Șoferii care nu au acordat prioritate de trecere pietonilor au rămas fără permisul de conducere, la Iași

soferii-care-nu-au-acordat-prioritate-de-trecere-pietonilor-au-ramas-fara-permisul-de-conducere,-la-iasi

Oamenii legii au fost din nou prezenți în trafic. Au fost desfășurate mai multe controale, iar în urma acestora, șoferii care au fost prinși că nu au acordat prioritate pietonilor au fost sancționați. Șoferii care nu au acordat prioritate de trecere pietonilor au rămas fără permis În ziua de 11 iunie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Iași – Biroul Rutier au acționat în vederea prevenirii producerii accidentelor rutiere, având drept cauză neacordarea priorității de trecere pietonilor aflați regulamentar în traversarea drumului public. În cadrul acțiunii, au fost efectuate 19 testări alcoolscopice și au fost verificate 34 de autovehicule, fiind aplicate 22 de sancțiuni contravenționale în valoare de 11.315 lei. Au fost reținute 5 permise de conducere, dintre care 1 pentru neacordarea priorității pietonilor. Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Iași au oferit și un exemplu: „O femeie de 36 de ani a condus autoturismul pe strada Anastasie Panu din municipiul Iași, iar la trecerea pentru pietoni, marcată și semnalizată corespunzător, nu a oprit și nu a acordat prioritate de trecere unui pieton aflat regulamentar în traversarea străzii. Conducătorul vehiculului a fost sancționat contravențional, conform prevederilor O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, fiindu-i reținut permisul de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce pe o perioadă de 60 de zile”, a declarat Alina Mocanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași. La aceeași dată, efective de poliție rutieră și ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Iași au organizat și desfășurat o acțiune în județul Iași, pentru combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere. Au fost verificate 723 de autovehicule, au fost efectuate 481 de testări alcoolscopice, fiind aplicate 249 de sancțiuni contravenționale, dintre care 147 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, iar restul pentru alte abateri, în valoare de 250.146 de lei. De asemenea, au fost reținute 64 de permise de conducere și au fost retrase 11 certificate de înmatriculare. Controale în tot județul Zilele trecute, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Iași – Biroul Rutier au organizat și executat o acțiune în municipiul Iași, în vederea verificării legalității transportului public de persoane în regim taxi, în regim de închiriere și transport alternativ. „Au fost efectuate 55 de testări alcoolscopice și 59 de autoturisme au fost controlate, fiind aplicate 34 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 16.282 de lei. De asemenea, au fost reținute 3 permise de conducere și un certificat de înmatriculare. Un bărbat în vârstă de 53 de ani, din municipiul Iași, a condus autoturismul în regim taxi, efectuând activități de transport de persoane, fără a avea lampa taxi în funcțiune pentru poziția de operare «ocupat». Conducătorul auto a fost sancționat contravențional, conform prevederilor Legii nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere”, a declarat Alina Mocanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași. Șoferii care nu au acordat prioritate de trecere au rămas fără permisul de conducere, iar acțiunile în trafic vor continua.

Toată poliția rutieră din județul Iași a acționat în trafic. Echipajele au fost cu ochii în patru. Iată ce au căutat

