O ciorbă, o limonadă și o porție de hamsii: 70 lei pe litoral

o-ciorba,-o-limonada-si-o-portie-de-hamsii:-70-lei-pe-litoral

Anul trecut, să mănânci o ciorbă pe litoralul românesc te costa 23 lei. Acum, costă cu doi lei mai mult. O porție de hasii sau chiftele care era 18-19 lei anul trecut a ajuns acum să coste 20 lei. Iar un pahar cu limonadă ajunge să coste 25 lei, având același preț de anul trecut.  Pentru a lua o masă de două feluri și cu băutură răcoritoare inclusă (nu mai punem desertul care deja a ajuns un lux) pe litoral, după o zi de plajă, un turist trebuie să scoată din portofel 68 lei, adică aproape 70 lei. 20 euro – o masă la malul Mării Negre Estimativ, desertul (înghețată sau o prăjitură) ar putea să depășească suma de 15-20 lei în funcție de ingrediente, deci ajungem la un buget de aproape 100 lei (20 euro).  Potrivit B1 TV ,o halbă de bere costă 16 lei, iar o cafea 12 lei. Cocktailurile au rămas până acum la nivelul din vara lui 2024. Turiștii care fug de valul de căldură din marile orașe la mare rămân cu un gust amar când văd prețurile amețitoare. Mulți aleg să-și pună pofta în cui și să nu frecventeze restaurantele și barurile de pe litoral și își aduc mâncarea și băuturile de acasă sau își fac cumpărăturile la un supermarket local. Cazările s-au scumpit enorm- în Mamaia Nord, o cameră dublă, cu mic-dejun inclus, costă 300 lei pe noapte.  Și mai problematic e că tot mai mulți turiști se declară nemulțumiți de calitatea scăzută a serviciilor de pe litoralul românesc. De aceea, o treime dintre turiștii care au petrecut  vacanța de vară pe litoralul românesc anul trecut se reorientează. Mulți aleg litoralul din Bulgaria sau călătoresc spre insulele Greciei, unde prețurile sunt mai acceptabile și serviciile de o calitate mai crescută. Cei care își doresc să se relaxeze pe litoralul românesc trebuie să mai aștepte până vor stagna sau vor scădea prețurile – cel mai probabil, abia spre finalul sezonului estival, undeva la final de august-început de septembrie. „Am incercat sa tinem preturile ca anul trecut. Cel mai probabil vor ramane acelasi preturi pe toata perioada verii”, spune Ramona Butaru, manager beach bar, pentru Observator News. Sursa Foto: Profimedia Citește și:Prețuri mai MARI pe litoral față de anul trecut. Cât costă un sejur la mare în 2024 Iulian Constantin are o experiență de peste 4 ani  în presă după ce a absolvit Facultatea de Jurnalism în anul 2019. A lucrat ca reporter TV, fotograf și a colaborat cu mai multe reviste și ziare. Hobby-urile … vezi toate articolele

