Ciprian Pintea, senatorul POT care s-a lăudat în CV că studiază la un site de matrimoniale, a ajuns la PSD

ciprian-pintea,-senatorul-pot-care-s-a-laudat-in-cv-ca-studiaza-la-un-site-de-matrimoniale,-a-ajuns-la-psd

Anunțul a fost făcut miercuri, când președintele Camerei Deputaților, Ciprian Șerban (PSD), a declarat pentru Agerpres că șapte deputați și trei senatori neafiliați s-au alăturat grupurilor parlamentare ale PSD. Cei șapte deputați sunt: Alexandrin Moiseev, Iosif-Florin Jianu, Ekaterina-Maria Szoke, Ștefan-Alexandru Băișanu, Andrei Cosmin (aleși pe listele SOS), precum și Dorin Popa și Lucian-Nicolae Andrușcă (de la POT). Cei trei senatori nou-veniți sunt Olga Onea și Ionel Carp (SOS), respectiv Paul-Ciprian Pintea (POT). Ciprian Pintea a fost intens mediatizat după ce, inițial, și-a trecut în CV că, din 2024, urmează un program de patru ani în „Business Management” – „Cambridge type” – pe platforma Academic Singles. Ulterior, și-a modificat declarația, precizând că ar fi vorba despre Business Academy, specializarea Management. Senatorul are doar zece clase finalizate. A intrat în Parlament după redistribuirea voturilor, ocupând poziția a doua pe lista POT pentru Senat. În martie 2024, a fost condamnat la un an și două luni de închisoare cu suspendare pentru conducere fără permis. Instanța l-a obligat la două vizite lunare la Serviciul de probațiune și la efectuarea a 40 de ore de muncă în folosul comunității. Recomandări Columbianul trimis de serviciile secrete ruse să dea foc unor obiective strategice din România, condamnat la 6 ani de închisoare Cu toate acestea, câteva luni mai târziu, a fost prins din nou la volan fără permis, fapt ce i-a adus un nou dosar penal, aflat pe rolul Judecătoriei Zalău din iulie. În prezent, Pintea este membru în două comisii parlamentare: Comisia pentru buget, finanțe, activitate bancară și piață de capital, respectiv Comisia pentru transporturi și infrastructură. Urmărește cel mai nou VIDEO

Sărăcia adâncă din sud și est, teren fertil pentru ascensiunea AUR în sondaje

saracia-adanca-din-sud-si-est,-teren-fertil-pentru-ascensiunea-aur-in-sondaje

Sondajul INSCOP realizat în perioada 26-30 mai 2025 arată o creștere semnificativă a intenției de vot pentru AUR, ajungând la aproape 40%. Acest procent este similar cu cel obținut de George Simion în primul tur al alegerilor prezidențiale. Partidele tradiționale înregistrează scoruri mult mai mici: PSD (17%), PNL (16%) și USR (12%). Cauzele creșterii popularității AUR Tergiversarea formării noului guvern Măsuri insuficiente pentru combaterea crizei economice Lipsa soluțiilor pentru îmbunătățirea nivelului de trai Nemulțumirea față de sistemul de pensii și sporuri pentru bugetari Sărăcia în România: 21,3% din populație trăiește sub pragul sărăciei 32% se află în risc de sărăcie și excluziune socială 40% dintre români nu pot acoperi nevoile de bază ale copiilor 34% sar peste mese din cauza lipsei de resurse 40% abia își plătesc utilitățile Aceste cifre provin dintr-un sondaj Ipsos, parte a campaniei internaționale „Pauvreté – Précarité” 2024. Disparități regionale Articolul menționează că regiunile Moldovei și Olteniei sunt cele mai afectate de sărăcie, cu 30% dintre locuitori confruntându-se cu lipsuri materiale severe. Aceste zone coincid în mare parte cu regiunile unde George Simion a câștigat în turul al doilea al alegerilor prezidențiale. Recomandări Columbianul trimis de serviciile secrete ruse să dea foc unor obiective strategice din România, condamnat la 6 ani de închisoare Nicușor Dan propune combaterea evaziunii fiscale cu ajutorul serviciilor secrete, o măsură care ar putea fi bine primită de electoratul radical. Evaziunea fiscală reprezintă 10% din PIB, însumând între 22 și 32 de miliarde de euro anual. Nemulțumiri ale populației Pensiile mari ale unor categorii profesionale (magistrați, ofițeri, militari) Sporurile excesive pentru bugetari Corupția percepută la nivel local Investiții insuficiente în educație și sănătate în zonele defavorizate Urmărește cel mai nou VIDEO

