Castel scos la vânzare la prețul unei garsoniere noi în București

Un castel istoric, părăsit de mai bine de trei secole și învăluit în mister, a fost scos la vânzare. Prețul cerut pentru această proprietate este uluitor de mic – puțin peste 110.000 de euro, cam cât o garsonieră nouă într-un ansamblu rezidențial din București. Locația se află în Scoția și, scrie „The Mirror”, ar fi „bântuită” de povești cu fantome. Pentru doar 100.000 de lire sterline (aproximativ 114.000 de euro), cine este interesat poate deveni proprietarul unui castel renumit. Panorama spectaculoasă face toți banii Castelul Dunskey, aflat pe o stâncă de pe litoralul scoțian, datează din secolul al XVI-lea și a fost ridicat de familia Adair. Proprietatea a fost abandonată în jurul anului 1700, dar ruinele sale încă mai păstrează elemente arhitecturale remarcabile: ziduri de peste un metru și jumătate grosime, un turn de 30 de metri și pivnițe boltite care au rezistat trecerii timpului. Castelul se întinde pe un teren de 8 acri, ce poate fi străbătut la pas printr-o potecă de coastă. În zilele senine, de pe zidurile castelului se poate admira chiar și coasta Irlandei de Nord, aflată la mai bine de 30 de kilometri distanță, notează jurnaliștii. Dar, dincolo de valoarea sa imobiliară, domeniul Dunskey este înconjurat de povești cu fantome și creaturi mitice, iar această încărcătură mistică îl face special. Tradiția locală amintește de un menestrel care ar fi fost închis într-un tunel secret de sub castel. Legenda spune că, în nopțile cu furtună, sunetul cimpoiului său răzbate printre valuri. O altă poveste vorbește despre o creatură numită „Brownie”, o apariție asemănătoare unui om păros, despre care se crede că bântuie ruinele castelului. De altfel, numeroși vizitatori au povestit pe rețelele sociale că au auzit „sunete inexplicabile” în apropierea proprietății. Chiar dacă acum este în ruină, castelul Dunskey are toate atuurile pentru a deveni un punct de atracție turistică și o investiție profitabilă: vine cu o istorie bogată, oferă priveliști impresionante și are câteva povești misterioase care pur și simplu fascinează vizitatorii. Situat pe traseul de coastă dintre Portpatrick și Morroch, într-o zonă izolată, Dunskey îmbină farmecul romantic al ruinelor cu aura de mister care îi menține vie legenda, remarcă publicația britanică The Mirror. RECOMANDAREA AUTORULUI: CASTEL de vânzare la prețul unei garsoniere din Vaslui. Unde se află și cât ar costa reabilitarea lui – FOTO-VIDEO
Chinezii dau lovitura de grație în lupta cu Dacia Sandero

În lupta cu Dacia Sandero, chinezii au dat lovitura de grație și au scos un SUV compact (segment C), numit 560, la un preț incredibil. Marca chineză a scos un SUV compact (segment C), numit 560, care pe unele piețe internaționale costă cu 2.000 de euro mai puțin decât Dacia Sandero. DFSK 560, cu un motor pe benzină de 141 CP, costă sub 12.000 de euro pe piețele internaționale. DFSK 600 și E5 sunt două repere accesibile în Spania în segmentul SUV-urilor de dimensiuni medii. Numai că marca chineză are și un SUV compact (segment C), numit 560, care pe unele piețe internaționale costă mai puțin decât Dacia Sandero. Mai exact, în Chile, acest vehicul costă 13.290.000 de pesos, ceea ce reprezintă 11.828 de euro la cursul de schimb actual. În schimb, Sandero pleacă în Spania de la minimum 13.940 de euro. Evident, nivelurile economice ale fiecărei țări sunt foarte diferite, dar chiar și așa, diferența pare cu adevărat considerabilă. Va aduce DFSK acest 560 în Spania, se întreabă presa iberică de specialitate? Desigur, dacă o face la un preț scăzut pentru a concura cu Dacia Bigster, MG HS, Omoda 5 sau KGM Korando, ar putea atinge o cifră de vânzări interesantă. La urma urmei, mulți oameni sunt interesați în primul rând de un SUV ieftin și practic. Garanția vehiculului se extinde la 5 ani sau 100.000 km În Chile, modelul 560, cu o lungime de 4,52 metri, este vândut cu un singur motor pe benzină de 1,8 litri, aspirat natural, care produce 141 CP, cuplat la o transmisie manuală cu cinci trepte. Consumul mediu oficial de combustibil este, însă, ridicat: 11,9 kilometri pe litru, echivalentul a 8,4 litri la 100 km. Nivelurile de echipare sunt Comfort 2R și Comfort. Prima include jante din aliaj de 17 inch, aer condiționat, portbagaj de plafon, porturi USB, oglinzi retrovizoare cu semnalizatoare integrate și tapițerie din piele ecologică. Al doilea model este mult mai atractiv, deoarece adaugă un ecran central de 7 inch, un sistem multimedia compatibil cu Android Auto și Apple CarPlay, pilot automat, discuri de frână spate, o antenă tip aripioară de rechin, o cameră video pentru marșarier și un volan reglabil pe înălțime, printre alte dotări. Acest 560 mai echipat costă 13.250 de euro. Garanția vehiculului se extinde la 5 ani sau 100.000 km, oricare dintre acestea „vine” prima. Dacă ar ajunge în Spania, motorul lui 600, o unitate turbo de 1,5 litri cu 184 CP, ar fi mult mai potrivit pentru 560. De fapt, cu acel nivel de putere, s-ar remarca destul de mult printre rivalii săi. Rămâne de văzut dacă Invicta Group, distribuitorul DFSK în Spania, va extinde gama mărcii chineze pe piața noastră. De precizat că un SUV urban cu etichetă Eco, DFSK 500 bifuel, poate fi achziționat de la 16.995 de euro, cu finanțare.
Cât costă un penthouse de 83 mp în Iași. Apartamentul are dotări standard și este situat la ultimul etaj al unui bloc de cinci niveluri
Locuințele de tip penthouse încep să fie tot mai vizibile și în Iași, unde dezvoltatorii imobiliari pare să fi înțeles că ultimul etaj vinde nu doar prin suprafața utilă, ci și prin stilul de viață pe care îl promite. Temerile din trecut, cu apartamente vulnerabile la infiltrațiile din acoperiș, au dispărut, iar în locul lor a apărut visul unor locuințe moderne, cu terase largi, dotări premium și priveliști asupra întregului oraș. Ziarul de Iași scrie că, în prezent, pe platforma imobiliare.ro se regăsesc 11 oferte de penthouse-uri scoase la vânzare în Iași și împrejurimi. Conceptul de penthouse, importat din America anilor ’20 Prețurile, însă, sunt pe măsura ofertei și nu mulți își permit să le plătească. Pentru cine nu știe, conceptul de „penthouse” a apărut pentru prima dată în Statele Unite, odată cu ridicarea zgârie-norilor, în anii ‘20. Dezvoltatorii au descoperit atunci că spațiile de la ultimul nivel pot fi transformate în apartamente spectaculoase, cu terase și panorame deosebite. Între timp, ideea a început să prindă și în România printre dezvoltatorii imobiliari. Iar pentru un oraș construit pe dealuri, cum este Iașul, aceste penthouse-uri au un mare avantaj: oferă priveliști care se întind peste cartiere, bulevarde și hectare de zone verzi. Atrium Garden, din Valea Lupului, este un penthouse de 83 mp utili, cu terasă de aproape 40 mp și două locuri de parcare incluse. Prețul pentru care este scos la vânzare: 215.000 euro. Apartamentul are dotări standard, fiind poziționat la ultimul etaj al unui bloc de cinci niveluri. Descoperă aici cât costă cel mai scump penthouse scos la vânzare în Iași.
Ceva se întâmplă în lume: AURUL, la un nou maxim istoric – 3.600 dolari pe uncie!

În contextul în care investitorii pariază tot mai mult pe reducerea dobânzilor de către Rezerva Federală, aurul a urcat săptămâna aceasta la un nou maxim istoric, atingând 3.616 dolari pe uncie. Creșterea este influențată și de tensiunile legate de independenţa băncii centrale americane, după cum scrie FT. Aurul a crescut cu 9% în ultimele săptămâni Pe fondul temerilor legate de inflaţia ridicată şi de creşterea datoriei publice în SUA, aurul a crescut cu 9% în ultimele trei săptămâni şi cu 37% de la începutul anului. Toți aceşti factori au făcut ca dolarul şi alte active denominate în dolari să fie mai puţin atractive ca loc sigur pentru economii, iar investitorii s-au orientat către aur ca măsură protecţie, arată Ziarul Financiar. Creşterea abruptă vine la doar câteva zile după ce aurul a trecut pentru prima dată pragul de 3.500 dolari/uncie, susţinut şi de datele dezamăgitoare din piaţa muncii americane publicate vineri. Pieţele anticipează acum o reducere de cel puţin 25 de puncte de bază la următoarea şedinţă a Fed, iar o parte dintre investitori mizează chiar pe o scădere de 50 de puncte de bază. „Aşteptările privind relaxarea monetară întăresc statutul aurului de refugiu împotriva inflaţiei. Randamentele reale tind să devină din nou negative, ceea ce va favoriza aurul”, a explicat Chris Turner, şeful global de cercetare pieţe la ING. Dolarul, apreciere cu 10% în 2025 Spre deosebire de principalele monede internaţionale, precum euro, yenul sau lira sterlină, dolarul s-a depreciat cu 10% în 2025. Acest lucru a dus la ieftinirea aurului pentru investitorii care cumpără în alte valute. „Nu este o coincidenţă că avem cel mai slab prim semestru pentru dolar din ultimele cinci decenii şi, simultan, cea mai puternică evoluţie a aurului dintr-o perioadă similară”, a declarat Maya Bhandari, CIO multi-asset EMEA la Neuberger Berman. În acelaşi timp, vânzările masive de obligaţiuni guvernamentale la nivel global au transformat aurul într-un instrument de diversificare mai atractiv decât bondurile pentru portofoliile încărcate de acţiuni, a adăugat aceasta. Piaţa urmăreşte şi tentativa preşedintelui Donald Trump de a o demite pe guvernatoarea Fed, Lisa Cook, o mişcare contestată în instanţă şi privită ca o ameninţare la adresa independenţei băncii centrale. Ce așteptări are piața Îngrijorările privind posibila creştere a inflaţiei au determinat investitorii să mute tot mai mult capital în aur, pe lângă achiziţiile record din ultimii ani făcute de băncile centrale, care au ajutat metalul să depăşească activele denominate în euro ca pondere în rezerve. „Ne aşteptăm ca o parte din cererea externă să se reorienteze dinspre titlurile de stat americane către aur, pe fondul pierderii de încredere în SUA”, a spus Atakan Bakiskan, economist la Berenberg, care anticipează şi o continuare a deprecierii dolarului. Pe plan comercial, Casa Albă a emis în weekend noi reglementări care exclud lingourile de aur de la taxele vamale, după câteva săptămâni de incertitudine. În august, autorităţile vamale americane anunţaseră că lingourile de aur intră sub incidenţa tarifelor, ceea ce provocase blocaje pe piaţă şi suspendarea temporară a unor transporturi către SUA. RECOMANDAREA AUTORULUI: Prețul aurului a depășit, prima dată în istorie, pragul de 3.000 de dolari/uncie. În ultimii cinci ani, VALOAREA s-a dublat. Estimările analiștilor La cât au ajuns rezervele de AUR ale României. Evoluția cotațiilor internaționale aproape au dublat valoarea în ultimii cinci ani Cum arată locul în care România își ține aurul. „Bătrâna de pe strada Threadneedle” păzește sute de mii de lingouri, în seifuri cu chei de un metru
Tezaur de vânzare. Zeci de kilograme de aur, evaluate la sume amețitoare, scoase la licitație, în România. Cui aparține comoara
Casa de Licitație A10 by Artmark organizează o primă vânzare publică de lingouri de aur – Licitația de Lichidare a Patrimoniului de Aur (lingouri și numismatică) a familiei Doamnei N.C. 40 de kilograme de aur, evaluate la peste 4 milioane de euro, vor fi scoase la licitație. Metalul prețios supus licitației – 101 loturi individuale sau colective de aur, în formă de lingouri ori numismatică din aur masiv, din secolele XIX-XX, de cele mai prestigioase monetării din lume – sunt deja expuse pe pagina de web a casei de licitații. Lingourile variază ca dimensiune și greutate, de la o sută de grame la un kilogram, de la lingouri istorice (produse imediat după al Doilea Război Mondial, începând cu 1950) la lingouri contemporane, toate au o puritate de 24k, sunt marcate și numerotate și sunt însoțite de buletine de analiză și de certificate de expertiză. Aurul nu este expus fizic la sediul casei de licitații Licitația este co-organizată cu Maison Maitre Ortica & Associés din Lyon, Franța, iar până la data licitației, dată fiind valoarea deosebită și riscul de securitate, toate loturile sunt depozitate într-o bancă românească, fiind disponibile pentru preluare imediat după adjudecare și achitarea contravalorii. Prețurile de pornire ale lingourilor de aur Prețurile de pornire sunt situate în zona 55-60% din valoarea de piață a metalului prețios, fără a ține cont de vechimea loturilor, valoarea numismatică ori costul expertizelor, iar licitația, dat fiind formatul de lichidare, nu este prevăzută cu preț de rezervă în beneficiul deponentului. Conform datelor de pe platformă, un lot format din 3 lingouri din aur, 100 gr fiecare, puritate 999,9, numerotate, marcate PAMP Suisse au, în acest moment, cel mai accesibil preț de listă, respectiv 30.000 de euro. La polul opus, cel mai scump lot are 15 lingouri din aur și are un preț de listă de 150.000 de euro. Pentru a participa la licitație, numismații ori cei interesați de tezaurizarea valorii financiare în aur trebuie să deschisă un cont online pe websiteul Artmark, putând lăsa oferte prealabile până la data licitației, urmând ca în data de 30 septembrie să poată participa live, online, la licitația propriu-zisă, începând cu ora 12.00, pe platforma Artmark Live 2.0. RECOMANDAREA AUTORULUI: Lucrarea „Nimfă dormind” a lui Nicolae Grigorescu, VÂNDUTĂ pentru 330.000 de euro, la licitația de primăvară Artmark GALERIE FOTO. Cadourile lui Nicolae Ceaușescu, primite de la Șahul Iranului și președintele Coreei de Nord, scoase la licitație
Apa de la robinet ne costă tot mai mult. În unele localități, prețurile s-au majorat chiar și cu 20% față de anul trecut
Apa de la robinet ne costă tot mai mult. În unele localități, prețurile sunt și cu peste 20% mai mari față de anul trecut. Și serviciile de canalizare s-au scumpit, reprezentanții distribuitorilor spun că au fost nevoiți să majoreze tarifele din cauza inflației. Bucureștenii plătesc acum mai mult pentru serviciul de alimentare cu apă potabilă, față de începutul anului. La 1 iulie, tarifele au fost majorate la cererea operatorului. La 1 august, Guvernul a decis să crească TVA pentru acest serviciu, de la 9% la 11%. Acum, un metru cub de apă costă 7 lei și 21 de bani, cu 50 de bani în plus față de luna ianuarie. Și pentru un metru cub de apă, deversat în rețeaua publică de canalizare plătim acum 3 lei și 79 de bani, cu 26 de bani față de același interval al anului trecut. De exemplu, în cazul unei garsoniere din sectorul 3 al Capitalei în care locuiește o singură persoană, în luna august, aproape jumătate din suma de plată pentru întreținere reprezintă costul cu apa rece și cu apa caldă. Astfel, la o factură de 190 de lei, costul cu apa a ajuns la 85 de lei. Pe lângă tarifele majorate, oamenii au avut de plătit facturi mai mari la întreținere și pentru că în lunile de vară a crescut consumul de apă, mai ales pentru menaj. În alte localități, tarifele la apă au crescut mai mult decât în București. Pot fi acum mai mari chiar și cu peste 20% față de perioada similară a anului trecut. În medie, în țară, serviciul de apă, canal, salubritate, era mai scump în iulie cu peste 10 procente decât în urmă cu un an, potrivit celor mai recente date ale INS. Localnicii de la sate, care au de udat și grădini, se descurcă cum pot. Companiile de utilități pun majorarea tarifelor pe seama indexării cu inflația. Experții spun că sunt și alte motive pentru care apa a devenit tot mai scumpă. Reprezentanții Asociațiilor de Proprietari consider că o soluție pentru reducerea costului este eficientizarea consumului. Specialiștii ne mai recomandă pentru a evita risipa să nu lăsăm în permanență robinetul deschis atunci când ne spălăm pe dinți sau când ne bărbierim, potrivit Știrile TVR. Autorul recomandă: TOP 3 tarife apă potabilă în România. Unde sunt cele mai mari/mici prețuri și pe ce loc se află Bucureștiul Cum se calculează taxa pe apa de ploaie. De ce suntem obligați să o plătim? Costul nu s-a inventat în România, se percepe și în Germania sau SUA
Apple a lansat noul iPhone 17, dar și un nou model numit iPhone Air. Tim Cook anunță cel mai mare salt din istoria iPhone-ului. Toate detaliile de la cel mai mare eveniment Apple din an
Rezumat al evenimentului Apple Apple a lansat marți noile modele de iPhone, Apple Watch și AirPods. Apple a anunțat patru noi iPhone-uri, inclusiv cel mai nou model, numit iPhone 17 Air. Acesta este mai subțire și mai ușor decât celelalte dispozitive Apple și are o carcasă nouă din titan. Prețul său pornește de la 999 de dolari. Noul iPhone de la Apple are un cip mai rapid, o rezistență mai bună la zgârieturi, un ecran mai fluid și este disponibil în culori noi. Versiunea Pro are un design nou, o cameră cu zoom îmbunătățit și o baterie mai mare. Modelul de bază, numit iPhone 17, costă în continuare 799 de dolari și are un ecran îmbunătățit, cu o rată de reîmprospătare mai mare, și o cameră foto. Ecranul telefonului este, de asemenea, puțin mai mare, în timp ce dimensiunea telefonului a rămas aceeași. iPhone Pro de la Apple a înregistrat o creștere de preț de 100 de dolari, iar iPhone 17 Pro are acum un preț de pornire de 1.099 de dolari. Cu toate acestea, Apple afirmă că utilizatorii vor beneficia de 256 GB spațiu de stocare la nivelul de bază, față de 128 GB. iPhone 17 Pro Max de la Apple nu a beneficiat de o actualizare majoră a prețului și rămâne la 1.199 dolari, deși Apple a adăugat un nou model de vârf cu 2 TB de stocare. Noile AirPods Pro 3 au o calitate audio îmbunătățită și reducere a zgomotului. O caracteristică nouă este că vor putea traduce conversații în limbi străine în timp real. Acestea costă 249 dolari, același preț ca și predecesorul model. Compania a lansat trei noi modele Apple Watch, numite Series 11, inclusiv actualizarea modelelor sale low-end SE și high-end Ultra. Prețurile nu s-au modificat. Apple a adăugat o nouă funcție de sănătate la dispozitive, care va utiliza învățarea automată pentru a determina dacă utilizatorul prezintă risc de hipertensiune arterială. UPDATE 20:40 Apple a anunțat și un noul model – iPhone Air Apple a anunțat noua versiune mai subțire a iPhone-ului, pe care a descris-o ca fiind „atât de subțire și ușoară, încât pare să dispară în mâinile tale”. Denumit iPhone Air, este fabricat din „titan pentru nave spațiale” și are un ecran cu protecție ceramică pe care Apple îl consideră cel mai rezistent din istoria sa. Este prima schimbare de design importantă a iPhone-ului de la lansarea iPhone X în 2017. Apple afirmă că Air este mai durabil decât modelele iPhone anterioare și utilizează un cip numit A19 Pro. iPhone Air are un preț de pornire de 999 $. UPDATE 20:30 Marea lansare a serii. Seria iPhone 17 Apple prezintă noua serie a smartphone-ului său. Apple tocmai a prezentat iPhone 17. Are un ecran cu rată de reîmprospătare ridicată pentru o derulare mai lină, un nou procesor A19, un scut ceramic pentru o protecție mai bună împotriva zgârieturilor și un strat antireflexiv cu șapte straturi care reduce strălucirea. Ecranul are o dimensiune de 6,3 inci, fiind puțin mai mare decât cel al modelului anterior, care avea 6,1 inci. Compania afirmă că iPhone 17 este mai durabil decât predecesorul său. iPhone 17 vine în cinci culori: lavandă, albastru înceţoşat, negru, alb și salvie. iPhone 17 are un ecran ProMotion, la fel ca modelele iPhone Pro, care poate ajunge până la 120 Hz în timpul activităților solicitante, cum ar fi jocurile, sau poate coborî până la 1 Hz pentru mai multă eficiență și economisire a bateriei. Cameră Noua cameră iPhone „are o rezoluție de patru ori mai mare decât iPhone 16”, spune Apple. „Camera principală oferă o rezoluție impresionantă de 48 megapixeli… iar pentru fotografiile de zi cu zi, rezoluția implicită de 24 megapixeli oferă echilibrul perfect”, a precizat Apple. De asemenea, cei care fac selfie-uri nu vor mai trebui să-și reorienteze telefoanele pentru a face fotografii peisagistice cu camera frontală, datorită unui nou senzor în formă pătrată care oferă patru compoziții diferite. Cel mai larg câmp vizual de până acum este „posibil datorită celui mai mare senzor al camerei frontale, de aproape două ori mai mare decât cel al camerei frontale anterioare”. iPhone 17 are un preț de pornire de 799 $. iPhone 17 Pro are un preț de pornire de 1.099 $. Disponibil începând cu 19 septembrie. UPDATE 20:25 A doua lansare a serii este noul Apple Watch Apple Watch Series 11 va fi disponibil în patru culori. Cea mai recentă actualizare a Apple pentru Apple Watch, seria 11, va include noi funcții de monitorizare a sănătății. Aceasta va include un monitor de tensiune arterială care ar putea avertiza utilizatorii cu privire la posibila hipertensiune arterială. „Ne așteptăm să informăm peste 1 milion de persoane cu hipertensiune arterială nediagnosticată numai în primul an, oferindu-le posibilitatea de a face schimbări comportamentale care le pot salva viața sau de a începe tratamentul”, a declarat un director executiv, adăugând că Apple se așteaptă să obțină aprobarea FDA ( autoritatea americană de săntate) pentru această funcție în următoarele săptămâni. Seria 11 va include, de asemenea, o nouă funcție de „evaluare a somnului” pentru a ajuta utilizatorii să înțeleagă calitatea somnului lor. Apple a numit seria 11 „cel mai subțire și mai confortabil ceas”. Seria 11 va fi mai durabilă, cu un geam mai puternic și mai rezistent la zgârieturi, a anunțat Apple. De asemenea, va avea un nou design al ecranului bazat pe interfața „sticlă lichidă” a Apple, precum și conectivitate 5G. Seria 11 va avea o autonomie a bateriei de 24 de ore cu o singură încărcare. Ceasuri Apple: Apple Watch SE 3 are un preț de pornire de 249 $. Apple Watch Series 11 are un preț de pornire de 399 $, iar Apple Watch Ultra 3 are un preț de pornire de 799 $. Disponibile începând cu 19 septembrie. UPDATE 20:15 Prima lansare a serii este noul model de AirPods Apple a anunțat lansarea AirPods Pro 3, care poate detecta ritmul cardiac al utilizatorului și oferă un sunet spațial îmbunătățit, împreună cu funcții de traducere lingvistică și o potrivire îmbunătățită. Noile căști
Cât au crescut prețurile la alimentele de bază în prima zi a marilor scumpiri. Diferențele de preț înainte și după majorări
1 august a adus scumpiri în valuri, iar românii au resimțit majorările și la raft. Unele alimente de bază s-au scumpit din cauza creșterii cotei de TVA de la 9% la 11%. Totodată, și alimente precum pâinea, care avea anterior TVA de 5%, au ajuns la TVA de 11%. Potrivit datelor Institutului Național de Statistică, prețul mediu al pâinii a crescut cu aproximativ 8%. Zahărul a înregistrat o creștere de peste 10%, iar produsele lactate s-au scumpit cu 6–9%. Reporterii Gândul au mers în trei hipermarketuri diferite în data de 31 iulie 2025, ultima zi fără scumpiri, și în 1 august, prima zi cu TVA mărit, pentru a compara în cele două zile prețurile la alimentele de bază. În urma analizei acestor prețuri în cele două zile s-au constatat ușoare scumpiri la anumite alimente de bază. Chiar și așa, aceste majorări variază de la magazin la magazin. În primul hipermarket, am identificat majorări de preț de cel mult 20 de bani la mălai, pâine, apă plată și sucuri carbogazoase. În cel de-al doilea hipermarket am găsit prețuri majorate la zahăr, mălai și sucuri neacidulate. Cea mai mare scumpire este de 50 de bani. În cel de-al treilea hipermarket, prețurile erau mai mari decât în ziua precedentă la ulei, zahăr, făină, pâine, brânză și ciocolată cu maximum 40 de bani. Trebuie menționat că marii retaileri au stocuri de produse în depozite cu care pot acoperi vânzările pentru mai multe luni. Acesta ar putea fi și motivul pentru care efectele creșterii de TVA nu s-au resimțit din prima zi a anunțatelor majorări. Creșterile de TVA se vor regăsi, cel mai probabil, în zilele următoare, în costurile produselor din magazine. Și majorarea prețului la carburant se va resimți în costul final al produselor din magazine. Cota de 11% se aplică numai pentru alimente, medicamente, cărți, HoReCa, lemne de foc, apă potabilă, canalizare, apă pentru irigații în agricultură și îngrășăminte. În rest, toate serviciile și produsele din România vor fi taxate cu TVA 21%. RECOMANDAREA AUTORULUI: Prețurile cresc de la 1 august 2025. Economistul Adrian Negrescu: „Cea mai mare scumpire va fi la imobiliare. Acolo este o adevărată tragedie” SCUMPIRI la benzină și motorină din 1 august. Cât vor plăti românii în plus pentru un plin de rezervor Cu cât s-au SCUMPIT, de fapt, legumele și fructele în 2025, față de 2024. Realitatea de acum, din Piața Obor
Ministrul Energiei: Suntem în locul 4 la nivel european în topul ţărilor cu cel mai mare preţ la energie
„Suntem pe locul 4 la nivel european, în condiţiile în care România e pe punctul de a deveni cel mai mare exploatator de gaze naturale din toată Uniunea Europeană şi suntem aproape de a fi 100% independenţi. Doi, suntem într-o etapă în care noi putem, prin investiţii ţintite, care în estimările pe care le-am făcut, în următorul an şi jumătate pot să ducă peste 1.500 de megawaţi în sistemul energetic naţional, putem să scădem preţul la energia electrică”, declară Ivan, la Digi24. El subliniază că „astăzi suntem în locul 4 în Europa, cu cele mai mari preţuri din regiunea de Est”. „Cum am ajuns aici? E un cumând de factor. O dată, anul 2020-2021 cu acea liberalizare. Doi, şantajul energetic al Rusiei. Trei, faptul că investiţiile în capacitatea de producţie a energiei s-au lăsat oarecum aşteptate şi abia acum în ultima perioadă au început să vină efectiv investiţii directe care pentru a ajunge la maturitate au nevoie de 3, 4 sau chiar 5 ani”, explică ministrul. Potrivit acestuia, „acum suntem în situaţia în care trebuie să vedem şi mecanisme clare de piaţă prin care evităm situaţii speculative”.
Cât costă o CASĂ la gri, de 100 de metri pătrați, în 2025. Prețurile nu mai sunt aceleași ca anul trecut
Construirea unei locuințe reprezintă un obiectiv important pentru mulți români, dar nu mulți își permit să demareze un astfel de proiect. În procesul ridicării unei case, etapa „la gri” este considerată un pas esențial care trebuie atins, însă câți știu cât mai costă azi, în 2025, să construiești o casă până în această fază? Prețurile nu mai sunt aceleași ca anul trecut, dimpotrivă, au crescut semnificativ, arată playtech.ro într-un articol. Prețurile din 2025: între 70.000 și 95.000 de euro Aducerea unei case în faza „la gri” presupune existența unei structuri finalizate – fundație, zidărie și acoperiș – cu pereții interiori tencuiți, dar fără finisaje interioare și instalații complet funcționale. În 2025, costurile pentru construcția unei case la gri de 100 de metri pătrați au înregistrat o creștere semnificativă față de anul precedent, după cum dezvăluie analiza pieței din domeniul construcțiilor. Conform estimărilor actuale, prețul mediu pentru ridicarea unei case la gri de 100 mp se situează între 70.000 și 95.000 de euro. În comparație cu anul 2024, asistăm la o majorare cu aproximativ 15-20%. În urmă cu un an, același proiect putea fi realizat cu „doar” 60.000 – 65.000 de euro. Specialiștii din domeniu pun această creștere pe seama câtorva factori cumulativi, cum ar fi: Scumpirea materialelor de construcție – Cimentul, fierul beton, cărămida sau lemnul au cunoscut majorări de preț, care au fost influențate de inflație, costuri de transport și dinamica piețelor internaționale. Numai fierul beton s-a scumpit cu 10-12% față de 2024; Costul forței de muncă – Cererea ridicată de servicii în construcții și lipsa de personal calificat au dus la scumpirea forței de muncă. Mulți constructori au majorat salariile angajaților pentru a atrage și păstra echipele de muncitori; Modificări fiscale – Ajustările legislative privind TVA-ul și alte taxe aplicate materialelor sau serviciilor au contribuit indirect la creșterea prețurilor finale suportate de beneficiari. Cum se împart cheltuielile Distribuția costurilor pentru o casă la gri de 100 mp diferă în funcție de complexitatea proiectului, zona geografică și soluțiile tehnice alese. Totuși, o estimare orientativă arată astfel: Proiectare și autorizații – între 3.000 și 5.000 euro Fundație și structură – între 20.000 și 30.000 euro Zidărie și compartimentare – între 10.000 și 15.000 euro Acoperiș – între 10.000 și 12.000 euro Tencuieli interioare, tâmplărie exterioară și feronerie – între 15.000 și 20.000 euro Lucrări auxiliare (utilități, transport, organizare șantier) – între 5.000 și 10.000 euro. Chiar și cu un buget de 70.000 de euro devine din ce în ce mai greu de ridicat o casă la gri, mai ales în mediul urban sau în apropierea marilor orașe. Dat fiind contextul economic actual, experții în construcții recomandă viitorilor proprietari să trateze cu prudență planificarea bugetului și alegerea echipei de muncitori. Cel mai bine este să cereți mai multe oferte și să lucrați cu firme autorizate. De asemenea, pentru siguranță, este indicat ca proiectul să includă o marjă de 10-15% din valoarea totală. La o asemenea lucrare, costurile neprevăzute sau diferențele de preț pot apărea în orice moment. CITEȘTE ȘI: „Se scuipă beton direct pe pământ!”. Ce țeapă și-a luat un orășean care a vrut o casă „la cheie” în Valu lui Traian, lângă Constanța! Cum eviți țepele imobiliare. Avocat: „Clienții sunt seduși de prețuri imposibile” Laurențiu Teodorescu este un jurnalist cu experienta, care a debutat in presa scrisa din Romania in anul 2000. De-a lungul carierei, a colaborat cu mai multe publicatii, atat din presa scrisa, cat si … vezi toate articolele