Sute de palestinieni se pregătesc în Egipt pentru a deveni polițiști în Gaza

Egiptul instruiește sute de palestinieni cu scopul de a-i integra în cele din urmă într-o forță de aplicare a legii în Fâșia Gaza odată ce războiul se va termina, a aflat AFP de la un oficial palestinian. Implementarea unui plan de instruire pentru 5.000 de polițiști palestinieni a fost anunțată în august de ministrul egiptean de externe, Badr Abdelatty, în timpul unei întâlniri cu prim-ministrul palestinian, Mohammad Mustafa. Primele antrenamente au avut loc în primăvară, la Cairo, iar cursurile au fost reluate în toamnă. „Dorim un sfârșit permanent al războiului… și suntem dornici să ne servim țara și concetățenii”, a declarat pentru AFP unp olițist palestinian în vârstă de 26 de ani, adăugând că este „foarte fericit” că a participat la cursuri. El speră la crearea unei forțe de securitate „independentă, loială doar Palestinei și care este supusă alianțelor sau obiectivelor externe”. Stagiarii urmează să devină parte a unei forțe de 5.000 de polițiști, toți din Gaza, plătiți de Autoritatea Palestiniană. „Am primit o pregătire operațională remarcabilă, cu echipamente moderne pentru supravegherea frontierelor”, a mărturisit un palestinian, potrivit Le Figaro. „Visul de a crea” un stat Bărbatul, care a părăsit Gaza cu familia sa în 2024, a indicat că a decis să urmeze cursurile ca urmare a războiului și a daunelor pe care conflictul la adus cauzei palestiniene. El a vorbit despre rolul Organizației pentru Eliberarea Palestinei (OEP) ca unic reprezentant legitim al palestinienilor și despre „protejarea visului de a crea” un stat palestinian. Un oficial de rang înalt din domeniul securității Autorității Palestiniene a confirmat că președintele acesteia, Mahmoud Abbas, i-a cerut ministrului de Interne Ziad Hab al-Reeh să se coordoneze cu Egiptul pentru a instrui noi forțe de securitate pentru Gaza. În timpul discuțiilor coordonate de Egipt la sfârșitul anului 2024, mișcările palestiniene, inclusiv Hamas și Fatah, au convenit în principiu asupra formării unei forțe de aproximativ 10.000 de polițiști. 5.000 sunt instruiți de Egipt și ceilalți provin din poliția din Gaza, care se află sub controlul Hamas din 2007. Acordul mai prevede că noua forță va fi supravegheată de un comitet de tehnocrați, însărcinat și cu administrarea Fâșiei Gaza după război.
Un bărbat a fost arestat după ce a intrat cu maşina în patru poliţişti la Bruxelles

El a fost încarcerat duminică după ce a apărut în faţa unui judecător de instrucţie care se ocupă de o anchetă privind „tentativa de omor”, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al parchetului. Incidentul a avut loc sâmbătă dimineaţă, în timp ce patru ofiţeri de poliţie efectuau un control pe un trotuar din apropierea gării Gare du Nord din municipiul bruxellez Schaerbeek. Un vehicul care circula în sens invers pe strada cu sens unic a gonit brusc spre ofiţeri, care „au reuşit să se eschiveze la timp” şi să evite să fie loviţi, înainte de o coliziune violentă cu maşina lor, potrivit parchetului. Niciun ofiţer de poliţie nu a fost rănit, dar aceştia sunt „foarte zdruncinaţi” şi vor lipsi de la serviciu timp de câteva zile, a anunţat poliţia locală. Şoferul responsabil pentru atac a fost arestat la faţa locului. Conform primelor constatări publicate de parchet, suspectul, care nu şi-a explicat acţiunile, sosise recent în Belgia din Franţa.