Guvernul le pune gând rău burticilor de pisici. Cum vrea să strângă bani de pe urma lor

guvernul-le-pune-gand-rau-burticilor-de-pisici.-cum-vrea-sa-stranga-bani-de-pe-urma-lor

Pe lângă posibila creștere a TVA-ului pentru hrana pisicilor de la 1 iulie, autoritățile ar lua în considerare și alte măsuri pentru a reduce deficitul bugetar, cel mai mare din Uniunea Europeană, conform sursei citate. Printre acestea se numără: Introducerea unei taxe de solidaritate pentru veniturile mari Implementarea impozitului progresiv Aplicarea CASS pentru pensiile mari Majorarea impozitelor pe profit și dividende Creșterea accizelor Impozitarea câștigurilor din criptomonede Președintele României, Nicușor Dan, a purtat discuții cu reprezentanții PNL, PSD și USR pe tema măsurilor fiscale. S-au luat în considerare opțiuni precum creșterea TVA la 22%, modificarea regimului fiscal pentru contractele de drepturi de autor și majorarea accizelor. Un punct sensibil al discuțiilor îl reprezintă modificarea taxării veniturilor din drepturi de autor.  Aproximativ 500.000 de români beneficiază de scutirea de la plata contribuțiilor sociale dacă au și un contract de muncă, situație care ar putea fi schimbată. Pe lista de propuneri se mai află și majorarea accizelor la carburanți, băuturi alcoolice, tutun și produse de lux, dar și taxarea suplimentară cu 20% a jocurilor de noroc. Măsurile sunt deocamdată în faza de discuție și analiză, urmând să fie stabilite detaliile finale ale pachetului fiscal în perioada următoare. Recomandări Alex Marcu rupe tăcerea după moartea Teodorei. Ce se întâmplă cu Emma, fetița lor de trei ani: „Sunt un tată singur” De altfel, economiștii spun că majorarea TVA și a altor taxe va duce la „creșterea inflației și sărăciei”. România trebuie să găsească urgent soluții pentru reducerea deficitului bugetar, iar viitorul Guvern se gândește la primele tăieri. Urmărește cel mai nou VIDEO

Nicușor Dan nu mai promite că TVA nu va crește: Îmi mențin faptul că toate discuțiile pornesc de la asta

nicusor-dan-nu-mai-promite-ca-tva-nu-va-creste:-imi-mentin-faptul-ca-toate-discutiile-pornesc-de-la-asta

