Președinta CCR: Vulnerabilitățile democrației vin din interior, nu din exterior
Într-o intervenție televizată, aceasta a subliniat că fragilitățile actuale nu sunt conjuncturale și nici exclusiv economice, ci țin de dificultatea statelor de a-și adapta mecanismele democratice la noile realități sociale și tehnologice. Simina Tănăsescu a arătat că toate democrațiile sunt, prin natura lor, vulnerabile, însă presiunea actuală este amplificată de modul în care se configurează regimurile politice, atât în România, cât și în alte state. În opinia sa, întrebările esențiale nu mai privesc doar funcționarea instituțiilor, ci chiar forma de organizare a statului și capacitatea acestuia de a ține pasul cu transformările accelerate ale societății. Un element central al acestei schimbări îl reprezintă impactul noilor instrumente de comunicare, al expansiunii rețelelor sociale și al inteligenței artificiale asupra proceselor democratice. Președinta CCR a sugerat că unele mecanisme consacrate ale democrației ar putea necesita transformări pentru a rămâne eficiente și relevante. Ea a amintit că, în urmă cu 10–15 ani, a existat un val de apropiere a deciziei politice de cetățeni, materializat în mai multe state prin revizuiri constituționale și introducerea unor mecanisme extinse de tip referendum. În acest context, a fost evocată și experiența din Islanda, unde, pe fondul unei crize economice majore, cetățenii au ieșit masiv în stradă și au încercat să se implice direct în redactarea unei noi Constituții, ocolind instituțiile reprezentative tradiționale. Potrivit Simonei Tănăsescu, astfel de mișcări au coexistat cu o creștere accentuată a curentelor populiste, o combinație care poate genera dificultăți serioase pentru stabilitatea democratică. „Cele două fenomene, puse în balanță, pot conduce la o dificultate reală pentru democrații”, a explicat președinta Curții, adăugând că România nu este străină de astfel de tendințe. În opinia sa, provocarea majoră a anilor următori va fi găsirea unui echilibru între nevoia de participare directă a cetățenilor și menținerea unor instituții reprezentative solide, capabile să garanteze stabilitatea constituțională.
Zidul a căzut, dar democrația se clatină. Astăzi se împlinesc 36 de ani de la prăbușirea Zidului Berlinului, iar Europa își ridică noi cordoane politice sanitare: vot liber, dar guvernare interzisă. În ciuda opțiunilor populare, partidele ant
9 noiembrie 1989. Se prăbușea Zidul Berlinului, cortina de fier dintre libertate și dictatură. În Europa de Est, vântul schimbării a adus și o adiere dulce de democrație. Oamenii își recâștigau dreptul la opinie, la exprimare și, mai ales, dreptul de a vota după cum le dictează conștiința, și nu partidul. Astăzi, la fix 36 de ani după acest moment istoric, care a declanșat prăbușirea regimurilor comuniste pe bătrânul continent, aceeași Europă pare că și-a ridicat singură un nou zid prin care să se apere chiar de votul oamenilor. Partidele antisistem câștigă alegerile, dar nu ajung la putere. Ronald Reagan: „Tear down this wall” („Dărâmați acest zid”) 155 de kilometri și 4 metri îi despărțeau pe oameni de democrație. Zidul Berlinului a fost ani la rând simbolul divizării Germaniei învinse, dar și al cortinei de fier care tăia Europa în jumătate, între libertatea Occidentului și dictatura de la Răsărit. În 1987, în fața Porții Brandenburg, Ronald Reagan, președintele SUA îi cerea deschis conducătorului URSS, Mihail Gorbaciov, să dărâme Zidul Berlinului. 12 iunie 1987, Berlin. Ronald Reagan îi cerea lui Gorbaciov să dărâme zidul Berlinului J.D. Vance: „There is no room for firewalls” („Nu e loc pentru ziduri de protecție”) La 36 ani distanță, tot în Germania, vicepreședintele SUA J.D. Vance a criticat politicile UE într-un discurs necruțător. A vorbit despre oamenii arestați pentru opiniile lor, dar și despre anularea alegerilor în baza unor „suspiciuni firave a serviciilor de informații și a presiunii enorme din partea vecinilor continentali.” „Democrația se bazează pe principiul sacru: vocea poporului contează. Nu există loc pentru ziduri de protecție. Respecți acest principiu sau nu. Europeni, oamenii au o voce.” 14 februarie 2025, Munchen. J.D. Vance cere liderilor Europei să renunțe la „firewalls” Ce sunt „cordoanele politice sanitare” ale Europei? În discursul liderilor europeni, cordoanele sanitare politice din Europa reprezintă strategii folosite de partidele democratice pentru a izola formațiunile considerate extremiste, populiste sau antidemocratice. Scopul