O ciorbă, o limonadă și o porție de hamsii: 70 lei pe litoral

o-ciorba,-o-limonada-si-o-portie-de-hamsii:-70-lei-pe-litoral

Anul trecut, să mănânci o ciorbă pe litoralul românesc te costa 23 lei. Acum, costă cu doi lei mai mult. O porție de hasii sau chiftele care era 18-19 lei anul trecut a ajuns acum să coste 20 lei. Iar un pahar cu limonadă ajunge să coste 25 lei, având același preț de anul trecut.  Pentru a lua o masă de două feluri și cu băutură răcoritoare inclusă (nu mai punem desertul care deja a ajuns un lux) pe litoral, după o zi de plajă, un turist trebuie să scoată din portofel 68 lei, adică aproape 70 lei. 20 euro – o masă la malul Mării Negre Estimativ, desertul (înghețată sau o prăjitură) ar putea să depășească suma de 15-20 lei în funcție de ingrediente, deci ajungem la un buget de aproape 100 lei (20 euro).  Potrivit B1 TV ,o halbă de bere costă 16 lei, iar o cafea 12 lei. Cocktailurile au rămas până acum la nivelul din vara lui 2024. Turiștii care fug de valul de căldură din marile orașe la mare rămân cu un gust amar când văd prețurile amețitoare. Mulți aleg să-și pună pofta în cui și să nu frecventeze restaurantele și barurile de pe litoral și își aduc mâncarea și băuturile de acasă sau își fac cumpărăturile la un supermarket local. Cazările s-au scumpit enorm- în Mamaia Nord, o cameră dublă, cu mic-dejun inclus, costă 300 lei pe noapte.  Și mai problematic e că tot mai mulți turiști se declară nemulțumiți de calitatea scăzută a serviciilor de pe litoralul românesc. De aceea, o treime dintre turiștii care au petrecut  vacanța de vară pe litoralul românesc anul trecut se reorientează. Mulți aleg litoralul din Bulgaria sau călătoresc spre insulele Greciei, unde prețurile sunt mai acceptabile și serviciile de o calitate mai crescută. Cei care își doresc să se relaxeze pe litoralul românesc trebuie să mai aștepte până vor stagna sau vor scădea prețurile – cel mai probabil, abia spre finalul sezonului estival, undeva la final de august-început de septembrie. „Am incercat sa tinem preturile ca anul trecut. Cel mai probabil vor ramane acelasi preturi pe toata perioada verii”, spune Ramona Butaru, manager beach bar, pentru Observator News. Sursa Foto: Profimedia Citește și:Prețuri mai MARI pe litoral față de anul trecut. Cât costă un sejur la mare în 2024 Iulian Constantin are o experiență de peste 4 ani  în presă după ce a absolvit Facultatea de Jurnalism în anul 2019. A lucrat ca reporter TV, fotograf și a colaborat cu mai multe reviste și ziare. Hobby-urile … vezi toate articolele

Pe ce dată vor deveni „normale” prețurile la cireșe în România, potrivit experților. Cât mai avem de așteptat, de fapt

pe-ce-data-vor-deveni-„normale”-preturile-la-cirese-in-romania,-potrivit-expertilor.-cat-mai-avem-de-asteptat,-de-fapt

La venirea verii, prin anii 1990-2000, cireșele care le consumam  în mod obișnuit la țară  din pomii bunicilor sau vecinilor („Amintiri din Copilărie” – „La cireșe”, de Ion Creangă) au devenit un lux.  Calamitățile climatice, precum înghețul, bruma și grindina, au distrus recoltele. Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a declarat pe 24 aprilie că, din cauza fenomenelor meteorologice extreme, 2025 va fi anul în care  nu vom mânca cireșe, vișine, caise sau piersici din producția internă. Ministrul spune că suntem neputincioși, deși a spus că autoritățile pot să gestioneze problema inundațiilor, deșertificării Sudului României și să prevină defrișările la scară largă. „Trebuie să recunosc că nu o să reușim la Ministerul Mediului să schimbăm clima în România și nu o să reușim să luăm măsuri care să schimbe clima la nivel global. Însă, în ceea ce privește adaptarea și în ceea ce privește atenuarea unor riscuri, bineînțeles că putem”. O ieșeancă vine cu o soluție Mihaela Căpraru, o ieșeancă născută în comuna Coarna care a lucrat la un hotel în Italia, și-a deschis o afacere în cartierul Zimbru, în anul 2021. În prezent, deține o plantație de două hectare cu cireși, însă ploile din ultimele zile i-au afectat 50% din producție.  Însă, aprozarul ei de fructe și legume continuă să facă vânzări. Ea mai vinde prune, pere și caise, iar în toamnă, câteva soiuri de struguri.  De asemenea, mai are la vânzare și pepeni din Grecia. „Am deschis acest aprozar în urmă cu 4 ani. Am o producție de cireșe care se întinde pe două hectare, avem prune, pere, caise și, toamna, mai multe soiuri de struguri. Ploile de zilele acestea au afectat foarte mult producția de cireșe, au crăpat foarte multe dintre ele. Ploaia aceasta a și ajutat, dar a și înrăutățit situația. Crescând la țară și muncind acolo, știam cu ce se mănâncă această muncă”, a spus Mihaela Căpraru pentru BZI. Când se vor ieftini cireșele?  Mihaela Căpraru intenționează să se apuce de cultivat căpșuni. În privința cireșelor, ea a spus că are persoane care o ajută la cules fiindcă lucrează toată ziua la aprozar. În primul an i-a fost greu pentru că nu găsea oameni dispuși să lucreze. Cu toate că afacerea ei a mers pe minus la început, a căpătat experiență. Ea vinde kilogramul de cireșe la 49 lei, dar estimează că prețul va scădea spre finalul lunii iunie.  Pe de altă parte, este întristată că recolta de caise este compromisă anul acesta, iar 50% din producția de cireșe s-au pierdut. Mihaela Căpraru se teme că precipitațiile prelungite de ploaie îi vor cauza și mai multe pierderi. „Anul acesta nu o să avem caise din producția noastră, din cauza frigului care a fost. Cam 50% dintre cireșe s-au pierdut, cam aceasta a fost pierderea. Am avut, zilele trecute, și zmeură, și afine din producția noastră, dar nu mai avem acum. Prețul la cireșe o să mai scadă în aproximativ o lună. Dacă o să o mai țină așa cu ploile, o să fie și mai multe pierderi”. Citește și: Cât costă 1 kilogram de căpșune românești în Carrefour, acum, pe final de lună mai Iulian Constantin are o experiență de peste 4 ani  în presă după ce a absolvit Facultatea de Jurnalism în anul 2019. A lucrat ca reporter TV, fotograf și a colaborat cu mai multe reviste și ziare. Hobby-urile … vezi toate articolele