Mai întâi, cu referire la formarea noului Guvern, el a admis că s-au discutat „scenarii de prim-ministru”, dar a adăugat că deocamdată nu s-a decis nimic. „Nu s-a discutat de persoane până în momentul acesta. Bineînțeles că au fost puse pe masă diferite scenarii de prim-ministru, dar fără nominalizare de persoane. Așteptăm un acord pe program și după aceea discutăm și de nume”, a afirmat Nicușor Dan. Întrebat apoi dacă își menține declarația făcută în campania electorală, potrivit căreia TVA nu va crește, Nicușor Dan a răspuns scurt: „Îmi mențin faptul că, în ceea ce mă privește, toate discuțiile pornesc de la asta”. VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 5 De asemenea, șeful statului a mai spus că vrea ca luni, 9 iunie, să fie gata o primă schiță a viitorului program de guvernare. „După cum ştiţi, încă de săptămâna trecută lucrează un grup de lucru pe problema deficitului. Începând de ieri, am început grupul de lucru pentru elaborarea programului de guvernare la care participă tehnic corezpunzător fiecărui minister, reprezentanţei partidelor. Ne dorim ca luni să avem o primă schiţă a programului de guvernare şi de aici să înceapă discuţia pe acordul de guvernare”, a punctat Nicușor Dan. Recomandări Cât de mufat e partidul lui George Simion la „sistem”. Membrii AUR care au scos bani frumoși din afaceri cu statul Pe 13 mai, cu 5 zile înaintea alegerilor, Nicuşor Dan a semnat o hârtie pe care a scris că, dacă va fi ales președinte în dauna lui George Simion, TVA nu va crește în mandatul său. Așa arată hârtia semnată de Nicușor Dan Primarul Capitalei a devenit președintele României după ce la alegerile prezidențiale din 18 mai a obţinut 53,6% dintre voturi, iar contracandidatul său, George Simion, 46,4%, potrivit rezultatelor finale. În acest moment, Guvernul este condus de premierul interimar Cătălin Predoiu, iar la jumătatea lunii iunie este așteptată componența noului Executiv, după ce Marcel Ciolacu și-a dat demisia din funcția de prim-ministru. Urmărește cel mai nou VIDEO

Nicușor Dan: șeful SIE, Gabriel Vlase, va fi schimbat, iar Lucian Pahonțu șeful SPP, va fi evaluat

nicusor-dan:-seful-sie,-gabriel-vlase,-va-fi-schimbat,-iar-lucian-pahontu-seful-spp,-va-fi-evaluat

„Este nevoie de un director civil la SRI, foarte probabil este nevoie de un nou director la SIE”, a spus Nicușor Dan. Totuși, cu referire la șeful SPP, Nicușor Dan nu a spus niciun moment că Lucian Pahonțu, aflat în funcție de 20 de ani, va fi schimbat, ci doar că va fi evaluat. „O să am o evaluare. Evident că l-am cunoscut pentru că este vorba despre omul care are atribuții în privința securității mele personale, a acestei instituții și evident că trebuie să colaborăm. O să am o evaluare. Evaluarea va fi imediat după ce ieșim din din problemele de guvern și buget”, a afirmat șeful statului. VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 5 În iulie 2023, Eduard Hellvig și-a anunțat demisia de la șefia SRI, după cel mai lung mandat la conducerea serviciului secret, adică 8 ani și 4 luni. De atunci, Serviciul Român de Informații este condus de prim-adjunctul lui Hellvig, generalul Răzvan Ionescu. Nici fostul președinte Klaus Iohannis și nici fostul interimar Ilie Bolojan nu au numit vreun director la SRI. Recomandări Cât de mufat e partidul lui George Simion la „sistem”. Membrii AUR care au scos bani frumoși din afaceri cu statul În privința celorlalte două servicii importante, Gabriel Vlase conduce Serviciul de Informații Externe (SIE) din 2018, în timp ce Serviciul de Protecție și Pază (SPP) este condus, încă din 2005, de Lucian Pahonțu, general trecut în rezervă în noiembrie 2024, dar care încă este la șefia instituției. Urmărește cel mai nou VIDEO

