Sorana Cîrstea, mesaj public în prima zi din 2026 pentru avocatul care i-a fost mereu alături: Te iubesc!

Prima zi a noului an are o încărcătură specială pentru Sorana Cîrstea (35 de ani)! Jucătoarea de tenis aflată pe locul 43 WTA a ținut să transmită un mesaj emoționant. Sorana Cîrstea îl sărbătorește joi, 1 ianuarie, pe fratele ei, Mihnea, care este cu cinci ani mai mic decât sportiva. Cei doi au o relație foarte strânsă, astfel că Sorana i-a transmis o urare specială cu această ocazie. Noul an a prins-o pe Sorana Cîrstea în Australia, unde se pregătește să înceapă al 20-lea și ultimul sezon al carierei sale în circuitul de tenis profesionist. Sorana Cîrstea, urare specială pentru fratele ei avocat în prima zi din noul an Sorana Cîrstea i-a dedicat o postare emoționantă fratelui ei, Mihnea, care este născut chiar pe 1 ianuarie: „La mulți ani frățiorului meu mai mic! Te iubesc!”, a fost mesajul Soranei, ce a însoțit un colaj de fotografii cu ea și Mihnea. Fratele Soranei Cîrstea este avocat, iar în tinerețe a jucat fotbal la un club din București. El a ales până la urmă să se dedice studiilor, făcându-și extrem de mândră sora atunci când a devenit avocat: „La mulți ani pentru fratele meu mai mic, care a crescut, devenind un om minunat și un avocat! Te iubesc foarte mult și sunt mândră de te tine!”, spunea Sorana, în urmă cu trei ani, despre Mihnea, cel care i-a fost la rândul său alături jucătoarei de tenis de-a lungul carierei. Sorana a reușit în tenis cu sprijinul uriaș al familiei Sorana Cîrstea s-a născut la București, dar a petrecut mulți ani în Târgoviște, orașul natal al părinților ei. „Sori” a povestit recent că tatăl ei, Mihai, și-a dorit ca ea să devină o jucătoare de top și a făcut numeroase sacrificii pentru a-și îndeplini visul. „Aveam patru ani când am început tenisul, a fost visul tatălui meu. El a vrut să joace fotbal în timpul comunismului, dar în acea perioadă era puțin dificil să faci sport. Așa că bunica mea îi spunea mereu: «Nu, trebuie să mergi la școală». Iar el a spus că dacă va avea un copil, îl va îndruma către sport. Pe vremea aceea, erau multe meciuri la televizor între Steffi Graf și Monica Seleș, iar tatăl meu s-a îndrăgostit de acest sport și a spus că aceasta este o carieră minunată pentru o fiică. Așa am început. Nu a fost chiar alegerea mea, dar mai târziu mi-am dat seama că trebuie să îi fiu foarte recunoscătoare tatălui meu. Nu mă uitam la alt sport, gândul meu, încă din prima clipă, a fost că trebuie să devin profesionistă. Aveam un antrenor, dar tatăl meu a asistat la toate antrenamentele până la vârsta de 12 ani. Cheltuielile au început să fie mai mari, pentru că am început să merg în străinătate la turnee. Și bineînțeles a trebuit să muncească mai mult pentru a mă trimite acolo, ca să plătească antrenorii, totul”, a declarat Sorana Cîrstea la podcastul Carolinei Garcia.
Deputat USR despre decizia Guvernului ca prima zi de concediu medical să nu mai fie plătită: Halucinantă

Guvernul a decis în ultima ședință din acest an ca prima zi de concediu medical să nu mai fie plătită pentru angajații din România. Măsura vizează concediile medicale care vor fi eliberate în perioada 1 februarie 2026 – 31 decembrie 2027, potrivit Gândul. „Mi se pare o măsură halucinantă. Toată lumea știe că de 22 de ani mă ocup de pacienți cu boli cronice. Mi se pare absolut aberantă și acea afirmație care nu este bazată pe nici un adevăr verificabil, că jumătate din certificatele de încadrare în handicap din România sunt false. Pe ce se bazează domnul Rogobete, pe ce se bazează unii funcționari ai statului, când fac afirmații fără dovezi?”, a spus miercuri, la RFI, Emanuel Ungureanu. Deputatul USR atrage atenția că „nu poți să faci o normă, adică să presupui că românii in corpore mint atunci când se îmbolnăvesc”: „Chestiunea asta, să dai o lege, pentru că unii s-ar putea să fure, pentru că unii s-ar putea să mintă, păi, de ce avem atâtea instituții de control, care ar trebui să meargă și să verifice care concedii sunt fictive și care nu sunt?”.