Primele imagini cu Horațiu Potra. Adus sub escortă în România

primele-imagini-cu-horatiu-potra.-adus-sub-escorta-in-romania

Potrivit Ministerului Justiției, procedura de extrădare din Emiratele Arabe Unite a fost finalizată „în timp record”, în urma cooperării cu autoritățile emirateze. Cei trei au fost predați Poliției Române și urmează să fie duși în arest, pentru punerea în executare a mandatelor de arestare emise pe numele lor de instanțele din România. Imaginile surprind momentul în care Horațiu Potra coboară păzit de mascați, fiind urcat ulterior într-o mașină a Poliției. Surse judiciare au precizat că transportul s-a făcut sub pază strictă, inclusiv pe durata zborului, Potra fiind vizat de un mandat de arestare preventivă într-un dosar de infracțiuni la adresa ordinii constituționale și tentativă de lovitură de stat, în care este judecat alături de fostul candidat la Președinție, Călin Georgescu. Potra, fost luptător în Legiunea Străină și personaj controversat, este descris în rechizitoriile procurorilor ca fiind în centrul unei rețele paramilitare care ar fi pregătit acțiuni violente după anularea alegerilor prezidențiale din 2024, inclusiv prin folosirea unui adevărat arsenal de război – de la arme automate la grenade și materiale explozive. Toate aceste acuzații sunt contestate de apărare, iar instanțele urmează să decidă în acest dosar de mare impact public. După sosirea în țară, Horațiu Potra va fi prezentat judecătorilor, care trebuie să confirme mandatul de arestare în lipsă emis anterior pe numele său. Ulterior, el va fi transferat într-un centru de detenție și va fi audiat de procurorii Parchetului General.

Pe președintele Georgescu îl susțin. Prima declarație a lui Horațiu Potra, la sosirea în țară sub escortă

pe-presedintele-georgescu-il-sustin.-prima-declaratie-a-lui-horatiu-potra,-la-sosirea-in-tara-sub-escorta

Încătușat, pe Aeroportul Henri Coandă, Potra a făcut prima declarație publică, în care și-a reafirmat sprijinul pentru Georgescu. Prima declarație, în cătușe, pe Otopeni Potra a ajuns pe Aeroportul Otopeni după ce autoritățile din Emiratele Arabe Unite au finalizat procedura de extrădare, în urma mandatului internațional de arestare emis pe numele său. El a fost escortat de polițiști români, în cătușe, alături de fiul și nepotul său, și predat apoi structurii de arest a Poliției Române. Întrebat de jurnaliști dacă îl mai susține pe Călin Georgescu, fost candidat la Președinția României și co-inculpat în dosarul privind tentativa de lovitură de stat, Horațiu Potra răspuns ferm: „Pe președintele Georgescu îl susțin”. Declarația, rostită în timp ce era condus de oamenii legii, este prima poziție publică a lui Potra după aducerea în țară. De la fuga din țară, la extrădarea din Dubai Horațiu Potra era dat în urmărire internațională din februarie, după ce a dispărut din România în contextul anchetei privind tentativa de lovitură de stat și a fost arestat în Dubai la finalul lunii septembrie. Procurorii îl acuză că ar fi coordonat, împreună cu alți mercenari, un plan de destabilizare violentă, în contextul anulării turului doi al alegerilor prezidențiale din 2024. Potra a anunțat, prin avocați, că este de acord să fie adus în România pentru a participa la procedurile judiciare, fapt care a accelerat extrădarea sa, în condițiile în care între România și Emiratele Arabe Unite nu există un tratat bilateral de extrădare. Ce urmează pentru Horațiu Potra După sosirea în țară, Horațiu Potra, fiul și nepotul său au fost predați autorităților române și urmează să fie introduși în arest, pentru punerea în executare a mandatelor de arestare preventivă dispuse anterior în lipsă. În perioada următoare, instanța va decide dacă menține arestarea preventivă și va stabili calendarul procesului în dosarul în care sunt judecați Călin Georgescu, Horațiu Potra și mai mulți apropiați, pentru tentativă la acțiuni împotriva ordinii constituționale și alte infracțiuni legate de regimul armelor și munițiilor.