Victor Ponta spune că PSD face un balet inutil și că oricum va fi la guvernare

victor-ponta-spune-ca-psd-face-un-balet-inutil-si-ca-oricum-va-fi-la-guvernare

Victor Ponta a caracterizat negocierile actuale drept un „balet politic”, la televiziunea Digi24. „Eu văd aceste negocieri indecente la adresa oamenilor (..) Mi se pare indecent că se negociază acuma exact cu cei care au adus România în situația asta de deficit, de datorii, de probleme economice”, a spus Victor Ponta. „Haideți să vă spun direct: PSD va fi oricum la guvernare… Iar povestea asta, baletul că negociază… nu au ce să negocieze. Ei sunt, până la urmă, echipa de conducere, sunt cei care au condus în ultimii ani România. Vor susține guvernul. Sper să dea oameni mult mai buni decât au avut până acum și să treacă să repare ceea ce au stricat împreună cu PNL și cu ceilalți”, a subliniat fostul premier. Ponta, care a fost exclus din PSD după ce a decis să candideze independent, nu și-a menajat nici foștii colegi.  El a subliniat că social-democrații nu au legitimitatea populară: „Oamenii nu i-au vrut, că dacă îi voiau, îi votau. Nu i-au votat”. Criticile sale s-au concentrat în special asupra miniștrilor responsabili de finanțe și fonduri europene.  Ponta a cerut înlocuirea acestora, considerându-i „vinovați de dezastrul de la finanțe și de la fonduri europene, că acolo sunt marile dezastre”. Recomandări Cât de mufat e partidul lui George Simion la „sistem”. Membrii AUR care au scos bani frumoși din afaceri cu statul „Acum România trebuie să iasă în două, trei luni din pericolul de a fi trecut în junk. Nu poate să iasă din acest pericol exact cu oamenii care au băgat-o în junk.”, a adăugat fostul premier.  Victor Ponta l-a atacat și pe Sorin Grindeanu, despre care a spus că „a negociat o funcție pentru el, care oricum era a PSD-ului”: „Gata! Grindeau are funcție.Treceți la treabă, pentru că în fiecare zi România pierde milioane de euro”. Urmărește cel mai nou VIDEO

Cat de mufat e partidul lui George Simion la sistem. Membrii AUR care au scos bani frumoși din afaceri cu statul

cat-de-mufat-e-partidul-lui-george-simion-la-sistem.-membrii-aur-care-au-scos-bani-frumosi-din-afaceri-cu-statul