Intervenție cu final fericit! Polițiștii locali au reușit să-i salveze bebelușul Gabrielei, blocat în mașină
Un bebeluș de 9 luni, blocat în mașină, a fost salvat de polițiștii locali. La final a fost o bucurie de nedescris, pentru Gabriela, o tânără mămică, dar și pentru forțele de ordine. Cum s-a petrecut totul. Circulație, Intervenții, Ordine Publică. Toți erau în teren când au fost alertați prin stație de Ana Ghiță, polițista locală, la rândul ei alertată de mămică. După ce își hrănise bebelușul pe bancheta din spate, tânăra mămică a ieșit din mașină cu gândul să se întoarcă la volan și să își continue drumul. Numai că uitase că avea ușile blocate. Bebelușul ei de 9 luni rămăsese în mașină și tot acolo avea și telefonul. Din fericire, alături de colegul ei de la Ordine Publică, polițista pe nume Ana era prin zonă. Acest episod s-a întâmplat pe S-a întâmplat pe bd. Preciziei, în apropierea liceului “Petru Poni”. Aceasta a chemat ajutoare prin stație. Nu au stat pe gânduri și rapid au ajuns la ei mai mulți polițiști locali aflați în apropiere. Toată echipa s-a pus pe treabă, pentru a-l scoate pe cel mic din mașină. După numai 15 minute, misiunea polițiștilor a fost îndeplinită, iar bebelușul în vârstă de 9 luni era din nou în brațele mamei sale. Această poveste cu final fericit a fost publicată pe pagina de Facebook a Poliției Locale Sector 6. sursa foto: Facebook/Politia Locala Sector 6 Autorul recomandă: Un alt caz revoltător la Maternitatea „Sf. Maria” din Iași. Un bebeluș a fost ucis de bacteria Klebsiella Bacteria UCIGAȘĂ de BEBELUȘI a fost descoperită în chiuveta din secția ATI a Spitalului Sf Maria din Iași
Autoritățile din Pennsylvania au identificat un bărbat care a ucis trei polițiști

Autoritățile din Pennsylvania au anunțat că Matthew James Ruth, în vârstă de 24 de ani, este autorul atacului armat soldat cu moartea a trei polițiști în North Codorus Township, la aproximativ 180 de kilometri de Philadelphia. Conform unei plângeri penale, polițiștii îl căutau pentru presupuse fapte de hărțuire, pândire și pătrundere ilegală în locuința fostei sale prietene. Potrivit NBC News, incidentul a început marți seara, când un apel la 911 a semnalat un bărbat îmbrăcat în camuflaj care privea prin ferestrele unei case de pe Haar Road cu binoclul. Camerele de supraveghere din zonă l-au surprins pe suspect având o armă de tip AR- 15 la piept, iar proprietara locuinței, Julia Zumbrum, l-a identificat ca fiind Ruth, cu care avusese o scurtă relație. Potrivit anchetatorilor, la 20 august, camioneta Juliei Zumbrum fusese incendiată, iar aceasta îl suspecta tot pe Ruth. Miercuri după-amiază, forțele de ordine l-au localizat la mică distanță de casa victimei, moment în care a izbucnit schimbul de focuri.
Poliţişti muşcaţi de ploşniţe în sediile Poliţiei Capitalei: zece persoane au ajuns la Urgență. Măsurile cerute de sindicatul Europol
Miercuri seara, sindicatul Europol a reclamat că spațiile centrelor de reținere și arestare preventivă din Capitală sunt pline de ploșnițe. „De luni întregi, colegii noştri reclamă muşcături, mizerie şi lipsa unor măsuri elementare de igienă”, au transmis sindicaliştii, precizând că zece persoane au ajuns la Urgenţă. Sindicaliştii anunţă că au sesizat DSP şi Avocatul Poporului. „Poliţişti muşcaţi de ploşniţe în sediile Poliţiei Capitalei. Zeci de poliţişti din cadrul DGPMB sunt obligaţi să muncească în condiţii greu de imaginat: spatiile centrelor de reţinere şi arestare preventivă din Capitalei sunt pline de ploşniţe! De luni întregi, colegii noştri reclamă muşcături, mizerie şi lipsa unor măsuri elementare de igienă”, au scris, miercuri seară, pe Facebook, sindicaliştii Europol. Conform acestora, „imaginile nu mai lasă loc de scuze: ploşniţele au infestat spaţiile de lucru şi de detenţie, acolo unde poliţiştii îşi fac datoria 12 ore pe zi”. „În loc să beneficieze de respect şi protecţie, poliţiştii ajung să lucreze în condiţii mai mizere, victime ale indiferenţei şi incompetenţei celor care trebuiau să asigure contracte de dezinsecţie. Mai grav, peste 10 poliţişti au ajuns la UPU, cu corpul plin de muşcături. Mulţi se dezbracă de hainele cu care au venit de acasa şi le lasă în afara sediului, pe unităţile de aer condiţionat, pentru a nu-şi infesta familiile”, au mai transmis sindicaliştii. Ei povestesc că că unii angajaţi şi-au aruncat mobila şi covoarele, iar alţii au fost obligaţi să-şi schimbe