Efectivele de poliție rutieră din cadrul Serviciului Rutier și ale structurilor de profil din teritoriu au desfășurat acțiuni punctuale, pe drumurile aflate în aria de responsabilitate, pentru prevenirea accidentelor rutiere cauzate de nerespectarea regimului legal de viteză și nu numai Au fost controale ample în ultimele zile la Iași, iar ziua de 31 mai a fost una plină pentru polițiști. Efectivele de poliție rutieră din cadrul Serviciului Rutier și ale structurilor de profil din teritoriu au desfășurat acțiuni punctuale, pe drumurile aflate în aria de responsabilitate, pentru prevenirea accidentelor rutiere cauzate de nerespectarea regimului legal de viteză. În cadrul acțiunii, au fost aplicate 176 de sancțiuni contravenționale, dintre care 112 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, iar 64 pentru alte abateri. Au fost reținute 13 permise de conducere, dintre care 8 pentru nerespectarea regimului legal de viteză și 5 pentru alte abateri. De asemenea, au fost retrase și trei certificate de înmatriculare. Toată poliția rutieră din județul Iași a acționat în trafic În aceeași zi, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Iași – Biroul Rutier au acționat în vederea prevenirii accidentelor rutiere produse pe fondul nerespectării de către conducătorii auto a regimului legal de viteză pe timpul deplasării pe drumurile publice. În cadrul acțiunii, au fost aplicate 30 de sancțiuni contravenționale, dintre care 24 pentru nerespectarea regimului legal de viteză. Dintre acestea, 23 au fost pentru depășirea vitezei cu mai puțin de 50 km/h, iar una pentru depășirea vitezei cu 51-70 km/h. A fost reținut un permis de conducere. De exemplu, un bărbat, de 40 de ani, a condus autoturismul în municipiul Iași cu viteza de 122 km/h, control radar, pe sector de drum limitat la 60 km/h. Astfel, acesta a fost sancționat contravențional, conform OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, fiindu-i reținut permisul de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru 90 de zile. Amenzi de zeci de mii de lei Tot pe data de 31 mai, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Iași – Biroul Rutier au acționat în vederea prevenirii producerii accidentelor rutiere având drept cauză neacordarea priorității de trecere a pietonilor aflați regulamentar în traversarea drumului public, prin locuri special marcate și semnalizate. În cadrul acțiunii, au fost efectuate 39 de testări alcoolscopice, fiind aplicate 33 de sancțiuni contravenționale, dintre care 7 pentru neacordare de prioritate pietonilor, iar 26 pentru alte abateri, în valoare de 18.832 de lei. Au fost reținute 9 permise de conducere, dintre care 7 pentru neacordare de prioritate pietonilor, unul pentru conducere sub influența alcoolului, iar unul pentru altă abatere. De asemenea, a fost retras și un certificat de înmatriculare. De exemplu, un bărbat de 50 de ani a condus autoturismul în municipiul Iași, iar la trecerea pentru pietoni, marcată și semnalizată corespunzător, nu a oprit și nu a acordat prioritate de trecere unui pieton aflat regulamentar în traversarea străzii. Astfel, acesta a fost sancționat contravențional, conform prevederilor OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, fiindu-i reținut permisul de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru 60 de zile. Toată poliția rutieră din județul Iași a acționat în trafic, iar controalele vor continua și în perioada următoare.

A venit rândul șoferilor de taxi, Uber și Bolt. Polițiștii din Iași au început verificările

a-venit-randul-soferilor-de-taxi,-uber-si-bolt.-politistii-din-iasi-au-inceput-verificarile