George Simion, liderul AUR. Foto: partidulaur.ro Simion a mai spus că nu a acceptat să se dea „cu sistemul lor” și a atras atenția asupra „manipulărilor promovate de sistem și asupra modului în care avertismentele sale, inițial ridiculizate, s-au confirmat în scurt timp”. Lulea, creatorul „firmei de partid” a AUR Ce a omis să spună George Simion este că mulți membri AUR, ajunși în funcții înalte în statul român și în Parlamentul European, sunt conectați la „sistemul” de pe urma căruia trăiesc regește. Parte dintre aceștia învârt afaceri sau beneficiază de contracte din bani publici, întreținând practic „sistemul” pe care liderul AUR îl demonizează. Marius Lulea, vicepreședintele AUR, este cel mai important om de afaceri din partid, campion la contractele din bani publici și ginerele unui fost prefect PSD de Vrancea, Mohammad Murad, George Axinia sau Gabriel Florea se zbat și ei să stoarcă bani de la bugetul de stat. Și lista este mult mai lungă. Recomandări Vladimir Kara-Murza, disident rus: „După ce regimul Putin va cădea, Rusia va avea nevoie de experiența României privind trecerea de la dictatură la democrație” INTERVIU Marius Dorin Lulea. Foto: Facebook Cofondator AUR, prieten și fost angajator al lui George Simion, Marius Dorin Lulea este un prosper om de afaceri. Fiind motorul financiar al AUR, Lulea a inovat firma-partid.  În 2023, el a fondat, împreună cu alte 46 de persoane, compania Design and Build Corporation SA. Marea parte a acționarilor sunt membri AUR și astfel, Design and Build Corporation poate fi considerată o afacere politică.  Amintim doar acționarii care au legături cu AUR: Marius Lulea, fondator AUR, fratele său Sorin Lulea, deputații AUR Dan Tanasă, Silviu Florin Oancea și Adrian Axinia și soția sa Daniela Axinia, senatorii AUR Dumitru Spau, Mircea Ionuț Sandu și George Cezar Petre, Aurelia Popa – membru AUR, trezorierul partidului Florin Marinescu, Romeo Marian Vasilescu – candidat AUR la parlamentare, Lionel Răsvan Chirucu consilier la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, Andrei Romică Ohaci – viceprimar la Sectorul 2, Dan Florin Marinescu – fost trezorier, Cezar Victor Năstase – membru AUR și autor al listei „trădătorii de patrie”, Andrei Valeriu Ganea – membru,  Robert Georgian Moroianu fost candidat Aur la Camera Deputaților, Cristian Nae – fost candidat AUR la funcția de președinte al Consiliului Județean Teleorman, Cornel Vasile Ciontu – membru AUR  și nelipsitul arhitect Alexandru Teodor Ernest.  Recomandări Efectul secundar Praid: 39.000 de persoane au rămas fără apă potabilă în Mureș De la înființare, firma membrilor AUR a împușcat vreo 25 de contracte cu instituții publice. De altfel, multe dintre afacerile lui Lulea au avut ca sursă banii publici prin mai multe contracte cu statul. Europarlamentarul AUR, soție cu „lipici” la contracte cu statul Cu multe dintre afacerile lui Lulea se intersectează și europarlamentarul AUR George Adrian Axinia. Europarlamentarul George Adrian Axinia. Foto: partidulaur.ro Prima afacere în care Lulea s-a intersectat cu familia Axinia a fost Soft Construction SRL. Aceasta a fost fondată de Lulea, în anul 