Horațiu Potra a vândut Ralfrole SRL, firma care vindea CARNE de TUN în Congo, cu 200 de lei. Tranzacția a avut loc înainte de Fuga în Dubai

horatiu-potra-a-vandut-ralfrole-srl,-firma-care-vindea-carne-de-tun-in-congo,-cu-200-de-lei.-tranzactia-a-avut-loc-inainte-de-fuga-in-dubai

Horațiu Potra și-a cedat afacerea care i-a adus anul trecut peste 2 milioane de lei profit cu doar câteva zile înainte de a părăsi România. Tranzacția a avut loc în februarie 2025, însă a fost publicată în Monitorul Oficial abia în luna octombrie, publică știripesurse.ro. Ralfrole SRL, cea mai profitabilă companie a lui Horațiu Potra, a fost vândută pe 7 februarie 2025, cu doar câteva zile înainte ca acesta să părăsească România cu destinația Dubai. Ralfrole SRL face parte din grupul de firme Ralf, care a transportat mercenari români în Congo. Compania a fost controlată de Potra printr-un offshore din Panama — Ralflore Inc. În 2019, societatea panameză s-a retras din acționariat, iar Horațiu Potra a devenit oficial unic asociat al firmei din România. Potra, care era unic asociat, și-a cesionat părțile sociale pentru suma simbolică de 200 de lei către Șerban Corina-Adela, retrăgându-se complet din firmă. Noul proprietar figurează și într-o altă societate cu posibile legături cu familia Potra – Hora Security Ralf SRL. În prezent, Horațiu Potra mai apare ca asociat în afaceri mai puțin performante decât Ralfrole SRL: Tropical Planet SRL, Rin Nona Business Investments SRL, GPH Legion Africa Role SRL, Ralfrole Japgo Sanitar SRL, Artopho Transilvania SRL, Porta Team Med SRL și Standovla Transilvania SRL, se arată în documentația jurnaliștilor. În februarie, Potra a părăsit România, iar autoritățile au emis pe numele său un mandat de arestare preventivă. Ulterior, el a fost reținut de autoritățile din Dubai, stat cu care România nu are semnat un tratat de extrădare. Potra s-a predat formal Pe 30 noiembrie 2025, Horațiu Potra a anunțat, prin intermediul avocaților, că a decis să revină în țară pentru a fi prezent la propriul proces. Informația, transmisă prin reprezentanții săi legali din România, l-a luat prin surprindere inclusiv pe ministrul Justiției, Radu Marinescu, care a precizat că nu a fost informat oficial despre această decizie. Un antrepenor eficient

Grindeanu: România a fost în pericol la prezidențiale. Arestarea lui Potra arată fermitatea statului

grindeanu:-romania-a-fost-in-pericol-la-prezidentiale.-arestarea-lui-potra-arata-fermitatea-statului

Sorin Grindeanu, liderul interimar al PSD, a declarat miercuri, la Antena3 CNN, că arestarea lui Horațiu Potra și trimiterea în judecată a lui Călin Georgescu reprezintă dovezi clare că instituțiile statului român funcționează și își fac treaba în fața provocărilor majore. „Eu vreau să-i fericit pe cei de la Ministerul de Interne, fiindcă și ei au avut un rol în această arestare. Ministerul Justiției de asemenea. E un lucru foarte bun că cei care fug de lege din România sunt aduși în țară să răspundă în fața instanțelor”, a spus Grindeanu. El a amintit și de recenta decizie a Parchetului General, prin care Călin Georgescu a fost trimis în judecată: „Cred că în urmă cu o săptămână sau zece zile, Procurorul General a prezentat acel rechizitoriu. Toate probele și toate lucrurile arată determinarea instituțiilor din România de a face lumină în acest caz. Și asta e un lucru foarte bun pentru societatea românească”. Întrebat dacă România s-a confruntat cu un pericol real la ultimele alegeri prezidențiale, Grindeanu a confirmat: „Cele din toamnă? Evident. România are pârghile necesare să determine aceste lucruri, cu întârziere, dar le-a detectat, a luat deciziile corecte în iarnă și lucrurile au intrat pe făgașul normal. Dar România a fost în pericol”. Liderul PSD a afirmat că adevărul se va clarifica în instanță, subliniind importanța ca societatea românească să vadă transparență și justiție în aceste dosare sensibile. Șeful mercenarilor, Horațiu Potra, a fost arestat de joi în Emirate, la cererea autorităților române, au declarat surse oficiale pentru MEDIAFAX.

Care era planul secret al lui Georgescu: Grup paramilitar cu 65 de explozive și pistoale, oprit la București

care-era-planul-secret-al-lui-georgescu:-grup-paramilitar-cu-65-de-explozive-si-pistoale,-oprit-la-bucuresti