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Iași – Biroul Rutier au acționat în vederea verificării legalității transportului rutier în regim de taxi, precum și a transportului alternativ. Au fost oprite din a circula 4 autovehicule care nu prezentau siguranță pe drumurile publice Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Iași – Biroul Rutier au acționat în vederea verificării legalității transportului rutier în regim de taxi, precum și a transportului alternativ. În cadrul acțiunii au fost efectuate 95 de testări cu aparatul alcooltest, fiind verificate 107 autovehicule, dintre care 19 autoturisme în regim taxi și 19 autoturisme pentru transport alternativ. Au fost aplicate 70 de sancțiuni contravenționale, dintre care 68 la O.U.G. nr. 195/2002, iar restul pentru alte abateri, în valoare de 33.787 de lei. Astfel, au fost scoși din trafic, reprezentând un pericol pentru ceilalți participanți, 4 conducători auto. Acestora le-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă de timp, conform legii. De asemenea, au fost oprite din a circula 4 autovehicule care nu prezentau siguranță pe drumurile publice. Astfel, certificatele de înmatriculare ale celor 4 autovehicule au fost retrase, până la remedierea problemelor constatate. A venit rândul șoferilor de taxi, Uber și Bolt Siguranța rutieră și salvarea de vieți sunt priorități ale poliției din Iași. „Polițiștii rutieri au desfășurat activități pentru prevenirea accidentelor de circulație și creșterea gradului de siguranță rutieră. Astfel, au fost scoși din trafic, reprezentând un pericol pentru ceilalți participanți, 20 de conducători auto. Acestora le-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă de timp, conform legii. De asemenea, au fost oprite din a circula 16 autovehicule care nu prezentau siguranță pe drumurile publice. Astfel, certificatele de înmatriculare ale celor 16 autovehicule au fost retrase, până la remedierea problemelor constatate”, a declarat Alina Mocanu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași. Acțiuni ample de control Zilele trecute, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Iași – Biroul Rutier au acționat în vederea prevenirii producerii accidentelor rutiere, având drept cauză neacordarea priorității de trecere pietonilor aflați regulamentar în traversarea drumului public, prin locuri special marcate și semnalizate. Au fost efectuate 51 de testări alcoolscopice, fiind aplicate 69 de sancțiuni contravenționale, dintre care 15 pentru neacordare de prioritate pietonilor, iar 54 pentru alte abateri, în valoare de 38.557 de lei. Totodată, au fost reținute 15 permise de conducere pentru neacordare de prioritate pietonilor și 2 certificate de înmatriculare. De exemplu, un autoturism care circula pe strada Gavril Musicescu din municipiul Iași, județul Iași, condus de o femeie de 46 ani, la trecerea pentru pietoni marcată și semnalizată corespunzător, nu a oprit și nu a acordat prioritate de trecere unui pieton aflat regulamentar în traversarea străzii. Aceasta a fost sancționată contravențional conform prevederilor O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, fiindu-i reținut permisul de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce pe o perioadă de 60 de zile. Astfel, au început verificările în rândul șoferilor de taxi, Uber și Bolt de către polițiștii din Iași. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Unul beat, al doilea fără permis de conducere, iar al treilea beat, fără permis și cu un vehicul neînmatriculat. Toți au fost prinși în trafic

unul-beat,-al-doilea-fara-permis-de-conducere,-iar-al-treilea-beat,-fara-permis-si-cu-un-vehicul-neinmatriculat.-toti-au-fost-prinsi-in-trafic

Mai mulți bărbați s-au ales cu dosare penale după ce au fost prinși încălcând legea în trafic. Unii s-au urcat la volan deși nu aveau acest drept, iar alții au consumat alcool și au sperat să nu fie prinși Încă o zi plină de nereguli descoperite în trafic la Iași. „La data de 7 mai a.c., polițiștii din cadrul Secției nr. 9 Poliție Rurală Hârlău, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu în comuna Coarnele Caprei, au oprit pentru control un tractor. La volan a fost identificat un tânăr de 26 de ani. În urma verificărilor efectuate, a rezultat faptul că tractorul nu figurează ca înmatriculat/înregistrat. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punere în circulație sau conducere a unui vehicul neînmatriculat”, a declarat Adina Ciobanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași. Unul beat, al doilea fără permis de conducere, iar al treilea beat, fără permis și cu un vehicul neînmatriculat Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Hârlău efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere. Din cercetările efectuate până în prezent, s-a stabilit faptul că, la data de 7 mai a.c., un bărbat de 43 de ani a condus autoturismul în localitatea Cotnari, iar în urma verificărilor efectuate a rezultat faptul că acesta are permisul de conducere suspendat. Tot polițiștii din Hârlău, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor în comuna Cotnari, au oprit pentru control un moped, fiind condus de către un bărbat de 34 de ani. Având în vedere că acesta emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 0,84 mg/l alcool pur în aerul expirat. A fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. În urma verificărilor efectuate, a rezultat faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar mopedul nu figurează ca înmatriculat/înregistrat. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat. Controale în mai multe zone În ziua de 7 mai a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Iași – Biroul Rutier au desfășurat o acțiune pentru combaterea accidentelor rutiere produse pe fondul nerespectării normelor rutiere referitoare la indisciplina pietonilor. În cadrul acțiunii, au fost aplicate 28 de sancțiuni contravenționale, dintre care 18 pentru abateri săvârșite de către pietoni, iar 10 pentru alte abateri, în valoare de 5.062 de lei. De asemenea, au fost oprite din a circula 2 autovehicule care nu prezentau siguranță pe drumurile publice. Astfel, certificatele de înmatriculare a 2 autovehicule au fost retrase, până la remedierea problemelor constatate. Unul beat, al doilea fără permis de conducere, iar al treilea beat, fără permis și cu un vehicul neînmatriculat, așa au fost prinși trei bărbați din Iași. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Ce fată rea! Polițiștii din Hârlău au prins beată la volan o tânără de 31 de ani. Iată ce alcoolemie avea

