„Atunci s-a simțit şocul”. Francezii au rămas înmărmuriți după ce Zhanle Pan a ratat calificarea pentru duelul cu David Popovici în finala la 100 de metri liber
Deznodământul semifinalei din proba de 100 metri liberi de la Campionatul Mondial de Înot i-a șocat pe jurnaliștii francezi. Aceștia nu s-ar fi așteptat ca tocmai deținătorul recordului, Zhanle Pan, să rateze calificarea în finală. De altfel, specialiștii din întreaga lume erau convinși că vom asista la o bătălie fără precedent cu David Popovici, care și-a respectat blazonul, având o prestație excelentă în semifinală, a doua zi după triumful de la 200 metri liber. Francezii, șocați de eliminarea lui Zhanle Pan Repartizat în prima semifinală, spre deosebire de reprezentantul României, chinezul a încheiat cursa pe poziția a treia, dar cu al zecelea timp la general (47:81). Doar primii opt își asigură prezența în ultimul act. Eșecul său a stârnit deja o serie de reacții din partea presei internaționale. Francezii, de pildă, au fost șocați când au văzut clasamentul final, dincolo de bucuria produsă de calificarea favoritului lor, Maxime Grousset, cu al cincilea cel mai bun timp. „Manșa lui Grousset a fost dominată de Jack Alexy, care a înotat într-un un timp fulgerător, stabilind inclusiv un record pentru Statele Unite ale Americii (46,81), devansându-i pe David Popovici (46,84) și Egor Kornev (47,29). Șocul s-a simțit, însă, câteva secunde mai târziu, odată cu afișarea rezultatelor finale: Pan Zhanle, deținătorul recordului mondial, nu a ajuns în finală. Cu un timp de 47,81, chinezul a terminat la aproape două zecimi în spatele celui de-al optulea loc, ocupat de brazilianul Guilherme Caribe (47,64)”, au scris cei de la eurosport.fr. Maxime Grousset: „Nu simt că am folosit toate armele” Totodată, jurnaliștii din Hexagon au redat declarația extrem de sinceră a lui Maxime Grousset, care a recunoscut că nu a avut cea mai bună prestație în semifinala probei, chiar dacă și-a câștigat dreptul de a lupta pentru a doua medalie, după aurul de la 50 metri fluture. Finala de la 100 metri liber va fi joi, 31 iulie, la ora 14:32 a României. „Sunt foarte fericit. Nu simt că am folosit toate armele, dar am fost inteligent. Am înotat bine, am reușit să mă mențin lângă băieții care și-au ridicat nivelul. Nu am renunțat în niciun moment, așa că a fost o cursă de 100 de metri grozavă. Urmează finala și va trebui să mă descurc mai bine. Promit că voi da mult mai mult”, au fost cuvintele înotătorului de 26 de ani. Timpii celor opt finaliști: Jack Alexy (SUA) » 46.81 David Popovici (România) » 46.84 Egor Kornev (Rusia) » 47.29 Kyle Chalmers (Australia) – 47.365 Maxime Grousset (Franța) » 47.39 Matt Richards (Marea Britanie) » 47.59 Patrick Sammon (SUA) » 47.62 Guilherme Caribe (Brazilia) » 47.64
Ziariștii francezi l-au întrebat pe George Simion de Călin Georgescu/ „Trebuia sa fie președintele României. E dreptul lui să aleagă ce funcție vrea”
Liderul AUR, George Simion, a declarat presei franceze, vineri, că acela care trebuia să fie președintele României este Călin Georgescu. Întrebat de ziariștii francezi despre Călin Georgescu, candidatul AUR la prezidențiale a spus că, odată ce românii l-au ales în primul tur, de anul trecut, „e dreptul lui să aleagă” ce funcție vrea să ocupe la conducerea României. „Domnul Georgescu trebuia sa fie președintele României. E dreptul lui să aleagă ce funcție vrea să ocupe la conducerea României. Nu pot eu să fac asta, ci este dreptul poporului român să decidă cui vrea să-i dea votul. Așa că, pas cu pas, odată ce voi ajunge la Cotroceni, o să numesc oameni în instituții care nu ascultă ordine și, așa cum trebuie făcut într-o democrație, voi întreba poporul”, a răspuns Simion. Vineri, liderul AUR a organizat o conferință de presă, în timpul vizitei în Franța. George Simion a fost însoțit de Marion Maréchal, nepoata lui Marine Le Pen și este membră a Parlamentului European și a Grupului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR), acolo unde George Simion este vicepreședinte CITEȘTE ȘI: Cum a evoluat relația Călin GEORGESCU – George SIMION în ultimii ani. De la propunerea AUR de premier la „PROTEJATUL meu mai tânăr” Călin Georgescu: „Un președinte nu trebuie să fie un matematician, ci trebuie să fie o poezie a vorbelor bune către poporul său” A absolvit studii superioare de jurnalism și are o experiență de peste 15 ani în mai multe redacții de presă scrisă și TV, din România. vezi toate articolele