marţi, de când am ieşit la declaraţii după CPN, nu au fost modificări, întrucât nu au avut loc întâlniri în care să discutăm lucruri ce ţin de actul de guvernare sau de poziţiile PSD. Nu au existat întâlniri nici cu alte forţe politice”, a declarat Sorin Grindeanu. De asemenea, atunci când a fost întrebat ce își dorește Partidul Social Democrat de la prima rundă de discuții, Sorin Grindeanu a spus că mandatul pe care l-a primit nu s-a schimbat. „Este un mandat deschis. Noi mergem la discuţii, ceea ce este absolut corect. Nu vorbim în niciun caz de negocieri, pentru că, dacă vrei să te duci la negocieri, ar fi trebuit să pretinzi ceva, iar în acest moment noi nu pretindem absolut nimic. Mergem la aceste discuţii, binevenite, şi, atunci când se va degaja un punct de vedere comun, îl vom transmite colegilor din CPN, astfel încât să luăm decizia corectă. Repet, mandatul primit din partea colegilor din acest for politic este să avem deschise toate opţiunile şi după ce le vom şti, le vom prezenta şi vom lua o decizie”, a afirmat Sorin Grindeanu. Sorin Grindeanu a fost votat marți, 20 mai, în ședința Consiliului Politic Național de la Vila Lac, președintele interimar al Partidului Social Democrat, după demisia lui Marcel Ciolacu. Urmărește cel mai nou VIDEO

Lucrările la Planșeul Unirii încep pe 10 iunie, după mai bine de un an de scandaluri. Unde vor fi primele săpături

lucrarile-la-planseul-unirii-incep-pe-10-iunie,-dupa-mai-bine-de-un-an-de-scandaluri.-unde-vor-fi-primele-sapaturi

Cel mai probabil, săpăturile vor începe în zona Hanul lui Manuc „Lucrările vor începe în 10 zile, foarte probabil mai întâi în zona Hanul lui Manuc, dar în acest moment nu excludem nici să începem cu parcul din mijlocul Pieței Unirii”, au precizat sursele citate pentru Libertatea. Lucrările vor include regenerarea spațiilor publice din zona Piața Unirii, refacerea cuvei râului Dâmbovița, a Planșeului Unirii și a rețelelor edilitare, vor fi făcute marcaje rutiere și instalații de irigații, plus intervenții temporare asupra fântânilor arteziene. Primarul sectorului 4, Daniel Băluță, va organiza o conferință de presă luni, 2 iunie, în care va oferi mai multe detalii. Scandalurile de la Planșeul Unirii, vechi de mai bine de un an Contractul pentru execuţia lucrărilor la placa uriașă din beton a fost semnat în ianuarie 2024. Lucrările de consolidare ar fi trebuit să înceapă pe 1 octombrie 2024, dar au fost amânate nedeterminat după ce Primăria Capitalei, condusă de Nicușor Dan, a refuzat să dea avizele necesare. Pe 14 octombrie 2024, primarul sectorului 4, Daniel Băluță, a anunțat că nu mai așteaptă și începe lucrările, după ce în urmă cu două săptămâni spunea că cedează proiectul la PMB pentru că nu primește avizele. În aceeași zi, a avut loc un întreg circ. Nicușor Dan s-a împotrivit și a mers pe șantier să demoleze gardurile ridicate de primăria lui Băluță, dar Poliția locală Sector 4 a sunat la 112, spunând că primarul general „instigă la violență și la infracțiuni”. Recomandări Mărturii dureroase despre amenințările primite de Teodora Marcu înainte să fie ucisă. Femeia trăia de ani buni în teroare În seara de 14 octombrie 2024, Nicușor Dan s-a întors cu buldozerele la Unirii, iar Poliția Capitalei și Jandarmeria au anunțat că numai instanța poate decide cine are dreptate. De atunci, lucrurile au stagnat, dar Băluță l-a dat în judecată pe Nicușor Dan pentru blocarea lucrărilor. După 7 luni, pe 26 mai 2025, în chiar ultima zi de mandat la Primăria Capitalei înainte să își preia mandatul de președinte al României, Nicușor Dan a semnat autorizația de refacere a Planșeului Unirii. Imaginile din galeria foto de mai jos arată beton exfoliat, armături corodate și infiltrații locale, vizibile în placa de beton a planşeului de la Piața Unirii, vechi de aproape 100 de ani. VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4 Planşeul pe care se află Piaţa Unirii a fost construit în 1935, în timpul regelui Carol al II-lea, iar râul Dâmboviţa trece pe dedesubt. Experții și inginerii de la Universitatea Tehnică de Construcții au avertizat de mai multe ori că întreaga zonă riscă să se prăbușească din cauza degradărilor severe. Urmărește cel mai nou VIDEO

