Cum a reacționat Maria Sharapova când a văzut-o pe Serena Williams, marea ei rivală, în timpul unui antrenament dur la Cincinnati

Serena Williams se pregătește intens pentru Cincinnati Open 2026, iar imaginile pe care le-a publicat pe rețelele de socializare au atras foarte multe reacții, inclusiv din partea fostei sale mari rivale, Maria Sharapova. Ajunsă la vârsta de 44 de ani, sportiva care deține 23 de titluri de Grand Slam la simplu demonstrează că este într-o formă fizică foarte bună și a transmis un mesaj scurt în mediul online. Serena Williams nu poate sta departe de tenis și se pregătește intens pentru Cincinnati Open 2026. Sportiva a publicat mai multe imagini în mediul online, din timpul pregătirii. Fotografiile au atras foarte multe reacții, iar printre cei care au lăsat comentarii se numără și Maria Sharapova. Pozele publicat de Serena Williams au fost însoțite și de o scurtă descriere: „New me (n.r. noua eu)”. Maria Sharapova, cu care Serena Williams a avut una dintre cele mai celebre rivalități din tenisul feminin, a reacționat imediat după ce a văzut postarea și a răspuns cu mai multe emoji-uri prin care și-a exprimat entuziasmul față de forma fizică arătată de Serena. Au devenit prietene după retragere Relația dintre cele două foste adversare este una extrem de interesantă, având în vedere istoria lor din circuit. Ani la rând, Serena Williams și Maria Sharapova au luptat pentru cele mai importante trofee din tenisul feminin. De-a lungul anilor, cele două sportive s-au întâlnit de 22 de ori, iar Serena a dominat categoric confruntările directe, câștigând 20 dintre ele. Sharapova a obținut însă una dintre cele mai importante victorii ale carierei sale tocmai împotriva americancei: finala de la Wimbledon din anul 2004. După ce s-au retras din tenis, relația dintre cele două sportive s-a schimbat. Acestea au vorbit deschis despre respectul pe care și-l poartă, iar Serena Williams a jucat un rol important în 2025, când Maria Sharapova a fost inclusă în International Tennis Hall of Fame. Serena a fost cea care a prezentat-o pe rusoaică la ceremonia de la Newport și a numit-o „fostă rivală, fostă fană și prietenă pentru totdeauna”. „Sunt doar câteva jucătoare din cariera mea care m-au provocat să fiu cea mai bună de fiecare dată când intram pe teren. Maria Sharapova a fost una dintre ele”, declara Serena Williams la momentul respectiv.
Sute de palestinieni se pregătesc în Egipt pentru a deveni polițiști în Gaza

