Pompierii români rămân în Franța. Misiunea pentru stingerea incendiilor a fost prelungită cu încă două săptămâni

România va continua să sprijine autoritățile franceze în lupta cu incendiile de vegetație. Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU) a aprobat prelungirea cu încă două săptămâni a misiunii pompierilor români din Franța, la solicitarea autorităților de la Paris. „Ca urmare a solicitării formulate de autoritățile franceze prin activarea Mecanismului de Protecție Civilă al Uniunii Europene, Comitetul Național pentru Situații de Urgență a aprobat, luni, prelungirea cu încă două săptămâni a participării României la misiunea de sprijin pentru stingerea incendiilor de vegetație și fond forestier din Franța”. Loading … Misiunea pentru stingerea incendiilor va continua prin înlocuirea contingentului aflat în prezent în Franța cu un nou contingent de pompieri, care va prelua responsabilitățile operaționale în zonele afectate de incendii. „Decizia reflectă solidaritatea României cu partenerii europeni și angajamentul de a contribui la gestionarea situațiilor de urgență în cadrul Mecanismului de Protecție Civilă al Uniunii Europene. Pompierii români vor continua să acționeze alături de echipele internaționale pentru limitarea efectelor incendiilor de vegetație și protejarea comunităților aflate în zonele de risc”. Peste 250.000 de persoane au fost evacuate Franța se luptă cu incendii de vegetație masive, care au forțat peste 250.000 de persoane să-și părăsească locuințele, în timp ce autoritățile au avertizat turiștii să se țină departe de sud-vestul țării. Aproximativ 115.000 de hectare au ars în incendiile din Franța de la începutul anului, „mult mai mult decât orice am văzut în trecut”, a declarat duminică ministrul de Interne, Laurent Nuñez. Președintele Franței, Emmanuel Macron, a publicat pe platforma X un mesaj oficial prin care mulțumește în mod explicit României și pompierilor români pentru sprijinul crucial oferit în combaterea incendiilor devastatoare din sud-vestul și sudul Franței.
Pompierii români, felicitați de Emmanuel Macron pentru intervenția în incendiile din Franța

Liderul de la Élysée a evidențiat solidaritatea europeană și a mulțumit în mod explicit României pentru contribuția la operațiunile de stingere a incendiilor care au afectat mai multe regiuni ale țării. Dans ces heures où les flammes éprouvent durement notre pays, la France révèle ce qu’elle est : un peuple uni, qui se serre les coudes. Merci à nos sapeurs-pompiers, à nos militaires, aux forces de sécurité civile, à nos gendarmes et policiers, ainsi qu’aux agriculteurs… pic.twitter.com/DFzPt8vSYM — Emmanuel Macron (@EmmanuelMacron) July 25, 2026 Macron, mulțumiri pentru ajutorul pompierilor europeni Într-o postare publicată sâmbătă pe platforma X, Emmanuel Macron a afirmat că Franța traversează momente dificile din cauza incendiilor de vegetație, însă a subliniat mobilizarea autorităților și solidaritatea manifestată atât la nivel național, cât și european. „Mulțumesc României, Croației, Germaniei, Portugaliei, Suediei, Elveției, Republicii Cehe și Slovaciei pentru sprijinul lor prețios. Aceasta este Europa. În momentele de încercare, ea dă viață solidarității pe care se întemeiază.” Mesajul vine în contextul în care pompieri români participă, alături de echipe din alte state europene, la intervențiile pentru limitarea incendiilor de vegetație care afectează sudul și sud-vestul Franței. Toate resursele civile și militare, mobilizate Președintele francez a precizat că autoritățile au mobilizat toate mijloacele disponibile pentru combaterea incendiilor, inclusiv aeronave Canadair, avioane Dash, elicoptere specializate în stingerea incendiilor și efective suplimentare sosite din întreaga țară. Totodată, Macron a anunțat că, pentru prima dată, un avion militar de transport A400M este folosit în sprijinul operațiunilor de intervenție, apreciind această decizie drept o dovadă a capacității de adaptare a armatei franceze. Mii de hectare afectate de incendii Șeful statului francez a mai spus că incendiile au provocat pagube importante în mai multe regiuni, inclusiv în Gironde și Landes, în sudul țării, în departamentele Var, Hautes-Alpes și Haute-Corse, precum și în Occitania, în special în Pyrénées-Orientales. Potrivit lui Macron, „mii de hectare au fost devastate, locuințe au fost distruse, activități au fost întrerupte, iar viețile multor oameni au fost date peste cap”. Președintele Franței a transmis că autoritățile vor continua să sprijine comunitățile afectate și a promis că statul va rămâne alături de acestea pe termen lung. „Vom reconstrui, vom repara și vom fi prezenți atât timp cât va fi nevoie.”