Atacurile Israelului au ucis 14 persoane în Gaza, în timp ce câteva țări se pregătesc pentru recunoașterea Palestinei ca stat
Zeci de persoane din orașul Gaza și-au părăsit locuințele sâmbătă. Unii dintre ei puteau fi văzuți împingând cărucioare cu tot ceea ce aveau sau cărându-le în spate. Ei au fugit din calea ofensivei Israelului, care se intensifică, notează Associated Press. Cele mai recente atacuri ale Israelului au loc în contextul în care unele țări din Occident fac pregătiri pentru recunoașterea Palestinei ca stat în cadrul Adunării Generale a ONU care începe marți, 23 septembrie. Printre țările care se pregătesc să recunoască statul palestinian se află Canada, Australia, Marea Britanie, Franța, Belgia, Luxemburg și Malta. Ministerul Afacerilor Externe din Portugalia a anunțat că va recunoaște statul palestinian începând de duminică. Țara din Peninsula Iberică a anunțat deja decizia, însă oficialii au stabilit o dată propriu – zisă abia vineri. Ultima operațiune a Israelului a început în această săptămână. Operațiunea agravează conflictul din Orientul Mijlociu, iar orice posibilitate a focului devine tot mai îndepărtată. Armata Israelului, care susține că își dorește să „distrugă ofensiva militară a Hamas”, i-a îndemnat pe palestinieni să plece, însă nu a oferit un calendar pentru ofensivă. Totuși, există indicii că operațiunea ar putea dura luni de zile. Atacurile săvârșite de Israel în ultimii doi ani au ucis peste 65.000 de palestinieni din orașul Gaza. . În urma bombardamentelor, zone de mare întindere din Fâșie au fost distruse, iar 90% din populația palestiniană a fost strămutată. Atacurile au provocat o criză umanitară „catastrofală”, iar experții au afirmat că orașul Gaza se confruntă cu foamete.
ONU acuză Portugalia că a ascuns informații despre mina de litiu din Barroso: O încălcare a drepturilor cetățenilor
Statul portughez a încălcat prevederile unui tratat internațional privind transparența și dreptul publicului la informații de mediu, în procesul de aprobare a celei mai mari mine de litiu din Europa, este concluzia unui comitet al Organizației Națiunilor Unite. Comitetul pentru conformitate cu Convenția de la Aarhus a comunicat miercuri că autoritățile portugheze au obstrucționat accesul publicului la date esențiale legate de proiectul minier din regiunea Barroso, în nordul țării – un proiect controversat care a generat opoziție puternică din partea comunității locale și a organizațiilor de mediu. Convenția este un tratat internațional care garantează dreptul cetățenilor de a avea acces la informații de mediu, de a participa la luarea deciziilor și de a contesta deciziile care le afectează mediul. „A eșuat în respectarea drepturilor cetățenilor” „Portugalia a eșuat în respectarea drepturilor cetățenilor privind accesul la informații de mediu și participarea la procesul de autorizare”, a afirmat comitetul ONU, citat de Reuters, referindu-se la drepturi garantate prin convenția ratificată de Lisabona în 2003. Agenția pentru Protecția Mediului din Portugalia (APA) a acordat, în 2023, o aprobare condiționată companiei britanice Savannah Resources, listată la bursa din Londra, pentru exploatarea minei din Barroso, o zonă recunoscută din 2018 ca patrimoniu agricol mondial. În ciuda reacțiilor negative din partea societății civile, agenția a susținut că a respectat cadrul legal. APA a transmis că, „deși are o interpretare diferită asupra aplicării convenției, a acționat întotdeauna în strictă conformitate cu procedurile administrative, aplicând legea”. Activiștii cer revocarea licenței pentru mina de litiu Comitetul ONU a remarcat că agenția guvernamentală portugheză nu a răspuns solicitărilor privind informațiile de mediu în termenele prevăzute de lege și, mai grav, nu a informat cetățenii cu privire la dreptul lor de a contesta refuzurile primite: „Atunci când a refuzat furnizarea informațiilor, APA nu a informat publicul despre modalitățile prin care aceste decizii puteau fi atacate”, se arată în raportul comitetului. Sesizarea a fost depusă în 2021 de organizația spaniolă de conservare Montescola Foundation, susținută de două grupuri portugheze în calitate de observator. Președintele organizației, Joam Evans, a salutat verdictul dat miercuri și a cerut anularea permisului de mediu acordat companiei Savannah Resources: „Această decizie arată clar că procesul a fost viciat. Licența trebuie revocată”. Efecte adverse reclamate de comunități Pe lângă lipsa