Trump pledează pentru unitatea republicanilor, în efortul adoptării proiectului fiscal, dar întâmpină rezistență în Camera Reprezentanților
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, i-a îndemnat marți pe congresmenii republicani să își unească eforturile pentru adoptarea proiectului de lege privind reducerile masive de taxe, dar anumiți membri ai Camerei Reprezentanților continuă să blocheze procedurile legislative. Republicanii din Camera Reprezentanților au divergențe asupra planului Administrației Trump de reduceri fiscale, de diminuare a cheltuielilor guvernamentale și de consolidare a securității la frontiere. Proiectul legislativ propus de Casa Albă are 1.116 pagini, iar anumite grupuri din cadrul Partidului Republican se opun unora dintre prevederi. În acest context, Donald Trump a făcut apel la unitate în cadrul formațiunii politice. ”Avem un partid extrem de unit, nu cred că am mai avut un partid ca acesta. Sunt unii oameni care vor anumite lucruri care poate nu îmi plac și nu le vor obține. Cred că avem un talent imens. Mike Johnson face treburi extraordinare în calitatea de președinte al Camerei Reprezentanților. Am avut o majoritate de un loc, acum avem șapte, este foarte bine și vrem acțiuni, vom câștiga multe alegeri”, a afirmat Donald Trump, în cursul unei vizite la sediul Congresului SUA. Liderul de la Casa Albă a salutat starea economiei Statelor Unite și a explicat că a atras investiții masive de la țările din zona Golfului Persic. Trump a cerut avansarea lucrărilor din Congres pentru adoptarea stimulentelor fiscale și pentru flexibilizarea reglementărilor. ”Avem o economie care funcționează foarte bine. Am atras investiții de 5.100 de miliarde de dolari din Orientul Mijlociu, vor face investiții chiar mai mari, vor cumpăra 180 de avioane Boeing, alocă bani pentru cheltuieli la niveluri fără precedent. De obicei, un președinte merge într-un turneu și pierde bani sau dă bani, noi am mers și am primit 5.100 de miliarde de dolari, nu a mai văzut nimeni așa ceva și este doar începutul. Deci, cred că avem un partid foarte unit, Senatul face o treabă foarte bună și vom avea un proiect de lege care va fi adoptat, cu reduceri imense de taxe, cu multe stimulente și cu reduceri ale reglementărilor, eliminăm reglementările oribile”, a subliniat Trump. Unii membri ai Partidului Republican continuă să aibă obiecții Cu toate acestea, grupuri republicane din Camera Reprezentanților contestă anumite măsuri. “Președintele nu a convins suficienți oameni că proiectul este adecvat în acest mod. Nu pot susține proiectul legislativ în această formă. Suntem departe de unitate”, a declarat, potrivit publicației The Hill, congresmanul republican Andy Harris, președintele Grupului conservator pentru Libertate din Camera Reprezentanților. Foto: Profimedia Video: Fox News Citește și: VIDEO Analist: Sancțiunile aplicate de UE fără SUA limitează IMPACTUL /„Rusia pornește de la premisa că europenii nu se pot apăra” Mișcarea de recunoaștere a unui stat PALESTINIAN „nu se va opri”, conform premierului Franței Licențiat în Jurnalism, Științe Politice și Teologie Ortodoxă, Mihail Drăghici este activ în presa centrală din 2002, având o activitate de peste 20 de ani ca editor de știri externe la una … vezi toate articolele
Afirmația lui George Simion despre 500.000 de angajați pe pile în sistemul public, considerată nefondată de specialiști
Câte pile s-ar putea afla, de fapt, în sistemul public din România: cei 500.000 numiți de George Simion, „o cifră absolut hazardată” Politică Câte pile s-ar putea afla, de fapt, în sistemul public din România: cei 500.000 numiți de George Simion, „o cifră absolut hazardată” George Simion, președintele partidului AUR. Foto: Hepta Analiza diagnostică, o necesitate pentru reducerea personalului Liderul sindical estimează că numărul real al angajaților din sistemul public veniți pe criterii politice este mult mai mic. „Din ce cunosc eu, cred că la nivelul întregului sector public din România te oprești undeva în maxim 100.000 de pile venite pe criterii de partid, indiferent de culoarea acestora, cam 100.000 din total”, a declarat Costin în cadrul unei conferințe de presă. Costin subliniază importanța unei analize detaliate înainte de orice decizie de reducere a personalului din sectorul public. El propune efectuarea unor analize diagnostic pentru fiecare ordonator de credite din țară. „Dacă se dorește acest lucru (n.red.