este de a le împiedica să ajungă la guvernare sau să influențeze deciziile politice majore. Fenomenul a devenit vizibil mai ales după ascensiunea partidelor de extremă dreaptă în mai multe state europene, precum Adunarea Națională din Franța, AfD în Germania sau Partidul Libertății din Austria. În teorie, acest „zid de protecție” se construiește prin unirea tuturor forțelor politice împotriva partidelor considerate anti-sistem. În practică, se pot folosi și alte instituții pentru a opri ascensiunea acestor grupări. „Germania continuă să fie traversată de o frontieră invizibilă în interiorul ei” Deși sunt vii în memoria oamenilor, imaginile cu Zidul Berlinului par desprinse dintr-o distopie. În partea de est, de-a lungul zidului exista un coridor izolat, bine păzit, mărginit de alte fortificaţii. Supranumită „fâşia morţii”, această a doua incintă îi împiedica pe berlinezii de est să se apropie de frontieră. În 28 de ani de existenţă au existat numeroase tentative de trecere în Vest, de multe ori mortale. După căderea sa în noaptea zilei de 9 noiembrie 1989, bucăți din zid au fost amplasate în diverse părți ale lumii, reprezentând un simbol al importanței unității în fața divizării. Nimeni nu și-ar fi imaginat că acest zid s-ar putea ridica la loc, sub o altă formă, invizibilă și chiar „în numele democrației.” Ce rămâne la 36 de ani de la dărâmarea Zidului Berlinului – sursă foto Mediafax Alternativa pentru Germania (AfD), pe primul loc în fostul RDG Ștefan Popescu, analist de politică externă, a explicat pentru Gândul paradoxul în care se află Germania, la 36 de ani de la căderea Zidului Berlinului. „În pofida a peste trei decenii de integrare politică și economică, Germania continuă să fie traversată de o frontieră invizibilă în interiorul ei. La scrutinul legislativ din februarie 2025, landurile din Est au plasat, pentru prima dată, partidul Alternativa pentru Germania (AfD) pe primul loc. În Saxonia, formațiunea național- conservatoare a obținut chiar 45% din voturi, confirmând o înrădăcinare durabilă în fostele teritorii ale RDG. Diferențele economice persistă: salarii mai mici, infrastructuri inegale, perspective de carieră limitate. Dar, dincolo de cifre, continuă să existe un sentiment difuz de frustrare și înstrăinare. Pentru mulți est-germani, reunificarea a fost mai curând o anexare decât o fuziune între egali. „Occidentalii” au preluat nu doar companiile și capitalul, ci și funcțiile-cheie în administrațiile landurilor estice, alimentând impresia unei dominații culturale și politice continue”, a explicat analistul politic. Rezultatele alegerilor din luna septembrie 2024 au arătat că cele două landuri din estul Germaniei, Turingia și Saxonia, unde AfD, partidul de extremă dreaptă, a obținut victorii istorice, au cauze profunde și sunt o lovitură pentru partidele cancelarului Olaf Scholz. Alternativa pentru Germania (AfD, Alternative für Deutschland) a câștigat alegerile în landul Turingia cu 32,8%. Astfel AfD a ajuns a doua forță politică în Germania, depășind social-democrații. Aceștia s-au văzut nevoiți să intre în alianță cu rivalii lor tradiționali CDU/CSU pentru a ține puterea cât mai departe de „pericolul extremist.” Rassemblement National (Adunarea Națională) – a treia forță politică în Franța În 2024, Rassemblement National a devenit principalul partid de opoziție din Franța. Din ce în ce mai mulți oameni au rezonat cu platformă naționalistă, anti-imigrație și eurosceptică al partidului condus de Jordan Bardella, tânărul de 30 de ani, susținut de liderul de facto al grupării, Marine Le Pen. Jordan Bardella și Marine Le Pen Conform celui mai recent sondaj, partidul lui Bardella pare că se îndreaptă spre un rezultat istoric la următoarele alegeri parlamentare. Anularea alegerilor – „cordonul politic sanitar” în România? Pe 24 noiembrie, românii au fost chemați la urne pentru a vota în primul tur al alegerilor prezidențiale. Pe buletinul de vot se regăseau 14 candidați. Printre ei se număra și Călin Georgescu, un candidat independent care avea să producă cea mai mare surpriză din istoria alegerilor prezidențiale postdecembriste, intrând în turul al doilea alături de Elena Lasconi, candidata din partea USR. Sfârșitul anului 2024 aducea anularea alegerilor prezidențiale Alegeri anulate de CCR pe 6 decembrie 2024 Curtea Constituțională a decis pe 6 decembrie, în unanimitate, anularea alegerilor prezidențiale, urmând ca procesul electoral să se reia în integralitate, potrivit unui comunicat al CCR. Decizia CCR a fost luată