ce-fata-rea!-politistii-din-harlau-au-prins-beata-la-volan-o-tanara-de-31-de-ani.-iata-ce-alcoolemie-avea

O tânără în vârstă de 31 de ani a fost prinsă beată la volan la Hârlău. Polițiștii au deschis pe numele ei un dosar penal, iar acum are de dat explicații în fața legii. Având în vedere că aceasta emana halenă alcoolică, a fost testată cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat Polițiștii din Hârlău au prins o tânără beată la volan. „La data de 20 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Hârlău au oprit pentru control un autoturism, în timp ce se deplasa în orașul Hârlău. La volan a fost identificată o femeie de 31 de ani. Având în vedere că aceasta emana halenă alcoolică, a fost testată cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat. A fost condusă la o unitate medicală, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză, cercetările continuă pentru stabilirea întregii situații de fapt”, a declarat Adina Ciobanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași. Polițiștii din Hârlău au prins beată la volan o tânără de 31 de ani Siguranța rutieră și salvarea de vieți sunt, de asemenea, priorități ale poliției din Iași. Polițiștii rutieri au desfășurat activități pentru prevenirea accidentelor de circulație și creșterea gradului de siguranță rutieră. Astfel, au fost scoși din trafic, reprezentând un pericol pentru ceilalți participanți, 22 de conducători auto. Acestora le-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă de timp, conform legii. De asemenea, au fost oprite din a circula 19 autovehicule care nu prezentau siguranță pe drumurile publice. Astfel, certificatele de înmatriculare ale celor 19 autovehicule au fost retrase, până la remedierea problemelor constatate. Controale în municipiul Iași și nu numai Zilele trecute, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Iași – Biroul Rutier au organizat și executat o acțiune în vederea prevenirii accidentelor rutiere având drept cauză neacordarea priorității de trecere a pietonilor aflați regulamentar în traversarea drumului public, prin locuri special marcate și semnalizate. „În cadrul acțiunii au fost efectuate 23 de testări alcoolscopice, fiind aplicate 38 de sancțiuni contravenționale, dintre care 4 pentru neacordare prioritate pietoni, iar 34 pentru alte abateri, în valoare de 20.655 de lei. Astfel, au fost scoși din trafic, reprezentând un pericol pentru ceilalți participanți, 6 conducători auto. Acestora le-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă de timp, conform legii”, a declarat Adina Ciobanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași. Rămâne de văzut ce pedeapsă va primi tânăra de 31 de ani prinsă beată la volan. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Zeci de infracțiuni au fost înregistrate la Iași într-o singură zi. Iată ce au descoperit polițiștii

zeci-de-infractiuni-au-fost-inregistrate-la-iasi-intr-o-singura-zi.-iata-ce-au-descoperit-politistii