- reducerea angajaților din sectorul public), atunci pe fiecare ordonator de credite din țara asta trebuie făcute analize diagnostic. Pentru că sectorul public în România suferă de niște dezechilibre majore”, a explicat președintele BNS. Deficite cronice în sectoare cheie Liderul sindical a identificat trei domenii principale care se confruntă cu deficite cronice de personal: Educația Sănătatea publică Apărarea și ordinea publică Costin insistă asupra necesității unor analize aprofundate pentru fiecare dintre aceste sectoare, precum și pentru celelalte componente ale sistemului public. Recomandări George Simion face contestație împotriva rezultatelor de la alegerile prezidențiale 2025: „Sunt luptător, nu muiere, nici trădător” Situația din sistemul penitenciar Președintele BNS a atras atenția și asupra situației din sistemul național penitenciar. El a menționat că volumul de ore suplimentare înregistrat în acest an a ajuns la 1,3 milioane de ore, subliniind astfel presiunea existentă asupra personalului din acest sector. Conferința de presă la care a participat Dumitru Costin a marcat un moment important pentru mișcarea sindicală din România. Evenimentul a celebrat recunoașterea reprezentativității Federației PUBLISIND la nivelul grupului de unități din cadrul Primăriei Municipiului Ploiești și instituțiilor publice subordonate Consiliului Local, reprezentând o premieră în administrația locală. Urmărește cel mai nou VIDEO Urmărește-ne pe Google News Unica.ro „Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii Viva.ro Ion Iliescu îi transmite un mesaj total neașteptat lui Nicușor Dan. Nimeni, dar absolut nimeni, nu se aștepta ca Iliescu să iasă la rampă acum: „Victoria…” Libertateapentrufemei.ro Trecutul neștiut al Mirabelei Grădinaru din Vaslui, care a ajuns „Prima Doamnă” a României, la 41 de ani. 10 lucruri inedite despre viitoarea soție a lui Nicușor Dan și 40 de poze de colecție Adevarul.ro Mii de români cer retragerea cetățeniei pentru moldovenii care nu locuiesc în România. „Nu vreau să decidă soarta românilor” Elle.ro Ce salariu va avea Nicușor Dan ca Președinte al României. Suma lunară este destul de consistentă Unica.ro Are 59 de ani acum și a rămas doar o umbră din bărbatul care cucerea femeile din orice încăpere în care intra. Acum, oricine îl vede pe stradă nu îl mai recunoaște Observatornews.ro CALCUL: Cu cât scad salariile românilor dacă impozitul pe venit va ajunge la 14% HOROSCOP Horoscop 21 mai 2025. Leii ar fi bine să lase mai mult spațiu de desfășurare celor din jur, chiar dacă li se pare că e un sacrificiu Închide
Românii care și-au distrus actele de identitate după alegeri au atras atenția presei de la Kremlin
Românii care și-au tăiat actele de identitate după alegeri au devenit subiectul presei de la Kremlin: „Cer azil în Rusia și îndeamnă la revoluție” Românii care și-au tăiat actele de identitate după alegeri au devenit subiectul presei de la Kremlin. Foto: Capturi ecran Rezultatele alegerilor prezidențiale din România au stârnit reacții puternice în rândul unor cetățeni, care au atras atenția presei din Rusia. Unii susținători ai lui George Simion, liderul AUR, și-au exprimat nemulțumirea în moduri extreme. Reacția românilor, în atenția presei de la Kremlin Mai mulți români și-au distrus pașapoartele și alte documente de identitate, filmându-se în timp ce le ardeau sau tăiau. „Oamenii și-au exprimat îngrijorarea cu privire la viitorul statului și s-au plâns că nu sunt capabili să-și salveze țara”, relatează jurnaliștii ruși, conform unei relatări a publicației moldovene Agora. Rușii au reacționat prompt după alegerile din România Pavel Durov, fondatorul Telegram a transmis într-un mesaj care a ajuns la fiecae cetățean român cu Telegram instalat pe telefon că un serviciu de informații francez ar fi încercat să influențeze alegerile din România. Durov a mai afirmat că i s-ar fi cerut să blocheze canalele conservatorilor români în timpul votului, cerere pe care a refuzat-o. Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, a comentat și el situația alegerilor din România, descriindu-le ca fiind „cel puțin ciudate”. Peskov a făcut referire la excluderea din cursă a lui Călin Georgescu, pe care l-a descris ca având „cele mai mari șanse de a câștiga”. Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe rus, a avut o poziție similară. Ea a declarat că „evenimentul politic care a avut loc în România cu greu poate fi numit alegeri”. Recomandări George Simion face contestație împotriva rezultatelor de la alegerile prezidențiale 2025: „Sunt luptător, nu muiere, nici trădător” Contextul sancțiunilor UE Publicațiile Russia Today și Sputnik sunt interzise în Uniunea Europeană din februarie 2022. Această decizie a fost luată la scurt timp după începutul invaziei ruse în Ucraina. Canalele respective au fost catalogate drept instrumente de propagandă ale Kremlinului. România a implementat rapid această interdicție. În prezent, încercările de a accesa canalul Telegram al Russia Today din România sunt blocate cu mesajul: „Acest canal nu poate fi afișat deoarece a încălcat legi locale (România)”. Urmărește cel mai nou VIDEO Urmărește-ne pe Google News Unica.ro „Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii Viva.ro Ion Iliescu îi transmite un mesaj