transparenței și consultării publice, activiștii și comunitățile locale au invocat o serie de efecte adverse majore. Exploatarea ar presupune defrișări masive și transformarea semnificativă a peisajului montan într-o zonă recunoscută pentru biodiversitatea sa și frumusețea naturală. În plus, există temeri legate de poluarea solului și a apelor subterane cu reziduuri toxice rezultate din procesarea litiului, precum și de contaminarea râurilor și afectarea ecosistemelor acvatice. De asemenea, proiectul ridică semne de întrebare privind sănătatea publică, din cauza prafului, zgomotului și expunerii potențiale la substanțe chimice periculoase, care ar putea afecta locuitorii pe termen lung. Cel mai mare zăcământ de litiu din Europa, exploatat din 2027 Savannah Resources, care dorește să devină un furnizor strategic pentru industria vehiculelor electrice din Europa, susține că zăcământul din Barroso conține cel mai mare depozit de spodumen, un mineral bogat în litiu folosit la fabricarea bateriilor, cu rezerve estimate la peste 28 de milioane de tone metrice de litiu de înaltă calitate. Compania plănuiește să înceapă exploatarea în anul 2027. Pe site-ul său oficial, compania justifică importanța strategică a proiectului, afirmând că „datorită rolului tot mai important pe care bateriile litiu-ion îl joacă în sectoarele transporturilor și energiei, litiul a fost clasificat drept «materie primă critică» de către Comisia Europeană în septembrie 2020” și că „UE va avea nevoie de 18 ori mai mult litiu în 2030 decât a consumat în 2020 și de 60 de ori mai mult până în 2050”, Europa fiind „complet dependentă de importuri” în prezent.
Zi de doliu național în Portugalia, după moartea a 15 persoane în accidentul de la Lisabona

Guvernul Portugaliei a decretat joi o zi de doliu național. Un comunicat al biroului premierului Luis Montenegro a transmis că tragedia „a adus durere familiilor … și consternare întregii țări”. Portugalia este în stare de șoc după ce 15 persoane și-au pierdut viața în urma deraierii funicularului Glória, vechi de 140 de ani, una dintre principalele atracții turistice din capitala Lisabona, scrie BBC. Alte 18 persoane au fost transportate la spital, dintre care cinci se află în stare gravă, potrivit serviciilor de urgență. Printre victimele accidentului, produs în jurul orei locale 18:05, se află și cetățeni străini. Primarul Lisabonei, Carlos Moedas, a vizitat miercuri seară spitalul, descriind situația drept „un moment tragic pentru oraș”. Președintele țării, Marcelo Rebelo de Sousa, și-a exprimat „compasiunea și solidaritatea față de familiile afectate de această tragedie”. Poliția și echipele de intervenție au rămas ore întregi la locul accidentului, în condițiile în care au fost demarate mai multe anchete: de către compania care operează funicularul, de către Autoritatea Națională pentru Siguranța Transporturilor și de către poliția judiciară.
Un bărbat a murit asfixiat, după ce a fost strivit de soția sa obeză. Femeia a căzut peste el şi nu s-a mai putut ridica
Un incident șocant s-a petrecut în Portugalia, acolo unde un bărbat de 59 de ani a murit asfixiat, după ce soţia sa, obeză, a căzut peste el şi nu s-a mai putut ridica. Victima, descrisă de presa locală ca fiind o fire destul de firavă, a murit în locuința sa din cartierul rezidențial Campanha, la periferia orașului Porto, potrivit Daily Mail. Ucis accidental de soţia obeză Femeia, cu un an mai în vârstă decât el, cântărește peste 100 kg și ar fi alunecat în timp ce se ridica din pat pentru a merge spre soțul său, care se afla întins pe podea lângă ea. Alertați de țipetele femeii după ce a rămas blocată între pat și peretele locuinței, vecinii au sărit imediat în ajutor. Ei au reușit să o ridice de pe el, dar bărbatul era deja inconștient la sosirea medicilor. Din păcate, bărbatul suferise un stop cardiac care i-a fost fatal. Potrivit publicației portugheze Correio da Manhã, a fost nevoie de cinci bărbați pentru a o ridica pe femeie de pe partenerul ei. Polițiștii continuă cercetările în acest caz, dar a exclud orice faptă penală, stabilind deja că a fost vorba doar de un accident nefericit. „A fost încadrat drept asfixie accidentală. Evident, este un deces foarte neobișnuit, dar nu a existat nicio intenție criminală. A fost o simplă împiedicare a femeii când s-a ridicat din pat și a încercat să se apropie de soțul ei, care era întins pe podea, ceea ce a dus la tragedie”, a precizat o sursă din cadrul anchetei.