Parlamentarii POT și SOS au refuzat să privească momentul învestirii lui Nicușor Dan

parlamentarii-pot-si-sos-au-refuzat-sa-priveasca-momentul-investirii-lui-nicusor-dan

Prima zi cu Nicușor Dan președinte. Imagini de la Parlament și de la Palatul Cotroceni. Video: Cristian Otopeanu / Libertatea Parlamentarii AUR au lipsit de la ședința din Parlament, acuzând „trădare națională” și „alegeri fraudate”. De asemenea, parlamentarii de la POT și SOS, care au fost prezenți în plenul reunit s-au întors cu spatele atunci când președintele Curții Constituționale, Marian Enache, a prezentat decizia CCR cu privire la validarea mandatului lui Nicușor Dan, în urma alegerilor prezidențiale.   Totodată, unul dintre ei a strigat „Să vă fie rușine!”.  Nicuşor Dan a depus, luni, jurământul în plenul Camerelor reunite. Nicușor Dan a venit însoțit de fiica sa la ceremonia de învestire de luni. La ceremonia de învestire au fost invitați și toți foștii președinți ai României, însă doar Traian Băsescu și Emil Constantinescu au fost prezenți. Ion Iliescu și Klaus Iohannis nu au participat. Nicușor Dan, primul discurs în calitate de președinte al României După ce a fost învestit în calitate de președinte al României, Nicușor Dan a ținut un discurs, în care a mulțumit pentru mobilizarea record a românilor, dar a vorbit și despre problemele pe care vrea să le rezolve pe termen scurt, și pe termen lung. Recomandări Rapoarte CIA despre falimentul economiei românești, desecretizate. Cum vedeau americanii criza datoriilor din România, din anii 80 „Statul român are nevoie de o schimbare fundamentală, și vă invit să continuați să fiți implicați pentru a pune presiune pozitivă pe instituțiile statului român pentru ca acestea să se reformeze”, a spus președintele ales al României, Nicușor Dan. În discursul său, Nicușor Dan a subliniat necesitatea stabilității financiare, dar și a unei reforme fiscale. În plus, el a cerut partidelor politice să acționeze în interesul național, menționând că „România are o problemă, a deficitului” și „cheltuiește prea mult față de ce-și poate permite”. Urmărește cel mai nou VIDEO

Imaginile primei zile cu Nicușor Dan ca președinte al României

imaginile-primei-zile-cu-nicusor-dan-ca-presedinte-al-romaniei

Prima zi cu Nicușor Dan președinte. Imagini de la Parlament și de la Palatul Cotroceni. Video: Cristian Otopeanu / Libertatea Pe 26 mai 2025, în jurul orei 12.00, Nicușor Dan a rostit jurământul constituțional, promițând să-și dedice „toată puterea și priceperea pentru propășirea spirituală și materială a poporului român”. VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 19 Cum a decurs ceremonia de învestire a lui Nicușor Dan, la Parlament, pas cu pas Evenimentul a fost urmat de un discurs în care noul președinte și-a prezentat prioritățile pentru următorii ani. Ședința solemnă a început cu intonarea imnului național. Președintele Curții Constituționale, Marian Enache, a citit hotărârea de validare a alegerilor prezidențiale și a ținut un scurt discurs. După depunerea jurământului, președintele interimar al Senatului, Mircea Abrudean, a citit declarația Parlamentului care confirmă începerea oficială a mandatului lui Nicușor Dan. Recomandări Rapoarte CIA despre falimentul economiei românești, desecretizate. Cum vedeau americanii criza datoriilor din România, din anii 80 Patriarhul Daniel a binecuvântat învestitura noului președinte, moment în care Nicușor Dan și-a făcut semnul crucii. Prioritățile lui Nicușor Dan în mandatul de președinte al României În discursul său, Nicușor Dan a subliniat necesitatea unor schimbări fundamentale în statul român, menținându-se în limitele statului de drept. El a invitat cetățenii să rămână implicați pentru a exercita o „presiune pozitivă” asupra instituțiilor statului. Președintele a identificat deficitul bugetar ca o problemă urgentă, cerând partidelor politice să acționeze în interesul național. „Este în interesul național ca România să aibă un guvern susținut de o majoritate parlamentară, care să-și asume reformele fiscale de care avem nevoie”, a declarat Nicușor Dan. El a prezentat o serie de priorități pe termen lung, inclusiv: – Reducerea birocrației și digitalizarea– Reforma administrativ-teritorială– Combaterea evaziunii fiscale– Îmbunătățirea sistemului de sănătate și educație– Reformarea justiției– Protecția mediului– Dezvoltarea culturii– Consolidarea relațiilor externe, în special cu SUA și UE. Nicușor Dan a subliniat importanța sprijinirii parcursului european al Republicii Moldova și a menționat necesitatea de a eficientiza procedurile pentru diaspora. Recomandări Cine era Robert Lupu, zis Wolf, bărbatul care a împușcat-o pe Teodora Marcu în complexul rezidențial Cosmopolis După evenimentul din Parlament, Nicușor Dan s-a îndreptat spre Palatul Cotroceni pentru ceremonia militară de învestire și predarea-primirea mandatului prezidențial. Cine este noul președinte al României, Nicușor Dan Nicuşor Dan (55 de ani) este matematician de profesie, olimpic internațional și a absolvit Facultatea de Matematică în cadrul Universităţii din Bucureşti. Din 1992 şi-a continuat studiile în Franţa, unde a obţinut doctoratul la prestigioasa universitate Sorbona. Nicușor Dan a câștigat alegerile prezidențiale din 18 mai, învingându-l pe George Simion, liderul partidului AUR. Anterior, el a fost primar al Bucureștiului și fondator al partidului USR, din care a demisionat în 2017. Fostul președinte Klaus Iohannis nu a participat la ceremonia din Parlament. De asemenea, parlamentarii AUR și POT au boicotat evenimentul. Mandatul lui Nicușor Dan va dura cinci ani, cu posibilitatea de reînnoire pentru încă un mandat. În calitate de președinte, el va reprezenta statul român și va fi garantul independenței naționale, al unității și integrității teritoriale a țării. Urmărește cel mai nou VIDEO

