O nouă investiție este anunțată în comuna Miroslava! Primăria pregătește un proiect de peste 4,7 milioane de euro pentru modernizarea infrastructurii rutiere

o-noua-investitie-este-anuntata-in-comuna-miroslava!-primaria-pregateste-un-proiect-de-peste-4,7-milioane-de-euro-pentru-modernizarea-infrastructurii-rutiere

Primăria Miroslava va investi peste 4,7 milioane de euro în modernizarea drumurilor din localitate Administrația publică locală a lansat procedura de licitație pe platforma Sistemului Electronic de Achiziții Publice (SEAP). Contractul are ca obiect „Acord-cadru de lucrări – Modernizare infrastructură rutieră în comuna Miroslava, din județul Iași”. O nouă investiție este anunțată în comuna Miroslava! Peste 4,7 milioane de euro va cheltui primăria pentru modernizarea infrastructurii rutiere Potrivit informațiilor publicate pe platforma Sistemului Electronic de Achiziții Publice (SEAP), contractul are o valoare de 20.011.504 lei, fără TVA, adică 24.213.919 lei, cu TVA inclus, aproximativ 4,756 milioane de euro, cu TVA. Firmele interesate pot depune ofertele financiare până, cel târziu, la data de 16 ianuarie 2026. „Acord-cadru de lucrări (48 luni) – execuție lucrări pentru modernizarea infrastructurii rutiere. Două contracte subsecvente astfel: Contract subsecvent nr. 1: Modernizare drumuri de interes local (5,639 km) în comuna Miroslava, județ Iași. Perioada de derulare: 2026-2027. Contract subsecvent nr. 2: Modernizare Drumuri de incintă (1,959 km) în cadrul Parc Industrial 2 Miroslava. Perioada de derulare: 2028-2029. Acordul-cadru se va încheia cu un singur operator economic. Primul contract subsecvent se atribuie o dată cu Acordul-cadru. Al doilea contract subsecvent se va încheia cu câștigătorul acordului-cadru fără reluarea ofertării. Valoare estimată acord-cadru = 20.011.504,29 Lei, din care: Lucrări aferente Contract subsecvent nr. 1 – Modernizare străzi în comuna Miroslava, județ Iași = 12.576.495,37 Lei, fără TVA. (Cap. 4.1. = 12.546.495,37 Lei + Cap. 5.1. = 30.000 Lei). Lucrări aferente contract subsecvent nr. 2 – Modernizare drumuri de incintă în cadrul Parc Industrial 2 Miroslava = 7.469.008,92 Lei, fără TVA”, este specificat în documentele de pe SEAP. Și lucrările de la „Școala Verde” din satul Valea Adâncă avansează Amintim aici că, pe data de 13 martie 2024, a fost lansată procedura de licitație pe platforma Sistemului Electronic de Achiziții Publice (SEAP), în cadrul căreia s-au înscris trei consorții formate din 24 de companii. Contractul a fost atribuit, în luna iunie 2024, asocierii Into SRL, Dev In All SRL, Magnul Construct Proiect SRL și Rez Vinci SRL. Valoarea proiectului este de 22.710.901 lei, fără TVA, adică 27.025.972 de lei, cu TVA inclus, aproximativ 5.430.609 euro. Iar în prezent lucrările sunt finalizate în proporție de aproximativ 81,15%. „Lucrările la «Școala Verde» din Valea Adâncă se apropie de final, iar fiecare zi aduce evoluții vizibile pe șantier. Firma constructoare a anunțat un stadiu fizic al lucrărilor de 81,15%, însă, odată cu livrarea rapidă a echipamentelor și materialelor necesare, acest procent va crește considerabil într-un timp foarte scurt. Clădirea va include săli de clasă luminoase, laboratoare dotate, bibliotecă, cabinet medical și cabinet psihologic, precum și spații verzi ample. Această investiție va deservi peste 600 de copii din comună, oferindu-le oportunitatea de a învăța aproape de casă, în cele mai bune condiții. Astfel, noua școală va deveni un reper important pentru educația din comuna Miroslava, fiind o nouă unitate construită de la zero, după standarde actuale de sustenabilitate și eficiență. Investim în educație pentru că aici se construiește, cu adevărat, viitorul unei comunități unite și prospere”, a declarat primarul din Miroslava, Dan Niță. Este important de știut că terenul de aproximativ 10.000 de metri pătrați, pe care va fi construită noua unitate de învățământ și vor fi asigurate căile de acces din proiect, a fost donat de omul de afaceri Alin-Daniel Haucă. Acesta este administrator al companiei Balkan Pharmaceuticals, cel mai mare producător de medicamente din regiunea de est a Europei. Alin-Daniel Haucă este un om de afaceri discret, ce refuză, de cele mai multe ori, să facă publice donațiile pe care le-a făcut sau le face, de-a lungul timpului, administrațiilor publice locale pentru construirea diferitelor clădiri de interes public. Primăria Miroslava va investi peste 4,7 milioane de euro în modernizarea drumurilor din localitate. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Primăria Miroslava, din județul Iași, construiește o stație pentru pompieri! Iată unde va fi amplasată

primaria-miroslava,-din-judetul-iasi,-construieste-o-statie-pentru-pompieri!-iata-unde-va-fi-amplasata