Nou val de căldură în vestul Europei: Spania și Portugalia, cuprinse de incendii de vegetație

Spania și Portugalia se confruntă cu un nou val de incendii de vegetație, mii de pompieri fiind mobilizați joi pentru a stinge flăcările care ard deja de mai multe zile în zonele centrale și nordice ale celor două țări. În Spania, în provincia Ávila, echipele de intervenție, inclusiv unități militare speciale, au lucrat pe timpul nopții pentru a controla incendiul din apropierea satului El Arenal, situat la aproximativ 100 de kilometri vest de Madrid. În vestul țării, în provincia Cáceres, autoritățile locale au anunțat că incendiul care a afectat peste 2.500 de hectare a fost în mare parte stabilizat, iar majoritatea ordinelor de evacuare au fost retrase. În Portugalia, peste 2.000 de pompieri intervin în nordul țării pentru a limita extinderea incendiilor, într-un context în care riscul de foc este crescut în aproape întreaga țară. Serviciul meteorologic spaniol AEMET a avertizat că temperaturile din centrul și sudul Spaniei ar putea depăși 40°C până duminică. În Portugalia, valorile termice sunt prognozate să ajungă sâmbătă în jurul a 38 -39°C în majoritatea regiunilor.
Violul a devenit infracțiune publică în Portugalia. Ce însemnă schimbarea pentru femei?

Mai mulți parlamentari din partea Partidului Socialist din Portugalia au votat pentru reclasificare, cu toate că formațiunea politică a dat dovadă de absenteism în ceea ce privește alte propuneri legislative, potrivit Euronews. Inițiativa legislativă a venit din partea partidului politic Blocul de Stânga (Bloco de Esquerda), LIVRE și PAN și au trecut cu sprijinul PSD, dar și al partidului de dreapta Chega. Conform noilor reguli, martorii pot raporta cazurile de viol, iar autoritățile pot începe ancheta imediat, indiferent dacă victima dorește sau nu să depună plângere. Câțiva membri ai partidelor din Portugalia PSD și Chega s-au abținut de la vot, gest care a stârnit întrebări în sală. „Această infracțiune, odată devenită publică, Procuratura nu se mai consultă cu victima înainte să continue ancheta. Caracterul automat al acestei modificări elimină vocea victimei și nu putem să excludem pe cineva care a suferit o faptă penală atât de îngrozitoare”, a explicat Eurico Brilhante Dias, șeful Partidului Socialist, prin intermediul unui videoclip. Îngrijorări tehnice sau de procedură Cu toate că în Parlamentul portughez oficialii au ajuns la un consens, au existat și îngrijorări tehnice sau de procedură. Mariana Mortágua, de la BE, a precizat că proiectul de lege ar putea merge acum la comisie pentru a fi discutate detalii juridice, cum ar fi modul în care încep investigațiile sau natura protecției martorilor, pentru a se ajunge la un acord mai larg. „Scopul este evitarea confruntării inutile în această etapă, dar și progresul spre un proiect de lege puternic, unificat în etapa de specialitate”, a precizat politiciana. Proiectul de lege aprobat aduce după sine schimbări în Codul Penal, Codul de procedură, dar și Statutul Victimei. Așadar, odată cu schimbarea legislativă, Portugalia devine aliniată cu alte țări europene. Critici din partea militanților pentru drepturile omului Până acum, Portugalia s-a poziționat la fel ca Italia și San Marino, neclasificând violul ca infracțiune publică, o poziție care a stârnit critici din partea militanților pentru drepturile omului, care au considerat-o drept o încălcare a Convenției de la Istambul, cadrul internațional al Consiliului European pentru prevenirea violenței împotriva femeilor. În 2019, parlamentul portughez a schimbat legea în mod unanim. Definiția violului a fost extinsă încât să acopere toate tipurile de act sexual fără consințământ, alăturându-se mai multor state UE, cu o definiție atât de largă. Parlamentarii și militanții din Portugalia au susținut că legea, care anterior cerea procurorilor să demonstreze că un atac implică „violență”, nu a reușit să protejeze persoanele atacate în timp ce erau inconștiente sau constrânse să întrețină relații sexuale împotriva voinței lor.
