Patronul de la Grup Construcții Est vrea un contract de peste 32 de milioane de lei din bani publici! Proiectul are în vedere amenajarea Lacului Peștișorul din Pașcani

patronul-de-la-grup-constructii-est-vrea-un-contract-de-peste-32-de-milioane-de-lei-din-bani-publici!-proiectul-are-in-vedere-amenajarea-lacului-pestisorul-din-pascani

Marius Cojocariu, patronul de la Grup Construcții Est S.A., vrea un contract de peste 32 de milioane de lei din bani publici. Acesta a depus oferta financiară în cadrul licitației privind amenajarea Lacului Peștișorul din Pașcani. În cadrul procedurii au mai depus oferte financiare și alte nouă firme. Licitația a fost lansată de Primăria Pașcani încă de pe data de 19 iunie 2026. Procedura este una de tip „licitație deschisă”. Marius Cojocariu, patronul de la Grup Construcții Est, vrea să semneze un contract de peste 32 de milioane de lei, plătit din bani publici Potrivit informațiilor publicate pe platforma Sistemului Electronic de Achiziții Publice (SEAP), contractul scos la licitație de Primăria Pașcani are ca obiect „Execuție lucrări pentru realizarea obiectivului de investiție «Amenajare zonă de agrement „Lacul Peștișorul”, strada Republicii, numărul 2, municipiul Pașcani, județul Iași»”. Acesta are o prevedere bugetară de 32.098.453 de lei, fără TVA. La data-limită de depunere au fost trimise în total 10 oferte financiare. Prima a fost depusă de firma Grup Construcții Est S.A., reprezentată de Marius Cojocariu. Afaceristul este cunoscut pentru multitudinea de contracte semnate cu statul. Grup Construcții Est S.A. este firma care a semnat contracte în valoare totală de peste 114 milioane de euro cu statul. Firma a câștigat, în ultimii ani, zeci de licitații, atât în Iași, cât și în țară, prin colaborarea cu alte firme. Referitor la prezenta procedură, în cadrul acesteia, cea de-a doua ofertă financiară a fost depusă de firma Euras SRL, administrată de Mircea Gheorghe Letiu. Cea de-a treia ofertă a fost depusă de firma Pavi-Lux SRL, administrată de Nicu Adrian Sandu. Cea de-a patra ofertă financiară a fost depusă în cadrul procedurii de licitație de firma Freta Spireli SRL, administrată de Florin Antoci. A cincea ofertă a fost trimisă de societatea Prima Construct SRL, administrată de Iustian Marius Enea. Și asocierea Cornellʼs Floor SRL – lider de asociere –, administrată de Elena Mirela Tiprigan, alături de Cartezian Proiect SRL, administrată de Ștefan Anti, au depus cea de-a șasea ofertă financiară. O altă ofertă a fost depusă de asocierea Marvio SRL – lider –, administrată de Viorel Gheorghiu, alături de Oli-Construct SRL, administrată de Bogdan Petrică Budușanu. O altă ofertă a fost trimisă de asocierea Nova General Instalatii SRL – lider –, administrată de Gheorghiță Grigore, alături de Tehno Forest SRL, administrată de Adrian Jugrin. Cea de-a noua ofertă a fost depusă în cadrul procedurii de asocierea Structo Trading SRL – lider –, administrată de Andrei Ionuț Pop, alături de Rogera Prest Com SRL, administrată de Gelu Anheliuc. În final, cea de-a zecea ofertă a fost trimisă de asocierea Heavy Duty Construct SRL – lider –, administrată de Manuel Enea, alături de Cota Zero Construct SRL, administrată de Bogdan Gherasim. Proiectul prevede reconfigurarea dimensiunii Lacului Peștișorul Potrivit datelor publicate pe SEAP, în cadrul proiectului este prevăzută inclusiv reconfigurarea Lacului Peștișorul. „Reconfigurarea dimensiunii Lacului Peștișorul și a insulei existente, cu zid de sprijin perimetral; realizarea unui Centru cultural multifuncțional; realizarea a două poduri metalice peste corpul de apă, cu fundație specială de piloți forați. Amenajarea zonelor de agrement și de recreere (alei, parcuri, parcuri de aventură, spații de joacă pentru copii, piste de alergare și ciclism). Infrastructură pietonală și ciclabilă integrată, cu mobilier urban inteligent și iluminat ornamental cu tehnologie LED. Plantări și amenajare peisagistică pe o suprafață semnificativă de spații verzi sau reamenajate. Obiectivul contribuie la atingerea obiectivelor strategice ale Programului Regional Nord-Est prin: dezvoltarea ofertei turistice municipale, regenerarea urbană, valorificarea patrimoniului natural local (Lacul Peștișorul), îmbunătățirea calității vieții cetățenilor și creșterea atractivității municipiului Pașcani”, mai este specificat în documentele publicate pe SEAP. Astfel, Marius Cojocariu, patronul de la Grup Construcții Est S.A., vrea un contract de peste 32 de milioane de lei din bani publici.