Egiptul instruiește sute de palestinieni cu scopul de a-i integra în cele din urmă într-o forță de aplicare a legii în Fâșia Gaza odată ce războiul se va termina, a aflat AFP de la un oficial palestinian. Implementarea unui plan de instruire pentru 5.000 de polițiști palestinieni a fost anunțată în august de ministrul egiptean de externe, Badr Abdelatty, în timpul unei întâlniri cu prim-ministrul palestinian, Mohammad Mustafa. Primele antrenamente au avut loc în primăvară, la Cairo, iar cursurile au fost reluate în toamnă. „Dorim un sfârșit permanent al războiului… și suntem dornici să ne servim țara și concetățenii”, a declarat pentru AFP unp olițist palestinian în vârstă de 26 de ani, adăugând că este „foarte fericit” că a participat la cursuri. El speră la crearea unei forțe de securitate „independentă, loială doar Palestinei și care este supusă alianțelor sau obiectivelor externe”. Stagiarii urmează să devină parte a unei forțe de 5.000 de polițiști, toți din Gaza, plătiți de Autoritatea Palestiniană. „Am primit o pregătire operațională remarcabilă, cu echipamente moderne pentru supravegherea frontierelor”, a mărturisit un palestinian, potrivit Le Figaro. „Visul de a crea” un stat Bărbatul, care a părăsit Gaza cu familia sa în 2024, a indicat că a decis să urmeze cursurile ca urmare a războiului și a daunelor pe care conflictul la adus cauzei palestiniene. El a vorbit despre rolul Organizației pentru Eliberarea Palestinei (OEP) ca unic reprezentant legitim al palestinienilor și despre „protejarea visului de a crea” un stat palestinian. Un oficial de rang înalt din domeniul securității Autorității Palestiniene a confirmat că președintele acesteia, Mahmoud Abbas, i-a cerut ministrului de Interne Ziad Hab al-Reeh să se coordoneze cu Egiptul pentru a instrui noi forțe de securitate pentru Gaza. În timpul discuțiilor coordonate de Egipt la sfârșitul anului 2024, mișcările palestiniene, inclusiv Hamas și Fatah, au convenit în principiu asupra formării unei forțe de aproximativ 10.000 de polițiști. 5.000 sunt instruiți de Egipt și ceilalți provin din poliția din Gaza, care se află sub controlul Hamas din 2007. Acordul mai prevede că noua forță va fi supravegheată de un comitet de tehnocrați, însărcinat și cu administrarea Fâșiei Gaza după război.
David Popovici zboară în bazin. Imagini spectaculoase din cantonamentul efectuat în Turcia

David Popovici este într-o formă de zile mari și „zboară” în bazin. Campionul olimpic a publicat mai multe imagini spectaculoase din cantonamentul pe care l-a efectuat în Turcia. După ce a cucerit două medalii la Jocurile Olimpice de la Paris 2024, David Popovici a hotărât să ia o pauză, iar acum se pregătește intens pentru revenirea în bazin, în competiții. Imagini spectaculoase cu David Popovici David Popovici, cel care a reușit să cucerească două medalii la Jocurile Olimpice de la Paris 2024, una de aur și una de bronz, se pregătește intens pentru revenirea în bazin. Campionul olimpic a efectuat un cantonament în Turcia și a publicat recent mai multe imagini spectaculoase din timpul antrenamentelor pe care le-a efectuat și nu numai. David Popovici pare într-o formă de zile mari, iar din filmarea pe care a publicat-o pe contul personal de Instagram se poate observa că s-a pregătit în cele mai bune condiții. În ultimele săptămâni, campionul a postat și imagini din sala de forță. Astfel, pare că este hotărât să fie în cea mai bună formă în momentul în care va reveni în competițiile oficiale. Meniu special pentru David Popovici Dragoș Luscan, kinetoterapeut în din echipa lui David Popovici, a dezvăluit că meniul campionului olimpic este alcătuit cu mare atenție, fiind luați în considerare mai mulți factori. Astfel, alimentație sportivului pentru Jocurile Olimpice de la Paris 2024 a fost stabilită cu aproximativ un an înainte, a precizat Dragoș Luscan. „La Jocurile Olimpice, unde l-am însoţit pe Popovici, a trebuit să facem un plan alimentar cu aproximativ un an de zile înainte să mergem la Paris. Ne-am orientat în zona în care am locuit să vedem ce restaurante sunt, ce magazine sunt, să vedem dacă putem să ne procurăm de la aceste magazine alimentele de care avem nevoie. Pentru că degeaba vine un expert din America şi ne recomandă alimente care se găsesc doar acolo, dacă noi din punct de vedere genetic suntem ancoraţi în pământurile noastre şi suntem obişnuiţi ca din moşi-strămoşi să mâncăm ceea ce găsim aici”, a precizat Dragoș Luscan, conform g4media.ro. Sportul este cea mai mare pasiune a lui Cristian Hitruc, iar acest lucru ajunge să îi ocupe o mare parte din timp. Absolvent al Liceului Teoretic de Informatică „Grigore Moisil” din Iași, în anul 2014, a ales să se lase ghidat de pasiunea pentru sport și presa sportivă și a urmat cursurile … citește mai mult