total neașteptat lui Nicușor Dan. Nimeni, dar absolut nimeni, nu se aștepta ca Iliescu să iasă la rampă acum: „Victoria…” Libertateapentrufemei.ro Trecutul neștiut al Mirabelei Grădinaru din Vaslui, care a ajuns „Prima Doamnă” a României, la 41 de ani. 10 lucruri inedite despre viitoarea soție a lui Nicușor Dan și 40 de poze de colecție Adevarul.ro Mii de români cer retragerea cetățeniei pentru moldovenii care nu locuiesc în România. „Nu vreau să decidă soarta românilor” Elle.ro Ce salariu va avea Nicușor Dan ca Președinte al României. Suma lunară este destul de consistentă Unica.ro Are 59 de ani acum și a rămas doar o umbră din bărbatul care cucerea femeile din orice încăpere în care intra. Acum, oricine îl vede pe stradă nu îl mai recunoaște Observatornews.ro CALCUL: Cu cât scad salariile românilor dacă impozitul pe venit va ajunge la 14% HOROSCOP Horoscop 20 mai 2025. Racii au motive reale să creadă că va fi bine și pentru ei, nu numai în domeniul sănătății personale, ci și în alte domenii Închide
Tinerele până în 29 de ani au votat masiv pentru Nicușor Dan pe 18 mai, la fel ca și senioarele peste 65 de ani
Nicușor Dan, preferatul electoratului feminin Chiar dacă primarul Capitalei a fost preferat în majoritate și de către bărbații care s-au prezentat la urne, cele mai multe voturi le-a primit din partea femeilor. O altă concluzie a studiului este faptul că Nicușor Dan a fost votat masiv de tinerii până în 24 de ani și de românii de peste 65 de ani, primind peste 1,5 milioane de voturi doar de la acești alegători. Astfel, potrivit unei analize realizate de INSCOP Research, 58,2% dintre femeile care s-a prezentat la vot l-au preferat pe Nicușor Dan. Pe categorii de vârstă, 64,1% dintre româncele care au peste 60 de ani au votat cu acesta. Recomandări George Simion face contestație împotriva rezultatelor de la alegerile prezidențiale 2025: „Sunt luptător, nu muiere, nici trădător” Un scor foarte mare se înregistrează și la categoria 18-29 de ani, unde procentul femeilor pro-Dan este de 61,4%. De asemenea, 53,4% dintre femeile între 30 și 59 de ani au exprimat un vot pentru candidatul independent. Datele provin dintr-un sondaj realizat în țară, în ziua scrutinului, care a relevat scoruri electorale foarte apropiate de cele oficiale. Studiul mai arată că 53,2% dintre bărbații care s-au prezentat la urne pe 18 mai au votat pentru primarul Capitalei. 58,9% din bărbații de peste 60 de ani au votat cu Dan, urmați de categoria celor cu vârsta între 18 și 29 de ani – 57,9% și de cei din intervalul 45 – 59 de ani, unde procentul este de 51,8%. Nicușor Dan a luat mai puțin voturi decât George Simion doar de la bărbații cu vârsta cuprinsă între 30 și 44 de ani, raportul fiind de 46,5% – 53,5% în favoarea candidatului înfrânt în alegerile prezidențiale. Nicușor Dan, preferat de alegătorii cu studii superioare și medii Recomandări Ce spunea un tânăr Nicușor Dan, recent întors din Franța după 6 ani: „Dacă o să mă ratez, o să am satisfacția că am căzut de foarte sus” În ceea ce privește nivelul de educație, Nicușor Dan a fost preferat în procent de 81,6% de către românii cu studii superioare. Primarul Capitalei l-a „învins” pe Simion și la categoria votanților cu studii medii, cu un procent de 54% dintre alegători. Dintre românii cu studii primare, doar 31,4% l-au votat pe cel care a fost ales președinte al României. Raportul dintre indicatorii nivel de educație și categorie de vârstă arată că Nicușor Dan a fost preferat de 84,8% dintre alegătorii cu studii superioare, cu vârsta între 35-44 de ani, respectiv de 84,2% de cei care au între 45-54 de ani. Pe celelate categorii de vârstă, procentele sunt între 74,7% (55-64 de ani) și 79,5% (peste 65 de ani). Candidatul independent a făcut „ravagii” printre tinerii cu studii medii, cu vârsta între 18-24 de ani, fiind votat de 78,1% dintre aceștia. Procente majoritare favorabile, în privința alegătorilor cu studii medii, mai sunt prezente la categoriile 55-64 de ani – 52,1% și peste 65 de ani – 63,1%. În privința alegătorilor cu studii primare, Nicușor Dan a obținut vot majoritar doar de la alegătorii cu vârsta mai mare de 65 de ani – 59,2%. Candidatul independent a primit cele mai puține voturi de la alegătorii cu studii primare, cu vârsta între 34-44 de ani – 10,1% și de la cei care au între 25-34 de ani – 15,2%. Recomandări Prioritățile președintelui Dan în plan extern: „Va trebui să convingă SUA ca eventualele retrageri de trupe să nu afecteze România” | Interviu Din punct de vedere procentual, cei mai mulți alegători ai lui Nicușor Dan provin din categoriile aflate la extreme: 70,2% dintre votanții care au între 18-24 de ani și 64% din cei peste 65 de ani. Primarul Capitalei nu are majoritatea votanților doar la categoriile de vârsta 25-34 de ani (47,7%) și 35-44 de ani (49,2%). Românii între 45-54 de ani l-au preferat pe Nicușor