CE recomandă europenilor să-și facă provizii pentru situații de calamitate. Ce nu trebuie să lipsească din kit-ul de supraviețuire
Criza de energie din Peninsula Iberică a pus zeci de milioane de oameni din Spania și Portugalia în situații excepționale, pentru care cei mai mulți nu erau pregătiți. Din magazinele rămase deschise, clienții au golit rafturilor, dacă aveau bani lichizi, deoarece la puținele bancomate care mai funcționau au fost scos uriașe. Astăzi, în supermarket-urile din Lisabona, mai toate frigiderele cu alimente erau aproape goale. În plus, mărfurile perisabile au fost scoase de pe rafturi, iar celelalte au fost ieftinite. De asemenea, fructele sunt la reducere. În Portugalia pana de curent a început în nordul țării, așa că cei care locuiesc mai aproape de capitală au dat năvală în magazine ca să își facă provizii de conserve și lumânări. După ce lucrurile s-au mai calmat, reprezentanții companiei de electricitate din Portugalia au anunțat că o să-i despăgubească pe toți cei cărora li s-au stricat electrocasnicele. În Spania, în zona Valenciei, multe magazine au fost închise pentru că sistemul de scanare a produselor nu mai funcționa. Magazinele mari au fost închise. Nu pot scara produsele. Băncile au fost luate cu asalt de către oameni ca să scoată bani cash. Bancomatele dețin în generator de urgență, dar nu toate. Comisia Europeană recomandă kit-ul de urgență pentru minimum 72h În luna martie, Comisia Europeană a avertizat că o criză provocată de vreme, război sau atac cibernetic este o chestiune de timp și că fiecare dintre noi trebuie să fie pregătit acasă cu un kit de urgență pentru minimum 72h. În mai multe țări au fost împărțite ghiduri pentru supraviețuire în astfel de situații. Într-o situație de urgență, avem nevoie de cel puțin 3l de apă pe zi, dar și de recipiente de stocare a apei. Trebuie să ne facem provizii de conserve, batoane proteice, dar și de alimente pentru copii și animalele de companie. Dacă este iarnă, nu ar trebui să lipsească din casă îmbrăcămintea groasă și sursele alternative de căldură sau lumină, combustibil, hibrituri și lumânări, indiferent de anotimp. Asigurații-vă că aveți pături, saltele și saci de dormit, dar și bani cash pentru cel puțin o săptămână, ideal în mai multe monede. Din casă nu ar trebui să ne lipsească un radio cu baterii, o baterie externă și un încărcător de telefon pentru mașină. Este important să avem și copii ale documentelor personale, dar și numerele de telefon ale celor apropiați, notate într-o agendă. Citiți și: Marile rețele de internet, „îngenuncheate” de pana de curent din Spania și Portugalia. Traficul a scăzut cu 90% / Blackout cu haos în Peninsulă Rene Pârșan a debutat în presă în 1992, reporter și redactor la Evenimentul Zilei. Între 1994 și 2010 a fost senior editor, editorialist, reporter și fotoreporter la ZIUA. A mai colaborat ca … vezi toate articolele
Uniunea Europeană nu are indicii că penele de electricitate din Spania și Portugalia sunt cauzate de atacuri cibernetice
Uniunea Europeană a anunțat, luni după-amiază, că întreruperile masive ale electricității care afectează Spania, Portugalia și părți ale Franței nu par a fi rezultatul unui atac cibernetic. ”În acest moment, nu există indicii că sursa problemelor alimentării cu electricitate în Peninsula Iberică ar fi un atac cibernetic”, a declarat Antonio Costa, președintele Consiliului European. ”Administratorii rețelelor din ambele țări depun eforturi pentru depistarea cauzelor defecțiunilor și pentru restabilirea alimentării cu electricitate”, a subliniat Antonio Costa, citat de cotidianul Le Figaro. ”În acest moment, nu există niciun indiciu că ar fi vorba despre un atac cibernetic. Alimentarea cu electricitate