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție anunță oficial că 22 de persoane au fost trimise în judecată în dosarul vizând comiterea unor acțiuni împotriva ordinii constituționale: un inculpat (trimis în judecată în altă cauză) sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de complicitate la tentativă la comiterea unor acţiuni împotriva ordinii constituţionale și comunicarea de informații false, în formă continuată (două acte materiale) un inculpat (arestat preventiv în lipsă), sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tentativă la comiterea unor acţiuni împotriva ordinii constituţionale, nerespectarea regimului armelor și munițiilor, nerespectarea regimului materiilor explozive, orice operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept și instigare publică doi inculpați (arestați preventiv în lipsă), sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la comiterea unor acţiuni împotriva ordinii constituţionale doi inculpați (sub controlul judiciar) sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tentativă la comiterea unor acţiuni împotriva ordinii constituţionale și orice operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept 16 inculpați (sub controlul judiciar) sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la comiterea unor acţiuni împotriva ordinii constituţionale. În rechizitoriu, procurorii au reținut că, în contextul Hotărârii nr. 32 din data 6 decembrie 2024 a Curții Constituționale a României prin care s-a dispus anularea alegerilor prezidențiale din România din anul 2024, în dimineața zilei de 7 decembrie 2024, între orele 10:51 – 12:01, primul inculpat, fost candidat la respectivele alegeri, s-a întâlnit pe raza localității Ciolpani, jud. Ilfov, în incinta unui centru de echitație, în condiții de clandestinitate, cu cel de-al doilea inculpat (mercenar cu activitate în zone de conflict internațional și implicare în activități de recrutare și instruire paramilitară, de a cărui susținere s-a bucurat pe perioada derulării campaniei electorale precum și anterior, în scopul pregătirii acesteia). Cei doi inculpați au pus în discuție un plan conform căruia al doilea inculpat, împreună cu persoane din cercul său relațional, cu pregătire militară sau capacități operative specifice pregătirii militare, urmau să desfășoare în data de 8 decembrie 2024 în municipiul București, în contextul unor acțiuni de protest, acțiuni violente cu caracter subversiv, cu rol de deturnare a caracterului pașnic al acțiunilor de protest în manifestații caracterizate prin violență. Strategia care trebuia urmată Strategia urmărea, prin contagiune emoțională și comportamentală dublată de manipularea emoțiilor colective, în contextul unui moment de maximă tensiune socială, schimbarea ordinii constituționale ori îngreunarea sau împiedicarea exercitării puterii de stat. Cu referire la acțiunile primului inculpat, procurorii au evidențiat că acțiunile acestuia, materializate în organizarea în condiții de clandestinitate a întâlnirii și în discutarea planului privind conduita de urmat, ținând cont de toate circumstanțele reale și personale, de relațiile anterioare dintre inculpați, și demersul de contactare a liderului unei organizații radical-naționaliste, cu mesajul că în ziua următoare va transmite susținătorilor săi un îndemn acțional concret, precum și comunicarea de informații false cu caracter alarmist și potențial manipulator și adresarea unor îndemnuri vizând continuarea votului – în ciuda deciziei de anulare a alegerilor, în cadrul unei emisiuni difuzată de un post de televiziune în seara zilei de 7 decembrie 2024, au întreținut, respectiv întărit rezoluția infracțională a celui de-al doilea inculpat. Ca urmare a planului stabilit, cel de-al doilea inculpat a organizat/coagulat un grup paramilitar de 21 persoane, condus de către el, iar în cadrul acestuia s-a stabilit deplasarea spre municipiul București cu 7 autoturisme, urmând ca, după ajungerea în capitală, membrii săi să declanșeze proteste împotriva organelor care exercită autoritatea de stat, apte să atragă angrenarea și largul suport al populației. Protestele urmau a fi deturnate în acțiuni violente apte să desăvârșească politica revizionistă a primului inculpat, în sensul împiedicării exercitării puterii legitime în stat și al asigurării reconfigurării ordinii constituționale, prin detașarea de principiile sale fundamentale și de regulile statului de drept, punând în pericol siguranța națională. Cum s-a desfășurat planul Subsecvent, în operaționalizarea planului infracțional, în aceeași zi de 7 decembrie 2024, după organizarea modului de deplasare și asigurarea logisticii, constând în autoturisme și un număr însemnat de obiecte periculoase, precum cuțite tip briceag, pumnale, cuțite cu lama lungă, bastoane telescopice, spray-uri cu piper, box-uri, topoare și cozi de topoare, a două pistoale și a unui număr total de 65 de materiale pirotehnice din categoria F4 (cele mai periculoase dintre cele permise pentru uz profesional, având un conținut mare de substanță explozivă cu potential de a produce explozii puternice, răni grave sau deces, incendii sau pagube materiale semnificative), grupul a început deplasarea, în mod organizat, spre municipiul București. Ca urmare a unui apel efectuat la Serviciul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, s-a procedat la efectuarea unor filtre de poliție care, în noaptea de 7/8 decembrie 2024, în intervalul orar 01.30 – 03.00, au reușit depistarea și oprirea în trafic, pe raza localităților Balotești-Săftica, jud. Ilfov, com. Mănești, jud. Dâmbovița, com. Cornești, jud. Dâmbovița și mun. București, sector 1, a celor 7 autoturisme, în 4 dintre acestea fiind descoperite obiectele periculoase menționate mai sus. Toți cei 21 de membri ai grupului constituit au acționat în cunoștință de cauză în raport cu motivul deplasării pe raza municipiului București, respectiv în scopul anterior precizat, aderând la o formațiune organizată de tip paramilitar, controlată de cel de-al doilea inculpat. Urmarea imediată a acțiunilor inculpaților a constat în punerea în pericol a securității naționale, prin crearea unei stări de pericol pentru ordinea constituţională precum și pentru valorile sociale care protejează exercitarea puterii de stat în condițiile legii. Concluziile procurorilor: Prin raportare la situația de fapt expusă anterior, procurorii au relevat următoarele aspecte jurisprudențiale: În ceea ce privește noțiunea de „ordine constituțională”, în cuprinsul Deciziei nr. 70/2023, Curtea Constituțională a reținut că aceasta desemnează un concept amplu descris şi dezvoltat în jurisprudenţa sa anterioară, din care rezultă, cu claritate, precizie şi previzibilitate caracteristicile, conţinutul şi limitele acesteia. Astfel, prin Decizia nr. 611 din 3 octombrie 2017, Curtea a constatat că „respectarea statului de drept nu se limitează la această componentă, ci implică, din partea autorităţilor publice, comportamente şi practici constituţionale, care îşi au sorgintea în ordinea normativă constituţională, privită ca ansamblu de principii care fundamentează raporturile sociale, politice, juridice ale unei societăţi. Altfel spus, această ordine normativă constituţională are o