Polițiștii au intervenit la peste 100 de evenimente, majoritatea sesizate prin 112. Au fost aplicate peste 350 de sancțiuni contravenționale, iar în urma acțiunilor și intervențiilor au fost sesizate peste 20 de infracțiuni, comise la Iași într-o singură zi Polițiștii au acționat, la nivelul județului Iași, pentru prevenirea faptelor antisociale și menținerea ordinii și siguranței publice. Au fost organizate 4 acțiuni și s-a intervenit la 107 evenimente, dintre care 93 au fost sesizate prin 112. În urma activităților au fost aplicate 398 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 208.756 de lei și au fost sesizate 23 de infracțiuni. „Siguranța rutieră și salvarea de vieți sunt, de asemenea, priorități ale poliției din Iași. Polițiștii rutieri au desfășurat activități pentru prevenirea accidentelor de circulație și creșterea gradului de siguranță rutieră. Astfel, au fost scoși din trafic, reprezentând un pericol pentru ceilalți participanți, 27 de conducători auto. Acestora le-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă de timp, conform legii”, a declarat Adina Ciobanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași. Zeci de infracțiuni au fost înregistrate la Iași într-o singură zi În continuare, polițiștii descoperă în trafic autoturisme neconforme. „De asemenea, au fost oprite din a circula 17 autovehicule care nu prezentau siguranță pe drumurile publice. Astfel, certificatele de înmatriculare a 17 autovehicule au fost retrase, până la remedierea problemelor constatate”, a mai declarat Adina Ciobanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași. Infracțiunile au continuat să fie descoperite în trafic. „Polițiștii din cadrul Secției nr. 8 Poliție Rurală Lețcani au depistat, pe DJ 282D, în comuna Popești, un scuter care circula pe drumul public, fără ca acesta să fie înmatriculat sau înregistrat. La volan a fost identificat un tânăr de 18 ani din comuna Popești. În urma verificărilor efectuate a rezultat faptul că acesta nu deține permis pentru nicio categorie de vehicule, iar scuterul în cauză nu este înmatriculat sau înregistrat. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere și punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat”, a declarat Adina Ciobanu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași. Băuți și fără permis de conducere, dar la volan Recent, polițiștii din cadrul Secției nr. 4 Poliție Rurală Miroslava, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu în comuna Miroslava, au observat un autoturism care se deplasa din sens opus, într-un mod sinuos, procedând la oprirea acestuia. La volan a fost identificat un bărbat de 34 de ani. Având în vedere că acesta emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 0,42 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză, cercetările sunt continuate pentru stabilirea întregii situații de fapt. Și polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Iași – Secția 3 Poliție efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere. Din cercetările efectuate până în prezent, s-a stabilit faptul că, la data de 4 februarie a.c., un tânăr de 24 de ani a condus autoturismul în municipiul Iași, iar în urma verificărilor efectuate în baza de date, a rezultat faptul că acesta nu figurează cu permis de conducere valabil. Controalele polițiștilor vor continua, după valul de infracțiuni comise în trafic la Iași. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Autoturisme retrase din circulație, permise de conducere reținute și sancțiuni de zeci de mii de lei! Totul, după acțiunile polițiștilor rutieri

autoturisme-retrase-din-circulatie,-permise-de-conducere-retinute-si-sanctiuni-de-zeci-de-mii-de-lei!-totul,-dupa-actiunile-politistilor-rutieri