Nicușor Dan a ieșit din casă cu ghiozdanul copiilor, în ziua în care devine președintele României

nicusor-dan-a-iesit-din-casa-cu-ghiozdanul-copiilor,-in-ziua-in-care-devine-presedintele-romaniei

Nicușor Dan, președintele ales al României, a fost surprins luni dimineață purtând ghiozdanul copilului său în spate, în timp ce ieșea din casă pentru cea mai importantă zi a carierei sale politice, învestitura ca șef al statului, potrivit Antena 3. Dan a fost filmat de presă în timp ce purta ghiozdanul copilului în spate, dimineața, când ieșea din casă, înainte de a pleca spre ceremonia de învestire a sa ca președinte. VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4 Foto: Antena 3 „Învestim, ținem un discurs pentru români și mai departe, multă muncă pe buget”, a spus noul președinte Nicușor Dan. Imaginile primei zile cu Nicușor Dan ca președinte al României, din sala Parlamentului, unde au mai fost prezenți, printre alții, Patriarhul Daniel, principesa Margareta și principele Radu al României, și foștii președinți Traian Băsescu și Emil Constantinescu. Ceremonia oficială de învestire în funcția de președinte al României a avut loc luni la ora 12.00, în plenul reunit al Parlamentului, după ce Curtea Constituțională a validat mandatul său. Urmărește cel mai nou VIDEO Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații

Ilie Bolojan, mesaj de mulțumire după învestirea lui Nicușor Dan: Este rezultatul muncii unei echipe

ilie-bolojan,-mesaj-de-multumire-dupa-investirea-lui-nicusor-dan:-este-rezultatul-muncii-unei-echipe

În mesajul său, Bolojan a subliniat importanța muncii din culise în orice organizație: „Noi, cei din faţă, nu am putea fi ceea ce suntem fără sprijinul lor. Tot ceea ce s-a realizat în această perioadă la Administraţia Prezidenţială este rezultatul muncii acestei echipe”, a scris el în postarea sa pe Facebook. Fostul președinte interimar a evidențiat contribuția tuturor departamentelor, de la consilierii prezidențiali până la personalul administrativ și cel al muzeului. De asemenea, cu câteva ore înainte de ceremonia de învestire a lui Nicușor Dan, Ilie Bolojan a semnat 13 decrete prin care elibera din funcție, la cerere, toți consilierii prezidențiali. Bolojan a apreciat dedicarea angajaților, menționând că mulți lucrează în condiții de salarizare modeste. El a descris experiența sa ca fiind un privilegiu, exprimându-și respectul pentru profesioniștii care își îndeplinesc datoria fără a fi în lumina reflectoarelor. Recomandări Rapoarte CIA despre falimentul economiei românești, desecretizate. Cum vedeau americanii criza datoriilor din România, din anii 80 „Pentru mine a fost un privilegiu să lucrez cu această echipă şi să cunosc oameni care îşi fac datoria fără să fie văzuţi”, a afirmat Bolojan, conform sursei originale. Urmărește cel mai nou VIDEO