Zohran Mamdani preia mandatul de primar al New Yorkului într-o ceremonie simbolică în metrou

Evenimentul are loc în noaptea de Revelion 2026, în paralel cu celebrarea Anului Nou în Times Square, și marchează debutul celui mai tânăr și primul primar musulman din istoria metropolei americane. Alegerea locației nu este întâmplătoare. Stația de metrou, dezafectată în prezent, a deservit odinioară Primăria și datează din 1904, fiind considerată o capodoperă arhitecturală. Zohran Mamdani a descris-o drept un simbol al unui oraș care a îndrăznit să investească în frumusețe, dar și în transformarea vieții clasei muncitoare, una dintre temele centrale ale campaniei sale. Jurământul, oficializat de Letitia James Depunerea jurământului va fi oficializată de Letitia James, procurorul general al statului New York. Democrat afro-american și una dintre cele mai vocale figuri împotriva președintelui republican Donald Trump, Letitia James s-a remarcat prin dosarele deschise împotriva acestuia, inclusiv cazul de fraudă financiară soldat inițial cu o amendă civilă de 464 de milioane de dolari, ulterior anulată în apel. Ceremonia restrânsă va fi urmată joi de un eveniment public organizat la sediul Primăriei, la care sunt așteptați zeci de mii de oameni. Evenimentul va fi prezidat de senatorul Bernie Sanders și congresmana Alexandria Ocasio-Cortez, două figuri emblematice ale stângii americane. Promisiuni ambițioase și provocări majore Ales pe 4 noiembrie în urma unei campanii axate pe opoziția față de politicile lui Donald Trump, Zohran Mamdani și-a construit programul electoral în jurul costului ridicat al vieții în New York. Membru al Socialiștilor Democrați din America (DSA), el a promis construirea a 200.000 de locuințe accesibile, grădinițe publice universale, supermarketuri cu prețuri reduse și transport public gratuit. Cu toate acestea, rămâne neclar modul concret în care aceste promisiuni vor fi implementate, în contextul presiunilor bugetare și al relației tensionate cu administrația federală. Deși Mamdani a avut ulterior o întâlnire cordială la Casa Albă cu Donald Trump, amenințările privind reducerea fondurilor federale sau trimiterea Gărzii Naționale la New York nu au fost oficial retrase. În același timp, noul edil este atent monitorizat în privința acuzațiilor de antisemitism, având în vedere pozițiile sale critice față de Israel și susținerea cauzei palestiniene. După alegeri, o colaboratoare apropiată a demisionat în urma apariției unor mesaje antisemite mai vechi.
Zohran Mamdani: Vom construi un oraș pe care toată lumea și-l permite

Zohran Mamdani, recent ales în funcția de primar al New York-ului, respinge narativele alarmiste care au dominat campania electorală și spune că acestea nu surprind realitatea orașului. În campania electorală și declarațiile sale recente, el a insistat că mandatul său va fi orientat spre problemele concrete ale locuitorilor: locuințe accesibile, mai multă siguranță și scăderea costurilor care apasă gospodăriile cu venituri moderate. Mamdani promite un New York mai accesibil „Vom construi un oraș în care fiecare își poate permite să trăiască”, a scris Mamdani duminică, pe X. El a adăugat că temerile răspândite în timpul campaniei electorale „nu sunt întemeiate”. Primarul nou ales a explicat, într-un interviu acordat postulului MSNBC, că în finalul campaniei, imaginea sa fusese deja transformată într-o caricatură: „Am avut o întâlnire în care, pentru că nu am sugrumat pe cineva în primele 30 de minute, oamenii au zis: Wow, ești mult mai plăcut decât credeam”. Costul vieții, prioritatea noului primar Mamdani a subliniat că adevăratele preocupări ale locuitorilor sunt mult mai pragmatice: „Newyorkezii stăteau treji, dar nu din cauza mea – cum s-a spus – ci îngrijorați dacă își mai pot permite să trăiască în acest oraș”. „Campania noastră a fost ancorată în vocile newyorkezilor care se confruntă cu dificultăți. Ieri (vineri n.r.), am dus aceste voci direct în Biroul Oval. Am spus clar că locuințele accesibile, siguranța și costurile mai mici sunt ceea ce au nevoie newyorkezii. Și ceea ce administrația noastră va livra”, a transmis Mamdani. Cu aproximativ 40 de zile înainte de preluarea mandatului, echipa sa lucrează intens la procesul de tranziție. „Suntem deja la treabă”, a spus noul primar. El a invitat publicul să sprijine eforturile noii administrații și a echipei de tranziție. „Dacă vreți să faceți parte din această tranziție, vizitați site-ul nostru și contribuiți pentru că vom construi orașul pe care îl merităm cu toții”. Primarul New York-ului se aliniază cu activiștii anti-evacuare Recent, Mamdani s-a întâlnit și cu organizatori comunitari pentru a discuta despre înghețarea chiriilor și prevenirea evacuărilor. „Credem că fiecare merită o viață sigură și demnă, mai ales imigranții din clasa muncitoare pe care se sprijină acest oraș”, a transmis el, declarându-se mândru să stea „umăr la umăr” cu comunitățile afectate. În vârstă de 34 de ani, Zohran Mamdani este un politician progresist născut în Kampala, Uganda, într-o familie de indieni. Stabilit în Statele Unite, el a devenit cetățean american în 2018. Este cunoscut pentru activismul său în sprijinul chiriașilor și al comunităților de imigranți. Din 2021 reprezintă o circumscripție din cartierul Queens în Adunarea Statului New York, camera inferioară a legislativului statal.
50 Cent părăsește New Yorkul după alegerea lui Zohran Mamdani ca primar: RIP NYC, s-a terminat!