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Iași au executat acțiuni punctuale în zonele și pe tronsoanele de drum cu risc rutier ridicat, în vederea verificării legalității transportului rutier în regim de taxi, precum și a transportului alternativ. Totodată, au acționat pe DN2 pentru creșterea gradului de siguranță rutieră și pentru combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere În perioada 23-29 martie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Iași au executat acțiuni punctuale în zonele și pe tronsoanele de drum cu risc rutier ridicat, în vederea verificării legalității transportului rutier în regim de taxi, precum și a transportului alternativ. În cadrul acțiunilor au fost efectuate 283 de testări cu aparatul alcooltest, fiind verificate 569 de autovehicule, dintre care 295 de autoturisme pentru transport alternativ și 274 de autoturisme în regim taxi. Au fost aplicate 165 de sancțiuni contravenționale, dintre care 127 la OUG nr. 195/2002, iar restul pentru alte abateri, în valoare de 56.882 de lei. Astfel, au fost scoși din trafic, reprezentând un pericol pentru ceilalți participanți, 6 conducători auto. Acestora le-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă de timp, conform legii. De asemenea, au fost oprite din a circula 6 autovehicule care nu prezentau siguranță pe drumurile publice. Astfel, certificatele de înmatriculare a celor 6 autovehicule au fost retrase, până la remedierea problemelor constatate. Autoturisme retrase din circulație, permise de conducere reținute și sancțiuni la Iași Acțiuni au fost și la Pașcani. În ziua de 27 martie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Rutier Pașcani, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Secției nr. 10 Poliție Rurală Ruginoasa, au acționat pe DN2 pentru creșterea gradului de siguranță rutieră și pentru combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere. În cadrul acțiunii, au fost legitimate 27 de persoane și au fost verificate 27 de autovehicule, fiind aplicate 35 de sancțiuni contravenționale, dintre care 27 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, iar 8 pentru alte abateri, în valoare de 29.565 de lei. Astfel, au fost scoși din trafic, reprezentând un pericol pentru ceilalți participanți, 3 conducători auto. Acestora le-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă de timp, conform legii. De exemplu, un bărbat a fost depistat, în comuna Moțca, în timp ce conducea autoturismul cu viteza de 124 km/h pe un sector de drum cu limita de 50 km/h. Astfel, acesta a fost sancționat contravențional și s-a dispus reținerea permisului de conducere pentru 120 de zile. Din șoferi au devenit pietoni Șoferii care nu au acordat prioritate de trecere au rămas pietoni. „La data de 30 martie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Iași – Biroul Rutier au organizat și executat o acțiune în vederea prevenirii producerii accidentelor rutiere, având drept cauză neacordarea priorității de trecere a pietonilor aflați regulamentar în traversarea drumului public, prin locuri special marcate și semnalizate. În cadrul acțiunii au fost efectuate 19 testări alcoolscopice, fiind aplicate 38 de sancțiuni contravenționale, dintre care 8 pentru neacordare prioritate pietoni, iar 30 pentru alte abateri, în valoare de 19.845 de lei. Astfel, au fost scoși din trafic, reprezentând un pericol pentru ceilalți participanți, 8 conducători auto. Acestora le-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă de timp, conform legii”, a declarat Adina Ciobanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași. De asemenea, au fost oprite din a circula 2 autovehicule care nu prezentau siguranță pe drumurile publice. Astfel, certificatele de înmatriculare a celor 2 autovehicule au fost retrase, până la remedierea problemelor constatate. Autoturisme retrase din circulație, permise de conducere reținute și sancțiuni la Iași, iar controalele vor continua. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Prăpăd în trafic la Iași. Zeci de autoturisme au fost scoase din circulațiede către polițiști. Iată motivele

prapad-in-trafic-la-iasi-zeci-de-autoturisme-au-fost-scoase-din-circulatiede-catre-politisti.-iata-motivele