Horațiu Potra pus sub urmărire penală de Parchetul General. I s-a pus sechestru pe conturi, aur și imobile

horatiu-potra-pus-sub-urmarire-penala-de-parchetul-general.-i-s-a-pus-sechestru-pe-conturi,-aur-si-imobile

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a anunțat, miercuri, că s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale și luarea de măsuri asigurătorii față de patru suspecți. Este vorba despre Horațiu Potra și trei apropiați ai acestuia. Urmărirea penală, declanșată de Parchetul General împotriva lui Potra, vizează infracțiuni de evaziune fiscală, delapidare cu consecințe deosebit de grave și – spălarea banilor, toate în formă continuată. Dată fiind gravitatea faptelor ce fac obiectul anchetei, procurorul de caz a pus sub sechestru 12 imobile pe care Horațiu Potra le deține în București și Sibiu, aproape 29 de kilograme de aur și zeci de milioane de lei. „În ceea ce îl privește pe acest suspect, procurorul de caz a dispus măsura sechestrului asigurător asupra următoarelor sume de bani și bunuri: suma de 24.222.086 lei (reprezentând echivalentul cumulat al valutelor aflate în diferite conturi la o bancă), cantitatea de 28,91 kg de aur, suma de 1.714.843,17 lei (conturi deschise la o altă bancă), un imobil din București, 11 imobile și apartamente în județul Sibiu”, precizează Parchetul General. Toată această avere a fost obținută, spun procurorii în Congo, acolo unde au fost trimiși să lupte mercenarii lui Potra „Aceste venituri au obținute în perioada iunie 2023 – noiembrie 2024 din prestarea pe teritoriul Republicii Democrate Congo a unor servicii de management al securității și au fost transferate ulterior, printr-o serie de circuite comerciale şi financiare fictive, în conturile personale sau ale unor entități juridice, înregistrate în Emiratele Arabe Unite. În acest mod, a fost cauzat bugetului de stat un prejudiciu în valoare totală de 7.256.082 lei (echivalentul a 1.440.203 euro)”, se arată în comunicatul de presă al Parchetului General. Cu referire la infracțiunea de delapidare cu consecințe deosebit de grave, din probatoriul administrat a reieșit că, în perioada decembrie 2022 – aprilie 2023, în calitate de administrator al unei societăți, suspectul, beneficiind de ajutorul celui de al treilea suspect, şi-a însușit din patrimoniul societății suma de 12.200.725,79 lei, prin crearea şi implementarea unui circuit comercial fictiv. Acesta a constat în încheierea unui acord de consultanță, având ca obiect „servicii de consultanță şi instruire în domeniul securității”, în baza căruia au fost emise 22 de facturi fiscale, în valoare de 18.979.804,53 lei, decontate integral printr-un număr de 22 transferuri bancare. În ceea ce privește infracțiunea de spălarea banilor în formă continuată, din cercetări a reieșit că, în perioada martie 2023 – noiembrie 2024, suspectul, beneficiind de ajutorul suspectului nr. 3, a disimulat, prin încheierea unor acte juridice bilaterale fictive, adevărata natură a provenienței în patrimoniul său (2.538.865 USD), dar şi în cel al societății sale (477.600 USD) a sumei totale de 3.016.465 USD (echivalentul a 13.583.468,94 lei), obținute anterior din săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală şi delapidare.