va fi restabilită în următoarele ore”, a afirmat, la rândul său, premierul Portugaliei, Luís Montenegro. Alimentarea cu electricitate a fost restabilită în anumite zone Alimentarea cu electricitate a fost reluată, luni după-amiază, în mai multe zone din nordul, sudul și vestul Spaniei. ”Clienții primesc din nou electricitate”, a comunicat compania care administrează rețeaua energetică a Spaniei. Informațiile au fost confirmate de surse guvernamentale de la Madrid. Nu este clar ce zone au primit din nou electricitate. Cauza problemelor – un fenomen meteorologic rar Penele de electricitate sunt cauzate de un fenomen meteorologic rar, au comunicat autoritățile portugheze. ”Din cauza variațiilor extreme ale temperaturilor în Spania, au apărut oscilații anormale pe liniile de înaltă tensiune (peste 400.000 de Volți), un fenomen denumit vibrație atmosferică indusă”, conform companiei care administrează rețeaua din Portugalia, REN. Guvernul Spaniei a convocat Consiliul pentru Securitate Națională. ”Depunem eforturi pentru a cunoaște originea acestui incident”, a declarat un oficial de la Madrid, citat de cotidianul El Mundo. Foto: Profimedia Citește și: VIDEO Casa Albă: Președintele Trump cere „armistițiu permanent” în UCRAINA /„Liderii ambelor țări trebuie să vină la masa negocierilor” Israelul folosește blocajul ajutorului umanitar ca „armă de RĂZBOI”, conform reprezentantului palestinian Conclavul pentru alegerea SUCCESORULUI Papei Francisc începe în 7 mai /Câți cardinali pot vota Licențiat în Jurnalism, Științe Politice și Teologie Ortodoxă, Mihail Drăghici este activ în presa centrală din 2002, având o activitate de peste 20 de ani ca editor de știri externe la una … vezi toate articolele
Pana masivă de curent din Peninsula Iberică nu afectează România. Ministrul Energiei: Noi nu avem PROBLEME la sistem!
O pană uriașă de electricitate a lovit luni, 28 aprilie, întreaga Peninsulă Iberică, lăsând fără curent electric mai multe țări și provocând haos în transportul public. În România, autoritățile au reacționat rapid. Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a dat asigurări că sistemul energetic național funcționează normal și că românii nu trebuie să-și facă griji. „Am discutat cu dispecerul național. Nu avem probleme în sistem”, a declarat Sebastian Burduja la Digi 24. „Nu au de ce să-și facă griji românii. Urmărim situația din țările afectate. Nu avem motive de îngrijorare. Colegii au încercat să ia legătura cu cei din Spania și Portugalia”, a adăugat ministrul Energiei. Sebastian Burduja a precizat că incidentul este deosebit de grav și a amintit că România a experimentat un blackout similar doar o singură dată, în anul 1977. „Pur și simplu economia se oprește”, a continuat el. Totuși, el a îndemnat la prudență: „Am auzit tot felul de ipoteze, dar nu m-aș hazarda”. O pană de curent masivă a afectat întreaga Spanie, provocând întreruperi generalizate ale alimentării cu energie electrică și perturbări ale rețelei de telefonie. Anumite regiuni din Portugalia și din sudul Franței, interconectate la rețeaua spaniolă, au fost, de asemenea, afectate, conform The Independent. O anchetă este în curs de desfășurare cu privire la cauzele acestui incident. (Mai multe detalii AICI) CITEȘTE ȘI: Mari părți din Spania, Portugalia și sudul Franței, afectate de o pană MASIVĂ a rețelei de electricitate Ministrul Energiei, despre cum a fost evitat un BLACKOUT de Paște. Burduja: „Nu au lipsit momentele de stres.” În ce zone a fost cea mai mare presiune Absolventă a Universității de Stat din Republica Moldova, Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, Borșcevschi Olga a debutat în presă la televiziunea Realitatea TV Moldova și la … vezi toate articolele