Dan în procent de 51,3%, în timp ce 55,1% dintre cei cu vârsta între 55-64 de ani au votat cu acesta. Statistica prezentată de Autoritatea Electorală Permanentă, care include și votanții din Diaspora, arată o prezență majoritară la urne a femeilor (51,25%). Cei mai mulți votanți în alegerile prezidențiale au între 45-64 de ani (38,87%), urmați de românii de peste 65 de ani (20,09%). Tinerii cu vârsta între 18-34 de ani au votat în procent de 21,62%. Categoria de vârstă unde Nicușor Dan a obținut printre cele mai puține voturi (35-44 de ani) a avut un aport de 19,42% din totalul alegătorilor. Foto: Profimedia Urmărește cel mai nou VIDEO Urmărește-ne pe Google News Reportajele și anchetele sunt mari consumatoare de timp și resurse. Din acest motiv, te invităm să susții munca jurnaliștilor printr-o donație. Aici găsești mai multe opțiuni prin care poți contribui la dezvoltarea altor materiale similare: libertatea.ro/sustine. Îți suntem recunoscători că ne citești și că ești alături de noi. Unica.ro „Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii Viva.ro Ion Iliescu îi transmite un mesaj total neașteptat lui Nicușor Dan. Nimeni, dar absolut nimeni, nu se aștepta ca Iliescu să iasă la rampă acum: „Victoria…” Libertateapentrufemei.ro Trecutul neștiut al Mirabelei Grădinaru din Vaslui, care a ajuns „Prima Doamnă” a României, la 41 de ani. 10 lucruri inedite despre viitoarea soție a lui Nicușor Dan și 40 de poze de colecție Adevarul.ro Lecțiile unui român, după 15 ani în Africa de Sud: „M-a șocat profund. România e sigură” Elle.ro Ce salariu va avea Nicușor Dan ca Președinte al României. Suma lunară este destul de consistentă Unica.ro Are 59 de ani acum și a rămas doar o umbră din bărbatul care cucerea femeile din orice încăpere în care intra. Acum, oricine îl vede pe stradă nu îl mai recunoaște Observatornews.ro Radu Delicote: PSD încearcă schema din „tandemul istoric” Traian Băsescu – Emil Boc HOROSCOP Horoscop 20 mai 2025. Racii au motive reale să creadă că va fi bine și pentru ei, nu numai în domeniul sănătății personale, ci și în alte domenii
Cum a reacționat Daniel Băluță, întrebat dacă va candida la Primăria Capitalei din partea PSD

Cum a reacționat Daniel Băluță, întrebat dacă va candida la Primăria Capitalei din partea PSD Daniel Băluță este primarul Sectorului 4 și prim-vicepreședinte PSD. Foto: Hepta Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, prim-vicepreședinte PSD, a declarat marți, 20 mai, pentru Libertatea, că nu se pune problema să candideze la Primăria Capitalei, după ce Nicușor Dan a devenit președintele României și funcția va rămâne vacantă. „Este exclus să candidez la Primăria Capitalei, nu se pune problema”, a spus Daniel Băluță pentru Libertatea, la scurt timp după ce a pierdut alegerile pentru șefia PSD, organizate după demisia lui Marcel Ciolacu și câștigate de Sorin Grindeanu. Grindeanu a primit 67 de voturi, iar Băluță 14. Ulterior, el a explicat pe Facebook că a candidat la șefia PSD pentru a conduce partidul „prin apele tulburate de greșelile de strategie și de comunicare ale ultimelor două săptămâni”. „Le-am spus colegilor, cărora le-am cerut votul, să aibă încredere în capacitatea mea de a construi punți de dialog și de a gestiona situații de criză. Că sunt ferm convins că PSD trebuie să aibă la vârf pe cineva care a înțeles mesajul românilor. Care și-a asumat public, înainte de turul doi al alegerilor prezidențiale, respingerea extremismului și susținerea candidatului care să garanteze că România rămâne alături de partenerii noștri occidentali”, a adăugat Băluță. „Voi continua, așa cum mi-am asumat, după tragedia de la Colectiv, preluând responsabilitatea de primar al Sectorului 4, să susțin și să cred în valorile euro-atlantice și în beneficiile pe care Uniunea Europeană și NATO le aduc tuturor românilor”, a încheiat el. Recomandări George Simion face contestație împotriva rezultatelor de la alegerile prezidențiale 2025: „Sunt luptător, nu muiere, nici trădător” Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a devenit președintele României după ce la alegerile prezidențiale din 18 mai a obţinut 53,6% dintre voturi, iar contracandidatul său, George Simion, 46,4%, potrivit rezultatelor finale. Urmărește cel mai nou VIDEO Urmărește-ne pe Google News Unica.ro „Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii Viva.ro Ion Iliescu îi transmite un mesaj total neașteptat lui Nicușor Dan. Nimeni, dar absolut nimeni, nu se aștepta ca Iliescu să iasă la rampă acum: „Victoria…” Libertateapentrufemei.ro Trecutul neștiut al Mirabelei Grădinaru din Vaslui, care a ajuns „Prima Doamnă” a României, la 41 de ani. 10 lucruri inedite despre viitoarea soție a lui Nicușor Dan și 40 de poze de colecție Adevarul.ro Lecțiile unui român, după 15 ani în Africa de Sud: „M-a șocat profund. România e sigură” Elle.ro Ce salariu va avea Nicușor Dan ca Președinte al României. Suma lunară este destul de consistentă Unica.ro Are 59 de ani acum și a rămas doar o umbră din bărbatul care cucerea femeile din orice încăpere în care intra. Acum, oricine îl vede pe stradă nu îl mai recunoaște Observatornews.ro Comoara de 680.000 $ descoperită de doi drumeți, pe un munte din Cehia. Detaliul care stârnește zeci de teorii HOROSCOP Horoscop 20 mai 2025. Racii au motive reale să creadă că va fi bine și pentru ei, nu numai în domeniul sănătății personale, ci și în alte domenii Închide