Artistul, cunoscut pentru hiturile sale din perioada de glorie a rapului, a criticat dur impozitul suplimentar propus de noul primar pentru veniturile mari, declarând pe rețelele sociale: „New York, s-a terminat, să ne facem bagajele și să plecăm!”. 50 Cent critică impozitul propus de Zohran Mamdani În vârstă de 34 de ani, Zohran Mamdani, originar din Uganda și de religie musulmană șiită, a câștigat recent alegerile pentru primăria New York-ului, promițând reforme fiscale majore. Printre acestea se numără un impozit de 2% pentru veniturile anuale de peste un milion de dolari, o măsură care ar afecta aproximativ 34.000 de locuitori ai orașului. Mamdani susține că această taxă ar aduce patru miliarde de dolari la bugetul municipal, însă propunerea a stârnit critici aprinse din partea celor mai bogați newyorkezi — printre care și 50 Cent, scrie 7sur7.be. 50 Cent, nemulțumit de politica fiscală din New York, se mută în Florida Pe numele său real Curtis James Jackson III, rapperul a confirmat mutarea în Florida, unde taxele sunt mai mici, postând pe Instagram o fotografie simbolică și mesajul „RIP NYC, fondată în 1624, decedată în 2025”. Reacțiile nu au întârziat să apară: mulți fani i-au reproșat ipocrizia, amintindu-i de originile sale modeste și de faptul că a crescut în sărăcie. În ciuda controverselor, 50 Cent rămâne consecvent în sprijinul său pentru candidații republicani, inclusiv pentru Donald Trump. Averea sa, estimată cândva la 155 de milioane de dolari, a scăzut semnificativ din cauza investițiilor nereușite și a datoriilor acumulate, dar rapperul continuă să afișeze un stil de viață luxos și opinii politice ferme.
Donald Trump amenință New York-ul după victoria socialistului Zohran Mamdani la primărie

Trump a afirmat că victoria acestuia ar submina „suveranitatea” Statelor Unite, sugerând că ar putea reduce finanțarea federală către oraș. „Am pierdut puțină suveranitate aseară la New York, dar ne vom ocupa, nu vă faceți griji”, a spus liderul republican, la o conferință economică desfășurată la Miami, Florida. Zohran Mamdani, primul primar musulman și cel mai tânăr edil al New York-ului Zohran Mamdani, în vârstă de 34 de ani, este primul musulman ales primar al orașului New York și totodată cel mai tânăr edil din istoria modernă a metropolei. Politicianul face parte din aripa socialist-democrată a Partidului Democrat și a devenit cunoscut pentru activismul său în domeniul locuințelor sociale. Născut în Uganda, Mamdani s-a mutat în New York la vârsta de șapte ani. Este fiul unei regizoare și al unui profesor de antropologie la Universitatea Columbia. Înainte de a intra în politică, a activat în domeniul muzical sub numele de Young Cardamom, compunând inclusiv o piesă pentru un film Disney în 2016. De la activism la primărie În cariera sa civică, Mamdani a lucrat ca consilier în domeniul locuințelor, ajutând familiile cu venituri mici din Queens să evite evacuările. Această experiență l-a inspirat să candideze pentru funcția publică. În octombrie anul trecut, și-a anunțat candidatura — pe atunci fiind un nume necunoscut pe scena politică. Victoria sa marchează un moment istoric pentru New York: este primul sud-asiatic care ocupă această funcție și un simbol al diversității și schimbării în politica americană.