Primăria Miroslava, din județul Iași, va construi o stație pentru pompieri în satul Balciu. Administrația publică locală a lansat licitația Recent, a fost demarată procedura de licitație pentru construirea unei stații de pompieri în satul Balciu, din comuna Miroslava. Aceasta a fost publicată pe platforma Sistemului Electronic de Achiziții Publice (SEAP). Contractul are o valoare de peste 4 milioane de lei. Primăria Miroslava, din județul Iași, construiește o stație pentru pompieri în satul Balciu Potrivit informațiilor de pe platforma Sistemului Electronic de Achiziții Publice (SEAP), contractul scos la licitație are ca obiect „Construirea infrastructurii în domeniul Situațiilor de Urgență și pregătire – Remiza, în localitatea Balciu, comuna Miroslava, județul Iași”. Acesta are o valoare de 3.451.269 de lei, fără TVA, adică 4.176.035 de lei, cu TVA inclus. Firmele interesate pot depune ofertele financiare până, cel târziu, la data de 24 noiembrie 2025. „Facem un pas important pentru siguranța comunității noastre: realizarea unei stații de pompieri. Aceasta va fi realizată în zona adăpostului pentru câini fără stăpân și va avea o suprafață construită de 435,55 metri pătrați. Este un proiect care va aduce mai multă protecție, promptitudine și încredere pentru toți locuitorii comunei noastre și ai localităților învecinate. Concret, acest proiect va ajuta la reducerea timpilor de intervenție și va contribui la salvarea de vieți și bunuri atunci când fiecare secundă contează. Proiectul este finanțat prin Programul Interreg NEXT România – Republica Moldova 2021-2027, în parteneriat cu Direcția Situații Excepționale Bălți, și face parte din strategia comună de prevenire a riscurilor și de dezvoltare a infrastructurii de intervenție la nivel transfrontalier. Are o valoare eligibilă totală de 1,7 milioane euro, din care 1,5 milioane euro reprezintă finanțare nerambursabilă, și se va finaliza până în iulie 2027. Este un proiect care arată grija și responsabilitatea față de comunitate, un pas concret spre o Miroslava mai rezilientă și mai pregătită în fața oricărei provocări”, a declarat primarul comunei, Dan Niță. Clădirea construită va avea o suprafață de peste 435 mp În cadrul documentelor este specificat că regimul de înălțime a clădirii care va fi construită este doar parter și va avea o suprafață desfășurată de 435,55 metri pătrați. „Investiția prevede construirea unei clădiri cu destinația: Remiza pentru Serviciul de Intervenții pentru Situațiile de Urgență. Clădirea nou construită se încadrează în clasa de importanță C – «Normală». Va avea: suprafața construită și desfășurată de 435,55. Regim de înălțime: parter. Clădirea este destinată activităților de organizare și pregătire a intervențiilor în situații de urgență pe raza UAT Miroslava și UAT-urile limitrofe. Construcția are spații destinate pentru birouri: grup sanitar, hol, spațiu CT, vestiare, sală ședință/pregătire intervenții; spații depozitare materiale și echipamente de intervenție, garaj utilaje intervenție. Categorii de lucrări în cadrul contractului: lucrări de fundații și platforme betonate – lucrări de construcție tip hală, pe structură metalică, din materiale ușoare; lucrări de arhitectură și finisaje interioare și exterioare; lucrări de pardoseli calde și reci, de tâmplărie; lucrări de acoperiș; lucrări de hidroizolații și termoizolații; lucrări exterioare: amenajare teren, trotuare perimetrale și căi de acces rutier și pietonal, zid de sprijin din beton armat; lucrări de împrejmuire și poartă acces. Instalații interioare – electrice, sanitare – apă potabilă, asigurată de la rețeaua publică; ACM – boiler 200 L și panou solar”, este specificat în documentele de pe SEAP. Primăria Miroslava, din județul Iași, va construi o stație pentru pompieri în satul Balciu. Administrația publică locală a lansat licitația. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate