Șeful CNAS, despre lipsa citostaticelor: Sunt discontinuități, nu o problemă de finanțare a Casei

El a avertizat, în același timp, că actualul sistem de stabilire a prețurilor și de decontare a medicamentelor trebuie regândit pentru a evita o situație nesustenabilă financiar. Horațiu Moldovan a afirmat, într-o conferință de presă, că problemele de aprovizionare cu anumite medicamente sunt generate în principal de producție sau de lanțurile de distribuție. „Am recunoscut în mod foarte clar și transparent că există anumite discontinuități pentru anumite medicamente, inclusiv pentru medicamentele citostatice. Astfel de discontinuități există nu doar în România, există în toate țările din Uniunea Europeană și din lume”, a declarat președintele CNAS. El a respins ideea că aceste situații ar fi determinate de activitatea Casei Naționale. „Sub nicio formă nu există astfel de discontinuități în România din motive imputabile Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Casa Națională fiind instituția care se ocupă cu finanțarea și decontarea acestor medicamente.” Moldovan a precizat că monitorizarea stocurilor revine Ministerului Sănătății și Agenției Naționale a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale, iar în unele situații intervine și Unifarm. Potrivit acestuia, sistemul de alertă pentru stocuri a fost modificat astfel încât procedurile pentru nevoi speciale să poată fi declanșate mai devreme. CNAS: Nu vorbim despre tăieri la medicamente Șeful CNAS a susținut că discuțiile privind costurile medicamentelor nu vizează reduceri de acces, ci eficientizarea utilizării fondurilor. „Desigur că am făcut această analiză și vreau să clarific acest lucru în spațiu public, că nu vorbim despre tăieri la medicamente, ci vorbim despre cheltuirea mai eficientă a banilor pe care îi avem, inclusiv pe medicamente, dar nu doar pentru medicamente, în tot sistemul sanitar.” Potrivit datelor prezentate de Moldovan, cheltuielile cu medicamentele au crescut în ultimii trei ani cu aproximativ 5 miliarde de lei anual, echivalentul a peste un miliard de euro pe an. El a avertizat că, dacă ritmul se menține, bugetul pentru medicamente ar putea ajunge la 40 de miliarde de lei în 2028, față de aproximativ 25 de miliarde de lei anul trecut. „Vom ajunge, nu mai departe de anul următor, într-un colaps” Președintele CNAS a susținut că România trebuie să modifice mecanismul prin care sunt stabilite prețurile și nivelurile de decontare. „Și am tras un semnal de alarmă că dacă nu vom regândi mecanismul legislativ de stabilire a prețurilor și reimbursarea medicamentelor, vom ajunge, nu mai departe de anul următor, într-un colaps, pentru că ceea ce trebuie să facă România este să decupleze prețul oficial al medicamentului de prețul de decontare în sistemul de asigurări sociale de sănătate.” Moldovan a arătat că o asemenea abordare există și în alte state și ar putea permite României să introducă mai rapid medicamente inovative pe lista celor compensate. Potrivit acestuia, bugetele pentru medicamente cresc în medie cu aproximativ 4% în Uniunea Europeană, în timp ce în România creșterea din ultimii ani a fost de circa 20%. „Se pune problema pe viitor de susținere financiară dacă România va fi capabilă, ca persistând aceste mecanisme de pricing și reimbursare, să mai facă față.” „Nu pentru că nu avem bani destui, dar pentru că nu îi cheltuim eficient” Întrebat cum se explică faptul că bugetele cresc, în timp ce pacienții reclamă lipsa unor tratamente și consumabile, Moldovan a indicat actualul sistem de stabilire și decontare a prețurilor. „Mai departe, noi conectăm mecanismul de reimbursare a medicamentelor de prețul de catalog iar chestiunea aceasta ne situează într-o poziție în care sunt pacienți pe care nu putem să îi tratăm, nu pentru că nu avem bani destui, dar pentru că nu îi cheltuim eficient.” Președintele CNAS a spus că obiectivul modificărilor este tratarea unui număr mai mare de bolnavi. „Dar ideea este să putem să tratăm cât mai mulți pacienți, respectiv toți pacienții bolnavi pe care îi avem în România. Fiecare are dreptul la viață, fiecare are dreptul la un tratament.” Schimbări și în finanțarea spitalelor Moldovan a criticat și actualul sistem de finanțare a spitalelor, afirmând că acesta a fost prea mult legat de numărul de paturi. „Noi, până anul acesta, am contractat paturi. Noi tratam paturi, nu tratam pacienți.” El a precizat că noul contract-cadru propune finanțarea în funcție de numărul de cazuri tratate, nu de simpla existență a paturilor.
Trump promite reduceri incredibile la prețurile medicamentelor: Nu mă refer la 50%. Mă refer la 1.400-1.500%
„Știți, am redus prețurile medicamentelor cu 1.200, 1.300, 1.400, 1.500%”, le-a spus el reporterilor duminică, menționând că reducerile vor începe în următoarele două-trei luni. „Nu mă refer la 50%. Mă refer la 1.400-1.500%”. Trump a anunțat în ultimele luni mai multe măsuri menite să reducă prețurile medicamentelor, dar până acum nu a reușit să schimbe semnificativ costurile, cu atât mai puțin să le reducă cu 1.500%, ceea ce este matematic imposibil, spun experții. Principala inițiativă a lui Trump, pe care a menționat-o pe 3 august, se concentrează pe a determina producătorii de medicamente să ofere același preț în SUA ca și în Europa și alte țări similare, prețul numit „Națiunea cea Mai Favorizată”. În 2022, SUA au plătit aproape de trei ori mai mult pentru medicamente decât alte țări. Prima încercare de introducere a acestei inițiative a avut loc la sfârșitul primului mandat Președintele a încercat să impună această politică industriei farmaceutice spre sfârșitul primului său mandat, finalizând o regulă pentru un program pilot în care Medicare ar plăti prețul „Națiunii celei Mai Favorizate” pentru 50 de medicamente administrate în cabinetele medicilor. Însă inițiativa a fost blocată rapid în justiție pe motive procedurale și mai târziu anulată de administrația Biden. Acum, Trump presează producătorii de medicamente să ofere voluntar pacienților din SUA cel mai mic preț plătit pentru un medicament într-o țară similară, altfel vor suporta consecințe. „Big Pharma va respecta voluntar acest principiu sau vom folosi puterea guvernului federal pentru a ne asigura că plătim același preț ca și alte țări, pentru a accelera restricțiile și reducerile de prețuri,” a spus președintele în mai, când a semnat un ordin executiv privind prețurile „Națiunii celei Mai Favorizate”. Unele efecte potențiale includ direcționarea Departamentului pentru Sănătate și Servicii Umane să elaboreze o regulă pentru implementarea acestei politici, să permită importuri mai mari de medicamente în SUA, să revizuiască exporturile de medicamente și să determine Administrația pentru Alimente și Medicamente să modifice sau să revoce aprobările acordate medicamentelor care pot fi „nesigure, ineficiente sau comercializate incorect.