2004, împreună cu Cătălin Mihai Homeag (asociat în mai multe firme beneficiare de contracte publice, inclusiv cu apropiați ai lui Daniel Tudorache, fostul primar de la Sectorul 1), Florentina Marin și Daniela Luciana Calotă. Lulea a ieșit din firmă în anul 2006. De loc din Vrancea, ca și soția lui Lulea, Daniela Luciana Calotă avea să devină consoarta unui alt vrâncean, actualului europarlamentar AUR, Adrian George Axinia. Recomandări Primele tăieri gândite la nivelul Guvernului: voucherele de vacanță, indemnizația de hrană și sporul de antenă la bugetari. Cât s-ar economisi În 2006, Lulea și Daniela Luciana Axinie deschid  Ideal Proiect Architecture & Engineering SRL. Rebotezată Ideal Proiect AE SRL, firma s-a bucurat de contracte cu statul până în zilele noastre, 35 în total. Prima firmă fondată împreună de soții Axinia a fost Ideal Inginerie și Arhitectură SRL. Chiar în anul înființării, 2016, firma a primit un contract, în valoare de 100 mii lei, de la Primăria Tunari pentru „servicii de proiectare tehnică pentru infrastructura de transport”. Europarlamentarul Axinia a părăsit firma acum doi ani. Firma unde era angajat Simion scotea bani de la stat Ideal Prima Design SRL a fost deschisă de vrânceanca Oriana Costandache (fiica fostului prefect PSD de Vrancea, Ticu Costandache), soția lui Lulea, în anul 2011. După patru ani, George Axinia preia firma devenind asociat unic. În 2017, actualul europarlamentar AUR cesionează firma către soția sa, Daniela Luciana Axinia și Marius Lulea.  Ideal Prima Design este firma la care a lucrat pe hârtie George Simion și a avut zeci de contracte cu statul.  Firma mai este cunoscută că a primit și ceva bani de la Moscova pentru  renovarea sediului reprezentanței Comerciale a Federației Ruse din Piața Charles de Gaulle. O altă firmă a lui George Axinia, Axial Procon SRL, a avut, de la înființarea din 2018 până nu demult, 16 contracte cu statul, cele mai grase fiind cu Primăria Sectorului 4. George Cezar Petre, senatorul AUR care a primit lucrări la stat George Cezar Petre, senator AUR. Foto: partidulaur.ro În 2017, actualul senator AUR George Cezar Petre fondează, împreună cu Daniela Luciana Axinte, firma Inginerie și Consultanță Construcții SRL. Anul trecut, firma celor doi AUR-iști a avut un profit de 150 mii lei. Creativ Via Concept SRL este o altă firmă a senatorului Petre care, în 2023, a căpătat un contract în valoare de 143 mii lei cu Primăria Comunei Zâmbreasca tot pentru „servicii de proiectare tehnică pentru infrastructura de transport”. În 2016, senatorul AUR George Cezar Petre a fondat Centrul de Formare Profesională a Specialiștilor în Construcții SRL. Un an mai târziu, intră și Lulea ca mai apoi să preia întreaga firmă, să o redenumească Verificator și Expert Construcții SRL și să o pună pe picioare prin alte zeci de contracte din bani publici. Și Vinci Construct AC SRL s-a remarcat prin contracte cu statul dar acum se află în dizolvare după ce fondatorul ei, George Cezar Petre a renunțat să mai facă afaceri prin ea. Senatorul Petre a scris în declarația de avere că a câștigat, ca inginer constructor, 38 de mii de lei de la Vinci Construct