Marcel Ciolacu a demisionat din funcţia de preşedinte al PSD

Marcel Ciolacu a demisionat din funcţia de preşedinte al PSD Marcel Ciolacu a demisionat din funcţia de preşedinte al PSD, în cadrul Consiliului Politic Naţional al formaţiunii, marți, 20 mai 2025. Poză cu caracter ilustrativ. Foto: Hepta Marcel Ciolacu a demisionat din funcția de președinte al PSD, marți, la Consiliul Politic Național al partidului, potrivit News.ro. Anunțul a fost făcut marți, în timpul ședinței conducerii care a avut loc la Vila Lac. Marcel Ciolacu și-a anunțat, a doua oară, retragerea de la șefia PSD Acesta este al doilea moment în care Marcel Ciolacu își anunță retragerea de la conducerea PSD. Prima dată, Ciolacu a spus că demisionează după primul tur al alegerilor prezidențiale din noiembrie 2024, când nu a reușit să se califice în finală. În pregătirea Consiliului Național, liderii PSD s-au întâlnit informal luni, unde Marcel Ciolacu și-a informat colegii despre intenția sa de a renunța la șefia partidului, așa cum a anunțat Libertatea în premieră. Decizia vine după ce candidatul susținut de PSD-PNL-UDMR, Crin Antonescu, a ieșit abia pe locul trei în turul 1 al alegerilor prezidențiale din 4 mai și era așteptată încă de atunci. La acel moment, pe 5 mai, Marcel Ciolacu și-a dat demisia doar din funcția de premier. Cine ar putea conduce PSD Pentru viitoarea conducere a PSD, sunt favoriți Sorin Grindeanu și Daniel Bălută, potrivit informațiilor Libertatea. Decizia lui Ciolacu vine într-un moment crucial pentru PSD, partidul pregătindu-se pentru viitoarele provocări politice: fie va intra la guvernare, fie va trece în opoziție. Recomandări George Simion face contestație împotriva rezultatelor de la alegerile prezidențiale 2025: „Sunt luptător, nu muiere, nici trădător” Marcel Ciolacu a fost președinte al Partidului Social Democrat din noiembrie 2019, după demisia Vioricăi Dăncilă, mai întâi ca interimar, apoi a fost ales președinte plin în august 2020 și ulterior reales la șefia PSD în august 2024 pentru alți patru ani. Urmărește cel mai nou VIDEO Urmărește-ne pe Google News Unica.ro „Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii Viva.ro Ion Iliescu îi transmite un mesaj total neașteptat lui Nicușor Dan. Nimeni, dar absolut nimeni, nu se aștepta ca Iliescu să iasă la rampă acum: „Victoria…” Libertateapentrufemei.ro Trecutul neștiut al Mirabelei Grădinaru din Vaslui, care a ajuns „Prima Doamnă” a României, la 41 de ani. 10 lucruri inedite despre viitoarea soție a lui Nicușor Dan și 40 de poze de colecție Adevarul.ro Lecțiile unui român, după 15 ani în Africa de Sud: „M-a șocat profund. România e sigură” Elle.ro Ce salariu va avea Nicușor Dan ca Președinte al României. Suma lunară este destul de consistentă Unica.ro Are 59 de ani acum și a rămas doar o umbră din bărbatul care cucerea femeile din orice încăpere în care intra. Acum, oricine îl vede pe stradă nu îl mai recunoaște Observatornews.ro O companie celebră le cere angajaților să dea înapoi măririle de salarii primite în 2024 HOROSCOP Horoscop 20 mai 2025. Racii au motive reale să creadă că va fi bine și pentru ei, nu numai în domeniul sănătății personale, ci și în alte domenii Închide
Ce a declarat Ilinca Simion după ce George Simion, soțul ei, a pierdut alegerile în fața lui Nicușor Dan
La o zi după ce George Simion a pierdut alegerile prezidențiale în fața lui Nicușor Dan, Ilinca Simion a ieșit public și a avut primul mesaj după înfrângerea soțului ei. A postat ieri pe Facebook și Instagram aceeași poză alb-negru cu ea însoțită de mesajul: Mesajul postat de Ilinca Simion „Uneori vedem lumea în alb și negru, exact ca-n poza asta. Fiecare dintre noi privește realitatea prin propriul filtru, iar asta ne face să fim speciali, unici și autentici. În diferențe se naște frumusețea, iar în înțelegere pacea”. Peste 8.000 de like-uri a strâns postarea pe Facebook, dar și peste 800 de comentarii. „Pe George Simion îl recunoaștem ca președinte! Pentru mine nu exista celălalt, pentru ca a fost pus de sistem”, a susținut cineva. VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 11 „Frumoasă noastră ne-am fi dorit că tu să fii prima doamnă a României din păcate a învins sistemul”, a comentat alt fan. „Domnul să vă ocrotească familia la tot pasul! Vă păstrează pentru ceva mai bine plăcut Lui!”, a fost părerea altcuiva. Recomandări Cele două Românii. Nicușor Dan, făcut președinte de mediul urban. Orașele și județele unde și-a zdrobit contracandidatul ANALIZĂ După comentariile primite pe Facebook, Ilinca Simion a revenit pe Instagram, la secțiunea story, unde a distribuit un selfie cu ea și băiețelul ei și al lui George Simion. Ilinca Simion și băiețelul ei. Foto: Instagram După înfrângerea lui George Simion, soția Ilinca e în continuare discretă, însă nenumărați jurnaliști, politicieni și oameni publici și-au spus părerea, a vorbit chiar și Claudiu Târziu despre eșecul AUR. „Simion părea subordonat lui Călin Georgescu. Suveranismul n-a devenit tendință culturală”, a menționat Europarlamentarul Claudiu Târziu, fondator și ideolog AUR, fost copreședinte al partidului. Cine e și cu ce se ocupă Ilinca Simion Ilinca Munteanu, devenită Simion după căsătorie, s-a născut pe 9 ianuarie 1998 și are 27 de ani. Originară din România, tânăra este absolventă de Drept și a fost implicată activ în domeniul juridic, lucrând ca stagiară atât la Instituția Avocatul Poporului, cât și la Institutul Român pentru Drepturile Omului. Recomandări Kremlinul anunță că Vladimir Putin și Donald Trump vor vorbi la telefon diseară Deși s-a aflat în anturajul politic al lui George Simion încă de la început, Ilinca a preferat să stea departe de lumina reflectoarelor și să nu se implice direct în activitatea politică. „Nu a fost dragoste la prima vedere, Ilinca era în echipa mea de la prima campanie. În momentul când am decis să intru în politică am candidat independent la europarlamentarele din 2019. Era în timpul facultății, era mică, eu, ca și acum, aveam grija campaniei. De-abia după aceea, după 2 ani, a început să se înfiripe ceva”, spunea George Simion. Relația lor a fost ținută mult timp departe de ochii publicului. George Simion a surprins opinia publică atunci când, în urmă cu aproximativ trei ani, a postat prima fotografie cu Ilinca, anunțând că este femeia alături de care vrea să-și petreacă viața. Cei doi s-au căsătorit civil pe 26 august 2022, la Primăria Măciuca, iar o zi mai târziu a avut loc și cununia religioasă. Nunta a fost un eveniment de proporții, cu peste 10.000 de invitați și nu mai puțin de 42 de perechi de nași. Urmărește cel mai nou VIDEO Urmărește-ne pe Google News Unica.ro „Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii Viva.ro Ion Iliescu îi transmite un mesaj total neașteptat lui Nicușor Dan. Nimeni, dar absolut nimeni, nu se aștepta ca Iliescu să iasă la rampă acum: „Victoria…” Libertateapentrufemei.ro Anamaria Gavrilă, reacție ireală după ce Nicușor Dan a câștigat alegerile. Cum a pus-o la punct Lucian Mândruță Adevarul.ro Ironiile care s-au viralizat pe rețelele sociale după turul doi al prezidențialelor: „Tout le monde” a avut un somNIC UȘOR! Elle.ro Ce salariu va avea Nicușor Dan ca Președinte al României. Suma lunară este destul de consistentă Unica.ro Are 59 de ani acum și a rămas doar o umbră din bărbatul care cucerea femeile din orice încăpere în care intra. Acum, oricine îl vede pe stradă nu îl mai recunoaște Observatornews.ro Cea mai mare bancă din SUA, reacţie după alegerile din România. Predicţie asupra leului HOROSCOP Horoscop 19 mai 2025. Balanțele au nevoie de un motiv solid pentru a menține armonia din propria existență și a evita noi frustrări
Christine Lagarde, BCE: UE trebuie să avanseze integrarea și să reconfigureze sistemul ECONOMIC, în contextul tensiunilor geopolitice
Uniunea Europeană trebuie să aprofundeze integrarea și să reconfigureze modelul economic, pentru a profita de ”oportunitatea” oferită de tensiunile generate de Statele Unite și pentru a-și asuma un rol nou, în contextul ajustării globalizării, afirmă Christine Lagarde, președintele Băncii Centrale Europene (BCE). ”Începerea noului mandat al președintelui Donald Trump a modificat situația în trei domenii: economia, politica și apărarea. Aceștia au fost cei trei piloni ai cooperării internaționale într-o lume tot mai globalizată, în ultimele decenii. Dar aceasta este mai degrabă o oportunitate decât o amenințare – este nevoie de Europa în acest moment mai mult ca niciodată”, afirmă Christine Lagarde, într-un interviu acordat publicației La Tribune Dimanche, conform site-ului BCE. Președintele BCE cere avansarea integrării europene În noul context geopolitic tensionat, Christine Lagarde pledează pentru avansarea integrării europene. ”Liderii europeni trebuie să profite de această oportunitate pentru a accelera procesul de aprofundare a Uniunii Europene. Observăm că este contestată dependența noastră în materie de energie, apărare și la nivel financiar, de aceea, trebuie să avansăm cooperarea. Sunt necesare acțiuni coordonate la nivelul Uniunii Europene”, a argumentat Christine Lagarde. Președintele BCE a notat că Franța și Germania par să fie dispuse la avansarea