Un nou contract servit firmei lui Giani Canschi! Daroconstruct SRL va primi peste 180.000 de lei

un-nou-contract-servit-firmei-lui-giani-canschi!-daroconstruct-srl-va-primi-peste-180.000-de-lei

Un nou contract a fost servit direct firmei controlate de afaceristul Giani Canschi. Este vorba despre Daroconstruct SRL. Recent, Primăria Pașcani, condusă de liberalul Marius Pintilie, a atribuit direct, adică fără organizarea vreunei proceduri de licitație, un contract de peste 180.000 de lei. Contract servit firmei Daroconstruct, controlată de Giani Canschi Primăria Pașcani, condusă de Marius Pintilie (PNL), a atribuit recent, prin încredințare directă, de pe platforma Sistemului Electronic de Achiziții Publice (SEAP), un contract firmei Daroconstruct SRL. Societatea este administrată în acte de Nicoleta Fedoreac, dar controlată din umbră de afaceristul Giani Canschi. Referitor la contractul atribuit, acesta are ca obiect „Mixtură asfaltică și emulsie bituminoasă”. Administrația publică din Pașcani i-a atribuit contractul pe data de 5 iunie 2026. Acesta are o valoare de 188.850 de lei, fără TVA. „Primăria Municipiului Pașcani dorește să achiziționeze, în vederea desfășurării lucrărilor de reparații la străzile cu îmbrăcăminți asfaltice degradate, programate să fie executate cu echipele specializate din cadrul Serviciul Gospodărire Comunală, mixturi asfaltice pentru îmbrăcăminți bituminoase cilindrate la cald și emulsie de bitum cationică pentru amorsarea stratului suport”, este specificat în documentele de pe SEAP. În luna aprilie 2026, Primăria Ciurea a lansat procedura de licitație pe platforma Sistemului Electronic de Achiziții Publice (SEAP). Contractul are ca obiect „Proiectare și execuție lucrări pentru investiția «Extindere rețea de canalizare ape uzate menajere în satele Ciurea, Piciorul Lupului, Dumbrava, Curături, Lunca Cetățuii și Hlincea, comuna Ciurea, județul Iași»”. Acesta are o valoare de 23.424.998 de lei, fără TVA, adică aproximativ 4,6 milioane de euro. La data limită de depunere, inclusiv firma Daroconstruct SRL, administrată în acte de Nicoleta Fedoreac, dar controlată din umbră de afaceristul Giani Canschi, a depus oferta financiară. Giani Canschi este cunoscut în Iași ca un om de afaceri controversat după ce, în 2017, averea i-a fost pusă sub sechestru în urma unei decizii a Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism. Atunci era acuzat de evaziune fiscală, în care cei implicați, alături de el, au păgubit bugetul statului prin înregistrarea în contabilitate a unor facturi fictive. În prezent, pentru a-și ascunde urmele, acesta controlează din umbră firma Daroconstruct SRL, în actele căreia a apărut în perioada 2011-2022, dar care acum este administrată de Nicoleta Fedoreac. Giani Canschi este afaceristul din Iași care a semnat contracte cu statul de peste 894 de milioane de euro Giani Canschi a debutat în lumea afacerilor cu intenția de a deveni cel mai mare producător de paste. Este vorba despre „Pastele Giani”, însă afacerea nu a avut succesul așteptat, iar în anul 2004 Canschi a vândut-o. Atunci a schimbat direcția și s-a reorientat către domeniul construcțiilor. Mai mult, afaceristul este cunoscut pentru miile de hectare pe care le deține, de păduri și câmpuri dedicate exclusiv vânătorii. În acest sens, Daroconstruct SRL, înființată în anul 2005, este doar una dintre firmele controlate din umbră de Giani Canschi. Afaceristul a reușit, în ultimii ani, adică în perioada 2017-2025, să semneze 77 de contracte cu statul, prin proceduri de licitație, cu o valoare de 3.880.797.204 lei, fără TVA, aproximativ 894.083.849 de euro, cu TVA inclus. Este interesant de remarcat că majoritatea sunt semnate cu instituții din sfera de influență a Consiliului Județean Iași, precum ApaVital și Spitalul pentru Copii „Sf. Maria” din Iași, dar și cu primării din județ și din țară. Firma Daroconstruct SRL, controlată din umbră de afaceristul Giani Canschi, înregistrează cifre de afaceri de milioane de euro. Concret, în anul 2024, firma a realizat o cifră de afaceri de 294.325.364 de lei, adică 5,805 milioane de euro, un profit de 36,906 milioane de lei și datorii de 74,679 milioane de lei. În anul 2023, cifra de afaceri a fost de 315.546.481 de lei și un profit de 32.386.161 de lei. Iar în 2022, cifra de afaceri a firmei Daroconstruct a fost de 131.657.061 de lei, cu un profit de 15,151 milioane de lei. Astfel, un nou contract a fost servit direct firmei controlate de afaceristul Giani Canschi. Este vorba despre Daroconstruct SRL.