Apartamentele vechi cu 3 camere ating prețuri-record. Iată singurele zone din București unde mai poți cumpăra SUB 100.000 de euro

apartamentele-vechi-cu-3-camere-ating-preturi-record-iata-singurele-zone-din-bucuresti-unde-mai-poti-cumpara-sub-100.000-de-euro

În ciuda unei relative stagnări în luna aprilie față de martie, apartamentele vechi cu 3 camere din Capitală continuă să se scumpească semnificativ. Conform Indexului Imobiliar ZF, prețul mediu al unui astfel de apartament a urcat la 121.153 de euro în aprilie 2025. Față de aceeași perioadă a anului trecut este o creștere de aproape 14%. Creșteri rapide în Crângași și Militari „Piaţa secundară rămâne esenţială pentru cumpărători, în condiţiile în care livrările de locuinţe noi continuă să fie limitate. Ne aşteptăm ca în 2025 să fie finalizate aproximativ 18.000 de locuinţe în Bucureşti şi împrejurimi, un nivel comparabil cu cel din 2024, care a fost cel mai slab din ultimii cinci ani în ceea ce priveşte oferta nouă”, explică Andrei Sârbu, CEO al SVN România. Pe parcursul lunii aprilie, zone precum Crângaşi şi Militari au înregistrat cele mai mari scumpiri. De exemplu, în Crângaşi, preţul mediu a crescut de la 95.000 la 104.000 de euro. Iar în Militari s-a ajuns la 115.000 de euro, după ce în martie era de 106.000 de euro. În acest context, în doar trei cartiere din Capitală mai găsim locuinţe vechi cu 3 camere sub pragul de 100.000 de euro. Vorbim de zonele 1 Decembrie, Colentina şi Olteniţei-Brâncoveanu. Cum în piaţa imobiliară din București există în continuare o cerere mare, dar nu și alternative de imobile noi, vânzătorii de apartamente vechi au continuat să urce prețurile. Datele statistice arată că, de la începutul anului 2025, valoarea medie cerută pentru un apartament vechi cu 3 camere a crescut cu aproximativ 6.000 de euro. Experții spun că factori de risc precum volatilitatea cursului valutar, creşterea dobânzilor, tensiunile politice și retragerea capitalului străin ar putea afecta piaţa imobiliară în perioada următoare. Dar, chiar și așa, toți sunt de acord asupra unui aspect – principala problemă rămâne oferta limitată, nu condițiile financiare actuale. CITEȘTE ȘI: Apartamentele noi, tot mai SCUMPE. Ce orașe au depășit Bucureștiul la prețul pe metru pătrat CHIRIILE au explodat în România. Oraşul în care preţurile au crescut cu 37% Cât va costa un apartament în 2025. PREȚURILE pe piața imobiliară au luat-o razna/Care este cel mai scump oraș din România Cât COSTĂ un apartament în București. Diferența ENORMĂ de preț între o garsonieră din zona periferică și una dintr-un complex rezidențial Laurențiu Teodorescu este un jurnalist cu experienta, care a debutat in presa scrisa din Romania in anul 2000. De-a lungul carierei, a colaborat cu mai multe publicatii, atat din presa scrisa, cat si … vezi toate articolele

Această țară oferă un SALARIU minim de 2.234 de euro și are prețuri mai mici decât în România/Pot să nu lucrez toată viața și tot primesc pensie

aceasta-tara-ofera-un-salariu-minim-de-2.234-de-euro-si-are-preturi-mai-mici-decat-in-romania/pot-sa-nu-lucrez-toata-viata-si-tot-primesc-pensie

În timp ce România se confruntă cu cea mai mare inflație din UE și salarii modeste, vloggerul Cosmin Avram a descoperit o realitate surprinzătoare în Australia: un salariu minim de 2.234 de euro și prețuri mai scăzute decât la noi. Conform Eurostat, românii sunt cei mai expuși riscului de sărăcie din UE, iar un raport recent al Băncii Mondiale confirmă această tendință. România vs. Australia: comparația care dă de gândit În schimb, în Australia, situația pare a fi cu totul alta. „Este o țară scumpă, e adevărat. Numai că există oportunități”, explică Cosmin Avram, unul dintre cei mai urmăriți blogeri. „Dacă într-un magazin din România roșiile bune costă 8 dolari/kg, aici le găsești cu 2,99 dolari. Ceapa e 1,49/kg, iar ardeiul gras, care la supermarketuri mari ajunge la 7,90 dolari, aici se vinde cu 3 dolari – aceeași calitate”, spune Avram. În vizita sa la Dundalon Market, din Melbourne, românul a observat că prețurile sunt semnificativ mai mici decât la noi în țară, mai ales spre finalul zilei – „Spre sfârșitul pieței, dacă ai răbdare, poți cumpăra mult mai ieftin. Ananas la 5 dolari, roșii la 3 dolari/kg… oamenii vor să scape de marfă”. Diferența majoră, însă, o fac veniturile. Iată cum stau lucrurile în această privință: Salariul minim în Australia: 2234 de euro (față de 500 de euro în România) Dar avantajele nu se opresc aici. Australia oferă și un sistem de protecție socială pe care mulți români nu și-l permit: „Pot să nu lucrez toată viața aici și tot primesc pensie. Mulți mă vor înjura, dar asta e adevărul”, concluzionează Avram. Pe lângă economie stabilă și putere de cumpărare ridicată, Australia oferă prețuri competitive la mâncare (uneori, sub nivelul României), oportunități de economisire în piețele agro și securitate financiară pe termen lung. În același timp, România se luptă cu valuri de scumpiri și salarii stagnante. Analiza lui Cosmin Avram ne arată că, uneori, „țara de vis” poate fi mai aproape decât credem, doar că nu la noi. CITEȘTE ȘI: ANRE pregătește piața pentru eliminarea plafonării PREȚURILOR la energie. Tarifele rămân neschimbate până la 1 iulie Cât va costa un apartament în 2025. PREȚURILE pe piața imobiliară au luat-o razna/Care este cel mai scump oraș din România Laurențiu Teodorescu este un jurnalist cu experienta, care a debutat in presa scrisa din Romania in anul 2000. De-a lungul carierei, a colaborat cu mai multe publicatii, atat din presa scrisa, cat si … vezi toate articolele

Cât a ajuns să coste 1 kg de roșii într-o piață din Sibiu

cat-a-ajuns-sa-coste-1-kg-de-rosii-intr-o-piata-din-sibiu

Roșiile au ajuns să coste o mică avere. Românii cu venituri modestre trec pe lângă tarabe, se opresc pentru o clipă să vadă prețurile la roșii, și optează să cumpere altceva sau să plece cu plasa goală.  Potrivit Kanal D,  în piețele din Sibiu au fost scoase la vânzare roșiile ca focul, lucioase, și perfect coapte încât că atrag privirile, dar sperie portofelele. Prețurile per kilogram ajung de la 40 la 50 lei, făcând roșiile noastre să fie cele mai scumpe din Europa. Roșiile românești sunt mult mai scumpe decât în piețele din Italia sau decât cele bio din Elveția, a spus Cosmin Cernat de la Kanal D. Trecătorii se plâng că prețurile sunt cam „exagerate”  și că nu-și permit. Unii cumpărători susțin că prețul corect ar fi trebuit să fie 25 lei.  Dar alți cumpărători cu venituri mai mari trec cu vederea și le cumpără de dragul gustului. Roșiile românești, mai scumpe decât în Elveția și Germania Potrivit Numbeo, în Elveția, roșiile costă 7,01 euro la Basel, 6,58 euro la Bern și 6,39 euro la Geneva. În Germania, roșiile costă 5,14 euro în Augsburg, 5,12 euro la Leipzig și 3,82 euro la Berlin. Costurile uriașe pentru încălzirea serelor, cheltuielile logistice, schimbările climatice, scumpirea combustibilului și a semințelor, au dus la scumpirea producției de roșii în România. Cumpărătorii își pun pofta în cui decât să dea 40 lei pentru doar 8 roșii Un reporter de la Kanal D a efectuat un experiment: a cheltuit 40 de lei pentru un kilogram de roșii de la piață. A cumpărat numai 8 roșii- toate au încăput într-o singură plasă. La același preț, românii pot cumpăra patru pâini sau un kilogram de carne din miel. Românii cu veniturile modeste se așteaptă ca măcar la vară să apară roșii de grădină cu gustul copilăriei și la un preț mai puțin dureros. Sursa Foto: Shutterstock Citește și: PREȚUL roșiilor românești, aruncat în aer de gerul de afară/Legumicultorii anunță când aduc tomatele în piețe Absolvent al Facultății de Istorie (2013-2016) și al programului de master „Istorie și Practică în Relații Internaționale” (2019-2021) la Universitatea din București, Alexandru Stan Bogdan … vezi toate articolele

Din cauza reducerilor post-pascale chiar și cu 80%, românii năvălesc în magazine. Cât a ajuns să coste un cozonac

din-cauza-reducerilor-post-pascale-chiar-si-cu-80%,-romanii-navalesc-in-magazine.-cat-a-ajuns-sa-coste-un-cozonac

Vândute la prețuri absurd de mari înainte de Paște, produsele pascale sunt acum la reduceri în magazinele fizice și online.  Clienții stau la coadă pentru a cumpăra cozonaci, carne, fructe și legume, la prețuri tăiate până la 80%. Dar atenție, majoritatea produselor sunt în pragul expirării. Cu cât e termenul de valabilitate  mai scurt, cu atât reducerea e mai mare. „Aici este frigiderul de carne și avem reduceri de până la 50%. Această bucată de carne este redusă la 10 lei, cârnați reduși de la 19 lei la 9 lei” explică un vânzător pentru Știrile PRO TV. Salata a fost redusă de la 5 lei la 3 lei.  Pâinea, croissant, chifla, multe produse de patiserie, au ajuns să coste 1,76 lei și chiar 0,93 bani. Cât a ajuns să coste un cozonac: de la 180 la 72 lei Un cozonac moldovenesc cu nucă, rahat, cacao și stafide a costat 180 lei înainte de Paște. Acum, prețul a scăzut la 72 lei.  Într-un supermarket online, clienții pot cumpăra peste 250 de produse reduse. Michael Kaiser, director comercial supermarket online, a declarat: „Am avut peste 50 de tipuri de cozonaci, 30 de tipuri de la artizani locali și am rămas cu stocuri, ne-am așteptat la acest lucru. Având peste 500 de produse de legume și fructe, era clar că vom rămâne cu stocuri, ne-am asumat, și bineînțeles că ele sunt vândute la un preț foarte atractiv, iar cine dorește produse proaspete venite ieri sau azi, acele produse sunt la prețuri normale”. Pasca cu vișine, pasca cu cireșe amare, pasca Dubai, pasca cu jeleu de portocală, cozonacul ciocolată belgiană etc. au fost noutățile acestui sezon, dar cu prețuri extrem de piperate. Cozonacul Dubai s-a vândut cu 192 lei. Sursa Foto: Profimedia Citește și: Cozonacul DUBAI, la mare căutare în pragul sărbătorilor pascale, deși are un preț piperat| Ce ar fi mâncat Iisus și ucenicii la Cina cea de Taină Absolvent al Facultății de Istorie (2013-2016) și al programului de master „Istorie și Practică în Relații Internaționale” (2019-2021) la Universitatea din București, Alexandru Stan Bogdan … vezi toate articolele

Carnea de miel, mai ieftină în Anglia decât în România

carnea-de-miel,-mai-ieftina-in-anglia-decat-in-romania

Carnea de miel a ajuns să fie mai ieftină în supermarketurile din Marea Britanie decât în România. În pragul Paștelui, un român stabilit în Anglia a dezvăluit cât costă mielul într-un supermarket britanic. Carnea de miel a ajuns un aliment de lux. „Uitați oferta la miel, nu ca în România, să fie mai scump de sărbători. Costa 6,50 lire sterline kilogramul (aproximativ 37 de lei). Toată bucata are 2,624 kilograme și în total costă 17 lire sterline (aproximativ 99 de lei). Este valabil până pe 28 aprilie și Paștele e pe 20. Deci reducerea nu este că ar expira rapid sau că e vechi. Bagi trei bucăți la cuptor și gata”, explică românul în videoclip. La Piața Obor din Capitală, cu doar câteva zile înainte de Paște, un sfert de miel (aproximativ 2,6 kilograme) costă, într-un hipermarket din țară, nu mai puțin de 160 de lei. Asta înseamnă aproximativ 61 de lei/kilogram, adică aproape de două ori mai mult decât în Anglia. În Marea Britanie, un kilogram se situează în jurul a 37 de lei (6,50 lire). O româncă aflată într-un magazin din țară a filmat prețul unui sfert de miel din față, la Kaufland. „Costă 60 de lei kilogramul. E foarte scump. Voi ce părere aveți? Mie mi se pare exagerat de scump”, afirmă femeia, revoltată de prețuri, potrivit România TV. Experții în economie ne îndeamnă să stabilim din timp un buget. În funcție de venit (5.000 lei), economiile rămân la 1.500 lei, iar cheltuielile – 3.500 lei. Bugetul de Paște, ghid simplu Potrivit Financiar.ro, bugetul de Paște trebuie să fie împărțit: 40-50% – Mâncare și băutură 20% – Cadouri 10-15% – Curățenie, consumabile, decorațiuni 10-15% – Haine și încălțăminte 5-10% – Altele Cei care sărbătoresc Paștele trebuie să facă o listă detaliată de cumpărături: ce ai în casă ce poți împrumuta sau recondiționa ce este absolut necesar evită cumpărăturile la impuls protejează-te de marketingul festiv gătește cu măsură și evită risipa alimentară Sursa Foto: Profimedia Citește și: Masa de Paște 2025: Prețuri record pentru produsele tradiționale. Cum se compară România cu țările din regiune? Absolvent al Facultății de Istorie (2013-2016) și al programului de master „Istorie și Practică în Relații Internaționale” (2019-2021) la Universitatea din București, Alexandru Stan Bogdan … vezi toate articolele

Cel mai scump Paște din istoria creștinității: Cât îi costă masa tradițională pe români și spanioli

cel-mai-scump-paste-din-istoria-crestinitatii:-cat-ii-costa-masa-traditionala-pe-romani-si-spanioli

Digi24 a efectuat un experiment jurnalistic: a constatat că românii vor avea parte de cea mai scumpă masă din istoria erei creștine cu ocazia Paștelui din acest an.  Românii plătesc mai mult pentru masa de Paște decât o fac spaniolii. Rezultatele sunt cu adevărat uluitoare! Nicăieri nu-i ca acasă, dar prețurile unui coș cu alimente au crescut din cauza inflației din ultimii ani. Coșul de cumpărături s-a scumpit cu 30% mai mult față de anul trecut. Costul unei mese tradiționale – Spania vs România Pulpa de miel a ajuns și la 66 lei/kilogramul în România. În Spania, este 16,20 euro, adică 80 lei în bani românești. Cel mai ieftin cozonac în magazinele românești se găsește la 14 lei. În Spania, celebrul Panettone costă minim 4,60 euro. În România, cozonacul poate ajunge și la prețul maxim de 200 lei per kilogram. Până și ouăle sunt mai scumpe în România: 12 ouă costă 18 lei, iar pachetul de vopsea este 4 lei. În Spania, 12 ouă costă 2,90 euro, adică 14,43 lei. Un pachet de vopsea este mai scumpă –  costă 1 euro. În România, roșiile costă 15 lei/kilogramul, fiind de import pe durata primăverii. Cele românești erau și 65 lei în unele piețe. În Spania, un kilogram de roșii costă 2,29 euro, adică 11,39 lei. Tot în Spania, vinul roșu este mai ieftin, o sticlă de 0,75 litri fiind vândută la 3,20 euro. În România, o sticlă de vin roșu la 0,75 litri costă 30 lei. În total, pentru o masă adecvată de Paște, un român plătește 147 lei. Pe spanioli îi costă cu 4 lei mai mult din cauza cărnii și deserturilor: 151 lei, adică 30,32 euro. De ce s-a ajuns la scumpiri? Românii vor avea cel mai scump Paște din ultimii 30 de ani, poate chiar de la începutul erei creștine,  avertizează economiștii din țară. Produsele tradiționale pentru masa festivă s-au scumpit cu între 10% și 30% după perturbările economice cauzate de pandemia de coronavirus, schimbările climatice care au dus la veri mai secetoase, de criza energetică și de criza cerealelor declanșate de războiul din Ucraina.  Fermierii și comercianții susțin că scumpirile sunt cauzate de creșterea costurilor de producție. Prețurile semințelor, utilajelor agricole, energiei electrice și gazelor s-au dublat.Din această cauză, românii își recalculează bugetele de Paște, potrivit Agerpres. Unii consumatori sunt nevoiți să reducă cantitatea de produse cumpărate sau chiar să renunțe la carne.Cele mai scumpe produse sunt cozonacul, brânza, margarina, fructele și legumele de sezon. Grecii vor celebra cel mai scump Paște din istoria creștinității Și grecii plătesc mai mult decât orcând. O cină de Paște pentru opt persoane costă acum aproximativ 361,95 euro, cu o creștere de 11 euro față de 2024. Conform datelor oferite de INKA (Institutul Consumatorilor din Grecia), citate de  IN.gr,   10 kilograme de miel costă acum 150 euro, la un preț de 15 euro/kg. Carnea de cocoș, o alternativă tradițională pentru masa pascală, costă 23 euro/ 1,5 kg. Un măcelar intervievat de postul de televiziune MEGA a declarat că mielul și carnea de capră se vând în prezent cu 14,98 euro/kg, în creștere față de 13,98 euro/kg în urmă cu doar o săptămână.  Mageritsa (ciorbă grecească de Paște), costă în jur de 12 euro, iar tzatziki, brânza feta și graviera pot adăugă încă 20 euro la bugetul de cumpărături. Cărbunii pentru grătar (20 kg) costă acum 34 euro. Ouăle de ciocolată și tsoureki au explodat la preț: de la 9,48 euro la 11,98 euro (+26%). Ouăle de ciocolată, tot mai scumpe din cauza schimbărilor climatice Potrivit BBC,  prețurile ouălor de Paște au crescut și în Regatul Unit al Marii Britanii, cu până la 50% față de anul trecut. Comercianții sunt nevoiți să vândă anumite produse micșorate în dimensiune, potrivit unei anchete realizate de organizația de protecție a consumatorilor. Mai multe dulciuri au fost afectate de fenomenul de „shrinkflation” – atunci când produsele devin mai mici, dar prețul rămâne neschimbat.De exemplu, un pachet de 80 grame  de mini-ouă de ciocolată portocalie Terry’s costa 99p în Lidl în 2024, dar acum, la 70g, costă 1,35 lire sterline – o creștere netă de 56%. Cauza este scăderea accentuată a producției globale de cacao după vremea neobișnuit de caldă. Ancheta realizată de Which? a constatat că, la Tesco, un ou de Paște Twix cu ciocolată albă a crescut de la 5 lire la 6 lire de la un an la altul, în timp ce greutatea s-a redus de la 316g la 258g. Sursa Foto: Profimedia Citește și: Câți bani cheltuie o familie pentru masa de PAȘTE/Ce sfaturi au specialiștii financiari Absolvent al Facultății de Istorie (2013-2016) și al programului de master „Istorie și Practică în Relații Internaționale” (2019-2021) la Universitatea din București, Alexandru Stan Bogdan … vezi toate articolele

Președintele UCPR: Într-o lună obișnuită un român mănâncă aproximativ 21 de ouă

presedintele-ucpr:-intr-o-luna-obisnuita-un-roman-mananca-aproximativ-21-de-oua

În ciuda scumpirilor, România este în continuare printre țările cu cele mai ieftine ouă din Uniunea Europeană, chiar și în pragul Sărbătorilor Pascale, când consumul intern crește cu 50%. Potrivit Agerpres, un român consumă, în medie, 30 de ouă într-o lună, raportat la media europeană de 21.  Potrivit Observatorului Prețurilor în Uniunea Europeană, prețul ouălor în România, la poarta fermei, era săptămâna trecută 211 euro/100 kg. Oul se vindea cu aproximativ 60 de bani, în timp ce anul trecut în perioada premergătoare Sărbătorilor Pascale era undeva la 55 de bani un ou. În Bulgaria este 222 euro/100 kg, Ungaria are 286 euro/100 kg,  iar Polonia – 314 euro/kg.  Finlanda cu un preț de 204 euro/100 kg. Toate celelalte țări din UE sunt peste România, a declarat președintele Uniunii Crescătorilor de Păsări din România (UCPR), Ilie Van. „Prețul ouălor în România, la poarta fermei, tot conform Observatorului Prețurilor în UE, cu o săptămână înainte a fost de 214,66 euro/100 kg, aproximativ 215 euro, un pic mai mare decât săptămâna trecută, când a fost 211 euro/100 kg. În perioada următoare nu estimăm modificări semnificative. Practic, nu sunt motive să crească prețul ouălor în următoarele două săptămâni. Vreau să vă spun că am văzut în supermarketuri carton cu 30 de ouă de la găini crescute în cușcă, codul 3, cu 24 de lei, adică 80 de bani bucata. Uniunea Europeană monitorizează doar oul la carton de 30 și din sistemul de creștere al găinilor în cușcă. Bineînțeles că pentru ouăle obținute din alt sistem de creștere, codul 2, codul 1, vom plăti mai mult. Și ambalajul e altul, iar prețul crește. În general, oferta în perioada aceasta a Sărbătorilor Pascale crește cam cu 50% față de o lună obișnuită. Dacă într-o lună obișnuită un român mănâncă aproximativ 21 de ouă, consum mediu, în luna cu Sărbători Pascale mănâncă 30 de ouă. Fermierii își programează fluxurile în așa fel încât în perioada aceasta să aibă suficiente ouă, iar prețurile sunt bune. De exemplu, dacă au găini aproape de sfârșitul ciclului, nu le taie acum ci după Paște”,  a adăugat Ilie Van. Ouăle gata vopsite, deși sunt deja puse la vânzare în supermarkete. nu sunt prea bine vândute. Acestea provin din țări precum Austria sau Germania, unde lumea nu prea mai vopsește ouă. „La noi nu au trecere aceste ouă gata vopsite. Practic, asta e bucuria ca în Joia mare să vopsești ouăle. Probabil mai sunt câțiva care nu au timp să facă acest lucru și atunci le cumpără gata vopsite”, a punctat Ilie Van pentru Agerpres. Sursa Foto: Envato Citește și: Târg de meșteșug: Ouă încondeiate în stil TRADIȚIONAL la Iași Absolvent al Facultății de Istorie (2013-2016) și al programului de master „Istorie și Practică în Relații Internaționale” (2019-2021) la Universitatea din București, Alexandru Stan Bogdan … vezi toate articolele