cooperării. ”Întâlnirea cancelarului Friedrich Merz cu președintele Franței, Emmanuel Macron, pe 7 mai, a transmis un mesaj puternic, la fel și programul german de investiții în infrastructură în valoare de 500 de miliarde de euro. Tandemul franco-german pare să tindă spre cooperare”, a notat președintele BCE. UE trebuie să aibă o poziție fermă față de SUA Referindu-se la amenințările Administrației Donald Trump cu impunerea de taxe comerciale Uniunii Europene, Christine Lagarde a cerut o poziție unitară și fermă din partea Blocului comunitar. ”Este necesară o poziție puternică în cazul eșecului negocierilor cu Washingtonul. Trebuie să identificăm sectoare care să fie vizate de măsuri de retorsiune”, a subliniat Lagarde, declarându-se încrezătoare în legătură cu situația Uniunii Europene. ”Eu nu sunt pesimistă. În Europa, gradul ocupațional se menține, puterea de cumpărare este în creștere, iar inflația este în scădere. Consumul și investițiile ar urma să se intensifice, chiar dacă incertitudinea generată de anunțurile Administrației SUA afectează încrederea și țin pe loc creșterea economică. Dar cred că trebuie să ne eliberăm de dependențele la nivel energetic, militar și financiar”, a subliniat Christine Lagarde. Președintele BCE a atras atenția că globalizarea este în regres, ceea ce generează fragmentare economică și financiară. ”Cred că globalizarea a avut de ceva timp o problemă de legitimitate, ceea ce a generat fragmentare”, a subliniat Christine Lagarde. Foto: Profimedia Citește și: Administrația SUA amenință cu taxe vamale la cote MAXIME țările care nu poartă negocieri corecte Licențiat în Jurnalism, Științe Politice și Teologie Ortodoxă, Mihail Drăghici este activ în presa centrală din 2002, având o activitate de peste 20 de ani ca editor de știri externe la una … vezi toate articolele
Pleacă sau nu din țară? Reacția lui Ilie Năstase după ce Nicușor Dan a fost ales președintele României
În turul doi al alegerilor prezidențiale, care a avut loc pe 18 mai, Nicușor Dan și George Simion s-au duelat. Înainte de ziua decisivă, Ilie Năstase, marele jucător de tenis, a anunțat că el pleacă din România dacă Nicușor Dan e ales președinte. Cu peste 800.000 de voturi înaintea lui George Simion, Nicușor Dan a câștigat alegerile și e noul președinte al țării. Întrebat de Gazeta Sporturilor ce face, dacă într-adevăr pleacă din țară după votul poporului, el a dezvăluit: „O să plec în Franța, dar numai în vizită. Am zis și eu o chestie, am avut o opinie, ca orice cetățean, mi-au sărit toți în cap. Problema e alta. Domnule, să vină toți cei din Diasporă înapoi, să pună umărul, să facem treabă bună în România. Că asta e țara noastră. Dacă așa au gândit românii, așa au ales… N-am nicio treabă, nu critic, este votul cetățenilor”, a comentat Ilie Năstase. VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 10 Recomandări Cele două Românii. Nicușor Dan, făcut președinte de mediul urban. Orașele și județele unde și-a zdrobit contracandidatul ANALIZĂ Așadar, Ilie Năstase nu pleacă din România, rămâne în țară unde are în continuare proiecte în domeniul sportului. Când depune Nicușor Dan jurământul de președinte Președintele ales, Nicușor Dan, a declarat luni, 19 mai, că cel mai probabil va depune jurământul în fața Parlamentului lunea viitoare, pe 26 mai, în cazul în care Curtea Constituțională va valida joi, 22 mai, rezultatul alegerilor prezidențiale. „Dacă nu se întâmplă nimic extraordinar, o să fie o ședință a Curții Constituționale joi, la amiază, în care se validează alegerile și jurământul se depune în fața Parlamentului, foarte probabil, luni, la amiază”, a spus actualul primar al Capitalei la B1TV. El a adăugat că ar putea face prima vizită externă la Bruxelles, dar a menționat și alte variante: „Chișinău, Bruxelles sau Washington. Probabil că Bruxelles”. Nicușor Dan a devenit președintele României după ce la alegerile prezidențiale din 18 mai a obţinut 53,60% dintre voturi, iar contracandidatul său, George Simion, 46,40%, potrivit rezultatelor finale. Urmărește cel mai nou VIDEO Urmărește-ne pe Google News Unica.ro „Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii Viva.ro Diaspora a dat peste cap toate calculele! Cum s-au împărțit, de fapt, voturile. Multora nu le-a venit să creadă când au văzut cifrele! Ce s-a întâmplat în București Libertateapentrufemei.ro Anamaria Gavrilă, reacție ireală după ce Nicușor Dan a câștigat alegerile. Cum a pus-o la punct Lucian Mândruță Adevarul.ro Ironiile care s-au viralizat pe rețelele sociale după turul doi al prezidențialelor: „Tout le monde” a avut un somNIC UȘOR! Elle.ro Mesajul transmis de Emmanuel Macron după victoria lui Nicușor Dan. Ce spune președintele Franței despre alegeri după ce George Simion l-a numit „dictator” Unica.ro Are 59 de ani acum și a rămas doar o umbră din bărbatul care cucerea femeile din orice încăpere în care intra. Acum, oricine îl vede pe stradă nu îl mai recunoaște Observatornews.ro Cea mai mare bancă din SUA, reacţie după alegerile din România. Predicţie asupra leului HOROSCOP Horoscop 19 mai 2025. Balanțele au nevoie de un motiv solid pentru a menține armonia din propria existență și a evita noi frustrări