Ce așteaptă PSD ca să intre la guvernare. Numele greu pe economie trimis la negocieri de social-democrați

ce-asteapta-psd-ca-sa-intre-la-guvernare.-numele-greu-pe-economie-trimis-la-negocieri-de-social-democrati

Data estimată pentru instalarea noului guvern: 16-17 iunie Partidele parlamentare din România cântă pe voci diferite în aceste zile atât pe tema mandatului noului șef al Executivului, cât și în ceea ce privește calitățile dezirabile ale acestuia. Noul guvern ar urma să fie instalat în aproximativ două săptămâni, cel mai probabil pe 16 sau 17 iunie, dacă nu apar surprize suplimentare, potrivit informațiilor Libertatea. De altfel, inclusiv președintele Nicușor Dan a înaintat termenul de două săptămâni pentru oficializarea noului guvern, subliniind că odată ce există o înțelegere pe pachetul fiscal, apoi pe echipele de miniștri, audierea și votarea Executivului devine o formalitate. Varianta „prim-ministru tehnocrat” a picat Deocamdată, din discuții a ieșit varianta de prim-ministru tehnocrat, scenariu avansat de PSD, dar la care se opun atât PNL, USR, UDMR, cât și președintele Nicușor Dan. O altă variantă de lucru, în privința căreia Ilie Bolojan a dat de înțeles că PNL nu va accepta este rotativa guvernamentală. „Cred că, în momentul de faţă, acest tip de calcule sunt neproductive. Aţi văzut ce rezultate a dat rotativa din ciclul electoral trecut”, a afirmat luni, 2 iunie, Ilie Bolojan, completând că este nevoie de cele mai bune garnituri de miniștri și secretari de stat. Recomandări Vladimir Kara-Murza, disident rus: „După ce regimul Putin va cădea, Rusia va avea nevoie de experiența României privind trecerea de la dictatură la democrație” INTERVIU Pe de altă parte, PSD încă susține ca scenariu alternativ rotativa guvernamentală, cu premierul social-democrat montat în partea a doua a mandatului legislativ, potrivit informațiilor Libertatea. Ilie Bolojan, favorit, dar nu o certitudine PNL, USR și UDMR îl susțin pe Ilie Bolojan ca prim-ministru, ceea ce nu se poate spune despre PSD. Social-democrații încă amână să confirme intrarea la guvernare, precum și un eventual cec în alb față de varianta Bolojan. Pe de altă parte, Ilie Bolojan nu a exclus acceptarea unei variante cu premier din partea PSD. „Din punctul nostru de vedere, orice formulă se va găsi este acceptabilă, important este să lucrăm pentru România şi, v-am spus şi altădată, indiferent cine este premierul unui guvern, sunt foarte importanţi miniştrii, sunt foarte importanţi secretarii de stat, este foarte important în contextul din aceste zile ce face directorul de la Salrom, ce face directorul de la Apele Române, dacă sunt oameni competenţi sau sunt incompetenţi, dacă şi-au făcut datoria sau nu şi-au făcut-o, pentru că un ministru, oricât ar fi de bine intenţionat, nu poate rezolva probleme care ţin de zeci de autorităţi pe care le are în subordine”, a precizat Bolojan. Recomandări Efectul secundar Praid: 39.000 de persoane au rămas fără apă potabilă în Mureș Marea problemă cu banii De la finalul săptămânii trecute, în fiecare zi de lucru s-au întâlnit specialiști sau oameni cu afinitate pentru economie ca să discute pachetul fiscal. PSD și-a trimis oameni importanți, în frunte cu Cristian Socol, ideologul economic al PSD de aproape un deceniu. Însă prezenți de la PSD sunt și Adrian Câciu, fost ministru de Finanțe, sau Radu Oprea, fost ministru al Economiei. Liberalii i-au trimis pe Mircea Abrudean (vicepreședinte al Senatului) și Bogdan Huțucă, în timp ce USR a mizat pe Cristian Ghinea (fost ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene), Vlad Voiculescu (fost ministru al Sănătății) și Marius Vasiliu. De la UDMR, cei mai importanți oameni sunt Tanczos Barna (ministru al Finanțelor) și Antal Arpad (primar al municipiului Sfântu Gheorghe). Partide ca PNL și USR au evitat să trimită economiști cunoscuți din partidele lor, cum sunt Florin Cîțu sau Claudiu Năsui, în ambele cazuri, aceștia fiind pe contrasens cu conducerea de partid. Ce așteaptă PSD pentru a da răspunsul final Concluziile pachetului fiscal și măsurile finale decise ar urma să cântărească în decizia finală a PSD de a participa sau nu la guvernare, arată sursele Libertatea. Recomandări Primele tăieri gândite la nivelul Guvernului: voucherele de vacanță, indemnizația de hrană și sporul de antenă la bugetari. Cât s-ar economisi În paralel, la nivelul fiecărei organizații județene sunt consultați aleșii locali PSD privind intrarea sau nu la guvernare. Potrivit surselor din partid, răspunsul pe până acum a fost în mare măsură pozitiv. Principalul motiv este că primarii nu vor să rămână fără acces direct la liniile de finanțare pentru administrațiile lor locale. În schimb, la celelalte partide, ochii sunt ațintiți, de asemenea, pe marile funcții. USR speră la cel puțin două ministere mai generoase, din moment ce nu vor avea nici șefia Camerei Deputaților, nici a Senatului, dar nici premierul. PNL vizează, de asemenea, să aibă pe lângă premier un minister greu și încă unul avizator, în timp ce PSD urmărește să-și vândă cât mai scump pielea pentru susținerea noului guvern. Urmărește cel mai nou VIDEO

Lista finală a candidaților USR la șefia partidului. Dominic Fritz și Violeta Alexandru, printre cei 9 validați

lista-finala-a-candidatilor-usr-la-sefia-partidului.-dominic-fritz-si-violeta-alexandru,-printre-cei-9-validati