chiria din cauza infestării. „În prezent, peste 40% dintre angajaţi declară că vor să plece din aceste structuri pentru a scăpa de coşmar. Aceasta nu mai este doar o problemă de igienă, ci o problemă de demnitate a muncii şi de sănătate a lucrătorilor”, transmis reprezentanţii Sindicatului Europol. Aceștia mai cer măsuri urgente şi responsabilitate din partea celor care conduc Poliţia Capitalei şi Ministerul Afacerilor Interne. „La acest moment am sesizat Direcţia de Sănătate Publică şi Avocatul Poporului pentru a inchide funcţionarea acestor spaţii”, a anunţat Sindicatul Europol. Autorul recomandă: Cum scăpăm de PLOȘNIȚE. Aceste insecte devin tot mai prezente în casele românilor și sunt greu de eliminat Cum scăpăm de PLOȘNIȚELE de pat. Ce trebuie să știi pentru a te bucura, din nou, de casa ta
Polițiștii au îndepăratat un drapel arborat care conținea însemne fasciste, de la mormântul părintelui Ilie Lăcătușu
Polițiștii au îndepărtat un drapel arborat care conținea însemne fasciste, de la mormântul părintelui Ilie Lăcătușu, aflat în Sectorul 6 al Capitalei. Ieri, 22 iulie 2025, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 20 Poliție, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au constatat, în incinta unui cimitir din Sectorul 6, un drapel care se afla arborat și care conținea însemne care fac referire la anumite ideologii fasciste. Polițiștii din cadrul subunității, cu sprijinul unui echipaj din cadrul Direcției Generale de Jandarmi a Municipiului București au luat toate măsurile legale care s-au impus. Acest drapel a fost îndepărtat, iar în cauză au fost demarate activități pentru identificarea persoanelor care au arborat drapelul cu simbolul respectiv. În acest caz, verificările sunt continuate de către polițiști din cadrul Secției 20 Poliție, pentru stabilirea situației de fapt, urmând a fi sesizată unitatea de Parchet competentă. „Poliția Capitalei reafirmă angajamentul ferm de a acționa în mod prompt și legal pentru prevenirea și combaterea oricăror manifestări care aduc atingere valorilor democratice și ordinii de drept”, se arată într-un comunicat al DGMB. Marți, la mormântul preotului Ilie Lăcătușu, canonizat anul trecut de Biserica Ortodoxă, a avut loc o manifestare legionară. Participanții au adus cu ei steaguri ale mișcării legionare din perioada interbelică și s-au adunat în jurul mormântului din cimitirul Giulești. Ieri a fost ziua prăznuirii părintelui Ilie Lăcătușu, iar zeci de oameni au venit la cimitirul Giulești, acolo unde se afla racla cu sfintele moaște, dar unii dintre participanți au adus cu ei steaguri și însemne legionare, și s-au adunat în jurul mormântului. Amintim că, recent, Parlamentul a decis înăsprirea pedepselor pentru fascism, legionarism, rasism sau xenofobie. Astfel că, cei care le promovează pot primi până la 10 ani de închisoare. Legea a ajuns la președinte pentru promulgare, dar Nicușor Dan a trimis-o la Curtea Constituțională. Autorul recomandă: Un italian a rămas fără mașina de 75.000 de euro la intrare în România. De ce a fost confiscată de către polițiști Doi polițiști din Gorj sunt anchetați după ce au fost filmați dormind în autospeciala M.A.I.
Arme letale descoperite în urma unei percheziții în Țăndărei. Un tânăr a fost reținut pentru 24 de ore
Un tânăr de 22 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, după ce au fost găsite două arme și sute de cartușe în urma unei percheziții făcute marți în Țăndărei, județul Ialomița. Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Ialomița au desfășurat cinci percheziții domiciliare într-un dosar penal ce vizează nerespectarea regimului armelor și munițiilor. În urma acțiunii, autoritățile au găsit două arme letale, deținute fără permis și 480 de cartușe. În urma descoperirii, un tânăr de 22 de ani a fost arestat și plasat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Ialomița. Parchetul de pe lângă judecătoria Fetești supraveghează investigația polițiștilor cu scopul de a determina întreaga activitate infracțională a suspectului. Sursă foto: Poliția Română CITIȚI ȘI: ARSENAL de arme găsit de polițiști la perchezițiile din Țăndărei. Dosar penal privind nerespectarea armelor și munițiilor Mara Răducanu este jurnalist de eveniment. A terminat Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din București și a lucrat la mai multe publicații, precum Jurnalul național, Evenimentul … vezi toate articolele