Ce afirma un tânăr Nicușor Dan, recent întors din Franța după 6 ani: O să am satisfacția că am căzut de foarte sus
În perioada 1992-1998, Nicușor Dan a studiat matematica la Paris, iar în aceeași perioadă a făcut și masteratul, și doctoratul. „E o plăcere să îmi amintesc cine eram în 1992. Nu prea mergeam la şcoală. Reuşeam să parcurg materia cu conştiinciozitate câteva zile în sesiune. Citeam, în rest, matematică zece ore pe zi, tratate stufoase. Eram convins că voi ajunge, în acest fel, cel mai mare matematician al lumii”, mărturisea el. Nu rata petrecerile din Grozăvești sau Regie Locuia în Grozăvești, deținea o Dacie 1100, „care avea 20 de ani şi pornea împinsă”, și nu rata petrecerile date în Grozăvești și Regie. Tot el a mărturisit și că avea „mare succes la chimiste”. „Totul mi se cuvenea. Eram fericit. Am luat bursa fără prea multă convingere. A contat în decizie datoria de câteva sute de dolari pe care o aveam în cămin. Eram oricum hotărât să stau doar un an în Franţa şi, cu banii strânşi, să chefuiesc în Grozăveşti următorii 2-3 ani (raportul preţurilor între Franţa şi România era foarte mare în 1992)”. Contactul cu sistemul educațional francez a fost un șoc pentru Nicușor Dan. Cursurile de masterat erau „foarte dense”: „Profesorul reuşea să transmită diferenţa între esenţial şi detaliu. în anul de master am învăţat de două ori mai multe lucruri decât în cei trei ani la Bucureşti”. Recomandări Cele două Românii. Nicușor Dan, făcut președinte de mediul urban. Orașele și județele unde și-a zdrobit contracandidatul ANALIZĂ El a realizat că pierduse timp cu detalii inutile și olimpiadele de liceu, iar colegii francezi erau mai entuziasmați de materie, întrucât „avuseseră un liceu lejer”. „Nu m-am întors în 1993, din conştiinţă profesională. M-am întors în 1998, convins că voi putea face aceeaşi matematică în România pe care aş fi putut-o face în Franţa”. A avut relații cu franțuzoaice Nicușor Dan a povestit și că a avut „câteva relații cu franțuzoaice”, însă toate au fost previzibile. A simțit lipsa conexiunii cu realitatea politică, iar în 1995, directorul său de teză i-a sugerat să obțină cetățenia franceză, dar a refuzat. Cei șase ani petrecuți în Franța l-au schimbat pe Nicușor Dan, făcându-l mai punctual și implicat civic: „Nu am regretat nici un moment că m-am întors. Am regăsit, frenetic în 1998 şi cu moderaţie după, complicitatea sentimentală pe care o aşteptasem”. „Nu mai am însă fericirea inocentă din 1992. Mă deranjează în special lipsa de implicare şi de coeziune în jurul problemelor care ne dor, a generaţiei din care fac parte. Mă deranjează la fel de tare ascensiunea rapidă a consumismului. Mă irită generaţia tânără care vorbeşte exclusiv de maşini şi dolari pe lună şi se distrează la oră fixă, după program. Un ultim motiv pentru care nu regret că m-am întors. Occidentul îţi ia libertatea ratării. Moment cu moment, sistemul te aşază la locul tău şi căderile sunt tot timpul mici, suportabile. Dacă o să mă ratez, şi este posibil, o să am satisfacţia că am căzut de foarte sus”, a mai povestit el. Recomandări Kremlinul anunță că Vladimir Putin și Donald Trump vor vorbi la telefon diseară Amintim că Nicușor Dan este noul președinte al României, după ce la alegerile prezidențiale din 18 mai a obţinut 53,60% dintre voturi, iar contracandidatul său, George Simion, 46,40%, potrivit rezultatelor finale. Urmărește cel mai nou VIDEO Urmărește-ne pe Google News Unica.ro „Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii Viva.ro Diaspora a dat peste cap toate calculele! Cum s-au împărțit, de fapt, voturile. Multora nu le-a venit să creadă când au văzut cifrele! Ce s-a întâmplat în București Libertateapentrufemei.ro Anamaria Gavrilă, reacție ireală după ce Nicușor Dan a câștigat alegerile. Cum a pus-o la punct Lucian Mândruță Adevarul.ro Ironiile care s-au viralizat pe rețelele sociale după turul doi al prezidențialelor: „Tout le monde” a avut un somNIC UȘOR! Elle.ro Mesajul transmis de Emmanuel Macron după victoria lui Nicușor Dan. Ce spune președintele Franței despre alegeri după ce George Simion l-a numit „dictator” Unica.ro Are 59 de ani acum și a rămas doar o umbră din bărbatul care cucerea femeile din orice încăpere în care intra. Acum, oricine îl vede pe stradă nu îl mai recunoaște Observatornews.ro Cea mai mare bancă din SUA, reacţie după alegerile din România. Predicţie asupra leului HOROSCOP Horoscop 19 mai 2025. Balanțele au nevoie de un motiv solid pentru a menține armonia din propria existență și a evita noi frustrări