Urmările atacului de la Sydney. Premierul australian anunță un program de răscumpărare a armelor

Premierul australian a făcut anunțul vineri. Este vorba despre un program național de răscumpărare a armelor. Autoritățile încearcă astfel să reducă numărul armelor de foc aflate în posesia civililor. Programul a fost conceput ca urmare a atacului armat de la Sydney, soldat cu 15 morți. „Evenimentele teribile din Bondi arată că trebuie să eliminăm mai multe arme de pe străzile noastre”, a declarat Anthony Albanese într-o conferință de presă, potrivit Le Figaro. Premierul australian a anunțat o zi de doliu național De asemenea, Albanese a anunțat că țara va avea o zi de comemorare și reflecție duminică, la o săptămână după atac. Este „o oportunitate de a fi alături de comunitatea evreiască, de a o îmbrățișa și de a împărtăși durerea tuturor australienilor”, a explicat șeful Guvernului. O zi de doliu național va avea loc și anul viitor, a adăugat prim-ministrul. Australia a mai avut un program de răscumpărare a armelor după un masacru produs în 1996, pe insula Tasmania din sudul Australiei. Atunci, un bărbat în vârstă de 28 de ani a deschis focul asupra unei mulțimi la Port Arthur, o destinație turistică, ucigând 35 de persoane. În timpul programului care a ținut un an, autoritățile australiene au recuperat 600.000 de arme de foc. Armele au predate de proprietarii lor prin programul de răscumpărare. Duminica trecută, un atac armat a avut loc la plaja Bondi din Sydney. Sajid Akram și fiul său, Naveed, sunt acuzați de uciderea a 15 persoane. A fost cel mai grav atac armat din Australia de la masacrul de la Port Arthur.
Netanyahu îl acuză pe premierul Australiei de trădare după recunoașterea statului palestinian

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat marți că Anthony Albanese va fi „amintit ca un politician slab”, acuzându-l de trădare și de abandonarea comunității evreiești din Australia, pe fondul escaladării tensiunilor diplomatice dintre cele două țări. Potrivit BBC, relațiile dintre Israel și Australia s-au deteriorat brusc după ce guvernul de la Canberra a anunțat săptămâna trecută că va recunoaște un stat palestinian în luna septembrie. Într-o reacție dură, premierul Benjamin Netanyahu l-a acuzat pe omologul său australian, Anthony Albanese, că a „trădat Israelul” și a „abandonat” comunitatea evreiască din Australia, adăugând că „istoria îl va reține ca pe un politician slab”. Declarațiile vin la doar o zi după ce Australia a anulat viza deputatului israelian de extremă dreapta Simcha Rothman, care urma să participe la evenimente organizate de Asociația Evreiască Australiană. În replică, Israelul a revocat vizele unor reprezentanți australieni acreditați pe lângă Autoritatea Palestiniană și a avertizat că va analiza cu atenție toate cererile oficiale de intrare venite din partea Canberrei. Ministerul de Externe israelian a acuzat guvernul australian că alimentează antisemitismul, în condițiile în care în ultimele luni au fost raportate mai multe atacuri împotriva comunității evreiești din Australia. Opoziția din Israel s-a delimitat însă de declarațiile premierului. Liderul Yair Lapid a scris pe platforma X că Netanyahu îi face un „cadou politic” lui Albanese, întrucât „cea mai mare sursă de legitimitate pentru un lider democratic în prezent este să se afle în confruntare cu Netanyahu, cel mai toxic politician din lumea occidentală”.