Astfel, cei 9 candidați înscriși în cursă și validați sunt: Violeta Alexandru – USR Sector 5 Vasile-Gabriel Filip – USR Constanța Dominic-Samuel Fritz – USR Timiș Constantin Gheorghiță – USR Italia Mihai Mihăilă – USR Bacău Luiza Elena Oancea – USR UK Eduard Răducan – USR Argeș George Ungureanu – USR Tulcea Horea Zaha – USR Bihor Calendarul este următorul: 29 mai – 2 iunie 2025 – Perioada de depunere a candidaturilor 11-13 iunie 2025 – Turul 1 (vot electronic) 14-15 iunie 2025 – Centralizare rezultate Tur 1 și setare Tur 2 16-18 iunie 2025 – Turul 2 Potrivit informațiilor Libertatea, Dominic Fritz, care acum este șef interimar, este marele favorit să fie ales președinte plin al USR luna viitoare. Pe 5 mai, prim-vicepreşedintele USR, Dominic Fritz, a preluat conducerea interimară, după demisia Elenei Lasconi. Decizia ei a venit după ce, la alegerile prezidenţiale din 4 mai (primul tur), a obținut doar 2,7% din voturi, clasându-se pe locul 5, după George Simion, Nicușor Dan, Crin Antonescu și Victor Ponta. Lasconi a fost însă trădată de Dominic Fritz și Ionuț Moșteanu, care au întors armele contra propriei șefe și au preluat partidul cu aproape o lună înaintea primului tur al alegerilor ca să îl susțină pe Nicușor Dan. Ulterior, fostul primar al Capitalei a devenit președintele României, după turul al doilea, care a avut loc pe 18 mai și în care l-a învins pe George Simion. Recomandări Vladimir Kara-Murza, disident rus: „După ce regimul Putin va cădea, Rusia va avea nevoie de experiența României privind trecerea de la dictatură la democrație” INTERVIU Elena Lasconi a devenit președinta USR în iunie 2024 și a rezistat în funcție aproape un an. Urmărește cel mai nou VIDEO

De ce nu a primit Dominic Fritz cetățenia română. Președintele interimar al USR va candida la șefia partidului

de-ce-nu-a-primit-dominic-fritz-cetatenia-romana.-presedintele-interimar-al-usr-va-candida-la-sefia-partidului

Numai că există și o decizie a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care echivalează funcția de președinte de partid cu cea de funcționar public, iar condiția pentru ca o persoană să fie funcționar public este să aibă cetățenie română, adică fix ce nu are Fritz. „Sunt cetățean european cu domiciliu în România și am dreptul, potrivit legii partidelor politice, să fiu membru al unui partid politic, în aceleaşi condiţii ca şi cetăţenii români. Sunt și președinte al USR Timiș de 4 ani și vicepreședinte USR de un an, am trecut prin alegerile locale unde candidatura mea a fost contestată cu nenumărate argumente. Am câștigat și în instanță și Primăria Timișoara”, a spus Dominic Fritz pentru g4media.ro. „Decizia ICCJ pe care o văd folosită în spațiul public asimilează funcția de președinte de partid cu cea de funcționar public, într-un caz penal pentru cazurile penale. Adică dacă un președinte de partid fură, el va fi anchetat și judecat ca funcționar public. Atât, această nu este o normă generală care m-ar împiedica să candidez”, a adăugat el. Fritz, care este primar în Timișoara, și-a depus dosarul pentru a obține cetățenia română în iulie 2024, dar autoritățile române au considerat că nu îndeplinește condițiile, însă nu au oferit niciodată vreo explicație, iar Fritz a refuzat să vorbească despre acest lucru. Recomandări Vladimir Kara-Murza, disident rus: „După ce regimul Putin va cădea, Rusia va avea nevoie de experiența României privind trecerea de la dictatură la democrație” INTERVIU Totuși, potrivit Ziua de Vest, există suspiciunea că refuzul acordării cetățeniei a fost cauzat de posibila apartenență a lui Dominic Fritz la anumite structuri străine. 9 persoane au fost validate marți, 3 iunie, de Comisia Electorală pentru a candida la președinția USR, formațiune condusă acum interimar de Dominic Fritz. Potrivit informațiilor Libertatea, Dominic Fritz, care acum este șef interimar, este marele favorit să fie ales președinte plin al USR luna viitoare. Urmărește cel mai nou VIDEO