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Iași – Biroul Rutier au acționat pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere, produse pe fondul nerespectării regimului legal de viteză. Controale au fost desfășurate și în restul județului Iași, iar neregulile nu au întârziat să apară În perioada 20-22 februarie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Iași – Biroul Rutier au acționat, în municipiul Iași și în localitățile Tomești, Valea Lupului, Rediu și Miroslava, pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere, produse pe fondul nerespectării regimului legal de viteză și a conducerii autovehiculelor de către persoane aflate sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive. În cadrul acțiunii au fost aplicate 87 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea regimului legal de viteză, dintre care 80 pentru depășirea vitezei cu mai puțin de 50 km/h, 6 pentru depășirea cu 51-70 km/h a vitezei maxime admise, iar una pentru depășirea cu peste 70 km/h a vitezei maxime admise. De asemenea, au fost efectuate 529 de testări cu aparatul alcooltest, 4 conducători auto fiind depistați la volan sub influența alcoolului, înregistrând valori între 0,001-0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat. Zeci de autoturisme au fost scoase din circulație de către polițiști Controalele polițiștilor nu au fost desfășurate doar în municipiu. La data de 21 februarie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Rutier – Biroul Drumuri Naționale și Europene au oprit, pe DJ248A, în localitatea Voinești, un autoturism, la volan fiind identificat un bărbat de 36 de ani. Având în vedere că acesta emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 0,87 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză, cercetările sunt continuate pentru stabilirea întregii situații de fapt. Ulterior, la data de 22 februarie a.c., polițiștii din cadrul Secției nr. 8 Poliție Rurală Lețcani, fiind în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au observat un autoturism ce se deplasa din direcția str. Rubinului către str. Toamnei, al cărui conducător auto, la vederea polițiștilor, a oprit autoturismul și a părăsit locul, deplasându-se într-o direcție necunoscută. Ulterior, acesta a fost identificat de către polițiști, fiind vorba de un bărbat de 38 de ani, declarând faptul că el a condus autoturismul aflându-se sub influența băuturilor alcoolice și fără a deține permis de conducere. În urma verificărilor efectuate, a rezultat faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. De asemenea, a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe. Mai mulți șoferi, pericol în trafic În urma verificărilor, polițiștii au scos din trafic zeci de autoturisme. „Siguranța rutieră și salvarea de vieți sunt, de asemenea, priorități ale poliției din Iași. Polițiștii rutieri au desfășurat activități pentru prevenirea accidentelor de circulație și creșterea gradului de siguranță rutieră. Astfel, au fost scoși din trafic, reprezentând un pericol pentru ceilalți participanți, 83 de conducători auto. Acestora le-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă de timp, conform legii. De asemenea, au fost oprite din a circula 56 de autovehicule care nu prezentau siguranță pe drumurile publice. Astfel, certificatele de înmatriculare a 56 de autovehicule au fost retrase până la remedierea problemelor constatate”, a declarat Adina Ciobanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași. Este prăpăd în trafic la Iași! De aceea, zeci de autoturisme au fost scoase din circulație de către polițiști. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Șoferii care nu au dat prioritate de trecere pietonilor au fost vânați de polițiștii rutieri. Iată câți au rămas fără permisul de conducere

soferii-care-nu-au-dat-prioritate-de-trecere-pietonilor-au-fost-vanati-de-politistii-rutieri.-iata-cati-au-ramas-fara-permisul-de-conducere

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Iași – Biroul Rutier au organizat și executat o acțiune pentru prevenirea accidentelor rutiere, cauzate de neacordarea priorității de trecere a pietonilor care traversează regulamentar drumurile publice prin locuri special marcate și semnalizate Polițiștii din Iași au organizat noi acțiuni de control. De această dată au fost vizați șoferii care nu cedează trecerea pietonilor. „La data de 19 februarie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Iași – Biroul Rutier au organizat și executat o acțiune în vederea prevenirii producerii accidentelor rutiere având drept cauză neacordarea priorității de trecere a pietonilor aflați regulamentar în traversarea drumului public prin locuri special marcate și semnalizate. În cadrul acțiunii au fost efectuate 52 de testări alcoolscopice, fiind aplicate 43 de sancțiuni contravenționale, dintre care 13 pentru neacordare prioritate pietoni, iar 30 pentru alte abateri, în valoare de 30.122 de lei. Au fost scoși din trafic, reprezentând un pericol pentru ceilalți participanți, 14 conducători auto. Acestora le-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă de timp, conform legii. De asemenea, au fost oprite din a circula 4 autovehicule care nu prezentau siguranță pe drumurile publice. Astfel, certificatele de înmatriculare a 4 autovehicule au fost retrase, până la remedierea problemelor constatate”, a declarat Adina Ciobanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași. Șoferii care nu au dat prioritate de trecere pietonilor au fost „vânați” de polițiștii rutieri Un bărbat de 34 de ani a condus autoturismul în municipiul Iași, iar la trecerea pentru pietoni, marcată și semnalizată corespunzător, nu a oprit și nu a acordat prioritate de trecere unui pieton aflat regulamentar în traversarea străzii. Astfel, acesta a fost sancționat contravențional conform O.U.G. nr. 195/2002, fiindu-i reținut permisul de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce pe o perioadă de 60 de zile. Tot polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Iași – Biroul Rutier efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere. Din cercetările efectuate până în prezent, s-a stabilit faptul că, la data de 19 februarie a.c., un tânăr de 21 de ani a condus autoturismul în municipiul Iași, iar în urma verificărilor efectuate în baza de date, a rezultat faptul că acesta are permisul de conducere suspendat. Controale în județul Iași Controale au fost desfășurate și în județ, nu doar în municipiu. Siguranța rutieră și salvarea de vieți sunt, de asemenea, priorități ale poliției din Iași. Polițiștii rutieri au desfășurat activități pentru prevenirea accidentelor de circulație și creșterea gradului de siguranță rutieră. Astfel, au fost scoși din trafic, reprezentând un pericol pentru ceilalți participanți, 26 de conducători auto. Acestora le-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă de timp, conform legii. De asemenea, au fost oprite din a circula 25 de autovehicule care nu prezentau siguranță pe drumurile publice. Astfel, certificatele de înmatriculare a 25 de autovehicule au fost retrase până la remedierea problemelor constatate. Șoferii care nu au dat prioritate de trecere pietonilor au fost „vânați” de polițiștii rutieri, iar controalele oamenilor legii vor continua și în perioada următoare. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Val de infracțiuni comise în trafic, la Iași. Iată ce au descoperit polițiștii în urma unor controale

val-de-infractiuni-comise-in-trafic,-la-iasi.-iata-ce-au-descoperit-politistii-in-urma-unor-controale

Polițiștii ieșeni au desfășurat mai multe acțiuni de control în ultimele zile. În urma acestora au fost descoperite zeci de nereguli. Unii șoferi s-au ales cu dosare penale, iar acum au de dat explicații în fața legii În ultimele zile, la Iași, au fost descoperiți mai mulți șoferi care au încălcat legea. Astfel, în urma controalelor oamenilor legii, polițiștii au deschis mai multe dosare penale. La data de 11 februarie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Rutier Pașcani au oprit în trafic un autoturism care se deplasa în municipiul Pașcani. La volan a fost identificat un bărbat de 35 de ani. Având în vedere că acesta emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 0,89 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a refuzat să-i fie prelevate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice. Ulterior, polițiștii din cadrul Secției nr. 5 Poliție Rurală Răducăneni au oprit un autoturism care se deplasa în localitatea Răducăneni. La volan a fost identificat un bărbat de 33 de ani. Având în vedere că acesta emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 1,02 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză, cercetările sunt continuate pentru stabilirea întregii situații de fapt. Val de infracțiuni comise în trafic, la Iași Infracțiunile au continuat să fie descoperite în trafic. „La data de 11 februarie a.c., polițiștii din cadrul Secției nr. 8 Poliție Rurală Lețcani au depistat pe DJ 282D, în comuna Popești, un scuter care circula pe drumul public fără ca acesta să fie înmatriculat sau înregistrat. La volan a fost identificat un tânăr de 18 ani din comuna Popești. În urma verificărilor efectuate, a rezultat faptul că acesta nu deține permis pentru nicio categorie de vehicule, iar scuterul în cauză nu este înmatriculat sau înregistrat. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat”, a declarat Adina Ciobanu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași. Băuți și fără permis de conducere, dar la volan La sfârșitul săptămânii trecute, polițiștii din cadrul Secției nr. 4 Poliție Rurală Miroslava, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu în comuna Miroslava, au observat un autoturism care se deplasa din sens opus, într-un mod sinuos, procedând la oprirea acestuia. La volan a fost identificat un bărbat de 34 de ani. Având în vedere că acesta emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 0,42 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză, cercetările sunt continuate pentru stabilirea întregii situații de fapt. Și polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Iași – Secția 3 Poliție efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere. Din cercetările efectuate până în prezent, s-a stabilit faptul că, la data de 4 februarie a.c., un tânăr de 24 de ani a condus autoturismul în municipiul Iași, iar în urma verificărilor efectuate în baza de date, a rezultat faptul că acesta nu figurează cu permis de conducere valabil. Controalele polițiștilor vor continua după valul de infracțiuni comise în trafic, la Iași. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate